ICCJ. Decizia nr. 3621/2012. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Decizia nr. 3621/2012

Dosar nr. 33335/3/2011

Şedinţa de la 25 septembrie 2012

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr. 5559/63/2011 contestatorul V.S. în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale a solicitat anularea deciziilor de pensie nr. 47198 din 17 ianuarie 2011 şi 47198 din 31 decembrie 2010, emisă de intimată, menţinerea drepturilor de pensie stabilite potrivit deciziei de recalculare nr. 092666 din 29 iunie 2001, obligarea intimatului la plata diferenţelor dintre pensia stabilită prin decizia nr. 092666 din data 29 iunie 2001 şi pensia stabilită prin decizia nr. 47198 din 17 ianuarie 2011 la care să se adauge dobânda legală calculate de la data de 1 ianuarie 2011 şi până la repunerea în plată a deciziei nr. 092666 din data de 29 iunie 2001.

Prin sentinţa civilă nr. 3344/2011 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pe rolul secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţa considerând că în cauză sunt incidente, sub aspectul competenţei teritoriale, dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 19/2000.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 6132 din 26 iunie 2012, a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, apreciind ca fiind incidente dispoziţiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, instanţa a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte, învestită legal cu pronunţarea regulatorului de competenţă, constată că Tribunalul Dolj este competent teritorial în soluţionarea cauzei pentru motivele care se vor arăta.

Relevantă în stabilirea competenţei teritoriale o prezintă legea de procedură în vigoare la momentul sesizării instanţei.

În speţă, promovarea acţiunii s-a realizat la 9 martie 2011, sub imperiul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, intrarea în vigoare a acesteia având ca efect abrogarea şi a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Aşa fiind, în respectarea art. 725 alin. (1) C. proc. civ. în cauză instanţa competentă teritorial este cea determinată de reglementarea cuprinsă în art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010, în speţă Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa în favoarea Tribunalului Dolj.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 25 septembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3621/2012. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond