ICCJ. Decizia nr. 4543/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4543/2012
Dosar nr. 23235/3/2010
Şedinţa publică din 15 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 23 iunie 2009, reclamanţii I.G. şi I.N.V. au solicitat, în contradictoriu, cu pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Municipiul Bucureşti prin primar general, obligarea acestora la restituirea preţului de piaţă al imobilului ce face obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr. 818/1996, situat în Bucureşti,sector 1, preţ ce urmează a se stabili conform standardelor internaţionale de evaluare.
In Şedinţa publică din 28 ianuarie 2010, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti, prin primar general, pentru considerentele expuse în încheierea de şedinţă de la aceea dată.
Prin sentinţa civilă nr. 5570 din 25 martie 2010, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, în raport de valoarea obiectului cererii şi de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1121 din 25 iunie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 818/28027 din 18 octombrie 1996, reclamanţii I.G. şi I.N.V. au cumpărat în baza Legii nr. 112/1995, locuinţa situată în Bucureşti, sector 1, de la vânzătorul PMB, reprezentată prin SC H.N. SA.
Aşa cum rezultă din Decizia civilă nr. 594 din 17 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, acest contract de vânzare-cumpărare a fost desfiinţat prin constatarea nulităţii absolute a actului juridic încheiat de reclamanţi, reţinându-se că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlul valabil de către stat, acesta fiind reprezentat de Decretul nr. 92/1950, şi, pe cale de consecinţă s-au apreciat ca aplicabile în speţă dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Prin aceeaşi hotărâre s-a reţinut că, vânzătoarea Primăria Municipiului Bucureşti a fost parte în litigiul desfăşurat de autoarea fostului proprietar, de revendicare a imobilului cumpărat de reclamanţii din prezenta cauză, şi cunoştea intenţia proprietarului de a-şi revendica imobilul, iar la data de 16 aprilie 1996 autoarea reclamantului solicitase despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995.
Pe cale de consecinţă, instanţa a apreciat că aceste aspecte puteau fi cunoscute foarte uşor şi de către cumpărători, aceştia putând afla situaţia juridică a imobilului, aşa cum de altfel au cunoscut şi aspectul formulării cererii pentru despăgubiri. Mai mult, din probe a rezultat faptul că reclamantul, fost proprietar, le-a adus la cunoştinţă pârâţilor intenţia sa de a revendica imobilul.
Aşa fiind, instanţa a concluzionat că pârâţii au cumpărat apartamentele în cauză asumându-şi riscul ca adevăratul proprietar al imobilului să introducă o altă acţiune în revendicare.
Aşadar, contractul de vânzare - cumpărare a fost desfiinţat prin constatarea nulităţii absolute a actului, reţinându-se reaua credinţă a cumpărătorilor ( reclamanţii din prezenta cauză ), dar şi culpa vânzătorului, astfel încât, în prezenta cauză, tribunalul urmează a analiza cererea acestora de obligare a Ministerului Finanţelor Publice la restituirea preţului de piaţă a imobilului cumpărat în baza Legii nr. 112/1995, în funcţie de situaţia de fapt reţinută şi de hotărârea judecătorească sus menţionată.
Raportat la dispoziţiile art. 50 indice 1 din Legea nr. 10/ 2001, tribunalul a reţinut că au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, doar proprietarii ale căror contacte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii 112/1995, dar care au fost desfiinţate ulterior prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Tribunalul a mai reţinut că doar proprietarii ale căror contracte de vânzare - cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, care au fost desfiinţate ca urmare a unei acţiuni în revendicare, au posibilitatea de a solicita restituirea preţului pe piaţa a imobilului cumpărat, contracte care au fost validate prin respingerea cererii de constatare a nulităţii absolute, ca urmare a respectării dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, sub toate aspectele invocate de fostul proprietar şi analizate de către instanţe.
Pe cale de consecinţă, tribunalul a apreciat că reclamanţii au dreptul doar la restituirea preţului actualizat plătit în baza contractului cu nr. 818/28027 din 18 octombrie 1996, desfiinţat ca urmare a constatării nulităţii absolute a acestuia, şi nu la restituirea preţului de piaţă a imobilului, câtă vreme contractul nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Faţă de principiul disponibilităţii, având în vedere că prin acţiunea formulată reclamanţii au avut în vedere doar preţul de piaţă al imobilului şi nu şi preţul actualizat, în baza art. 50 indice 1 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel nemotivat reclamanţii.
