ICCJ. Decizia nr. 3325/2012. Civil. Acţiune în constatare. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3325/2012
Dosar nr. 4052/1/2012
Şedinţa publică de la 11 septembrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia nr.481, pronunţată la data de 7 februarie 2012, în dosarul nr. 2647/85/2010, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.AS. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 63/2011 din 24 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia comercială.
La data de 29 mai 2012, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti a formulat, în termen, contestaţie în anulare împotriva acestei decizii, în contradictoriu cu intimata Asociaţia Salariaţilor şi Membrilor Conducerii SC C. SA Sibiu, motivele contestaţiei fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată, şi întemeiate, în drept, pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., solicitând admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei contestate şi, rejudecând recursul, admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente, iar, în subsidiar - anularea deciziei contestate şi, rejudecând recursul, admiterea acestuia, modificarea deciziei comerciale nr. 63 din 24 iunie 2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia, în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinţei administrative 84/2011l/C din 25 ianuarie 2011 a Tribunalului Sibiu, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intimatei, iar, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii intimatei, ca nefondată.
In motivare, contestatoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti a considerat decizia pronunţată în recurs nelegală şi netemeinică, apreciind că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., instanţa omiţând din greşeală să cerceteze motivele de modificare invocate prin motivele de recurs referitoare la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi a invocat, în esenţă, următoarele motive:
Astfel după cum a arătat prin motivele de recurs la punctul 1, au fost încălcate dispoziţiile art. 104 C. proc. civ., arătând, totodată, că, pe baza lipsei de disponibilităţi, instituţia sa a apelat, pentru transmiterea corespondenţei, la serviciile Poştei Militare din cadrul Serviciului Român de Informaţii.
Având în vedere dispoziţiile art. 104 C. proc. civ., a învederat instanţei de recurs faptul că instituţia sa a procedat la transmiterea apelului prin poştă, în termenul de 15 zile prevăzut de lege, şi, în mod nelegal şi greşit, instanţa de recurs nu a avut în vedere data la care apelul A.V.A.S. a fost predat la Poşta Militară în termenul de 15 zile prevăzut de lege, aşadar, cu respectarea dispoziţiilor art. 104 C. proc. civ.
In continuare, a mai arătat contestatoarea că, aşa cum se poate constata însăşi prin decizia instanţei de recurs, s-a reţinut că nu a fost analizat motivul invocat privind constatarea prescripţiei, în motivarea recursului său A.V.A.S. arătând că în mod greşit a fost admisă acţiunea intimatei privind constatarea prescripţiei acestor sume, făcând referire, sub acest aspect, la Convenţia nr. 657 din 16 octombrie 1995 (pentru suma de 195.000 lei) şi Convenţia nr. 531 din 01 august 1996 (pentru suma de 355.000 lei), şi, respectiv, adresa nr. 9642 din 12 iulie 2007 depusă la dosarul cauzei de A.V.A.S., subliniind contestatoarea că instituţia sa a arătat, prin motivele de recurs, că hotărârile judecătoreşti recurate au fost pronunţate cu încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 51/1998, republicată, care prevăd aplicarea unui termen de prescripţie de 7 ani.
La data de 28 iunie 2012, intimata Asociaţia Salariaţilor şi Membrilor Conducerii SC C. SA Sibiu a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea contestaţiei şi menţinerea deciziei instanţei de recurs, ca temeinică şi legală.
Contestaţia în anulare, astfel formulată şi motivată, va fi respinsă, ca nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Contestaţia în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de art. 317- 318 C. proc. civ. şi îmbracă două forme: contestaţia în anulare obişnuită sau de drept comun (art. 317 C. proc. civ.) şi contestaţia în anulare specială (art. 318 C. proc. civ.).
Contestaţia în anulare specială poate fi exercitată pentru două motive, prevăzute de art. 318 C. proc. civ.:
1) dezlegarea dată prin hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale;
2) respingând recursul sau admiţându-1 în parte, instanţa a omis, din greşeală, să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare";.
Astfel, pentru ca o contestaţie în anulare să poată fi admisă în temeiul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., trebuie îndeplinite următoarele condiţii: instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare şi această omisiune să se fi produs din greşeală, textul referindu-se la omisiuni esenţiale şi involuntare în raport cu situaţia existentă la dosar în momentul pronunţării hotărârii.
Din aceste dispoziţii ale legii rezultă, cu claritate, că, admisibilitatea unei contestaţii în anulare este condiţionată de omisiunea - ce trebuie să fie totală - a instanţei de a se pronunţa asupra unuia din motivele recursului, doar acesta putând fi sensul expresiei „...a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele...";. Prin urmare, doar nepronunţarea instanţei de recurs asupra unui asemenea motiv, presupunând completa lui ignorare şi, deci, neabordarea lui în cuprinsul deciziei, este de natură a face admisibilă contestaţia în anulare.
