ICCJ. Decizia nr. 3259/2012. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3259/2012
Dosar nr.2725/109/2008
Şedinţa publică din 11 mai 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 130/ CM din 26 ianuarie 2009 a Tribunalului Argeş, pronunţată în Dosarul nr. 2725/109/2008, a fost admisă excepţia prescrierii dreptului material la acţiunea promovată de reclamanţi pentru obligarea pârâtei O.P. SA la acordarea suplimentelor salariale corespunzătoare Paştelui din 2005, astfel că cererea de chemare în judecată a fost respinsă pe calea acestei excepţii; s-a admis în parte acţiunea reclamanţilor M.D.N., M.M.C. şi I.D.M. împotriva aceleiaşi pârâte, care a fost obligată să le plătească acestora suplimentele salariale cuvenite şi neacordate cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi Crăciun, potrivit art. 168 alin. (1) C.C.M., în funcţie de salariul mediu de bază pe unitate, din care se vor deduce contribuţiile aferente impozitului şi bugetelor de asigurări sociale, pentru perioada 7 august 2005 - decembrie 2007, în funcţie de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanţi, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii efective; cu 300 lei cheltuieli de judecată în favoarea fiecărui reclamant a cărui cerere a fost admisă.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe, pârâta SC O.P. SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemenicie şi prevalându-se de dispoziţiile art. 304 pct.9 C. proc. civ.
La termenul de judecată din 12 mai 2010, recurenta pârâtă a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 222 şi 282 C. muncii, a art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, dar şi a art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor.
Prin încheierea din 2 iunie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei încheieri, pârâta, în condiţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, a promovat recurs care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La termenul de judecată din 11 februarie 2011, constatând că niciuna dintre părţile cauzei nu s-a prezentat în instanţă şi în absenţa unei cereri de judecată a recursului şi în lipsă, s-a dispus suspendarea judecăţii în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că de la data suspendării cauzei niciuna dintre părţi nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., părţile fiind legal citate pentru termenul de azi, 11 mai 2012.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an".
Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.
Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.
Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
În speţă, de la data când a intervenit suspendarea (11 februarie 2011) şi până la data repunerii pe rol din oficiu (2 martie 2012), cursul perimării nu a fost întrerupt, dosarul fiind lăsat în nelucrare.
Faţă de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părţii, Înalta Curte constată incidenţa art. 248 alin. (1) C. proc. civ., sens în care se va dispune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de pârâta SC O.P. SA, împotriva încheierii civile din 02 iunie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 326/2012. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 310/2012. Civil → |
|---|