Prin Decizia civilă nr. 617/A din 14 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins, ca nefondat, apelul.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 818/28027 din 18 octombrie 1996, reclamanţii I.G. şi I.N.V. au cumpărat în baza Legii nr. 112/1995, locuinţa situată în Bucureşti, sector 1, de la vânzătorul PMB, reprezentată prin SC H.N. SA, contract faţă de care s-a constatat, prin Decizia civilă nr. 594 din 17 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, nulitatea absolută, soluţie irevocabilă.
Instanţa de apel a constatat că în cauză este aplicabil textul art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar nu al art. 50 indice 1 din lege, reclamanţii fiind îndreptăţiţi legal numai la preţul actualizat al imobilului, iar nu la preţul de piaţă, cum au solicitat.
Astfel, faptul că actul de vânzare cumpărare în discuţie a fost încheiat cu eludarea dispoziţiilor Legii nr. 112/ 1995 a fost tranşat irevocabil, cu putere de lucru judecat, prin hotărârea judecătorească menţionată mai sus, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.
In raport de situaţia din speţă, reclamanţilor li se cuvine doar preţul actualizat, iar nu preţul de piaţă, aceasta în aplicarea art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/ 2001, text care reia principiul general al efectelor nulităţii, conform căruia declararea nulităţii unui contract atrage restituirea prestaţiilor.
Aceasta, spre deosebire de situaţia evicţiunii consumate, care are drept ipoteză un contract pe deplin valabil, nedeclarat nul, caz în care se aplică nu principiul restituirii prestaţiilor, ci răspunderea pentru evicţiune întemeiată pe art. 1337 şi urm. C. civ.
Instanţa de apel a reţinut, în acest sens, că nu există nicio diferenţă între regimul de drept comun şi legea specială, nici în cadrul dreptului comun pretenţia reclamanţilor de a obţine valoarea de circulaţie a imobilului nefiind întemeiată, căci şi în cadrul dreptului comun în cazul contractului anulat nu se aplică răspunderea pentru evicţiune reglementată de art. 1337 şi art. 1341 C. civ.
Obligaţia de garanţie pentru evicţiune este o obligaţie izvorâtă din contractul de vânzare-cumpărare, reprezentând una din obligaţiile vânzătorului în cazul vânzării cumpărării, or, un act juridic nul nu poate produce nici un efect şi nu dă naştere obligaţiilor specifice acelui tip de contract în sarcina părţilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii I.G. şi I.N.V., arătând că hotărârile pronunţate în cauză sunt nelegale conform dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reclamanţii arată că potrivit art. 50 din Legea nr. 10/2001 republicată şi modificată prin Legea nr. 1/2009, restituirea preţului de piaţă al imobilelor obiect al contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.
Aceste prevederi, arată reclamanţii, trebuie corelate cu cele cuprinse în art. 50 ind. 1din Legea nr.10/2001, potrivit cărora proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
Reclamanţii mai arată că, raţiunea acestor texte legale a fost aceea de facilitare a accesului la despăgubiri cumpărătorilor în temeiul Legii nr. 112/1995 care au pierdut imobilele obiect al acestei legi în procesele intentate de foştii proprietari, calitatea procesuală aparţinând Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, plata despăgubirilor realizându-se din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 [art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001].
Art. 50 ind. 1 a fost, la rândul său, completat, în sensul „valoarea despăgubirilor se stabileşte prin expertiză".
Din coroborarea dispoziţiilor legale arătate, rezultă că obiectul acestor modificări legislative se raportează exclusiv la contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 şi, numai pentru ipotezele în care acestea au fost desfiinţate ori cumpărătorii au fost evinşi, prin efectul admiterii unei acţiuni în revendicare, se reglementează expres calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Analizând cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ, excepţia de nulitate a recursului invocată de instanţă din oficiu, înalta Curte constată că aspectele de nelegalitate învederate prin memoriul de recurs sunt încadrabile în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, motiv pentru care va respinge excepţia, urmând a proceda la soluţionarea pe fond a recursului.
Recursul este nefondat, pentru următoarele motive:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 818/28027 din 18 octombrie 1996 reclamanţii au achiziţionat, în temeiul Legii nr. 112/1995, de la vânzătoarea Primăria Municipiului Bucureşti, prin mandatar SC H.N. SA, imobilul situat în Bucureşti,sector 1.
Prin Decizia civilă nr. 594 din 17 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a constatat, cu putere de lucru judecat, nulitatea absolută a contractului sus-arătat, reţinându-se reaua-credinţă a reclamanţilor la încheierea acestuia.
