ICCJ. Decizia nr. 421/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 421/2012
Dosar nr. 6242/1/2011
Şedinţa publică de la 2 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu-Mare, secţia comercială şi de contencios administrativ sub nr. 4623/83/2006 din 3 iulie 2006, reclamanta SC S. SA a chemat în judecată pe pârâta SC G. SRL solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să o oblige pe pârâtă să-i predea imobilul ce a făcut obiectul contractului de leasing imobiliar din 27 aprilie 1998.
Pârâta SC G. SRL a formulat cerere reconvenţională şi a solicitat instanţei să stabilească valoarea reziduală a imobilului magazin de desfacere nr. 7 în vederea realizării ulterioare a transferului de proprietate.
Prin sentinţa nr. 165/LC din 12 martie 2009, Tribunalul Satu Mare a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC S. SA şi cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă SC G. SRL Satu Mare în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC S. SA Satu Mare şi în consecinţă, a stabilit valoarea reziduală a contractului de leasing imobiliar nr. 964 din 27 aprilie 1998 încheiat între părţi, corespunzător sumei de 27.153,47 RON + TVA, ce va fi actualizată cu rata inflaţiei începând cu luna octombrie 2004 şi până la plata efectivă.
Au fost compensate cheltuielile de judecată ale părţilor şi a obligat pe pârâta SC G. SRL să plătească suma de 1.800 lei reprezentând onorariu parţial pentru expertul contabil Ţ.M., în contul Biroului local de expertize de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că, între părţi s-a încheiat contractul de leasing imobiliar din 27 aprilie 1998 cu privire la spaţiul comercial „Magazin de desfacere legume-fructe nr. 7” situat în Satu Mare.
În conformitate cu prevederile Cap. IV art. 6 din contract, preţul acestuia a fost fixat la suma de 135.311.000 RON, redevenţă totală, iar la expirarea perioadei de 5 ani urma să se regularizeze redevenţa totală şi a plăţilor efectuate, ţinând cont de rata inflaţiei.
Într-un litigiu purtat între părţi cu privire la efectele contractului de leasing imobiliar (Dosar nr. 3421/2003 al Tribunalului Satu Mare) s-a stabilit că regimul juridic aplicabil convenţiei este cel prevăzut de O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale şi de H.G. nr. 55/1998 privind aprobarea Normelor metodologice privind privatizarea societăţilor comerciale şi vânzarea de active.
Potrivit hotărârii definitive pronunţate în cauză, SC S. SA Satu Mare a fost obligată să execute obligaţia asumată prin contractul de leasing imobiliar din 27 aprilie 1998 în sensul respectării dreptului de opţiune al utilizatorului, constând în posibilitatea achiziţionării bunului prin cumpărare.
Prin aceeaşi hotărâre SC G. SRL a fost obligată să plătească SC S. SA suma de 271.534.747 RON + TVA reprezentând regularizarea redevenţei totale şi a plăţilor efectuate, în funcţie de rata inflaţiei.
În raport cu conţinutul contractului de leasing imobiliar, părţile au solicitat prin prezentul demers judiciar (acţiune precizată şi cerere reconvenţională) stabilirea valorii reziduale, element care asigură, pe de o parte, respectarea obligaţiei reclamantei-pârâte de a lua act de opţiunea utilizatorului imobilului de a-l cumpăra, iar pe de altă parte, transferul dreptului de proprietate.
Prima instanţă a apreciat că pentru determinarea valorii reziduale a contractului esenţiale sunt prevederile O.U.G. nr. 88/1997. Acest act normativ reglementează modalităţile de privatizare ale societăţilor comerciale şi, în consecinţă, formele sub care se realizează acest proces cu un conţinut predeterminat.
Astfel, în conformitate cu actul normativ amintit, precum şi cu prevederile H.G. nr. 55/1998 de aprobare a Normelor metodologice privind privatizarea societăţilor comerciale şi vânzarea de active, la iniţiativa instituţiei publice implicate, a avut loc fie vânzarea acţiunilor societăţilor comerciale la care statul este acţionar, fie vânzarea activelor acestor societăţi.
