ICCJ. Decizia nr. 431/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.431/2012
Dosar nr.3880/117/2009
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul V.A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în temeiul Legii nr. 221/2009, să oblige pârâtul la plata sumei de 500.000 euro reprezentând prejudiciul moral cauzat reclamantului prin condamnarea politică dispusă prin sentinţa penală nr. 1301 din 29 iulie 1949 pronunţată de Tribunalul Militar Cluj.
Prin sentinţa civilă nr. 445 din 18 mai 2010, Tribunalul Cluj a admis în parte acţiunea şi a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale decurgând din condamnarea cu caracter politic dispusă prin sentinţa penală nr. 1301 din 29 iulie 1949 pronunţată de Tribunalul Militar Cluj, secţia I-a, prin care a fost condamnat la 5 ani închisoarea corecţională pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 309 pct. II lit. d), e) C. pen. şi măsura stabilirii de domiciliu forţat în perioada 1958-1963, în localitatea Anieş.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a avut în vedere caracterul politic al condamnării reclamantului pentru săvârşirea infracţiunii de „crimă de uneltire contra ordinii sociale" care-l îndreptăţeşte la acordarea de daune morale potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din această lege.
În cea ce priveşte cuantumul daunelor, Tribunalul a apreciat că suferinţa pe care regimul de detenţie extrem de sever i-a cauzat-o reclamantului, precum şi neajunsurile survenite inclusiv în perioada de după detenţie, justifică acordarea sumei de 100.000 euro.
S-a ţinut seama, totodată, şi de drepturile acordate reclamantului în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, acesta beneficiind, începând cu data de 01 aprilie 1990, de o indemnizaţie lunară de 1053 lei, modificată la data de 01 ianuarie 1995 la suma de 17.325 lei, pentru ca în prezent să fie de 2795 lei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, iar prin Decizia civilă nr. 76/ A din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a respins acţiunea.
Pe parcursul soluţionării litigiului în faza de judecată a apelului, reclamantul a decedat, drepturile şi obligaţiile sale procesuale fiind transmise succesoarei sale, D.A.M.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Decizia prin care Curtea Constituţională constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă este definitivă şi obligatorie, în vreme ce potrivit prevederilor alin. (3) al aceluiaşi articol, dispoziţiile din legile sau ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
În prezentul proces, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009, interesând, în concret, cele ale art. 5 alin. (1) lit. a teza întâia privitoare la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic sau, după caz, prin luarea unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste dispoziţii legale au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, însă legiuitorul nu a dispus, nici în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of., nici ulterior, măsuri pentru punerea de acord cu Constituţia a dispoziţiilor declarate neconstituţionale.
Astfel fiind, pretenţiile reclamantului privitoare la obligarea Statului Român la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral suferit au rămas fără temei legal.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs reclamanta D.A.M.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. pen.:
Într-adevăr, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, care constituie temeiul juridic al dreptului de a obţine daune morale, a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dar această decizie nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol (în primă instanţă sau căi de atac) la data pronunţării sale.
A aprecia în alt mod, ar însemna să existe un tratament distinct aplicat persoanelor îndreptăţite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcţie de momentul la care instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre definitivă şi irevocabilă, deşi au depus cereri în acelaşi timp şi au urmat aceeaşi procedură prevăzută de Legea nr. 221/2009, acest aspect fiind determinat de o serie de elemente neprevăzute şi neimputabile persoanelor aflate în cauză.
Pe de altă parte, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, s-a născut un drept la acţiune pentru a solicita despăgubiri inclusiv în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a), astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului.
De altfel, şi prin Decizia nr. 1354/2010 a Curţii Constituţionale prin care s-a declarat neconstituţional art. 1 pct. 1 şi art. II din OUG nr. 62/2010 s-a reţinut că, principiul egalităţii şi interzicerii discriminării a fost reluat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în Protocolul nr. 12 la Convenţie adoptat în anul 2000, iar art. 1 al aceluiaşi Protocol prevede că „exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurat fără nici o discriminare bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie".
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 07 noiembrie 2011, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi a stabilit că, urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Înalta Curte a reţinut că prin deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 (publicate în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010) Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naştere unor raporturi juridice în conţinutul cărora intră drepturi de creanţă în favoarea anumitor categorii de persoane (foşti condamnaţi politic). Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanţă, hotărârea pronunţată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituţionalitate nu exista o astfel de statuare, cel puţin definitivă, din partea instanţei de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, efectele deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curţii Constituţionale nu pot fi ignorate şi ele trebuie să îşi găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfăşurare.
În consecinţă, urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Potrivit art. 3307 C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluţionarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea 1.
Cum Decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 20011 a fost publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 07 noiembrie 2011, în baza textului de lege menţionat anterior, ea a devenit obligatorie la această dată şi urmează a fi avută în vedere în soluţionarea prezentului litigiu.
Înalta Curte constată că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 prin care instanţa de control constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale, a fost publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunţase o hotărâre judecătorească definitivă. Prin urmare, în aplicarea deciziei în interesul Legii nr. 12/2011, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pe care reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile deduse judecăţii, nu mai puteau constitui temei juridic pentru soluţionarea cauzei de faţă.
Faţă de dezlegarea cuprinsă în Decizia în interesul Legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în timp ale deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale şi de prevederile art. 3307 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge susţinerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii recurate pentru neaplicarea legii în vigoare la momentul introducerii acţiunii şi pe cele prin care, întemeindu-se pe aceleaşi argumente, reclamanta invocă principiul neretroactivităţii legii.
Aplicarea dispoziţiilor art. 329-3307 C. proc. civ. nu înseamnă încălcarea principiului egalităţii părţilor în faţa justiţiei deoarece prin pronunţarea unei decizii în interesul legii se asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti tocmai în scopul obţinerii unui tratament juridic egal al părţilor.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.A.M. împotriva deciziei nr. 76/ A din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 433/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 429/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
