ICCJ. Decizia nr. 4943/2012. Civil

Prin Sentința civilă nr. 259/S/2010 Tribunalul Brașov a admis contestația formulată de contestatoarea V.E.S., cu domiciliul în Brașov, str. S. nr. 5, bl. 9, sc. A, ap. 1, județul Brașov, în contradictoriu cu intimatul Municipiul Brașov prin Primar, cu sediul în Brașov, b-dul Eroilor nr. 8 și, în consecință, a anulat Dispoziția nr. 3845 din 11 octombrie 2006 emisă de intimat și a obligat pe acesta să emită o altă dispoziție prin care să acorde contestatoarei, în compensare, terenurile situate în Brașov, str. G.U., identificate în CF 26757 Brașov, nr. top 10217/2/2 - 10217/2/3, totul/62, în suprafață de 365,32 mp. și nr. top 10217/2/2 - 10217/3/2, totul/61 în suprafață de 439,38 mp., pentru terenul de 952,23 mp, identificat în CF 15983 nr. top 6755/7 și Cf 15364 nr. top 6755/8 preluat de Statul Român.

A obligat intimata la plata sumei de 1004,10 RON cheltuieli de judecată către contestatoare.

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Brașov a reținut următoarele:

în fapt, prin dispoziția atacată intimatul a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma de titluri de despăgubire în condițiile legii speciale, respingând cererea de restituire în natură a imobilului din Brașov str. T. nr. 35, înscris în CF nr. 15983, nr. top 6755/7 în suprafață de 450,36 mp. și CF 15364 nr. top 6755/8 în suprafață de 501,87 mp., în suprafață totală de 952,23, întrucât este ocupat în totalitate de construcții (fila 4) .

Prin Raportul de expertiză nr. 324152 din 15 februarie 2008 întocmit de expert tehnic L.M., s-a stabilit că terenul în litigiu are o valoarea de 57543,62 EURO (fila 123), fiind ocupat de construcții, aspect constatat și prin dispoziția atacată și necontestat de părți .

Propunerea inițială a expertului, în sensul acordării în compensare a unor parcele din CF 12219 Brașov a fost refuzată de contestatoare, întrucât acestea au fost atribuite altor persoane, cum rezultă și din nota de ședință depusă de intimat la fila 138.

Prin completarea ulterioară a raportului de expertiză, expertul face o nouă identificare a unor parcele de teren din CF 26757 Brașov, sub A 1 + 28 (filele 146 153), parcele înscrise sub nr. top 10217/2/2 - 10217/2/3, totul/62, în suprafață de 365,32 mp. și nr. top 10217/2/2 - 10217/3/2, totul/61 în suprafață de 439,38 mp., fiind echivalente celor preluate de statul român de la contestatoare, respectiv terenul de 952,23 mp. din CF 15983 nr. top 6755/7 și Cf 15364 nr. top 6755/8 .

Această soluția a fost agreată de contestatoare, dar respinsă de intimat care a susținut că terenurile sunt afectate de detalii de sistematizare, nu pot face obiectul restituirii în natură și nu sunt cuprinse în H.C.L. nr. 861/2008 privind punerea la dispoziția comisiei de specialitate a terenurilor (filele 193 - 196), dintre acestea fiind atribuite în compensare, dar pentru alte numere topografice decât cele vizate de expert și solicitate de contestatoare (filele 211-216) .

în completarea raportului său, expertul a arătat în mod clar că terenurile propuse nu sunt afectate de detalii de sistematizare, fiind virane și libere de construcții (fila 264).

De asemenea, intimatul a depus pentru termenul de judecată din 4 octombrie 2010 o notă de ședință din care rezultă că terenurile solicitate nu fac obiectul vreunei notificări și nu sunt înregistrate litigii în legătură cu acestea, menționând și că nu fac parte din anexa la H.C.L. nr. 510/2009, privind terenurile puse la dispoziția Comisie de aplicare a Legii nr. 10/2001 ( fila 275).

Potrivit prevederilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.

Alin. (8) al aceluiași text de lege prevede că, în situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege rezultă că, și în situația contestatoarei, care se încadrează în prevederile art. 11 alin. (4) din lege, în sensul că imobilul expropriat este afectat în totalitate de detalii de sistematizare, măsurile reparatorii prin echivalent pot consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite .

Datorită caracterului profund reparatoriu al Legii nr. 10/2001, regula instituită de aceasta este a restituirii în natură a imobilelor, cu excepția celor ocupate.

Tocmai pentru a repara într-o oarecare măsură lipsirea abuzivă de prerogativele proprietății s-a prevăzut acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, iar în speță sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, astfel că nu se justifică acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

Stabilirea prețului la nivel de piață de către expert este justificată în baza principiului reparării integrale a prejudiciului suferit ca urmare a privării de prerogativele conferite de proprietate, din perspectiva art. 44 alin. (3) din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul 1 al Convenției europene a drepturilor omului.