Prin cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză, reclamanţiiausolicitatrestituirea preţuluidepiaţăal imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută a fost constatată într-un proces anterior, invocând ca temei juridic al acţiunii dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009.
Potrivit art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, cererile sau acţiunile în justiţie privind restituirea preţului actualizat, plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, sunt scutite de plata taxei de timbru.
Legea nr. 1/2009 invocată de reclamanţi ca temei juridic al pretenţiilor acestora, a introdus un nou alineat la acest articol, respectiv, alin. (2)1, conform căruia cererile sau acţiunile în justiţie având ca obiect restituirea preţului de piaţă al imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sunt scutite de taxele de timbru.
Acelaşi act normativ de modificare a Legii nr. 10/2001, a introdus un nou articol, art. 501, conform căruia proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
Dispoziţia legală anterior citată consacră dreptul la despăgubire al chiriaşilor cumpărători care au dobândit cu bună credinţă imobile preluate de statul comunist, în baza unor contracte de vânzare-cumpărare valabil încheiate cu statul, în procedura specială prevăzută de Legea nr. 112/1995, imobile de care aceştia au fost deposedaţi ulterior, de către foştii proprietari de la care statul preluase bunurile.
Dreptul la o despăgubire echivalentă cu preţul de circulaţie al imobilului, adică reprezentând valoarea de circulaţie calculată la preţul pieţei imobiliare la momentul deposedării, constituie un beneficiu al legii speciale conferit acestei categorii de cumpărători, în considerarea bunei lor credinţe la momentul perfectării contractului cu statul.
Acest beneficiu al legii nu poate fi extins, pe cale de interpretare, şi la chiriaşii cumpărători faţă de care s-a stabilit, prin hotărâri irevocabile, că au încheiat contractele de vânzare-cumpărare prin eludarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, categorie de cumpărători pentru care s-a instituit, distinct, prin dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dreptul la o despăgubire echivalentă cu valoarea preţului efectiv plătit, potrivit menţiunilor contractului de vânzare-cumpărare, actualizat cu coeficientul de inflaţie la momentul deposedării.
Distincţia pe care legiuitorul o face între preţul actualizat şi preţul de piaţă al imobilului funcţionează, aşadar, în raport de modalitatea în care chiriaşul cumpărător în temeiul Legii nr. 112/1995 a pierdut bunul, fie prin desfiinţarea contractului, încheiat cu rea-credinţă, ca o consecinţă a admiterii acţiunii în nulitate, fie prin admiterea unei acţiuni în revendicare, prin compararea titlurilor, ce presupune, prin definiţie, existenţa unor titluri valabile de proprietate.
In contextul cauzei, se constată că reclamanţii nu se încadrează în prevederile art. 50 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceea de a fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, situaţie faţă de care pretenţia acestora de a le fi plătită cu titlu de despăgubire o sumă de bani reprezentând preţul de piaţă al imobilului se dovedeşte a fi lipsită de temei legal.
Dimpotrivă, prin Decizia civilă nr. 594 din 17 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a constatat, cu putere de lucru judecat, nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanţi în temeiul Legii nr. 112/1995, reţinându-se reaua-credinţă a acestora, împrejurare ce îi situează, eventual, în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind acordarea preţului actualizat.
Cum însă reclamanţii, în virtutea principiului disponibilităţii, au fixat limitele obiective ale judecării cauzei, solicitând exclusiv obligarea pârâţilor la restituirea preţului de piaţă, în faţa primei instanţe precizând că nu doresc acordarea preţului reactualizat, în mod corect, instanţele anterioare, în limitele învestirii, s-au pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut, respectiv, în mod legal au constatat că aceştia nu sunt îndreptăţiţi la restituirea preţului de piaţă.
Pretenţiile conţinute în cererea de chemare în judecată nu au cunoscut vreo modificare sau vreo precizare pe parcursul soluţionării cauzei, iar apelul reclamanţilor împotriva hotărârii de primă instanţă nu a fost motivat, fiind soluţionat din perspectiva dispoziţiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ potrivit cărora „în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprind motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă".
In atare situaţie, concluziile orale formulate de apărătorul reclamanţilor la termenul la care s-a procedat la dezbaterea recursului, privind acordarea preţului actualizat, nu pot fi avute în vedere, întrucât o asemenea apărare este formulată pentru prima oară în recurs, ceea ce din punct de vedere procedural nu este permis.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii I.G., I.N.V. împotriva deciziei nr. 617A din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4545/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4460/2012. Civil. Fond funciar. Contestaţie... → |
|---|
