ICCJ. Decizia nr. 3646/2012. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3646/2012
Dosar nr. 4139/90/2009
Şedinţa din 23 mai 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 iulie 2007, sub nr. 5787/288/2007, la Judecătoria Rm. Vâlcea, reclamanta F.C.C. a chemat în judecată pe pârâţii: G.T. şi SC P. SRL, solicitând obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 1.000.000 lei (RON), cu titlu de daune morale; obligarea pârâţilor să publice, pe cheltuiala lor, hotărârea judecătorească care va fi pronunţată, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că, la data de 11 iunie 2007, în publicaţia „Ziarul de Vâlcea”, editat de societatea pârâtă, a fost publicat un articol semnat de pârâtul persoană fizică, articol care conţinea informaţii false, în legătură cu deţinerea de către reclamantă a unui certificat de revoluţionar, în baza căruia aceasta a obţinut anumite avantaje.
Reclamanta a susţinut că prin publicarea acestui articol, pârâţii au depăşit limitele dreptului la liberă exprimare şi i-a fost adus un prejudiciu moral, prin atingerea onoarei şi demnităţii sale, fiind îndeplinite cerinţele răspunderii civile delictuale, reaua credinţă a pârâţilor rezultând din faptul că nu au verificat, în niciun fel, informaţiile publicate.
La data de 7 decembrie 2007, reclamanta a micşorat cuantumul pretenţiilor la suma de 500.000 lei.
După mai multe cicluri procesuale, prin sentinţa nr. 66 din 26 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, în dosarul nr. 4139/90/2009, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei, cu precizarea ulterioară, iar pârâţii au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 15.000 lei către reclamantă, cu titlu de despăgubiri, precum şi la plata sumei de 6.243 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 56/A din 28 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori şi familie au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta F.C.C. şi de pârâţii SC P. SRL şi G.T. împotriva sentinţei primei instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, în esenţă, reclamanta este nemulţumită de cuantumul sumei de 15.000 lei, reprezentând daune morale, solicitând acordarea sumei de 50.000 lei, aşa cum a solicitat prin cererea de precizare a acţiunii iniţiale, din data de 07 decembrie 2007.
S-a arătat că, în speţă, prin publicarea în „Ziarul de Vâlcea” a articolului prin care se afirma că reclamanta ar fi obţinut nelegal un certificat de revoluţionar, în baza căruia aceasta a solicitat obţinerea unor terenuri în mod gratuit, scutiri de plata impozitelor şi taxelor, precum şi plata unor indemnizaţii s-au adus acesteia prejudicii morale şi financiare, fiindu-i lezate onoarea, demnitatea acesteia, generând sentimente de desconsiderare a persoanei sale, cu afectarea prestigiului de care se bucură în societate, prejudiciul moral dovedit cu martorii audiaţi în primul ciclu procesual, precum şi cu adresele depuse în rejudecare, adrese din care rezultă că apelanta nu este cuprinsă în evidenţele Cancelariei Ordinelor, din cadrul Administraţiei Prezidenţiale şi nici în baza de date a Guvernului României – Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, ca posedând certificat de revoluţionar potrivit Legii nr. 342/2004, completată şi modificată.
S-a constatat că, deşi critica referitoare la abaterea profesională săvârşită de ziarist, prin încălcarea Codului deontologic al jurnalistului român, este întemeiată, această constatare a instanţei nu conduce la majorarea sumei acordate cu titlu de daune morale.
Instanţa de apel a arătat că, reţinându-se existenţa prejudiciului moral cauzat reclamantei, instanţa de fond a apreciat, în mod temeinic şi legal, că suma de 15.000 lei este o sumă rezonabilă pentru acoperirea acestui prejudiciu.
Critica privind cuantumul cheltuielilor de judecată a fost găsită, de asemenea, neîntemeiată, având în vedere dispoziţiile art. 276 C. proc. civ., care prevăd că, în situaţia în care pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, instanţa va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor, în speţa de faţă, pretenţiile reclamantei fiind admise în parte, acordându-se doar suma de 15.000 lei în loc de 50.000 lei, cât a solicitat aceasta, încât cuantumul cheltuielilor de judecată a fost apreciat proporţional cu admiterea în parte a pretenţiilor.
Referitor la apelul declarat de pârâtul SC P. SRL şi pârâtul G.T., instanţa a reţinut că pârâţii susţin că au acţionat cu bună – credinţă şi că era de datoria acestora să transmită informaţii şi idei cu privire la chestiuni de interes public, iar prin articolul publicat în „Ziarul de Vâlcea” s-a făcut referire la faptul că reclamanta deţine certificate privind calitatea de revoluţionar, fără a se ajunge la o defăimare prin presă a acesteia, susţinând că informaţiile din presă au fost dovedite cu înscrisuri.
Potrivit Codului deontologic al jurnalistului român, adoptat de Clubul Român de Presă, ziaristul poate să dea publicităţii numai informaţiile de a căror veridicitate este sigur, după ce le-a verificat în prealabil, din mai multe surse credibile, de regulă, iar în situaţia în care se distorsionează intenţionat informaţia sau se fac acuzaţii nefondate, acesta săvârşeşte o abatere profesională de maximă gravitate.