Totodată, în vederea realizării privatizării, O.U.G. nr. 88/1997 stabilea obligaţia pentru societatea comercială de a realiza - indiferent de modalitatea aleasă (vânzare de acţiune sau active) - un raport de evaluare pentru formarea preţului de ofertă (Capitolul 4, Secţiunea I).
Prima instanţa a constatat că prin reglementare, conţinut predeterminat şi efecte, contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare a dobândit configuraţia juridică a unui act de privatizare, elementele care îl apropie de operaţiunea de leasing rezumându-se doar la plata periodică a redevenţei. Altfel spus, definitoriu pentru contract este faptul că sub această formă are loc privatizarea societăţii comerciale şi că acordul părţilor a fost realizat prin încheierea convenţiei pentru transmiterea proprietăţii sub forma exprimării la expirarea perioadei de leasing a opţiunii de cumpărare.
De altfel, din textul art. 27 al O.U.G. nr. 88/1997 în vigoare la data încheierii contractului de leasing, rezultă foarte clar că în convenţie se cuprinde „clauza irevocabilă de vânzare”, aspect care lămureşte pe seama cărei părţi este stabilita obligaţia de finalizare a procesului de privatizare.
Prima instanţă a considerat, de asemenea, relevante prevederile Ordinului nr. 62 din 16 martie 1998 pentru aplicarea normelor metodologice privind privatizarea societăţilor comerciale şi vânzarea de active, emis de Ministrul Privatizării, publicat în M.Of. nr. 151 din 15 aprilie 1998.
Prin acest act au fost aprobate instrucţiunile privind anunţul publicitar pentru vânzarea de active, raportul de evaluare pentru stabilirea preţului de ofertă la vânzarea de active, grila de punctaj pentru vânzarea de active cu plata în rate, grila de punctaj pentru utilizarea activelor în sistem de leasing imobiliar, modul de întocmire a contractului de vânzare-cumpărare de active şi modul de întocmire a contractului de leasing imobiliar.
Reclamanta-pârâtă SC S. SA a realizat în cadrul procedurii de privatizare a spaţiului comercial în discuţie, raportul de evaluare a activului ce face obiectul contractului de leasing, întocmit de ing. G.F., ing. P.G. şi ec. G.V. la data de 30 ianuarie 1998.
Raportul a stabilit o valoare pentru începerea licitaţiei de 141.850.000 lei, valoarea fiind conformă instrucţiunilor din anexa 2 a Ordinului Ministrului Privatizării nr. 62/1998, respectiv să aibă în vedere reevaluările înregistrate în contabilitate, valoarea contabilă a activului şi a termenului, după caz, dotarea tehnică şi nivelul tehnologic al activului, uzura fizică şi morală, forţa de muncă utilizată, sursele de aprovizionare, sarcinile de care era grevat activul, valoarea actualizată a investiţiilor efectuate de locatar, justificarea preţului propus pentru începerea licitaţiei inclusiv elementele caracteristice ale fondului de comerţ.
Din cuprinsul anexei 2 a Ordinului nr. 62/1998 rezultă în mod evident că modul de stabilire acestui preţ de ofertă este comun, atât vânzării de active, câte şi contractului de leasing imobiliar cu clauză fermă de cumpărare.
Prima instanţă a apreciat că prin contractul părţilor, preţul total care reprezintă valoarea activului, determinată potrivit legilor de privatizare, este de 135.311.000 RON şi că acesta acoperă atât valoarea de circulaţie a bunului, cât şi marja de profit a reclamantei pârâte.
Având în vedere că potrivit contractului (art. 6 alin. (3)) convenţional s-a stabilit efectuarea regularizării redevenţei totale şi a plăţilor efectuate, ţinând cont de rata inflaţiei şi că acest aspect a constituit parţial obiectul procesului înregistrat sub Dosar nr. 3421/2003 al Tribunalului Satu Mare, valoarea datorată de pârâta reclamantă în plus faţă de sumele plătite pe parcursul leasingului este de 271.534.747 RON în octombrie 2004, data validării de către instanţa judecătorească a expertizei contabile pe care s-a întemeiat soluţionarea respectivului capăt de cerere.
