ICCJ. Decizia nr. 3243/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3243/2012
Dosar nr. 101/1/2012
Şedinţa publică de la 14 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
Prin acţiunea, înregistrată sub nr. 24581/3/2006, pe rolul Tribunalului Bucureşti, la 7 iulie 2006, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul N.M. solicitând instanţei obligarea acestuiala plata sumei de 3.266.682 RON şi 192.972,4 euro, reprezentând daune interese, datorate conform dispoziţiilor art. 21 alin. 11 din O.G. nr. 25/2002, ca urmare a desfiinţării retroactive a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 26 septembrie 2003, în temeiul pactului comisoriu prevăzut de art. 10.9, 14.3 şi 16.6 din contract.
Sumele pretinse reprezintă penalităţi pentru nerealizarea obligaţiei contractuale prevăzute de art. 10.5 - 3266.682 RON; art. 10.10. lit. c) - 12.315 euro; art. 13.3 - 142.000 euro; art. 13.9 şi art. 16.5 cu referire la art. 13.6 şi 15.1 - 10.827,4 euro; art. 16.10 - 24.630 euro.
În conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002 s-a solicitat obligarea la plata despăgubirilor ce vor fi constatate ulterior administrării probei cu expertiză, cu referire la încălcarea dispoziţiilor contractuale prevăzute de art. 12.1; 12.3; 13.5 şi 13.11.
Prin cerere formulată la 05 martie 2007 A.V.A.S. a precizat capătul de cerere f), în sensul că a solicitat obligarea pârâtului şi la plata sumei de 17.547,85 euro daune interese în temeiul art. 21 alin. (3) O.G. nr. 25/2002.
Prin sentinţa comercială nr. 13643 din 20 noiembrie 2007 Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea A.V.A.S., în parte, a obligat pârâtul la plata sumei de 30.374,85 euro, în lei la data efectuării plăţii, cu titlul de penalităţi datorate pentru nerespectarea clauzelor contractuale.
Prin decizia comercială nr. 243 din 7 mai 2008, pronunţată de Curtea Apel Bucureşti a fost admis apelul declarat de A.V.A.S., desfiinţată sentinţa apelată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a sancţionat omisiunea primei instanţe de a soluţiona capetele de cerere a)-e).
Prin sentinţa comercială nr. 9876 din 26 septembrie 2008, Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtul N.M. la 42.689,85 euro în lei la data efectuării plăţii şi la 3.266.682 RON.
A respins ca nefondat capătul d) din acţiune.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel părţile.
Prin decizia comercială nr. 154 din 31 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de pârâtul N.M.; a admis apelul formulat de A.V.A.S., a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a apreciat că inadvertenţele existente între considerente şi dispozitiv, raportat la obiectul cererii, echivalează cu nemotivarea hotărârii.
De asemenea, s-a reţinut că soluţia pronunţată cu privire la capătul de cerere d), se întemeiază pe concluziile expertizei efectuate în cauză, care însă nu a avut ca obiectiv şi nu a supus analizei aceste pretenţii.
Soluţia pronunţată cu privire la capătul de cerere f) nu a fost motivată.
În primă instanţă, după desfiinţare, cauza a fost înregistrată sub nr. 22811.01/3/2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti.
Prin cerere precizatoare, formulată la 16 iunie 2010, A.V.A.S. a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 3.266.682 RON şi 192.972,4 euro daune interese, conform art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002, precum şi 17.547,85 euro daune interese, conform art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002.
A fost completată expertiza administrată în primul ciclu procesual, în sensul stabilirii valorii penalităţilor datorate pentru nerespectarea clauzelor 13.3 din contract, până la data de 18 mai 2006.
Prin încheierea de la 30 septembrie 2010 s-a dispus întregirea raportului de expertiză, fiind stabilite obiectivele suplimentului de expertiză, prin încheierea din 17 martie 2011 instanţa revenind asupra măsurii, ca urmare a neconsemnării de către părţi a onorariului de expert.