De reţinut faptul că libertatea de exprimare nu este absolută, limitările exerciţiului acestei libertăţi fiind prevăzute şi în Constituţia României, precum şi în art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, instanţa de apel a arătat că, prin probele administrate în cauză s-a făcut dovada că cei doi pârâţi, fără a face o verificare prealabilă, au dat publicităţii informaţii false, potrivit cărora reclamanta ar fi obţinut nelegal un certificat de revoluţionar, în baza căruia a beneficiat de unele facilităţi, situaţie care a expus-o pe aceasta din urmă dispreţului public, fiindu-i lezată imaginea publică, demnitatea, onoarea, fiindu-i afectate relaţiile sociale, producându-se astfel un prejudiciu moral.
Faptul că pârâţii nu au verificat informaţia din mai multe surse credibile rezultă din dovezile obţinute în urma exercitării rolului activ al instanţei, respectiv: adresa nr. CA/987 din 05 octombrie 2010, emisă de Administraţia Prezidenţială – Cancelaria Ordinelor, în care se afirmă că din evidenţele acestei instituţii nu reiese eliberarea unui brevet care să ateste calitatea de luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 a reclamantei, precum şi adresa nr. 18/13777 din 15 noiembrie 2010, emisă de Guvernul României – Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, în care se arată că reclamanta nu figurează în baza de date a acestei instituţii, nici cu dosar de preschimbare a certificatului de revoluţionar, potrivit Legii nr. 341/2004.
În atare situaţie, făcându-se dovada că informaţiile sunt false şi că s-a produs un prejudiciu moral persoanei reclamantei, descris anterior, s-a constatat că instanţa de fond, în mod temeinic şi legal i-a obligat pe cei doi pârâţi în solidar la plata sumei de 15.000 lei daune morale către reclamantă.
Referitor la faptul că reclamanta nu a cerut dreptul la replică, instanţa de apel a constatat că acest lucru nu constituie o obligaţia a acesteia, acest lucru fiind la latitudinea reclamantei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâţii SC P. SRL şi G.T., indicând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâţii au arătat că instanţa a reţinut, fără temei, că nu au fost verificate informaţiile publicate, deoarece există la dosar două înscrisuri care atestă contrariul.
Recurenţii au arătat că Curtea Europeană a Drepturilor Omului dă un sens larg noţiunii de informare, iar libertatea presei este foarte importantă şi, în plus, este de datoria presei să transmită informaţii şi idei cu privire la chestiuni de interes public.
S-a mai susţinut că prin publicarea articolului s-a acţionat cu bună-credinţă, pentru informarea opiniei publice, iar în acţiunea formulată nu s-a arătat care este prejudiciul suferit de reclamantă şi nicidecum respectivul articol nu poate cauza prejudiciul pretins.
Recurenţii au mai arătat că reclamanta nu a cerut dreptul la replică, că drepturile pretinse a fi fost încălcate sunt drepturi personale nepatrimoniale şi, în atare situaţie, reclamanta putea să ceară instanţei încetarea săvârşirii faptei care, în opinia sa, ar aduce atingere drepturilor sale, precum şi îndeplinirea oricărei măsuri pentru restabilirea dreptului atins.
S-a mai susţinut că, în apărarea opiniilor sale, ziaristul este îndrituit prin lege să invoce onestitatea, buna sa credinţă, ca exoneratoare de răspundere delictuală. Astfel, invocând art. 30 alin. (1) din Constituţia României şi Rezoluţia 1003 (1993) cu privire la etica ziaristică adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, recurenţii au susţinut că opiniilor li se cere să fie oneste, cinstite, nu neapărat adevărate sau în concordanţă cu adevărul admis sau acceptat, iar delictele de presă trebuie să reţină, în calificarea actului publicistic, prezumţia absolută de onestitate a autorului.
În cazul ziaristului, intenţia trebuie să fie vinovată, demonstrată cu probe indubitabile, iar acesta îşi poate demonstra onestitatea, respectiv buna-credinţă şi, deci, nevinovăţia.
În concluzie, recurenţii au arătat că problema este de a accepta, în fapt şi în drept, prezumţia absolută de onestitate, când este vorba de domeniul, atât de diferit de oricare altul, al mass media.
Recursul este nul, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare.
Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat.
Faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai criticile privitoare la hotărârea atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
În speţă, nu s-au formulat critici de nelegalitate privind soluţia de respingere a apelurilor pronunţată prin decizia recurată, care să facă posibilă încadrarea în acest text, ci se constată că recurenţii şi-au exprimat în termeni foarte generali nemulţumirea faţă de hotărârea pronunţată, fără însă a evoca în mod concret critici care să se încadreze în motivele de nelegalitate invocate, în sensul textului procedural amintit.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenţii au nesocotit existenţa judecăţii anterioare.
Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind legalitatea hotărârii pronunţată în apel.
Dezvoltarea criticilor formulate de recurenţi vizează doar situaţia de fapt şi modul în care instanţele anterioare au făcut aprecierea probelor referitor la dovada susţinerilor reclamantei privind drepturile ce i-au fost încălcate şi prejudiciul cauzat.
Or, modul în care instanţa de judecată a făcut aprecierea probelor nu reprezintă o critică de legalitate, iar aprecierea probelor nu poate face obiect de analiză în recurs, deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.
Faţă de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de pârâţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâţii SC P. SRL şi G.T. împotriva deciziei nr. 56/A din 28 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3466/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3661/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