La această sumă se datorează TVA, iar în preţ nu a fost inclusă valoarea terenului aferent.
Prima instanţă a apreciat ca lipsite de temei susţinerile reclamantei pârâte cu privire la stabilirea valorii reziduale a activului ca diferenţă între valoarea de circulaţie a imobilului şi valoarea actualizată a redevenţelor şi plăţilor efectuate, această interpretare fiind contrară reglementărilor legale care au însoţit încheierea contractului şi care rămân aplicabile, potrivit principiului tempus regit actum.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă a declarat apel reclamanta – pârâtă reconvenţională SC S. SA Satu Mare, solicitând instanţei desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, făcând aplicabile prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., iar în cazul în care instanţa va aprecia că nu sunt aplicabile aceste dispoziţii, a solicitat reţinerea cauzei spre judecare, în sensul admiterii apelului şi schimbării, în parte, a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, referitor la modul de calcul al stabilirii valorii reziduale, la admiterea celui de-al doilea petit al acţiunii principale, la respingerea acţiunii reconvenţionale şi schimbarea în tot a dispozitivului, privind compensarea cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 288 si următoarele si art. 296, art. 297 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, SC G. SRL a solicitat respingerea apelului declarat ca fiind netemeinic şi nelegal si menţinerea în tot a hotărârii apelate.
Prin Decizia nr. 105/2010 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a admis, ca fondat, apelul declarat de apelanta SC S. SA, în contradictoriu cu intimata pârâtă – reclamantă reconvenţională SC G. SRL împotriva sentinţei nr. 165/LC din 12 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă, pentru o nouă judecare.
Pentru a pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut următoarele:
Deşi prima instanţa a admis acţiunea precizată a reclamantei apelante, aceasta a omis să se pronunţe asupra capătului de cerere privind predarea imobilului ce formează obiectul contractului de leasing, aspect care este criticat prin motivele de apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC G. SRL solicitând modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului şi menţinerea în tot a sentinţei pronunţate de Tribunalul Satu Mare.
Prin Decizia nr. 1099 din 15 martie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti a admis recursul declarat de pârâta SC G. SRL Satu Mare împotriva Deciziei nr. 105/C din 26 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 nu este incident speţei,deoarece decizia recurată este pronunţată la data de 26 octombrie 2010, adică anterior intrării în vigoare a acestei legi.
Au fost avute în vedere prevederile acestui articol în varianta nemodificată, în conformitate cu care, în cazul în care se constată că în mod greşit prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, va desfiinţa hotărârea şi va trimite cauza spre rejudecare. Acest text legal a fost aplicat eronat de instanţa de apel.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea sub nr. 4623/83/C/2006.
Prin Decizia nr. 51/AC/31 mai 2011, a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis, ca fondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă pârâtă reconvenţională SC S. SA, a fost schimbată, în parte, sentinţa nr. 165/LC din 12 martie 2009 a Tribunalului Satu-Mare, a fost admisă, în parte, acţiunea precizată formulată de reclamanta SC S. SA, a fost admisă, în parte, cererea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţională SC G. SRL, a fost stabilită valoarea reziduală la care reclamanta-pârâtă SC S. SA va înstrăina imobilul ce a făcut obiectul contractului de leasing imobiliar nr. 964 din 27 aprilie 1998 către pârâta reclamantă SC G. SRL la suma de 317.189 lei, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei apelante.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În fapt, între părţi s-a încheiat contractul de leasing imobiliar din 27 aprilie 1998 ce a avut ca obiect spaţiul comercial „Magazin de desfacere legume-fructe” situat în Satu Mare.
Potrivit contractului, locatorul SC S. Satu Mare s-a obligat să transmită dreptul de folosinţă şi posesie asupra bunului ce formează obiectul contractului, locatarului SC G. SRL, preţul redevenţei totale fiind de 135.311.000 RON, faţă de care redevenţa lunară a fost stabilită la suma de 2.255.000 RON, urmând ca la expirarea contractului să se realizeze regularizarea redevenţei (art. 1 şi 6 din convenţie).