De altfel, legiuitorul a consacrat principiile acordării unor despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională având ca obiect cauze prin care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate în mod abuziv de Statul Român" ca și cel al neplafonării prin lege a acestora, prin art. 4 din legea specială privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, reprezentată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Și Curtea europeană a drepturilor omului a statuat că, în caz de imposibilitate de restituire în natură, despăgubirile ce urmează a fi acordate reprezintă valoarea de piață a bunului la momentul acordării acestora (Cauza Porțeanu împotriva României - M. Of. nr. 783 din 15 septembrie 2006).

Aceste principii sunt deopotrivă valabile și în situația măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma acordării unui bun de valoare apropiată celui preluat de stat, ceea ce justifică admiterea contestației, anularea Dispoziția nr. 3845 din 11 octombrie 2006 emisă de intimat și obligarea acestuia să emită o altă dispoziție prin care să acorde contestatoarei, în compensare, terenurile situate în Brașov, str. G.U., identificate în CF 26757 Brașov, nr. top 10217/2/2 - 10217/2/3, totul/62, în suprafață de 365,32 mp. și nr. top 10217/2/2 - 10217/3/2, totul/61 în suprafață de 439,38 mp., pentru terenul de 952,23 mp. identificat în CF 15983 nr. top 6755/7 și Cf 15364 nr. top 6755/8 preluat de Statul Român .

Pentru considerentele mai sus dezvoltate, instanța nu a putut reține susținerile intimatului în sensul că nu există aceste parcele la dispoziția comisiei speciale, afișarea lunară a listei imobilelor disponibile este o obligație în favoarea persoanelor îndreptățite și nu a entității care soluționează notificarea, pentru evitarea arbitrariului din activitatea specifică a acesteia și nimic nu împiedică instanța să dispună atribuirea în compensare a unui teren identificat de persoana îndreptățită .

Nici susținerea intimatului potrivit căreia terenul nu se încadrează în dispozițiile legii privind afectarea sa ulterioară preluării nu a putut fi reținută, terenul fiind preluat tocmai pentru realizarea unor construcții de apartamente și dotări tehnico - edilitare aferente în zona de locuințe "Temelia Carpați" din Brașov (fila 67), rezultând în mod clar că este afectat de utilități de interes public .

Deși, inițial, contestatoarea a solicitat obligarea intimatului la plata unor daune cominatorii, nu a mai avut aceasta cerere odată cu concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.

în temeiul art. 274 C. proc. civ., intimatul a suportat cheltuielile de judecată ale contestatoarei, reprezentând onorariu expert (filele 92 și 178) .

împotriva hotărârii de mai sus a formulat apel pârâtul Municipiul Brașov prin primar iar prin motivele de apel soluția atacată este criticată pentru următoarele considerente:

Susținerile expertului referitoare la parcelele de teren identificate spre a fi acordare în compensare nu sunt obiective, acestea nu sunt însoțite de înscrisurile necesare din care rezultă că sunt libere.

Nici susținerea expertului referitoare la valoarea imobilelor nu este arătată și argumentată, deși instanța de fond reține că stabilirea prețului la nivel de piață de către expert este justificată în baza principiului reparării integrale a prejudiciului suferit ca urmare a privării de prerogativele conferite de proprietate, din perspectiva art. 44 alin. (3) din Constituție, raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției europene a drepturilor omului.

Totodată se solicită instanței a observa că evaluarea imobilului expropriat s-a făcut în anul 2008, prin Raportul de Expertiză nr. 324152/2007. Se menționează că potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001,art. 10 și 11, precum și dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, valoarea corespunzătoare a imobilelor solicitate se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării stabilită conform standardelor internaționale de evaluare.

în final prin motivele de apel se arată că pârâta nu se opune acordării de măsuri reparatorii în compensare însă consideră că aceste măsuri pot opera numai față de imobilele indicate în Hotărârea Consiliului Local și în limita valorii acestora, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

în timpul soluționării apelului instanța a pus în vedere părților necesitatea completării raportului de expertiză efectuat la fond pentru a se putea verifica temeinicia motivelor de apel însă părțile au solicitat mai multe termene în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă.

La termenul de judecată din 17 mai 2011 apelanta a depus la dosar o notă de ședință (filele 52 - 53 dosar apel) prin care arată că este de acord ca reclamanta să primească în compensare în contul imobilelor - teren revendicate situate în Brașov, str. T. nr. 35, înscrise în C.F. 15983 Brașov, nr. top 6755/7, în suprafață de 450,36 mp. și în C.F. 15964 Brașov, nr. top 6755/8, în suprafață de 501,87 mp, evaluate la 190.450 EURO, potrivit Raportului de evaluare din data de 18 februarie 2011, întocmit de ing. I.P., cele două imobile - terenuri solicitate, respectiv:

- imobilul teren situat în Brașov, str. D.M. nr. 126, înscris în C.F. 15237 Brașov, nr. top (1156/1, 1157/1, 1158/1, 1159/1)/II, în suprafață de 405 mp, evaluat la 73.650 EURO, potrivit actualizării din data de 25 martie 2011 întocmită de ing. I.P..