Prin sentinţa comercială nr. 4756 din 12 aprilie 2011, Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea precizată; a obligat pârâtul la plata sumei de 177.657,4 euro şi 3.266.682,3 RON, penalităţi pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 26 septembrie 2003, precum şi la 17.574,85 euro daune interese, stabilite conform art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut cu privire la capătul de cerere b) vizând suma de 12.315 euro, penalităţi cuvenite în temeiul art. 10.10 lit. c) din contract, că reclamanta nu a probat că pârâtul datora vreo sumă vânzătoarei şi nici acordarea de facilităţi la plata creanţelor A.V.A.S., prin ordin comun, cele consemnate în sentinţa civilă nr. 56 F/27 ianuarie 2005 Tribunalul Neamţ fiind apreciate ca irelevante.
Cu privire la capătul de cerere e) vizând plata sumei de 24.630 euro, penalităţi cuvenite pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin clauza 16.10, s-a apreciat ca fiind întemeiate în parte.
A reţinut prima instanţă neexecutarea culpabilă a obligaţiei asumate, însă clauza contractuală a fost interpretată în sensul că penalitatea implică o unică prestaţie şi nu se datorează pentru fiecare an în parte.
Capătul de cerere f) constând în despăgubiri cuvenite în temeiul art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002 a fost admis în integralitate, aşa cum a fost precizat prin cererile formulate la 5 martie 2007 şi la 14 iunie 2010.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A.V.A.S. pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate, solicitând schimbarea, în parte, a sentinţei atacate în sensul admiterii, în tot, a cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.000 RON reprezentând onorariu de expert.
Prin decizia civilă nr. 523 din 21 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantă, a fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, fiind obligat pârâtul la plata sumei de 4.400 RON, reprezentând onorariu de expert. Au fost menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Părţile, A.V.A.S. (A.P.A.P.S.) în calitate de vânzător şi N.M., au încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 26 septembrie 2003, având ca obiect pachetul de acţiuni deţinut de A.V.A.S. la SC P. SA, reprezentând 84,3% din valoarea capitalului social.
Prin notificarea din 9 ianuarie 2006, întrucât cumpărătorul nu a respectat clauzele prevăzute de art. 10.8 privind obligaţia de menţinere a numărului de salariaţi existent la data semnării contractului, cele prevăzute de art. 14.3, privind obligaţia de a prezenta documentele justificative pentru realizarea infuziei de capital circulant în valoare de 130.456 euro, precum şi cele prevăzute de art. 16.3 II, privind obligaţia de constituire a garanţiei pentru anul II investiţional, s-a notificat desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din anul 2003, în temeiul art. 10.9.
Întrucât dreptul de proprietate asupra acţiunilor se consideră redobândit nu ca efect al desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare, ci prin declaraţie înscrisă în registrul acţionarilor, rezultă că A.V.A.S. a redobândit calitatea de acţionar ca efect al admiterii cererii de reînscriere, prin încheierea de la 17 aprilie 2006, pronunţată de Tribunalul Neamţ.
Potrivit art. 21 alin. 11 lit. a) din O.G. nr. 25/2002, în cazul desfiinţării contractului pe cale convenţională sau judiciară, pentru prejudiciile cauzate societăţii cumpărătorul este obligat la plata daunelor interese.
Întrucât pentru penalităţile solicitate în acest temei, precizate la punctele a)-e) din cerere, nu a fost necesară administrarea unei expertize, în condiţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 25/2002, prin capătul de cerere f) s-a solicitat administrarea expertizei tehnice contabile raportat la prevederile contractuale menţionate.
Despăgubirile solicitate în temeiul dispoziţiilor menţionate au avut în vedere încălcarea următoarelor prevederi: art. 12.1, potrivit cărora cumpărătorul s-a obligat să nu înstrăineze pe o perioadă de 5 ani, de la data transferului dreptului de proprietate, sub nici o formă, activele societăţii prevăzute în Anexa 1; art. 12.3, privind nerespectarea obligaţiei de determinare a societăţii de a utiliza fondurile din închirieri sau înstrăinare de active, altele decât cele prevăzute în Anexa 1, pentru achitarea datoriilor bugetare; art. 13.5, privind încălcarea obligaţiei de a nu delega răspunderea în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor de mediu, coroborat cu art. 13.11 pentru situaţia în care au fost stabilite obligaţii de mediu, iar activele au fost transmise, fără a introduce în contract o clauză fermă privind obligaţiile de mediu.