De asemenea, în conformitate cu art. 3 al contractului, locatorul SC S. Satu Mare s-a obligat ca la expirarea contractului de leasing imobiliar să respecte dreptul de opţiune al SC G. SRL de achiziţionare a bunului prin cumpărare.
Contractul de leasing a expirat la data de 01 mai 2003, iar pârâta intimată SC G. SRL i-a cerut reclamantei apelante SC S. să-şi execute obligaţia contractuală de a-i transmite dreptul de proprietate asupra imobilului închiriat, întrucât a achitat valoarea totală a redevenţei.
Reclamanta apelantă SC S. a solicitat la rândul ei rezilierea contractului.
Aspectele mai sus reţinute au fost soluţionate în cadrul litigiului în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1492 din 26 octombrie 2004 a Tribunalului Bihor schimbată în parte prin Decizia nr. 54 din 19 aprilie 2004 a Curţii de Apel Oradea, care a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 5112 din 28 octombrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin Decizia nr. 54 din 19 aprilie 2004 a Curţii de Apel Oradea, rămasă irevocabilă, a fost schimbată în parte sentinţa instanţei de fond, în sensul că reclamanta apelantă SC S. a fost obligată să execute obligaţia asumată prin contractul de leasing imobiliar din 27 aprilie 1998, aceea de a respecta dreptul de opţiune al utilizatorului, constând în posibilitatea achiziţionării bunului prin cumpărare, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei privind respingerea cererii SC S. de reziliere a contractului de leasing şi cea privind obligarea SC G. SRL de a achita locatoarei contravaloarea sumei de 271.534.747 RON + TVA reprezentând regularizarea redevenţei lunare şi a plăţilor efectuate în funcţie de rata inflaţiei.
În considerentele deciziei s-a arătat că în cauză s-a achitat doar redevenţa lunară, nu şi valoarea reziduală, care nici n-a fost stabilită, astfel că reclamanta apelantă SC S. nu poate fi obligată la vânzarea bunului ce formează obiectul contractului de leasing după achitarea regularizării redevenţei totale şi a plăţilor făcute în funcţie de rata inflaţiei, în sumă de 271.534.747 RON + TVA.
Ulterior, reclamanta apelantă SC S. s-a adresat din nou instanţei, prin acţiunea precizată ce formează obiectul acestui litigiu, solicitând în principal să se dispună stabilirea valorii reziduale în temeiul unei expertize tehnice, iar în subsidiar, în cazul în care pârâta intimată SC G. SRL nu înţelege să achite preţul stabilit, să fie obligată la predarea bunului imobil, aşa cum s-a solicitat iniţial prin cererea principală.
Pârâta intimată SC G. SRL a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat stabilirea valorii reziduale a imobilului.
Având în vedere starea de fapt reţinută, probele de la dosar, precum şi considerentele Deciziei nr. 54 din 19 aprilie 2004 a Curţii de Apel Oradea rămasă irevocabilă, decizie care se bucură de puterea lucrului judecat, instanţa de apel a apreciat că modul în care s-a stabilit valoarea reziduală prin sentinţa atacată este greşit.
Astfel, prima instanţă a apreciat, conform anexei 4 b) art. 6 alin. (2) şi (3) din Ordinul nr. 62/1998 pentru aplicarea normelor metodologice privind privatizarea societăţilor comerciale şi vânzarea de active, că suma de 27.153,47 RON care reprezintă regularizarea redevenţei totale şi a plăţilor făcute cu rata de inflaţie, sumă ce a fost considerată că se datorează în plus faţă de sumele plătite pe parcursul leasingului, o constituie, de fapt valoarea reziduală.
Argumentul de mai sus nu poate fi acceptat deoarece instanţa supremă, potrivit Deciziei nr. 5112 din 28 octombrie 2005, prin care a soluţionat un alt litigiu dintre aceleaşi părţi, a confirmat susţinerile instanţei de apel din Decizia nr. 54 din 19 aprilie 2004, conform cărora valoarea reziduală nu a fost stabilită, reclamanta apelantă SC S. neputând fi obligată la vânzarea bunului ce formează obiectul contractului de leasing după achitarea regularizării redevenţei totale şi a plăţilor făcute în funcţie de rata inflaţiei, în sumă de 271.534.747 RON + TVA.
