ICCJ. Decizia nr. 4007/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4007/2012
Dosar nr. 9379/63/2010
Şedinţa publică din 1 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 22 iulie 2010, pe rolul Tribunalului Dolj, s-a înregistrat contestaţia formulată de reclamanţii S.H., T.C. şi T.A. împotriva dispoziţiei nr. 23482 din 23 iunie 2010, emisă de Primarul municipiului Craiova, prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Craiova, anularea dispoziţiei menţionate.
Tribunalul Dolj, prin sentinţa civilă nr. 434 din 10 noiembrie 2010, a respins contestaţia formulată de reclamanţi.
În pronunţarea sentinţei, Tribunalul a reţinut următoarele:
Urmare a promovării unei acţiuni în revendicare, contestatorilor li s-a restituit o suprafaţă de 324 mp teren, situată în Craiova, prin sentinţa civilă nr. 2329/1998.
La apariţia Legii nr. 10/2001 au formulat notificările nr. 260/N/2001 şi nr. 1011/N/2001 (ce au fost conexate).
Printr-o primă dispoziţie nr. 6080/2004, au fost soluţionate notificările, dispunându-se respingerea cererii privind restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 300 mp, autoritatea administrativă reţinând că petenţii nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau prin echivalent.
Împotriva acestei dispoziţii nr. 6080/2004, au formulat contestaţie petenţii, arătând că au solicitat pârâtei restituirea diferenţei de 300 mp, teren, care le-a fost expropriată în anul 1980, conform procesului-verbal încheiat la 16 octombrie 1980. Au mai arătat că prin hotărâre judecătorească le-a fost restituită o suprafaţă de 324 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 137/2005, pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a reţinut că, deşi la data de 16 octombrie 1980, în baza Legii nr. 63/1980, a fost preluat de către stat, de la contestatorul S.H. şi T.A.F. (autoarea celorlalţi contestatori), un imobil compus din construcţie cu o suprafaţă utilă de 74,94 mp şi un teren cu o suprafaţă de 696 mp, din actele depuse la dosar (act de vânzare-cumpărare din 1941, certificat de moştenitor nr. S/685/1975), rezultă că autoarea reclamanţilor, defuncta S.M., a dobândit un drept de proprietate doar asupra suprafeţei de 348 mp Instanţa a mai reţinut că nici autorităţile de la data exproprierii nu i-au recunoscut expropriatei calitatea de proprietar decât pentru cei 348 mp, neacordându-i despăgubiri, cu motivarea că nu a prezentat acte de proprietate.
Reţinând îndreptăţirea contestatorilor doar pentru o suprafaţă de 348 mp, din care 324 mp le fuseseră deja restituiţi prin hotărârea judecătorească din anul 1998, instanţa a constatat, în final, că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent doar pentru 24 mp.
Drept urmare, prin sentinţa civilă nr. 137/2005, pronunţată de Tribunalul Dolj, a fost admisă, în parte, contestaţia şi a fost anulată, în parte, dispoziţia primarului nr. 6080/2004, doar cu privire la suprafaţa de 24 mp.
Această sentinţă a rămas definitivă şi irevocabilă, prin respingerea apelului, conform deciziei civile nr. 131/2006 a Curţii de Apel Craiova ( fila 60) şi prin respingerea recursului, conform deciziei civile nr. 4270/2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ( fila 49).
Având în vedere hotărârile judecătoreşti pronunţate, Primarul municipiului Craiova a emis o nouă dispoziţie, nr. 23482/2010 (dispoziţia contestată), prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 24 mp, imposibil de restituit în natură.
Susţinerea contestatorilor, potrivit căreia această dispoziţie nu trebuia emisă de primar, dat fiind că dispozitivul sentinţei civile nr. 137/2004, este neclar (aceştia formulând şi o cerere pentru lămurirea dispozitivului), nu poate fi primită, de vreme ce dispozitivul face corp comun cu considerentele, iar, din cuprinsul acestora, rezultă, fără dubiu, că s-a recunoscut îndreptăţirea contestatorilor la măsuri reparatorii în echivalent pentru cei 24 mp.
Cât priveşte motivul referitor la nepronunţarea autorităţii administrative asupra solicitării de acordarea a măsurilor reparatorii pentru construcţia demolată, s-au reţinut următoarele:
Dispoziţia nr. 6080/2004, emisă de Primarul municipiului Craiova, reprezintă actul administrativ prin care au fost soluţionate notificările formulate de contestatori.
În măsura în care aceştia erau nemulţumiţi de rezolvarea primită faţă de solicitările cuprinse în notificare, o considerau incompletă sau greşită, aveau posibilitatea să formuleze, în termenul legal, contestaţie împotriva dispoziţiei respective, cale de care, de altfel, contestatorii au uzat, prin sentinţa civilă nr. 137/2004, irevocabilă, statuându-se în privinţa îndreptăţirii reclamanţilor la măsuri reparatorii, în raport de motivele de contestaţie formulate împotriva dispoziţiei emise de primar.
