ICCJ. Decizia nr. 4877/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4877/2012
Dosar nr. 3872/1371/2010
Şedinţa publică ele la 6 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC E. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC F.R. SRL solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 30.750,90 RON reprezentând prejudiciu cauzat prin neexecutarea obligaţiilor asumate prin contractul de execuţie nr. 133 din 21 noiembrie 2006, rezultând din neplata integrală a facturii din 8 iunie 2007 şi la plata sumei de 118.852 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate conform clauzelor contractuale, până la data notificării, precum şi în continuare până la plata totală a sumelor datorate şi la plata cheltuielilor de judecată, motivând că în baza contractului de execuţie pârâta s-a obligat la plata facturilor către reclamantă, ca urmare a executării lucrărilor de retehnologizare a sistemului de canalizare şi epurare a apei uzate.
Prin sentinţa comercială nr. 909 din 3 iunie 2011, Tribunalul Comercial Mureş a respins excepţia prescripţiei extinctive şi excepţia neexecutării contractului, invocate de" pârâtă, a admis în parte cererea de chemare în judecată, obligând-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 30.750,90 lei reprezentând debit principal şi suma de 30.750,90 lei penalităţi de întârziere şi la suma de 10.829,07 lei cheltuieli de judecată, respingând restul pretenţiilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că reclamanta ş-i obligat, prin contract, să realizeze o staţie de epurare a apei conform specificaţiilor din manualul de exploatare, iar pârâta s-a obligat prin art. 5.1 din contract să respecte parametrii tehnici de utilizare a apei. în apărare, pârâta a invocat faptul că neatingerea parametrilor calitativi se datoresc modului în care reclamanta a realizat operaţiunea de retehnologizare a staţiei de epurare.
Cum reclamanta a făcut dovada că pârâta a depăşit debitul de intrare şi a concentraţiei poluanţilor în apele uzate, pârâta neavând nicio obiecţiune şi nerăstumând susţinerile reclamantei, instanţa a constatat că pârâta datorează suma solicitată de reclamantă, aşa cum a fost facturată de către aceasta, astfel că excepţia neexecutării contractului invocată de pârâtă în apărare a fost respinsă.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune instanţa a reţinut că întrucât realizarea condiţiei suspensive nu s-a făcut din culpa pârâtei, obligaţia de plată a cotei de 7% din contract a devenit exigibilă la 7 zile de la emiterea facturii adică la 15 iunie 2007, dată de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani şi cum pârâta a efectuat o plată parţială la 31 noiembrie 2007, fără a motiva în vreun fel refuzul de plată a restului facturii, această plată parţială întrerupând cursul prescripţiei conform art. 16 lit. c) din Decretul nr. 167/1958, cererea a fost formulată în intervalul termenului de prescripţie.
A mai reţinut instanţa că pârâta datorează penalităţi de întârziere în temeiul art. 5.1 din contract şi că valoarea penalităţilor nu poate depăşi cuantumul debitului principal, întrucât la acea dată era în vigoare Legea nr. 469/2002, potrivit căreia prin art. 4 alin. (3) limitează valoarea penalităţilor, în lipsa unei stipulaţii contrare.
Împotriva acestei decizii şi a încheierii de şedinţă din 14 martie 2011 a aceleiaşi instanţe pârâta a declarat apel.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins acţiunea ca prescrisă. De asemenea a respins apelul pârâtei privind încheierea de la 14 martie 2011 prin care s-a soluţionat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Comercial Mureş, cu obligarea intimatei reclamante să-i plătească apelantei pârâte 4.920 lei cheltuieli de judecată, aşa cum rezultă din decizia nr. 14/ A din 30 ianuarie 2012.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, instanţa de apel a constatat că s-a făcut o interpretare greşită a efectuării plăţii parţiale a facturii emise de reclamantă ceea ce a determinat o soluţionare .greşită a excepţiilor prescripţiei dreptului la acţiune şi neexecutării contractului, ^invocate de pârâtă, excepţii respinse de prima instanţă care Ie-a dat o dezlegare pe fondul cererii de chemare în judecată.