De asemenea, instanţa de apel a considerat că instanţele trebuie să ţină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare dintre părţi (cauza Amurăriţei c. României).
Deşi prima instanţă a reţinut că, în speţă, contractul în discuţie este supus atât prevederilor O.U.G. nr. 88/1997, privind privatizarea societăţilor comerciale, cât şi dispoziţiilor O.G. 51/1997, aşa cum a statuat instanţa supremă în Decizia nr. 5112 din 28 octombrie 2005, aceasta nu a ţinut cont de dispoziţii legale incidente pentru determinarea valorii reziduale.
Astfel potrivit, art. 27 alin. (1) din O.U.G. 88/1997 societăţile comerciale si regiile autonome, care au în derulare contracte de locaţie de gestiune, de închiriere sau de asociere în participaţiune, pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabila de vânzare, prin negociere directa cu locatarii, iar în conformitate cu art. 2 lit. c) din O.G. 51/1997 valoarea reziduală reprezintă valoarea la care, după achitarea de către utilizator a tuturor ratelor de leasing prevăzute în contract, precum si a tuturor celorlalte sume datorate conform contractului, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului către locatar/utilizator si este stabilita de părţile contractante.
Din ansamblul acestor reglementări, reiese cu claritate că stabilirea preţului contractului de vânzare se realizează prin negociere directă şi că valoarea reziduală este valoarea la care se realizează transferul dreptului de proprietate, neputând fi confundată cu redevenţele achitate.
În speţa de faţă părţile contractante nu au stabilit preţul la care urma să se transfere dreptul de proprietate către locatar la expirarea contractului de leasing încheiat, deci nu au stabilit valoarea reziduală şi nici nu au putut realiza o negociere pentru a determina preţul de vânzare, motiv pentru care s-au adresat instanţei în acest sens.
Pentru stabilirea valorii reziduale părţile au administrat în faţa primei instanţe proba cu expertiză, fiind realizate două expertize: o expertiză în construcţii, fila 136 dosar fond şi o expertiză contabilă, fila 158 dosar fond.
Prin expertiza în construcţii la obiectivul privind stabilirea valorii de piaţă s-a răspuns că aceasta, la data expirării contractului de leasing imobiliar – aprilie 2004, a fost de 1.901.311.246 RON, iar prin completarea depusă la fila 172 din dosarul de fond s-a precizat că valoarea de piaţă a imobilului în litigiu la data de 21 mai 2008 era de 375.000 RON.
Potrivit expertizei contabile, la obiectivul privind calcularea valorii reziduale, se menţionează că în art. 6 al contractului de leasing încheiat între părţi nu se face referire la o valoare reziduală a imobilului ci la o recalculare cu indicele de inflaţie a redevenţei totale de 135.311.000 RON şi a plăţilor efectuate.
Aceste expertize au fost completate în faţa instanţei de apel.
Astfel, expertiza în construcţii de la fila 49 din dosarul de apel stabilit valoarea reziduală ca diferenţă între valoarea de piaţă a imobilului la data efectuării expertizei, 375.000 RON şi, valoarea reactualizată a redevenţelor lunare la data efectuării expertizei cu TVA, în sumă de 57.811 RON, rezultând o valoare reziduală de 317.189 RON.
Prin completarea la expertiza contabilă se reţine de către expert, în esenţă, că părţile contractante nu au stabilit o valoare reziduală, deoarece potrivit convenţiei lor, la expirarea contractului s-a stipulat o clauză prin care s-a prevăzut regularizarea redevenţei, aceasta fiind calculată la suma de 271.534.747 RON, care a fost achitată de către intimata pârâtă reclamantă reconvenţional la data de 19 octombrie 2006.
Analizând cele două expertize, instanţa de apel a considerat că expertiza în construcţii, completată în apel, este cea care este concludentă în soluţionarea cauzei, pentru faptul că a determinat corect valoarea reziduală.
