ICCJ. Decizia nr. 3623/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3623/2012
Dosar nr. 10236/1/2011
Şedinţa publică din 22 mai 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestaţiei în anulare de fată, constată următoarele;
SC C.H. SA şi Asociaţia C. PAS Bucureşti, prin cererea formulată la 23 decembrie 2011 şi completată la 24 august 2012 au solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. retractarea deciziei nr. 8576 din 6 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea contestaţiei în anulare se arată că decizia este rezultatul unor greşeli materiale ce au influenţat actul de judecată.
Astfel, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a SC C.H. SA în cererea de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului este rezultatul unor erori esenţiale, deoarece a fost încheiat între Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Asociaţia C. „contract de vânzare-cumpărare de acţiuni"; omiţându-se natura complexă a actului ce rezultă din analiza conţinutului său.
În continuarea motivării, contestatoarele dezvoltă natura complexă a actului cu referire la efectele contractului de vânzare-cumpărare precum şi la drepturile de proprietate dobândite de membrii asociaţiei.
Instanţa s-a limitat la aspectul formal al contractului, în sensul că SC C.H. SA nu este parte în contract.
Înalta Curte nu a observat existenţa unei obligaţii legale de garanţie stabilită prin lege în favoarea societăţilor privatizate, prevăzute de art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, cu modificările ulterioare.
Şi respingerea cererii de intervenţie accesorie în interesul SC C.H. SA formulată de Asociaţia C. este urmarea unei greşeli materiale deoarece obiectul pricinii îl constituie revendicarea unui imobil, iar nu dreptul membrilor asociaţiei dobândite prin contractul din 24 iulie 1995, aşa încât instanţa trebuia să constate că cererea a fost făcută cu respectarea prevederilor art. 49 alin. (2) şi art. 51 C. proc. civ.
Prin cererea de completare se reiterează că eroarea materială se referea la circumstanţele încheierii contractului, respectiv data acestuia, element material esenţial în determinarea dispoziţiilor legale aplicabile şi implicit a stabilirii titularului acţiunii în despăgubire pentru repararea prejudiciului cauzat ca urmare a retrocedării unor imobile către foştii proprietari.
Se arată că dovadă a incontestabilei erori în care s-a aflat instanţa în rezolvarea calităţii procesual active este şi decizia în interesul legii nr. 18 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În continuare se face un breviar al evoluţiei O.G. nr. 88/1997, precum şi al conţinutului deciziei pronunţate în recursul în interesul legii, al incidenţei Legii nr. 221/2009 precum şi a efectelor evicţiunii.
Intimata M.S.M., prin întâmpinarea formulată solicită respingerea contestaţiei în anulare deoarece niciuna dintre criticile formulate nu se circumscrie noţiunii de eroare materială în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând calea extraordinară de atac, de retractare, constată caracterul nefondat al acesteia pentru argumentele ce succed.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 8576 din 6 decembrie 2011 a respins, ca nefondate recursurile declarate de reclamanta M. (S.) M. şi pârâta SC C.H. SA împotriva deciziei nr. 263 din 16 decembrie 2010 a Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie; a fost admis recursul declarat de chemata în garanţie Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; a modificat în parte decizia recurată în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC C.H. SA în cererea de chemare în garanţie a Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului; a respins cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtei SC C.H. SA, formulată de intervenienta Asociaţia C., a respins cererea de chemare în judecată a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, a înlăturat obligarea acesteia la plata sumelor de 11.138,275 RON, 12.200 RON şi 2.209.200 RON, precum şi obligarea chematei în garanţie la plata cheltuielilor de judecată în apel, în cuantum de 500 RON pentru considerentele ce urmează, cu referire strictă la motivele contestaţiei în anulare.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului formulată de pârâta SC C.H. SA, Înalta Curte a constatat că prin sentinţa civilă nr. 181 din 11 noiembrie 1994, Judecătoria sector 1 Bucureşti a acordat personalitate juridică Asociaţiei C., dispunând înregistrarea asociaţiei în registrul persoanelor juridice.
Prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 24 iulie 1995, Fondul Proprietăţii de Stat a vândut Asociaţiei C. un număr de 343.162 acţiuni cu o valoare nominală de 25.000 RON fiecare, în sumă totală de 8.579.050.000 ROL reprezentând 33,25% din capitalul social al SC C.H. SA.
La data de 03 noiembrie 1997, când litigiul se afla pe rolul Tribunalului Buzău, pârâta SC C.H. SA a formulat cerere de chemare în garanţie a Fondului Proprietăţii de Stat (în prezent Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului).
Potrivit art. 60 alin. (1) C. proc. civ., „partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenţiuni cu o cerere în garanţie sau despăgubiri";.
Rezultă că cererea de chemare în garanţie poate fi formulată în cazul drepturilor garantate legal sau convenţional şi ori de câte ori partea care ar cădea în pretenţii s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri. Ea presupune existenţa unui raport juridic între titularul cererii de chemare în garanţie şi chematul în garanţie care să nască în sarcina celui din urmă obligaţia de garanţie sau de despăgubire.
Cauza cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta SC C.H. SA a constituit-o contactul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 24 iulie 1995, aşa cum în mod expres se arată în conţinutul acestei cereri.