În acest sens instanţa de apel a apreciat că suma în litigiu referitoare la plata procentului de 7% din valoarea contractului nu a fost recunoscută de pârâtă, din actele dosarului rezultând că între părţi s-au purtat discuţii în legătură cu atingerea parametrilor apei epurate garantate de reclamantă,: astfel că plata efectuată de pârâtă nu este o plată parţială care să însemne o recunoaştere a sumei reprezentând procentul de 7% din valoarea contractului, ci un refuz de plată.
Ca urmare, având în vedere că data exigibilităţii facturii este 15 mai 2007 şi data introducerii acţiunii este 26 octombrie 2010, se constată că termenul de prescripţie de 3 ani a fost depăşit, situaţie faţă de care acţiunea este prescrisă.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs având ca temei de drept art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului şi menţinerii sentinţei primei instanţe, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a arătat în recursul său că obligaţia de plată a procentului de 7% din valoarea contractului devenea scadentă de la împlinirea condiţiei suspensive care constă în obţinerea parametrilor apei epurate garantată prin proiect şi faţă de împrejurarea că şi-a respectat obligaţiile contractuale, demonstrând că a realizat obiectivul propus conform proiectului tehnic şi breviarului de calcul, iar pârâta nu a făcut dovada că a exploatat staţia conform manualului de exploatare şi nu a avut obiecţii în legătură cu modul de realizare a lucrărilor contractate de către reclamantă, dimpotrivă prin achitarea restului de plată din valoarea contractului prevăzută la finalizarea fiecărei categorii de lucrări pârâta a confirmat implicit executarea lucrării, conform graficului de execuţie.
În acest context, având în vedere că nu s-a realizat condiţia suspensivă din culpa pârâtei care nu a folosit staţia conform manualului de utilizare, obligaţia de plată a devenit exigibilă la emiterea facturii, adică la 15 iunie 2007, dată de la care începe să curgă termenul de prescripţie, perioadă în care pârâta a efectuat o plată parţială la 31 noiembrie 2007, întrerupând termenul de prescripţie, conform art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, astfel că introducerea acţiunii la data de 26 octombrie 2010 se încadrează în termenul de prescripţie de 3 ani.
Recursul este nefondat.
Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prevede că hotărârea atacată poate fi modificată dacă este lipsită de ternei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În speţă, recurenta vizează cea de-a doua ipoteză şi priveşte interpretarea şi aplicarea greşită a art. 5.1. din contractul încheiat şi art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 precum şi noţiunea de plată parţială.
Conform art. 5.1 din contractul de execuţie care face obiectul dosarului, „plata se face astfel: avans 40%; 7% în termen de 7 zile de la obţinerea parametrilor apei epurate garantate prin proiect, cu condiţia exploatării conform manualului de exploatare furnizat odată cu predarea instalaţiei…”.
Recurenta a apreciat că dreptul la acţiune pentru plata contravalorii lucrărilor prestate s-a născut la 15 iunie 2007, la 7 zile de la facturare, când s-a născut dreptul la acţiune având în vedere nerealizarea condiţiei suspensive din culpa pârâtei şi că efectuarea unei plăţi parţiale a facturii în litigiu de către pârâtă care nu a contestat plata restului facturii a determinat întreruperea termenului de prescripţie conform art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Este de reţinut în precizările sale reclamanta a recunoscut că ceea ce nu a plătit pârâta este procentul de 7% prevăzut de art. 15.1 din contract.
Având în vedere numeroasa corespondenţă a părţilor determinată de neobţinerea parametrilor apei epurate, nu se poate reţine că pârâta a acceptat că datorează reclamantei suma reprezentând procentul de 7% din contract, motiv pentru care în mod corect instanţa de apel a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, neoperând recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia şi în consecinţă nefiind întreruptă prescripţia.
Ca urmare, dreptul la acţiune fiind născut la 15 iunie 2007 iar acţiunea fiind formulată la 20 octombrie 2010, termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 a fost depăşit, astfel că legal instanţa de apel a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, schimbând hotărârea atacată în acest sens.
Constatând că hotărârea atacată este la adăpost de orice critică, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., în raport de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC E. SRL împotriva deciziei nr. 14/ A din 30 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică/astăzi 6 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4873/2012. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4878/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