În acest sens, prin această expertiză s-au respectat dispoziţiile H.G. nr. 55/1998, pentru aprobarea Normelor metodologice privind privatizarea societăţilor comerciale şi vânzarea de active, care la art. 5 alin. (1) prevăd că vânzarea de acţiuni sau de active se face la preţul de piaţa, pe baza raportului dintre cerere si oferta, indiferent de metoda de privatizare utilizata, fără a exista un preţ minim de vânzare, precum şi de prevederile art. 2 lit. c) din O.G. 51/1997 conform cărora, valoarea reziduala reprezintă valoarea la care, după achitarea de către utilizator a tuturor ratelor de leasing prevăzute în contract, precum si a tuturor celorlalte sume datorate conform contractului, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului către locatar/utilizator si este stabilita de părţile contractante.
Expertiza contabilă a fost înlăturată, întrucât expertul a stabilit valoarea reziduală contrar Deciziei nr. 5112 din 28 octombrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a soluţionat un alt litigiu dintre aceleaşi părţi.
Pe de altă parte, expertul s-a substituit instanţei, procedând la interpretarea clauzelor contractuale.
Chiar dacă criticile apelantei reclamante SC S. au fost găsite întemeiate în privinţa criteriilor de calcul ale valorii reziduale, totuşi, instanţa de apel a ţinut cont de reactualizarea redevenţelor plătite de către pârâta intimată SC G. SRL cu TVA, aşa cum ea a fost calculată prin expertiza în construcţii, care a fost avută în vedere la soluţionarea apelului, respectiv 57.811 RON şi nu cea indicată de către apelantă, în sumă de 29.938,0975 RON.
Ca atare, valoarea reziduală rezultată conform expertizei este de 317.189 RON şi nu 345.062 RON
Susţinerile apelantei legate de faptul că prin admiterea acţiunii principale şi a celei reconvenţionale există o contradicţie în sentinţă, au fost găsite întemeiate, în parte.
Astfel, întrucât atât reclamanta apelantă, cât şi pârâta intimată, prin cererile formulate au solicitat stabilirea valorii reziduale iar prima instanţă a stabilit valoarea reziduală conform susţinerilor SC G. SRL, se impunea ca aceasta să admită în totalitate cererea reconvenţională şi să admită în parte cererea principală.
Referitor la nulitatea cererii reconvenţionale, pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal al SC G. SRL, prima instanţă a respins-o în mod corect.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC G. SRL aducându-i următoarele critici.
1. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu greşita aplicare a unor dispoziţii legale.
Astfel, în cauză erau aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 88/1997 şi ale H.G. nr. 55/1998.
Aceste aspecte au fost constatate şi prin sentinţa civilă nr. 1492/LC/2004 a Tribunalului Satu-Mare.
Recurenta consideră că în baza art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 s-a încheiat contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, în temeiul aceleiaşi ordonanţe efectuându-se un raport de evaluare care a stabilit o valoare a activului pentru începerea licitaţiei.
Odată cu publicarea anunţului reglementat de Ordinul nr. 62/1998 oferta de vânzare a devenit o ofertă de a contracta, care a reprezentat la acel moment manifestarea unilaterală de voinţă a SC S. SA, însă, după parcurgerea etapelor procedurale s-a stabilit preţul activului la valoarea de 135.311.000 RON, acest preţ reprezentând acordul de voinţă al părţilor acord materializat prin contractul de leasing.
Prin urmare, părţile au stabilit preţul la care urma să se transfere dreptul de proprietate, acest preţ cuprinzând doar ratele redevenţei şi nu prevede şi o valoare reziduală.
2. Recurenta susţine că decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea puterii lucrului judecat, respectiv a sentinţei civile nr. 1492/LC/2004 a Tribunalului Satu-Mare pronunţată în Dosarul 3421/2003 şi care ar fi stabilit preţul stabilit preţul respectiv la suma de 135.311.000 RON.
Se mai susţine de către recurentă că şi în cazul în care s-ar ignora această hotărâre singura variantă care ar avea o acoperire legală este raportarea la preţul stabilit prin expertiza întocmită cu ocazia îndeplinirii procedurii de privatizare în anul 1998, acest preţ fiind de 141.850.000 RON situaţie în care valoarea reziduală ar fi doar de 6.539.000 RON.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.