Pentru o apreciere completă a motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza finală C. proc. civ., este imperios necesar să se facă distincţie între motive şi argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent (motive arătate în mod expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ.), iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină.
Instanţa de recurs este îndreptăţită, aşadar, să răspundă la motivele de recurs şi printr-un considerent comun, scop în care poate grupa diferitele argumente; de aceea, nu se pot confunda argumentele cu motivele de recurs.
Cu alte cuvinte, contestaţia în anulare este inadmisibilă în cazul în care instanţa de recurs a înţeles să grupeze, printr-un raţionament juridic de sinteză, argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de recurs, pentru a răspunde printr-un considerent comun, deoarece nu se poate reproşa omisiunea de a cerceta motivul, căci omisiunea cercetării unui motiv de modificare nu există în situaţia în care instanţa de recurs a analizat grupat toate criticile şi susţinerile formulate de recurent.
Aşa fiind, neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs nu constituie, prin ea însăşi, o omisiune, în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., dacă instanţa a răspuns la motivele de modificare sau casare printr-un considerent comun.
Or, în speţă, instanţa de recurs a arătat foarte clar care sunt considerentele pentru care a găsit că recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti este nefondat, analizând, punctual şi explicit, fiecare dintre criticile aduse hotărârii recurate.
Astfel, instanţa de recurs a reţinut că ";recurenta a reluat susţinerile făcute în faţa celor două instanţe, însă nu a formulat critici care să vizeze nelegalitatea hotărârii instanţei de apel referitoare la respingerea apelului ca tardiv declarat";.
Împrejurarea că instanţa de recurs nu s-ar fi pronunţat, ea însăşi, şi nu ar fi făcut nicio apreciere asupra cauzei în ce priveşte data la care apelul A.V.A.S. a fost predat la Poşta Militară, - în termenul de 15 zile prevăzut de lege, cum susţine contestatoarea, şi, astfel, cu respectarea dispoziţiilor art. 104 C. proc. civ. -, este irelevantă şi nu poate conduce la admiterea contestaţiei în anulare, atâta timp cât o asemenea apreciere nu este hotărâtoare, determinată, în pronunţarea soluţiei, deoarece legalitatea şi temeinicia dispoziţiei de respingere a apelului, ca tardiv formulat, au fost deduse de către instanţă nu din data înscrisă pe plicul de expediere prin Poşta Militară, ci din ";data înregistrării cererii de apel la Registratura Tribunalului Sibiu - 6 mai 2011, nefăcându-se dovada trimiterii prin poştă a cererii de apel";.
Este de observat, de asemenea, din cuprinsul deciziei contestate, nesusceptibil de interpretări diferite, că instanţa de recurs a răspuns şi motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dispoziţii faţă de care ";a constatat că recurenta nu a indicat dispoziţiile legale încălcate sau aplicate greşit";, reţinând, totodată, că, ";criticile aduse deciziei atacate nu mai pot face obiectul analizei în această fază procesuală, acestea vizând temeinicia soluţiilor pronunţate în cauză";, având în vedere că, prin hotărârea atacată cu recurs, apelul său fusese respins ca tardiv formulat.
Prin urmare, nu se poate reţine că Înalta Curte ar fi omis să se pronunţe asupra vreunui aspect din cele care i-au fost supuse spre analiză, dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza finală C. proc. civ. având în vedere desăvârşita ignorare a motivului de recurs, iar nu eventuala conciziune ori chiar insuficienţa argumentelor reţinute în motivarea soluţiei din recurs.
De fapt, deşi invocă dispoziţiile sus-enunţate, contestatoarea este nemulţumită de argumentele în raport de care instanţa de recurs a decis respingerea recursului său, ca nefondat.
Or, instanţa sesizată cu contestaţia în anulare nu este îndreptăţită să verifice corectitudinea argumentelor cu care instanţa de recurs a motivat soluţia dată şi, în funcţie de rezultatul acestei analize, să schimbe, eventual, hotărârea pronunţată în cauză, aşa cum solicită contestatoarea.
Prin urmare, aşa cum s-a arătat mai sus, nu se poate constata nici o greşeală sau neregularitate din partea instanţei de recurs în pronunţarea soluţiei date şi se reţine că, prin contestaţia promovată, contestatoarea invocă un motiv care nu poate fi valorificat pe calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, astfel încât, în cauză, nu este întrunită niciuna din condiţiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., care fundamentează admisibilitatea contestaţiei în anulare.
Faţă de cele mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 318- 320 C. proc. civ., să respingă contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUME LE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI Bucureşti împotriva deciziei nr. 481 din 7 februarie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. 2647/85/2010, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3320/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 28/2012. Civil → |
|---|