Împrejurarea că, după rămânerea irevocabilă a sentinţei civile nr. 137/2004 a Tribunalului Dolj, intimaţii au înţeles să emită o nouă dispoziţie, în conformitate cu hotărârea judecătorească, pentru reluarea procedurii de acordare a măsurilor reparatorii, nu deschide contestatorilor posibilitatea să invoce, pe calea contestaţiei împotriva noii dispoziţii, motive de nelegalitate sau de netemeinicie cu privire la prima dispoziţie, pe care „au uitat” să le formuleze în cadrul contestaţiei îndreptate împotriva acesteia.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel reclamanţii S.H., T.C. şi T.A., considerând-o nelegală, netemeinică şi neconformă, în raport cu dispoziţiile Legii 10/2001.
Prin Decizia nr. 203 din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de reclamanţi, ca nefondat.
Curtea de Apel a reţinut că, prin sentinţa civilă 137/2005, s-a motivat, în esenţă, că reclamanţii au făcut dovada dreptului de proprietate numai pentru suprafaţa de 348 mp teren (faţă de peste 600 mp, cât au susţinut reclamanţii), din care le-a fost restituit, printr-o hotărâre judecătorească anterioară, 324 mp, rămânând o diferenţă de 24 mp, la care sunt îndreptăţiţi, în temeiul Legii 10/2001; conform raportului de expertiză întocmit în cauză, suprafaţa în litigiu are o întindere de 295,34 mp şi se află în administrarea Spitalului Victor Babeş; prin urmare, reclamanţii sunt îndreptăţiţi să li se acorde măsuri reparatorii prin echivalent, însă doar pentru suprafaţa de 24 mp; pentru considerentele expuse s-a respins şi cererea de restituire în natură a întregii suprafeţe de 300 mp revendicată.
Din cuprinsul deciziilor pronunţate în apel şi recurs, de respingere a căilor de atac, cu consecinţa rămânerii definitive şi irevocabile a acestei sentinţe, rezultă că reclamanţii au criticat sentinţa (iar instanţele de control judiciar au examinat în limita învestirii) numai cu privire la întinderea dreptului, nu şi sub alte aspecte, vizând modalitatea de restituire, aşa cum este motivată de instanţa de fond.
Or, faţă de conţinutul sentinţei civile nr. 137/2005 – care nu cuprinde nicio dispoziţie şi niciun considerent privind restituirea în natură a terenului -, în executarea acesteia, prin dispoziţia Primarului nu se putea dispune restituirea în natură.
În ceea ce priveşte soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei 137/2005, aceasta se poziţionează, în timp, ulterior emiterii dispoziţiei contestate, aşa încât, nu se putea avea în vedere o eventuală lămurire, în sensul solicitat de reclamanţi.
De altfel, din susţinerile apelanţilor reclamanţi, în prezent, există hotărâre definitivă de lămurire a dispozitivului, în sensul măsurilor reparatorii prin echivalent, şi nu în natură.
Ca atare, nu există niciun temei legal, la această dată, de anulare a dispoziţiei de restituire, prin echivalent, a terenului în suprafaţă de 24 mp şi de a se dispune restituirea în natură, dispoziţia atacată fiind conformă hotărârii judecătoreşti de la momentul emiterii dispoziţiei.
În ce priveşte critica referitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., cu trimitere şi la nepronunţarea instanţei asupra măsurilor reparatorii aferente imobilului casă, critica este, de asemenea, nefondată, întrucât, în raport de prevederile art. 129 alin. final, instanţa trebuie să examineze şi să se pronunţe numai în limitele învestirii, în speţă, asupra dispoziţiei nr. 23482 din 23 iunie 2010 a Primarului municipiului Craiova, care priveşte numai punerea în executare a sentinţei civile nr. 137/2005 a Tribunalului Dolj, prin care instanţa a examinat şi s-a pronunţat numai cu privire la teren.
După cum a motivat şi Tribunalul, reclamanţii trebuia să solicite şi să-şi valorifice eventualele drepturi cu privire la imobilul casă în cauza având ca obiect contestaţia împotriva primei dispoziţii nr. 6080/2004, soluţionată prin sentinţa civilă nr. 137/2005 a Tribunalului Dolj, întrucât, prin această primă dispoziţie, s-au respins notificările, care vizau, după cum susţin reclamanţii, atât terenul, cât şi construcţia.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii S.H., T.C. si T.A., susţinând că, prin această hotărâre, nu li s-au recunoscut drepturile omului asupra proprietăţilor, teren şi construcţie demolată conform Decretului nr. 53/1980, cu toate că existau în dosar toate actele necesare şi nu li s-a acordat o dreaptă şi corectă despăgubire.
Faţă de susţinerile prezentate în cererea de recurs, Înalta Curte a supus dezbaterii excepţia nulităţii căii de atac, pe care o consideră întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Reclamanţii nu au încadrat susţinerile formulate în vreunul dintre motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi dezvoltarea lor nu face posibilă o asemenea încadrare, în condiţiile art. 306 alin. (3) din acelaşi cod.
Astfel, recurenţii nu au arătat în ce au constat greşelile instanţei de apel, care să se circumscrie unor motive de nelegalitate, afirmaţiile lor privind încălcarea drepturilor omului în materie de proprietate şi acordarea unor despăgubiri necorespunzătoare pentru imobilul în litigiu fiind generice şi neputând fi încadrate în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Având în vedere aceste considerente, cum susţinerile recurenţilor nu se pot încadra în cazurile de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 306 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanţii S.H., T.C. si T.A. împotriva deciziei civile nr. 203 din 04 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4012/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3981/2012. Civil. Prestaţie tabulară. Recurs → |
|---|