Cu respectarea art. 21 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 25/2002, în primă instanţă, în primul ciclu procesual, precum şi în cel de-al treilea, au fost administrate expertize tehnice contabile, a căror refacere sau completare nu a fost posibilă, din culpa exclusivă a reclamantei.
Din cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expertul contabil T.A. la 29 ianuarie 2007, referitor la clauzele 12.1 şi 14.5—13.11, s-a reţinut că în perioada derulării contractului de privatizare, pârâtul nu a înstrăinat active, astfel că în temeiul acestei clauze nu datorează despăgubiri pentru acest motiv.
S-a constatat, însă, că s-au menţinut contractele de închiriere existente, astfel că s-au realizat venituri din închiriere, în perioada februarie 2004-noiembrie 2005, destinate achitării salariilor.
În temeiul art. 12.3, în măsura în care s-a constatat că sumele obţinute din închirierea spaţiilor aparţinând societăţii, în folosul acesteia s-au calculat despăgubiri în cuantum de 174,85 euro.
Penalităţile datorate în temeiul art. 13.3 au format obiectul capătului de cerere c), evaluat de către reclamantă la 142.200 euro.
Cu respectarea principiului „non reformatio in pejus"; constatând că acest capăt de cerere a fost în integralitate admis, pârâtul fiind obligat, prin sentinţa atacată, la plata sumei de 142.200 euro, s-a reţinut că prin expertiza administrată în primul ciclu procesual s-au stabilit penalităţi, în temeiul art. 13.3, de 17.400 euro, în loc de 142.200 euro, poziţie menţinută de către expert şi în răspunsul la obiecţiuni.
Reclamanta nu a diminuat cuantumul pretenţiilor ce formau obiectul capătului de cerere c), ci în temeiul art. 21 alin. (3), respectiv prin capătul de cerere f) şi-a majorat pretenţiile cu suma de 17.547,85 euro, reprezentând 174,85 euro penalităţi cuvenite pentru încălcarea art. 12.3 şi 17.400 euro penalităţi cuvenite pentru nerespectarea art. 13.3 din contract.
În cel de-al treilea ciclu procesual, cererea de precizare a fost reiterată în sensul obligării, în temeiul art. 13.3, şi la plata penalităţilor de 17.400 euro.
Întrucât acestea au fost acordate prin sentinţa atacată, nr. 4756 din 12 aprilie 2011, iar din expertiza contabilă refăcută a rezultat că penalităţile cuvenite pentru nerespectarea clauzelor art. 13 pct. 3 din contract, de la încheierea acestuia până la 18 mai 2006, sunt în cuantum de 30.200 euro, în apel reclamanta a solicitat, raportat la art. 294 C. proc. civ., acordarea diferenţei de 12.300 euro.
Despăgubirile cuvenite în temeiul art. 13.3 din contract au fost cele determinate prin completarea la raportul de expertiză.
Reclamantei, în temeiul art. 13.3, i-au fost acordate despăgubiri atât prin admiterea capătului de cerere c), în cuantum de 140.200 euro, cât şi prin admiterea capătului de cerere f), raportat la art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 21/2005, în cuantum de 17.400 euro, aşa cum a solicitat prin cererile precizatoare în primă instanţă.
În aceste condiţii, a fost apreciat ca vădit neîntemeiat primul motiv de apel, deoarece suma datorată în temeiul art. 13.3 din contract era de 30.200 euro, pârâtul fiind obligat la 157.600 euro.
Prin art. 10.10 lit. c) cumpărătorul s-a obligat, în calitate de acţionar, să asigure aprobarea în A.G.A., dar şi plata, de către societate, a datoriilor acesteia către A.V.A.S., în măsura în care acestea nu sunt scutite prin ordin comun sau în măsura în care facilităţile acordate prin ordin comun societăţii au fost retrase.
A.V.A.S., aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, nu a probat existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile împotriva SC P. SA, în perioada 20 iulie 2005-9 ianuarie 2006, fiind astfel tară relevanţă pierderea facilităţilor, ca urmare a anulării ordinului comun nr. 49 din 12 august 2004 şi nr. 1209 din 12 august 2004.
Din sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei, nr. 56/F/27 ianuarie 2005, rezultă existenta unor creanţe ce întrunesc cerinţele art. 379 C. proc. civ., însă, această creanţă aparţine D.G.F.P. Neamţ, nu A.V.A.S.
