ICCJ. Decizia nr. 409/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 409/2012
Dosar nr. 1829/115/2010
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 26 aprilie 2010 la Tribunalul Caras - Severin reclamantul D.D. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri morale în baza Legii nr. 221/2009.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că tatăl său, în prezent decedat, a fost prizonier de război în perioada 24 august 1944 - august 1948, fapt confirmat de livretul său militar.
A mai arătat că în perioada respectivă tatăl său a suportat umilinţe peste limita umană.
Prin sentinţa civilă nr. 1294 din 30 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1829/115/2010, Tribunalul Caras - Severin a respins acţiunea formulată de reclamantul D.D. împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Caras - Severin.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul D.D. este fiul defunctului D.P., decedat la data de 17 iulie 2000, care a fost prizonier de război în perioada 24 august 1944 - august 1948. Acest fapt este evidenţiat şi în livretul militar a cărui copie se află la dosar.
Deţinerea într-un lagăr în calitate de prizonier de război nu poate avea caracterul unei măsuri administrative abuzive în sensul Legii nr. 221/2009, întrucât nu a fost dispusă de autorităţile române, tatăl reclamantului fiind prizonier în U.R.S.S.
În privinţa prizonierilor, regimul comunist de la Bucureşti a stabilit protecţia acestora prin Legea nr. 187/1945 privind înfăptuirea reformei agrare, Iară a exista vreun element de abuz, oprimare sau orice altă măsură care să împiedice reclamantul de a-şi dezvolta în condiţii corespunzătoare personalitatea, să evolueze din punct de vedere social şi profesional. Nu se pot reţine în sarcina Statului Român consecinţele dăunătoare ce au rezultat din atingerile şi încălcările dreptului la libertate al tatălui său.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic şi, după decesul acestor persoane, descendenţii pot solicita instanţei de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate sau repunerea în drepturi în condiţiile în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că tatăl reclamantului nu se află în niciuna dintre situaţiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Privarea de libertate suferită de tatăl reclamantului în perioada 24 august 1944 - august 1948 nu se datorează unei condamnări cu caracter politic şi nici unei măsuri administrative cu caracter politic, aşa cum sunt ele definite de Legea nr. 221/2009. De asemenea, perioada de timp în care tatăl reclamantului a fost prizonier de război nu este cuprinsă în perioada prevăzută de Legea nr. 221/2009.
Măsura luată faţă de acesta s-a dispus în data de 24 august 1944, fiind determinată de legile specifice războiului.
Împotriva sentinţei civile nr. 1294 din 30 iunie 2010 a Tribunalului Caras - Severin a declarat apel reclamantul D.D.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că deşi a stabilit corect starea de fapt, prima instanţă a respins acţiunea pe motivul că situaţia prizonierilor de război nu se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Interpretarea primei instanţe, a arătat reclamantul, este restrictivă şi nu este făcută în spiritul Legii nr. 221/2009, care vizează şi situaţii anterioare anului 1945.
De asemenea, tot din lege rezultă că la stabilirea despăgubirilor se va ţine seama de cele acordate în baza Decretului-lege nr. 118/1990, care vizează şi situaţia deportaţilor în străinătate şi a prizonierilor.
Prin Decizia nr. 177/ A din 9 februarie 2011 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că în mod corect prima instanţă a reţinut că privarea de libertate suferită de D.P., tatăl reclamantului D.D., nu se datorează unei condamnări cu caracter politic şi nici unei măsuri administrative cu caracter politic, aşa cum sunt acestea definite prin Legea nr. 221/2009.
Tatăl reclamantului a fost prizonier de război în perioada august 1944 - august 1948 într-un lagăr din U.R.S.S.
Starea de prizonierat reprezintă o privare de libertate determinată de legile specifice stării de război.
În speţă însă, privarea de libertate a tatălui reclamantului nu a fost o măsură luată de statul român, ci de U.R.S.S. Prin urmare, nu se poate reţine în sarcina statului român încălcarea dreptului la libertate al tatălui reclamantului.
De altfel, statul român, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, prin Legea nr. 187/1945 privind înfăptuirea reformei agrare a stabilit o anumită protecţie a prizonierilor de război, fără nici o discriminare care să-i împiedice să evolueze din punct de vedere social şi profesional.
În consecinţă, întrucât prizonieratul tatălui reclamantului nu a reprezentat o condamnare din partea statului român şi nici o măsură dispusă de organele fostei miliţii sau securităţi din România, nu face obiectul Legii nr. 221/2009.
În altă ordine de idei, şi în situaţia în care starea de prizonierat în URSS ar fi făcut obiectul Legii nr. 221/2009, după constatarea ca fiind neconstituţionale a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009 prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, nu mai există temeiul juridic pentru acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în criticile dezvoltate se arată că în mod greşit instanţa a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 221/2009, căci în art. 1 şi următoarele din a ceasta lege se menţionează că aceasta se referă şi la situaţii anterioare anului 1945, iar Decretul-lege nr. 118/1990 reglementează şi situaţia persoanelor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Recurentul - reclamant a mai arătat că mama sa a beneficiat de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990.
Recursul nu este fondat.
In condiţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009 care constituie temeiul juridic al pretenţiilor formulate de reclamant în prezenta cauză, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
În cauză, reclamantul solicită obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a situaţiei în care s-a aflat tatăl său, aceea de prizonier de război în fosta U.R.S.S.
Însă, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009 numai o condamnare cu caracter politic în perioada de referinţă a legii sau o măsură administrativă cu caracter politic, dispusă în aceeaşi perioadă, pot naşte dreptul persoanelor îndreptăţite la plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat printr-o astfel de condamnare sau de măsură administrativă.
Or, împrejurarea că autorul reclamantului a fost prizonier de război în fosta U.R.S.S., ca urmare a participării la cel de-al doilea război mondial nu poate fi asimilată nici unei condamnări politice, astfel cum aceasta este definită în art. 1 din Lege şi nici unei măsuri administrative cu caracter politic în condiţiile art. 3 din acelaşi act normativ.
Faptul că mamei reclamantului i-au fost recunoscute anumite drepturi în condiţiile Decretului-lege 118/1990 nu poate determina o altă concluzie, interpretarea dată de instanţa de apel prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea 221/2009 fiind nelegală.
Acordarea unor măsuri reparatorii în temeiul Decretului-lege 118/1990 nu constituie o cauză nouă, distinctă de măsurile administrative cu caracter politic şi de condamnările cu caracter politic care să nască, alături de acestea dreptul la acordarea de despăgubiri în temeiul Legii 221/2009.
De altfel, prin Decizia nr. 1358/2010 Curtea Constituţională a declarat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009, iar prevederile acestei decizii sunt aplicabile acţiunilor în curs, aşa cum s-a statuat prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în soluţionarea recursului in interesul legii, ceea ce face să nu mai existe temeiul juridic pentru acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., acest recurs va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul D.D. împotriva deciziei civile nr. 177/ A din 9 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 412/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 407/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