Sunt adevărate susţinerile instanţei de apel cât şi ale recurentei în ce priveşte puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1492/2004 a Tribunalului Satu-Mare, modificată prin Decizia nr. 54/2004 a Curţii de Apel Oradea şi menţinută prin Decizia nr. 5112/2005 a I.C.C.J., dar nu în sensul reţinut şi susţinut în considerentele deciziei recurate şi respectiv ale motivelor de recurs.
Astfel, puterea de lucru judecat se rezumă doar la obligarea reclamantei SC S. SA de a-şi executa obligaţia asumată prin contractul de leasing imobiliar din 27 aprilie 1998, adică aceea de a vinde pârâtei SC G. SRL imobilul Magazinul de desfacere situat în Satu-Mare.
În ce priveşte preţul stabilit prin această sentinţă, prin Decizia nr. 54/2004 a Curţii de Apel Oradea s-a reţinut doar că valoarea reziduală nu a fost stabilită şi că aceasta trebuie stabilită, această concluzie a instanţei de apel fiind reţinută şi de instanţa de recurs, respectiv I.C.C.J., prin Decizia nr. 5112/2005.
Cu toate acestea, prin aceste hotărâri nu s-a arătat în ce mod trebuie stabilită valoarea reziduală.
Dată fiind această situaţie, singura cale posibilă este aceea de raportare la dispoziţiile legale în materie, respectiv la dispoziţiile O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale şi regiilor autonome care au în derulare contracte de locaţie de gestiune, de închiriere sau de asociere în participaţiune, la dispoziţiile O.G. nr. 51/1997 privind leasingul, dar şi la dispoziţiile convenţiei încheiate între părţi.
Fiind cert stabilit faptul că SC S. SA trebuie să vândă iar SC G. SRL are dreptul să cumpere, mai trebuia stabilit doar dacă contractul dintre părţi prevede şi o valoare reziduală, şi în caz afirmativ, în ce cuantum este aceasta.
Analizând contractul încheiat între părţi (fil. 105 şi urm. Dosar nr. 342/2003), din conţinutul Cap. IV al contractului de leasing imobiliar din 27 aprilie 1998, respectiv al art. 6, rezultă că preţul a fost stabilit prin prevederea unei redevenţe totale de 135.311.000 RON (stabilindu-se şi o redevenţă lunară de 2.255.000 RON), această redevenţă neincluzând contravaloarea terenurilor şi nici TVA.
Potrivit alin. (3) al acestui articol, la expirarea contractului de leasing se va efectua doar regularizarea redevenţei totale şi a plăţilor efectuate, ţinându-se cont de rata inflaţiei.
Prin urmare, preţul stabilit de către părţi prin contract nu cuprinde şi o valoare reziduală, aceasta nefiind obligatorie, contractul fiind semnat prin acordul de voinţă al celor două părţi, cu respectarea dispoziţiilor legale privind privatizarea societăţilor comerciale şi respectiv a celor privind contractele de leasing, convenţia nefiind contestată de niciuna dintre părţi.
Ca atare, sub acest aspect instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a art. 969 C. civ., cu privire la convenţia părţilor, astfel încât, în baza art. 304 alin. (1) şi (3) raportat la art. 304.9 C. proc. civ., s-a impus admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate.
Totodată, având în vedere faptul că SC G. SRL nu a atacat cu apel sentinţa primei instanţe, rezultă că aceasta a fost mulţumită de soluţia pronunţată, astfel încât urmează să plătească totuşi valoarea reziduală stabilită de către prima instanţă, impunându-se doar respingerea apelului declarat de către SC S. SA împotriva sentinţei nr. 165/LC din 12 martie 2009 a Tribunalului Satu-Mare, secţia comercială şi de contencios administrativ, pentru considerentele de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC G. SRL Satu-Mare împotriva Deciziei nr. 51/AC din 31 mai 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în tot, decizia atacată în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC S. SA Satu-Mare împotriva sentinţei comerciale nr. 165/LC din 12 martie 2009 a Tribunalului Satu-Mare, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 2 februarie 1012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 389/2012. Civil. încuviinţare efectuare... | ICCJ. Decizia nr. 422/2012. Civil. Reziliere contract. Recurs → |
|---|