Rezultă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare din 27 iulie 1995, că părţi în actul juridic încheiat au fost Fondul Proprietăţii de Stat (în prezent Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) şi Asociaţia C.
Prin urmare, raportat la temeiul juridic al cererii de chemare în garanţie - contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 27 iulie 1995 - pârâta SC C.H. SA nu putea fi titular al cererii de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, întrucât nu este parte în actul juridic care a constituit cauza juridică a cererii de chemare în garanţie.
Calitatea procesuală activă, condiţie de exercitare a oricărei acţiuni civile, inclusiv a unei cereri de chemare în garanţie, presupune existenţa unei identităţi între titularul cererii şi titularul dreptului în raportul juridic dedus judecăţii.
Or, în cauză, pârâta SC C.H. SA a formulat cererea de chemare în garanţie tară să fie titulara dreptului în raportul juridic - contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 27 iulie 1995 - pe care se fundamentează cererea de chemare în garanţie şi nu are, prin urmare, calitate procesuală activă în promovarea unei cereri de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în temeiul actului juridic menţionat.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie accesorie formulată de Asociaţia C. în interesul pârâtei SC C.H. SA, Înalta Curte a reţinut că la data de 16 februarie 1999, pe parcursul derulării litigiului în faţa Curţii de Apel Ploieşti, Asociaţia C. a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtei SC C.H. SA.
Având în vedere natura juridică a cererii de intervenţie accesorie care face ca terţul să aibă o poziţie procesuală subordonată părţii în folosul căreia a intervenit şi împrejurarea că, în cauză, această cerere de intervenţie accesorie s-a făcut în cadrul unei cereri de chemare în garanţie al cărui titular, pentru considerentele anterior expuse, este lipsit de calitate procesuală activă.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului formulată de intervenienta accesorie Asociaţia C. s-a constatat că prin cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul pârâtei SC C.H. SA la data de 16 februarie 1999, intervenineta Asociaţia C. a solicitat şi admiterea cererii de chemare în garanţie a Fondului Proprietăţii de Stat (în prezent Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului), invocând drept temei al acestei cereri contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 24 iulie 1995 încheiat cu chematul în garanţie.
Potrivit art. 49 C. proc. civ., intervenţia este în interesul uneia din părţi când sprijină numai apărările acesteia.
Spre deosebire de intervenientul principal, intervenientul accesoriu nu tinde la valorificarea unei pretenţii proprii ci urmăreşte, prin apărările pe care le face, ca instanţa să pronunţe o soluţie favorabilă părţii pentru care a intervenit.
Prin urmare, natura juridică a intervenţiei accesorii este a unei simple apărări.
Această natură nu permite formularea de către intervenientul accesoriu a unei cereri de chemare în garanţie. Poziţia procesuală a intervenientului accesoriu care nu poate decât ca, prin apărările pe care le face, să sprijine partea în favoarea căreia a intervenit, fără posibilitatea de a invoca un drept propriu, este incompatibilă cu valorificarea unor pretenţii pe calea cererii de chemare în garanţie.
Contestaţia în anulare specială prevăzută de art. 318 C. proc. civ., prima ipoteză - dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale se referă la acele greşeli materiale cu caracter procedural - respingerea recursului ca tardiv, anularea recursului ca netimbrat ş.a. - pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau reaprecierea probelor.
Contestaţia nu poate fi primită atunci când se invocă stabilirea eronată a situaţiei de fapt, în urma aprecierii probelor sau a interpretării faptelor întrucât acestea echivalează cu o greşeală de judecată. De asemenea, greşeala materială nu trebuie să fie rezultatul interpretării unui text de lege, pentru că, practic s-ar ajunge la judecarea din nou a aceluiaşi recurs.
Prin contestaţia formulată se invocă drept greşeală materială interpretarea eronată a contractului cu referire la data încheierii şi la caracterul complex al acestuia, eroare ce ar determina aplicarea unui alt text de lege, interpretare ce a determinat de asemenea analizarea aspectelor formale ale contractului şi ignorarea obligaţiei legale de garanţie stabilită prin lege în favoarea societăţilor privatizate.
Pretinsa calificare greşită a contractului de privatizare, nu reprezintă, în sensul căii extraordinare de atac de reformare, o eroare materială ci o greşeală de judecată ce nu poate constitui temeiul formulării unei contestaţii în anulare.
Deasemenea, invocarea obligaţiei legale de garanţie şi a deciziei în interesul legii nr. 18/2011 reprezintă, de asemenea veritabile motive de recurs, ceea ce ar însemna transformarea contestaţiei în anulare în recurs, iar recursul la recurs este inadmisibil.
Şi considerentele referitoare la „eroarea materială"; a instanţei de recurs atunci când a respins cererea de intervenţie accesorie se constituie, de fapt, tot în motive de recurs, ceea ce este, aşa cum deja s-a arătat, inadmisibil.
Calea de atac a contestaţiei în anulare nu tinde la anularea unei hotărâri pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarele Asociaţia C. PAS Bucureşti şi SC C.H. SA împotriva deciziei nr. 8576 din data de 6 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3619/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3746/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
