ICCJ. Decizia nr. 4878/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr.4878/2012
Dosar nr. 4180/62/2010
Şedinţa publică de la 6 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC H. SA Bucureşti a chemat-o în judecată pe pârâta Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunţa, instanţa să o oblige pe pârâtă să achite suma de 559.391,01 lei reprezentând contravaloare lucrări executate conform contractului încheiat între părţi, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia prescripţiei extinctive şi a admis acţiunea reclamantei, obligând-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 559.391,06 lei, reprezentând contravaloare lucrări executate în baza contractului nr. 1073/1999 încheiat de părţi şi 9.714,91 lei cheltuieli de judecată, aşa cum rezultă din sentinţa nr. 1867/ C din 21 decembrie 2010.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că dreptul material la acţiune s-a născut la 12 septembrie 2007, iar acţiunea a fost înregistrată la instanţă la data de 26 aprilie 2010, deci în termenul legal de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.
Pe fondul acţiunii instanţa a apreciat că remedierea racordurilor la pasaj prevăzute în anexa la procesul-verbal la terminarea lucrărilor nr. 54 din 4 noiembrie 2004 se circumscriu dispoziţiilor art. 7.3 din Condiţiile generale de contractare conform cărora costul remedierilor va fi evaluat şi plătit ca lucrări suplimentare având în vedere şi împrejurarea că în anexa la procesul verbal nu se precizează1 dacă lucrările se datorează neglijenţei sau lipsurilor antreprenorului general.
Ca urmare a executării lucrărilor şi reluării circulaţiei auto, a fost emisă şi comunicată pârâtei factura din 30 aprilie 2009, pe care pârâta a restituit-o cu menţiunea că nu are resurse de finanţare, fără a contesta efectuarea lucrărilor de către reclamantă.
Conform art.969 C. civ. care prevede că între părţi convenţiile legal făcute au putere de lege, acţiunea a fost admisă.
Împotriva acestei sentinţe pârâta Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov a formulat apel, care a fost respins de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu militari şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia nr. 4/ AP din 25 ianuarie 2012.
În considerentele deciziei instanţa de apel a examinat sentinţa în limitele motivelor de apel, în raport de probele administrate şi de dispoziţiile legale în materie, reţinând că potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia începe săi curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune, şi cum, în speţă, dreptul reclamantei la acţiunea privind plata lucrărilor suplimentare s-a născut la data semnării procesului verbal de recepţie finală, respectiv la 12 septembrie 2007, şi nu la data finalizării lucrărilor - 19 octombrie 2006, legal a fost respinsă excepţia prescripţiei extinctive, motivele de apel fiind formulate numai pe această excepţie.
La data de 1 martie 2012 C.N.A.D.R. a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, cu consecinţa respingerii acţiunii, cu cheltuieli de judecată, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În criticile formulate a susţinut că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că dreptul material la acţiune al reclamantei s-a născut la data de 12 septembrie 2007, respectiv la data încheierii procesului verbal de recepţie finală a lucrărilor şi nu la data terminării lucrărilor, astfel cum este prevăzut în capitolul 11 din contractul nr. 1073/1999.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. reglementează modificarea deciziei atacate când, instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia în situaţiile când judecătorii fondului procedează la interpretarea actului juridic dedus judecăţii, cu toate că nu aveau dreptul să o facă, clauzele stipulate fiind clare şi precise, fiind reţinută o schimbare a naturii juridice a actului, acesta fiind calificat în aşa manieră încât este alterată în mod substanţial natura sa.
Din dezvoltarea motivelor de recurs nu rezultă incidenţa textului de lege precitat în recursul de faţă, recurenta neprecizând în ce constă alterarea naturii juridice şi nici actul juridic a cărei natură a fost alterată prin interpretarea făcută de instanţă, astfel că invocarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primită.
Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prevede că hotărârea atacată poate fi modificată când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Analizând criticile din recurs în raport de textul de lege menţionat, se constată că acestea vizează, cea de-a doua ipoteză referitoare la încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Recurenta contestă modul de aplicare şi interpretare a art. 11.6 şi art. 11.5 din Condiţiile generale de contractare, anexă la contractul de antrepriză nr. x/1999, potrivii căruia contractul nu va fi considerat terminat până când procesul verbal de recepţie finală nu va fi semnat de comisia de recepţie care va confirma că lucrările au fost efectuate conform contractului, astfel încât în mod greşit s-a reţinut că data la care s-a născut dreptul este 12 septembrie 2007 când a fost semnat procesul verbal de recepţie finală şi nu 19 octombrie 2006 aşa cum a susţinut reclamanta.
Prescripţia extinctivă este o sancţiune îndreptată împotriva pasivităţii titularului dreptului subiectiv civil, prin prescripţie fiind stinsă pe de-o parte o componentă a dreptului la acţiune, pe de altă parte un drept real principal, ipoteză în care prescripţia extinctivă stinge însuşi dreptul subiectiv.
Începutul prescripţiei extinctive este stabilit prin regula generală reglementată în două texte de lege, respectiv art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 potrivit căruia prescripţia curge de la data când se naşte dreptul la acţiune şi art. 1886 C. civ. potrivit căruia „nicio prescripţie nu poate începe a curge mai înainte de a se naşte acţiunea supusă acestui mod de stingere”.
În speţă, părţile au convenit în art. 11.6 din Condiţiile generale de contractare la contractul nr. 1073 din 1999 că procesul verbal de recepţie finală semnat de comisia de recepţie confirmă terminarea contractului.
Procesul verbal de recepţie finală semnat de comisia de recepţie a fost înregistrat cu nr. 64/590 din 12 septembrie 2007, comisia confirmând că lucrările pe specialităţi au fost executate şi recepţionate conform listei anexă nr. 1, din contract.
Procesul verbal astfel încheiat întruneşte condiţiile cerute de art. 11.6 din Condiţiile generale, data încheierii acestui proces verbal fiind momentul naşterii dreptului la acţiune.
Procesele verbale menţionate de reclamantă în apel încheiate la 6 aprilie 2006, 3 iulie 2006, 14 iulie 2006 şi 26 iulie 2006 nu întrunesc condiţiile cerute de art. 11.6 din Condiţiile generale nefiind procese verbale de recepţie finală semnate de comisia de recepţie, data de 19 octombrie 2006 nefiind data încheierii procesului verbal de recepţie finală, această dată fiind menţionată doar în adresa prin care s-a confirmat de către directorul societăţii de proiectare şi consultanţă SC B.C. SRL, că a fost reluată circulaţia auto.
În acest context se constată că art. 11.6 din Condiţiile generale de contractare a fost corect interpretat şi aplicat de către cele două instanţe, care în soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune au avut în vedere voinţa liber exprimată a părţilor, raportată la art. 7 din Decretul nr. 167/1958.
Hotărârea este la adăpost de orice critică şi faţă, de dispoziţiile art. 1886 C. civ. (vechi) potrivit căruia nicio prescripţie nu poate începe să curgă mai înainte de a se naşte, acţiunea supusă acestui mod de stingere”, faţă de împrejurarea că acţiunea nu putea fi pornită înainte de încheierea procesului verbal de recepţie finală semnat de comisia de recepţie, în condiţiile reglementate de părţi conform art. 11.6 din Condiţiile generale.
A considera că dreptul la acţiune s-a născut la 19 octombrie 2006, aşa cum afirmă recurenta, înseamnă a considera terminat contractul la o dată anterioară convenită de părţi prin art. 11.6 din Condiţiile generale, ceea ce ar înfrânge dispoziţiile art. 969 şi art. 1886 din Codul civil vechi, precum şi art. 7 din Decretul nr. 1677/1958.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) raportate la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov împotriva deciziei nr. 4/ AP din 25 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4877/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4884/2012. Civil → |
|---|
