ICCJ. Decizia nr. 3262/2012. Civil. Ordonanţă preşedinţială. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3262/2012
Dosar nr.457/33/2010
Şedinţa publică din 11 mai 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10 mai 2010 sub nr. 457/33/2010 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări Sociale, pentru minori şi familie, reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâtul D.A., solicitând instanţei prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună, pe calea ordonanţei preşedinţiale, instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului situat în mun. Cluj-Napoca, str. Liviu Rebreanu.
Prin încheierea civilă nr. 6/ DC din 17 martie 2010, aplicând dispoziţiile art. 592 cu referire la art. 158 C. proc. civ., Curtea de Apel Cluj a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, calificând cererea de chemare în judecată, în raport de motivele arătate de reclamantă în susţinerea ei, drept o cerere de rectificare a cărţii funciare în care este scris imobilul asupra căruia solicită instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, cerere pentru care competenţa de soluţionare în primă instanţă revine judecătoriei.
La data de 5 mai 2010, reclamanta a promovat recurs împotriva acestei încheieri, în motivele căii de atac învederând o situaţie de fapt ce nu are legătură cu soluţia atacată, arătând, totodată, că apreciază că nu judecătoria este competentă să soluţioneze cererea sa de sechestru asigurător.
Înalta Curte, la primul termen de judecată în recurs, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părţilor.
Ulterior, din oficiu, s-a dispus repunerea cauzei pe rol pentru termenul de azi, 11 mai 2012, în vederea discutării excepţiei perimării.
Recurenta, prezentă personal, a învederat însă că, la termenul la care s-a dispus suspendarea judecării recursului, nu a fost legal citată.
Instanţa, verificând aceste susţineri, a constatat că procedura de citare de la termenul din 11 februarie 2011 nu a fost legal îndeplinită, faţă de dovedirea domiciliului recurentei la adresa ce rezultă din copia cărţii de identitate de la fila 12 dosar recurs, adresă ce nu coincide cu cea din procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 9 dosar recurs pentru termenul menţionat.
Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte a constatat că această neregularitate a fost invocată de recurentă în condiţiile art. 108 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., consecinţa fiind aceea a constatării nulităţii măsurii suspendării dispuse prin încheierea de la termenul din 11 februarie 2011, astfel cum dispune art. 106 alin. (1) C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei pentru lipsa părţilor la termen (în absenţa unei cereri de judecată în lipsă), neputând avea o existenţă de sine stătătoare în raport de legalitatea îndeplinirii procedurii de citare pentru termenul la care s-a făcut aplicarea art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
În aceste condiţii, Înalta Curte a constatat că nu sunt incidente nici prevederile art. 248 şi urm. C. proc. civ., neexistând culpa părţii pentru lăsarea dosarului în nelucrare în perioada de 1 an prevăzută de lege pentru fundamentarea prezumţiei de desistare de judecată, astfel încât perimarea cererii să opereze.
La termenul de azi, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., chiar dacă pentru prezenta cale de atac sunt incidente dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., sens în care recurenta putea formula critici de nelegalitate şi netemenicie, întrucât pentru soluţia de declinare a competenţei soluţionării unei cauze este suprimată calea de atac a apelului (înainte de modificarea Codului de procedură civilă prin Legea nr. 202/2010, în prezent ea nefiind supusă niciunei căi de atac, astfel cum dispune art. 158 alin. (3)).
Astfel, având în vedere că soluţia recurată privea declinarea competenţei soluţionării cauzei de curtea de apel în favoarea judecătoriei, în baza dispoziţiilor art. 592 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) C. proc. civ., ce stabileşte plenitudinea de competenţă în favoarea judecătoriei, recurenta reclamantă avea obligaţia procedurală de a dezvolta, în motivarea recursului său, argumente de nelegalitate şi netemenicie a soluţiei atacate, nefiind suficient a afirma contrariul soluţiei atacate - consider că nu judecătoria este competentă să soluţioneze cererea.
În consecinţă, în aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului cu care a fost învestită.
Se impune precizarea că recursul nu a fost tardiv declarat, dat fiind faptul că legea este cea care prevede calea de atac a unei hotărâri, chiar dacă instanţa a menţionat în dispozitivul hotărârii de declinare că termenul de recurs curge de la pronunţare, iar nu de la comunicare.
Înalta Curte apreciază că, în acest caz, date fiind dispoziţiile art. 592 alin. (2) C. proc. civ. care reglementează judecarea cererii de sechestru asigurător de urgenţă şi în camera de consiliu, fără citarea părţilor, erau incidente dispoziţiile acestui text - art. 592 alin. (2) - care dispun că termenul de recurs de 5 zile curge de la comunicarea încheierii pronunţate în materia sechestrului asigurător.
Art. 158 alin. (3) C. proc. civ. care prevede că în cazul declinării de competenţă termenul de recurs de 5 zile curge de la pronunţarea hotărârii de declinare, nu are în vedere decât regula, anume, situaţia în care declinarea de competenţă a fost dispusă conform regulilor instituite prin dispoziţiile art. 85 şi 107 C. proc. civ., deci, la un termen la care părţile au fost legal citate, iar nu situaţia de excepţie în care judecarea unei pricini are loc fără citarea părţilor, potrivit unor norme derogatorii, special edictate în acest sens.
Prin urmare, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 592 şi art. 158 alin. (3) C. proc. civ., în acest caz, termenul de recurs curgea de la comunicarea hotărârii, iar nu de la pronunţarea ei; cum în cauză comunicarea hotărârii de declinare nu a avut loc, Înalta Curte a constatat că împotriva recurentei reclamante nu a început să curgă termenul legal de recurs de 5 zile, astfel că recursul său, înregistrat la data de 5 mai 2011, a fost considerat a fi în termen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de petenta C.M. împotriva încheierii nr. 6/ DC din 17 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3278/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 3269/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
