ICCJ. Decizia nr. 389/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.389/2012
Dosar nr.93/59/2011
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 8 august 2007, reclamantul O.R.G. a chemat în judecată pe pârâtul Penitenciarului Arad solicitând să fie obligat la plata unei despăgubiri în cuantum de 1 milion lei, invocând incidenţa prevederilor art. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că la locul de detenţie, Penitenciarul de maximă siguranţă Arad, îi este frecvent încălcat dreptul de plimbare de minim 3 ore zilnic, astfel cum s-a statuat prin sentinţa penală nr. 1432 din 19 iunie 2007 a Judecătoriei Arad.
Prin sentinţa civilă nr. 641 din 5 octombrie 2010, pronunţată într-un al doilea ciclu procesual, Tribunalul Arad, secţia civilă a respins cererea în despăgubire.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că reclamantul beneficiază de un regim semideschis de detenţie şi că exerciţiul dreptului său la plimbare se realizează cu luarea în considerare a faptul deplasării sale, aproximativ, de două ori pe săptămână, la diversele instanţe de judecată la care are afaceri judiciare.
Instanţa a reţinut, totodată, că reclamantul nu a probat că ar fi fost supus unui tratament inuman ori degradant, în sensul art. 3 din Convenţie.
Prin Decizia civilă nr. 364/ A din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă a respins apelul declarat de reclamant.
În motivarea deciziei instanţa a mai reţinut că având un regim semideschis de detenţie, reclamantului îi este asigurat accesul în spaţiile de recreere şi că acesta nu a probat că pârâtul i-ar fi restrâns nejustificat exerciţiul dreptului la plimbare şi nici existenţa prejudiciul invocat, constând deteriorării stării psiho - afective, de sănătate, în general.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul.
În motivarea recursului, reclamantul susţine că şi-a fundamentat apelul pe prevederile art. 22 C. proc. pen., potrivit cărora „Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia."
Reclamantul susţine că, dată fiind autoritatea de lucru judecat a sentinţei penale nr. 1432/2007 sub aspectul nerespectării de către pârât a dreptului său la plimbare timp de 3 ore zilnic, se impunea acordarea despăgubirii morale solicitate, cu menţiunea că, în perioadă de timp în care s-a desfăşurat judecata penală nu avea regim semideschis de detenţie şi nici afaceri judiciare pe rolul instanţelor judecătoreşti, ci, în prezent, pe parcursul procesului civil, pentru care încă nu a formulat cerere în despăgubire.
Analizând criticile formulate de reclamant, care se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 22 C. proc. pen., „Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia."
Dispoziţia legală menţionată poate fi invocată cu succes în procesul civil de o persoană care se îndreaptă cu o cerere în despăgubire împotriva unei persoane în legătură cu care s-a reţinut, printr-o hotărârea penală definitivă, săvârşirea unei fapte penale, întinderea pagubei şi vinovăţia făptuitorilor în legătură cu despăgubirile solicitate pe latura civilă.
În cauza supusă analizei, se constată că hotărârea penală invocată de reclamant nu este rezultatul unei proceduri judiciare penale în cadrul căreia să se fi stabilit existenţa unei fapte penale şi să se fi statuat cu privire la vinovăţia unor făptuitori, respectiv, la întinderea unui prejudiciu care să fi fost cauzat reclamantului prin săvârşirea unor fapte penale.
Anume, se constată că prin sentinţa penală nr. 1432 din 19 iunie 2007 a Judecătoriei Arad a fost admisă o contestaţie la executare îndreptată împotriva încheierii pronunţate de judecătorul delegat la data de 16 martie 2007 şi s-au stabilit, în raport de prevederile legale incidente şi de calitatea spaţiilor alocate desfăşurării activităţii Penitenciarul de maximă siguranţă Arad, condiţiile în care reclamantul urmează ca să îşi exercite dreptul la plimbare.
Potrivit sentinţei penale menţionate, pârâtul a fost obligat să permită reclamantului, inclusiv în zilele în care se deplasează la sediul instanţelor, să îşi exercite dreptul la plimbare timp de 3 ore în zilele în care nu este angajat în alte activităţi şi timp de o oră în zilele în care este angajat în alte activităţi, chiar dacă alte persoane solicită întoarcerea în cameră mai înainte de expirarea timpului, iar în zilele în care condiţiile meteorologice nu permit, plimbarea să se realizeze în spaţii închise.
O astfel de hotărâre penală nu are autoritate de lucru judecat în procesul civil de despăgubire, în condiţiile art. 22 C. proc. pen., cât timp nu statuează cu privire la existenţa vreunei faptei penale cauzatoare de prejudicii reclamantului şi nici cu privire la vinovăţia vreunei persoane sub aspectul săvârşirii pretinsei fapte penale, cerinţe impuse de norma legală enunţată.
Aşa fiind, Înalta Curte, pentru considerentele de drept arătate, urmează a respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul O.R.G. împotriva deciziei nr. 364/ A din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 40/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 385/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
