ICCJ. Decizia nr. 3647/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 3647/2012
Dosar nr. 2705/30/2010
Şedinţa publică de la 26 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3282/PI din 25 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul V.R., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, având ca obiect acordarea de despăgubiri morale în baza Legii nr. 221/2009, sens în care a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantului 5.000 euro, prin echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând despăgubiri morale pentru deportarea bunicilor materni, K.A. şi K.P. A fost respinsă cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata diferenţei de 995.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale şi materiale.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin decizia civilă nr. 1075/R din 8 noiembrie 2011, a respins apelul declarat de reclamantul V.R. împotriva sentinţei civile nr. 3282 din 25 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş. A admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Timiş împotriva aceleiaşi hotărâri, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantul V.R.
Împotriva acestei decizii, reclamantul V.R. a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 299-316 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi în consecinţă, admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată.
Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile invocate, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:
Problema de drept care se pune în prezenta cauză nu este cea a îndreptăţirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condiţiile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat în prezenta cauză, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010.
Criticile vizând respingerea cererii de acordare a daunelor morale, faţă de greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 urmează a fi analizate din perspectiva deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011.
Prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie stabilesc că, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept. Totodată, alin. (4) al art. menţionat prevede că Deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin Decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Se reţine că această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
În speţă, decizia atacată a fost pronunţată la data de 8 noiembrie 2011 împrejurare din care rezultă că la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, cauza nu era soluţionată definitiv.
Este de necontestat că acţiunea reclamantului a fost promovată la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, dar această împrejurare nu presupune ca efectele textului legal menţionat să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, astfel cum pretinde recurentul, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, şi prin urmare, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi nesocotită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că Deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În cauză, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.
Nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Dreptul de acces la tribunal şi protecţia oferită de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu înseamnă recunoaşterea unui drept care nu mai are nici un fel de legitimitate în ordinea juridică internă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V.R. împotriva deciziei civile nr. 1075/R din 8 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul V.R. împotriva deciziei civile nr. 1075/R din 8 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3646/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3648/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