În consecinţă, s-a apreciat că penalităţile pentru nerealizarea obligaţiilor asumate prin clauza 10.10 lit. c), în cuantum de 12.315 euro, nu sunt datorate.
Prima instanţă a constatat, irevocabil, încălcarea prevederilor art. 16.10 din contract.
Potrivit art. 20.1 din contract, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute de art. 16.10, cumpărătorul datorează o penalitate de 20% din preţul de cumpărare prevăzut la art. 5, în termen de 30 de zile de la data notificării neîndeplinirii obligaţiei.
Întrucât preţul convenit prin art. 5 din contract a fost de 61.575 euro, iar penalitatea datorată pentru neîndeplinirea obligaţiilor de prezentare a înregistrării garanţiei reale mobiliare presupune o unică prestaţie, a cărei întindere este aprioric determinată, exclusiv prin raportare la preţul contractului şi nu la anii investiţionali, aşa cum în mod eronat se susţine în cererea de chemare în judecată, s-a reţinut că pârâtul datorează numai 12.315 euro.
În consecinţă, a fost înlăturat, ca vădit neîntemeiat, şi cel de-al doilea motiv de apel.
În ceea ce priveşte aplicarea art. 274 C. proc. civ., s-a reţinut că, în mod greşit, prima instanţă a omis a obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamantă, cu titlul de onorarii expert.
Astfel, prin OP din 17 noiembrie 2006, reclamanta a achitat suma de 3.000 RON cu titlul onorariu expert, iar cu OP din 31 octombrie 2007, s-a achitat suma de 1.400 RON, diferenţa onorariu de expert.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamanta A.V.A.S. Bucureşti aducându-i următoarele critici:
1. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu greşita aplicare a legii, şi a dispoziţiilor contractuale, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 25/2002, deoarece nu s-a acordat suma totală de 30.374,85 euro, ci numai suma de 17.574,85 euro, pentru încălcarea clauzelor nr. 12.3 şi 13.3 din contract, pentru perioada 20 mai 2005-9 ianuarie 2006.
Astfel, în raportul de expertiză efectuat în cauză s-au evidenţiat şi alte daune interese decât cele indicate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, acestea fiind în suma totală de 30.374,85 euro, însă instanţa de apel, în mod nelegal, nu le-a acordat.
2. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 21 alin. 11 din O.G. nr. 25/2002, deoarece, daunele cuvenite pentru capetele de cerere b), c), e) şi f) au fost admise numai în parte, acordându-se doar suma de 177.657,4 euro în loc de 192.972,4 euro, cât ar fi fost legal.
De asemenea, au fost respinse, în mod greşit, daunele menţionate la lit. d) din cererea introductivă, aceste daune nefiind solicitate pentru înstrăinări de active, ci pentru inexistenţa unor documente justificative cu privire la investiţiile efectuate.
Se apreciază de către recurentă că este nelegală motivarea privind solicitarea de două ori a sumei de 17.574,85 euro, cu titlu de daune interese.
3. În mod nelegal a obligat instanţa de apel pe pârât la plata sumei de 4.400 RON cheltuieli de judecată, din totalul de 6.000 RON, reprezentând onorariu de expert.
Recurenta-reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Deşi recurenta-reclamantă a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând greşita aplicare a unor dispoziţii din O.G. nr. 25/2002, prin raportare la clauzele contractuale, criticile sale nu pot fi reţinute, deoarece, acestea vizează cuantumul despăgubirilor acordate şi greşita interpretare a probelor administrate în cauză, deci netemeinicia deciziei recurate, nu nelegalitatea acesteia.
Din cuprinsul considerentelor deciziei recurate, rezultă, în mod indubitabil, că instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor O.G. nr. 25/2002, prin raportare la clauzele contractuale, însă cuantumul despăgubirilor a fost stabilit prin analiza probelor administrate în cauză.
Prin urmare, criticile formulate de către reclamantă vizează greşita interpretare a probelor administrate în cauză, atât sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, cât şi sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată acordate, însă, sub acest aspect, al netemeiniciei, hotărârea instanţei de apel nu mai poate fi analizată în calea de atac a recursului, dispoziţiile pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 13 8/2000.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 523 din 21 noiembrie 2011, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3234/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3321/2012. Civil. Alte cereri. Recurs → |
|---|
