ICCJ. Decizia nr. 3402/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă sub nr. 21441/3 din 20 mai 2009, reclamanții P.V.E., L.L., R.M., au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primarul General, solicitând obligarea pârâtului să restituie către reclamanți imobilului situat în București, str. B., sector 1, format din cota de 1/2 din pod și 1/2 din terenul liber de construcții.
în motivarea cererii s-a arătat în esență că:
Imobilul ce face obiectul prezentei cereri a fost dobândit de către autorul părților, E.Ș., care a cumpărat apartamentul de la parter format din: vestibul mic, han, trei camere, baie, oficiu, bucătărie, o pivnița, 1/2 din pod și o cameră pentru servitori, precum și jumătate din terenul aferent.
Prin Sentința civilă nr. 1294 din 14 octombrie 2010, a fost admisă acțiunea astfel formulată de reclamanți, dispunându-se restituirea către aceștia a imobilului situat în București, str. B., sector 1, compus din cota de 1/2 din pod, identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert S.C.
împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Municipiul București.
în motivarea apelului se susține în esență că în mod greșit instanța de fond a constatat că podul nu poate fi restituit în natură și că nu a suferit modificări, comparativ cu descrierea din titlul de proprietate.
în ședința publică din data de 28 aprilie 2011, intimații-reclamanți au invocat excepția tardivității formulării apelului.
Analizând cu precădere excepția astfel formulată, în acord cu exigențele art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a reținut următoarele:
Potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare a sentinței apelate, această procedură s-a îndeplinit față de instituția apelantă-pârâtă la data de 26 noiembrie 2010.
Cererea prin care a fost declarat apelul pendinte a fost depusă de către apelant la data de 15 decembrie 2010.
în raport de exigențele normei juridice enunțate, apelanta trebuia să își exercite dreptul de a formula calea de atac înăuntrul termenului de 15 zile, care a început să curgă de la data de 26 noiembrie, când instituția a primit comunicarea hotărârii primei instanțe.
Fată de aceste considerente, Curtea a constatat că termenul de declarare a apelului împotriva Sentinței civile nr. 1294 din 14 octombrie 2010 s-a împlinit la data de 13 decembrie 2010, cererea de apel depusă de apelantul-pârât la data de 15 decembrie 2010 fiind ulterioară momentului la care respectivul termen se împlinise.
Pe cale de consecință, s-a dispus respingerea apelului, ca tardiv formulat.
în ce privește cererea intimaților de acordare a cheltuielilor de judecată aferente apelului pendinte, Curtea a constatat că aceasta nu este susținută prin probe (administrate până la încheierea dezbaterilor în apel) care să permită instanței determinarea cuantumului cheltuielilor făcute cu acest titlu, astfel că, față de exigențele art. 1169 C. civ., aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.
împotriva Deciziei civile nr. 134A din 28 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, care a susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.
Este incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind aplicate greșit art. 266 alin. (3), art. 303 alin. (2), art. 308 alin. (1) și art. 92 C. proc. civ.
Se consideră că procedura de comunicare a hotărârii a fost viciată cu instituția recurentă, aceasta fiind primită la biroul curierului.
Pe fond, se susține că instanța de judecată dispune restituirea în natură a imobilului în litigiu fără a analiza situația juridică a acestuia, în sensul de a se stabili dacă acest imobil este liber și poate fi restituit în natură; că trebuie pusă în discuție problema admisibilității acțiunii formulate.
Se precizează că, în cursul anului 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului și-a schimbat în mod evident practica cu privire la restituirea în natură către foștii proprietari ai imobilelor abuziv preluate, această schimbare fiind ilustrată și în cauza "Maties contra României" și subliniată în cauza pilot "Atanasiu împotriva României".
Trebuie subliniat faptul că instanța europeană recunoaște existența Legii nr. 10/2001 ca modalitate de reparație a abuzurilor din perioada comunistă și nu a statuat că aceasta ar fi contrară Convenției Europene, sub aspectul posibilității de a se acorda măsuri reparatorii prin echivalent.
Critica pe care o aduce Curtea acestui act normativ constă în faptul că nu prevede o procedură rapidă de despăgubire, motiv pentru care invită Statul Român să ia măsuri eficiente în termen de 18 luni.
Analizând recursul declarat prin prisma acestor motive și a dispozițiilor legale incidente, înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:
Inadmisibilitatea prezentului recurs declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, nu poate fi primită, dat fiind faptul că, deși intimații-reclamanți invocă faptul că se pune în discuție un viciu de procedură din fața instanței de fond (respectiv comunicarea către pârâtă a hotărârii apelate) această critică vizează, în esență, interpretarea și aplicarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 284 alin. (1) și art. 263 alin. (3) C. proc. civ., critică ce se încadrează în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Excepția nulității recursului nu este fondată, urmând a fi respinsă, criticile recurentului-pârât Municipiul București, prin Primar General, vizează nerespectarea prevederilor art. 92 și art. 266 C. proc. civ., critici ce se încadrează în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pe fondul recursului, înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
în cauză instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii", dacă legea nu dispune altfel. Acest termen de declarare a căii de atac a fost depășit de apelantul-pârât Municipiul București, care a declarat apel la data de 15 decembrie 2010, ultima zi fiind 13 decembrie 2010, așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel.
Aceeași instanță reține că activitățile diferitelor servicii/departamente ce funcționează în cadrul instituției apelante, respectiv transmiterea actelor de procedură comunicate de instanțe de la un astfel de serviciu la altul, nu pot avea vreo relevanță în aprecierea relativă la data de la care începe să curgă termenul legal stabilit prin norma menționată, această dată fiind determinată în mod imperativ de legiuitor (prin dispozițiile art. 284 alin. (1) coroborat cu art. 263 alin. (3) C. proc. civ.) ca fiind cea de la care partea din proces a primit comunicarea hotărârii.
Criticile formulate de recurentul-pârât Municipiul București, prin Primarul General, împotriva Deciziei civile nr. 134 A din 28 aprilie 2011, ce vizează nemulțumirile legate de fondul cauzei, și anume restituirea imobilului către reclamanți și incidența jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza dedusă judecății nu vor mai fi analizate de înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile în care apelul declarat de pârât a fost respins ca tardiv, admiterea excepției tardivității fiind în mod corect soluționată de instanța de apel.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.
Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., pârâtul Municipiul București a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamanții P.V.E., L.L. și R.M. reprezentând onorariu apărător.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3389/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3384/2012. Civil → |
|---|
