ICCJ. Decizia nr. 3269/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3269/2012
Dosar nr.1122/1/2001
Şedinţa publică din 11 mai 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1958/2000 la data de 28 martie 2000 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V - a civilă, reclamanta C.P. a chemat în judecată Ministerul Culturii în calitate de pârât, solicitând instanţei, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună obligarea acestuia să îi restituie în natură Palatul Ştirbei cu tot ce se află în el, împreună cu parcul şi toate construcţiile din parc, spaţiile de producţie şi depozitare, serele de legume şi flori, lacul şi cele 5 case în care a funcţionat fabrica de conserve.
Prin sentinţa civilă nr. 572 din 13 septembrie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a V - a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a respins cererea de chemare în judecată pe calea acestei excepţii.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe, reclamanta a promovat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemenicie.
Prin Decizia civilă nr. 756 din 13 decembrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV - a civilă, a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat recurs, prevalându-se de motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 11 C. proc. civ.
La termenul de judecată din 23 noiembrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a dispus suspendarea soluţionării recursului în temeiul art. 47 alin. (1) din Legea 10/2001, la cererea recurentei reclamante.
Şi la termenul de judecată din 16 ianuarie 2004, cu ocazia discutării unei cereri de repunere pe rol formulată de recurentă, s-a menţinut măsura suspendării pricinii, având în vedere că procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost finalizată; în mod identic s-a procedat şi prin încheierea din 24 iunie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În urma unei adrese emise de instanţă pentru verificarea stadiului procedurii administrative, la 9 noiembrie 2011 s-a comunicat instanţei de către R.A.A.P.P.S. (către care a fost redirecţionată notificarea), Decizia nr. 349 din 22 septembrie 2005 prin care s-a soluţionat notificarea nr. 69 din 14 ianuarie 2002, precum şi soluţia pronunţată în Dosarul nr. 3346/3/2005 în care această decizie a fost contestată în condiţiile Legii nr. 10/2001, anume, Decizia nr. 599 din 1 septembrie 2008 prin care s-a constatat perimat apelul formulat de reclamanta C.P.
Constatând că plângerea formulată în baza Legii nr. 10/2001 împotriva deciziei emise de R.A.A.P.P.S. nu a fost soluţionată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, dar şi având în vedere că reclamanta a formulat plângere penală împotriva celor cărora li s-a emis dispoziţie de restituire în natură imobilului notificat de aceasta, astfel cum a rezultat din procesul verbal de punere în posesie din 31 martie 2006 încheiat de R.A.A.P.P.S. (fila 75 prezentul dosar de recurs), Înalta Curte, prin încheierea din 9 decembrie 2011, a menţinut măsura suspendării soluţionării recursului, în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001.
Ulterior, Înalta Curte, pentru verificarea măsurii suspendării, a emis noi adrese la Curtea de Apel Bucureşti pentru a verifica rămânerea irevocabilă a deciziei civile nr. 599 din 1 septembrie 2008, instanţă care a comunicat că aceasta nu a fost recurată.
Pe de altă parte, s-a emis o adresă şi la Judecătoria sector 4 pentru a se comunica modalitatea de soluţionare a plângerii formulate de recurenta reclamantă, sens în care a fost înaintată copia sentinţei penale nr. 2992 din 16 octombrie 2006 a Judecătoriei sector 4 prin care a fost respinsă plângerea reclamantei C.P. împotriva Rezoluţiei nr. 5771/P/2003 de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale împotriva numiţilor C.T.B., C.T.G., C.P.N., F.I., F.M., H.C.G., P.M.B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 291, 291 C. pen.; cei împotriva cărora reclamanta a formulat plângere penală sunt persoanele cărora li s-a restituit imobilul pentru care recurenta cauzei a formulat şi ea notificare în baza Legii nr. 10/2001; aceştia au primit dispoziţia nr. 353 din 20 noiembrie 2003 emisă în baza Legii nr. 10/2001 de R.A.A.P.P.S. care a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 142 din 19 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V - a civilă, sentinţă confirmată prin Decizia civilă nr. 1356 din 2 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti (fila 72 dosar recurs), urmată de procesul verbal de punere în posesie din 31 martie 2006 de la fila 75 dosar.
Potrivit acestor noi relaţii privind stadiul procedurii în baza Legii nr. 10/2001, finalizată prin Decizia civilă nr. 599 din 1 septembrie 2008 care a fost temporizată de demersul de natură penală al aceleiaşi recurente reclamante împotriva celor cărora imobilul ce face şi obiectul cauzei de faţă le-a fost restituit în natură (finalizat şi el prin sentinţa penală menţionată, rămasă definitivă la data de 1 februarie 2007, astfel cum reiese din referatul Biroului de executări penale al Judecătoriei sector 4 de la fila 109), Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea discutării excepţiei perimării.
Astfel, Înalta Curte constată că, de la data de 1 septembrie 2008, data constatării perimării apelului reclamantei împotriva sentinţei civile nr. 430 din 21 martie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III - a civilă, prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 349 din 22 septembrie 2005 emisă de R.A.A.P.P.S. în baza Legii nr. 10/2001 în soluţionarea notificării sale, niciuna dintre părţi nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., părţile fiind legal citate pentru termenul de azi, 11 mai 2012.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an".
Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.
Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.
Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
În speţă, de la data când a intervenit perimarea apelului împotriva sentinţei de respingere a contestaţiei reclamantei formulate împotriva deciziei emise în procedura Legii nr. 10/2001 (1 septembrie 2008) şi până la data repunerii pe rol din oficiu (26 martie 2012), cursul perimării nu a fost întrerupt, dosarul fiind lăsat în nelucrare.
Faţă de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părţii, Înalta Curte constată incidenţa art. 248 alin. (1) C. proc. civ., sens în care se va dispune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamanta C.P., împotriva deciziei civile nr. 756 din 13 decembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV - a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3262/2012. Civil. Ordonanţă... | ICCJ. Decizia nr. 326/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
