ICCJ. Decizia nr. 4845/2012. Civil
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 15 octombrie 2012 pe rolul acestei instanțe, petenta SC T.I. SRL a solicitat completarea deciziei nr. 3666 din 26 septembrie 2012 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a civilă.
în motivarea cererii, petenta apreciază, în esență, că în condițiile în care prin decizia nr. 3666 din 26 septembrie 2012 nu s-a dispus admiterea numai în parte a recursului promovat de SC T.I. SRL, se impunea și modificarea sentinței comerciale nr. 361 din 7 martie 2009 a Tribunalului Comercial Mureș, dat fiind caracterul accesoriu al acestui petit raportat la modificarea deciziei din apel.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 2822C. proc. civ.
Analizând cererea cu care a fost învestită, în raport de dispozițiile legale invocate și de actele și lucrările cauzei, înalta Curte o va respinge pentru considerentele care succed:
Potrivit dispozițiilor art. 2822alin. (1) C. proc. civ. "dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond, după casarea cu reținere, în 15 zile de la pronunțare".
înalta Curte constată că prin decizia nr. 3666 din 26 septembrie 2012 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a civilă a fost admis recursul declarat de pârâta SC T.I. SRL, a fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare instanței de apel, față de greșita soluționare a excepției autorității de lucru judecat în ceea ce privește cererea reconvențională.
Astfel, având în vedere soluția instanței de recurs de casare cu trimitere spre rejudecare, cererea de completare a deciziei în sensul pronunțării asupra petitului privind modificarea sentinței comerciale nr. 361 din 7 martie 2009 a Tribunalului Comercial Mureș nu-și găsește justificarea, petenta prin invocarea acestui motiv tinzând în realitate la o schimbarea a soluției pronunțate, respectiv la o casare cu reținere spre rejudecare, ceea ce nu este permis în raport de cerințele instituite de art. 2822alin. (1) C. proc. civ.
în consecință, art. 2822alin. (1) C. proc. civ. vizează împrejurarea în care prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, or în cauză nu ne aflăm în niciuna dintre situațiile reglementate de textul legal menționat, în speță, nu se poate vorbi despre vreo omisiune a instanței în sensul susținut de petentă.
Pentru considerentele anterior expuse și nefiind întrunite condițiile privitoare la completarea hotărârii judecătorești prevăzute art. 2822C. proc. civ., înalta Curte a respins cererea formulată de petenta SC T.I. SRL.
← ICCJ. Decizia nr. 4843/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4842/2012. Civil → |
---|