- imobilul - teren situat în Brașov, str. V.S. nr. 51, înscris în C.F. 12988 Brașov, nr. top (3778/2, 3779/2)/II, în suprafață de 581 mp, evaluat la 105.140 EURO, potrivit actualizării din data de 12 mai 2011, întocmită de ing. I.P..

Se menționează că H.C.L. nr. 510/2009 republicată a fost modificată conform H.C.L. nr. 272/29 aprilie 2011, astfel că, imobilele - terenuri în discuție apar la pozițiile nr. 11 și nr. 28.

Pentru diferența rezultată de 11.660 EURO, nu se opune să facă propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri bănești. însă față de îndrumările Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților București, consemnate în procesul - verbal din 15 decembrie 2009 și comunicat Municipiului Brașov de către Instituția Prefectului prin adresa înregistrată la Primăria Municipiului Brașov sub nr. 9396 la 24 decembrie 2009 solicită următoarele:

- intimata contestatoare să prezinte o variantă de dezmembrare a unuia dintre cele două imobile - teren revendicate, care în urma dezmembrării să primească un nr. top nou și să acopere valoarea de 11.660 EURO;

- în hotărârea pe care o va pronunța instanța, să se facă trimitere la nr. top pentru care se vor acorda despăgubiri bănești.

Prin Decizia civilă nr. 748/Ap din 14 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul formulat de Municipiul Brașov prin Primar împotriva Sentinței civile nr. 259/S/2010 a Tribunalului Brașov pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

A obligat pârâtul Municipiul Brașov prin Primar să emită o nouă dispoziție în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care să acorde contestatoarei V.E.S., în compensare, ca măsură reparatorie în echivalent pentru imobilele - teren situate în Brașov, str. T. nr. 35, înscris în C.F. 15983 Brașov sub nr. top 6755/7, în suprafață de 450,36 mp. și teren în suprafață de 501,87 mp înscris în C.F. nr. 15964 Brașov, sub nr. top 6755/8, evaluate la suma de 190.450 EURO la data de 18 februarie 2011, următoarele imobile:

- imobilul teren situat în Brașov, str. D.M. nr. 126, înscris în C.F. 15237 Brașov, nr. top (1156/1, 1157/1, 1158/1, 1159/1)/II în suprafață de 405 mp evaluat la suma de 73.650 EURO la data de 25 martie 2011.

- imobilul - teren situat în Brașov, str. V.S. înscris în C.F. nr. -12988 Brașov, nr. top (3778/2, 3779/2)/II, în suprafață de 581 mp, evaluat la suma de 105.140 EURO la data de 12 mai 2011.

Pentru diferența de valoare dintre terenurile notificate și cele acordate în compensare a obligat pârâta apelantă să acorde contestatoarei măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri bănești în cuantum de 11.660 EURO.

A păstrat celelalte dispoziții din sentința apelată.

Curtea a reținut că terenurile oferite în compensare apar la pozițiile nr. 11 și 28 din H.C.L. nr. 510/2009 modificată prin H.C.L. nr. 272 din 29 aprilie 2011, făcând parte din terenurile ce sunt puse la dispoziția Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2011 în vederea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent.

De asemenea, terenurile oferite în compensare nu necesită dezmembrări iar întrucât valoarea totală a acestora nu acoperă valoarea terenurilor ce fac obiectul notificării urmează ca pârâta să fie obligată să acorde despăgubiri bănești în sumă de 11.660 EURO reprezentând diferența de valoare dintre terenurile oferite în compensare (178.790 EURO) și valoarea terenurilor ce fac obiectul notificării (190.450 EURO).

Cererea de dezmembrare a unei parcele din terenul notificat corespunzătoare diferenței de valoare de 11.660 EURO este lipsită de temei legal întrucât aceste despăgubiri i se cuvin contestatoarei ca urmare a faptului că valoarea terenurilor oferite în compensare este mai mică decât valoarea terenurilor expropriate notificate iar nu ca urmare a rămânerii unei diferențe de teren pentru care nu se pot acorda decât măsuri reparatorii prin echivalent bănesc.

împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Brașov prin Primar criticând-o ca nelegală întrucât în mod greșit, instanța de apel a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 11660 EURO pentru diferența de valoare dintre terenurile notificate și cele acordate în compensare intimatei-reclamante.

Examinând decizia atacată prin prisma criticii formulate ce poate fi încadrată în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat urmând a fi admis pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de către entitatea învestită cu soluționarea notificării cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale.

Aceeași reglementare pentru situația în care restituirea în natură nu este posibilă, se află și în dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, care stabilesc, în principal, ca măsură reparatorie, compensarea cu alte bunuri și dacă măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

în speță, raportat la situația juridică a imobilului imposibil de restituit în natură, instanța de apel a stabilit corect ca modalitate de reparație, acordarea în compensare a imobilelor-teren situate în Brașov, str. D.M. nr. 126, înscris în CF 15237 Brașov, nr. top 1156/1, 1157/1, 1158/1, 1159/1/II în suprafață de 405 m.p. și respectiv a imobilului teren situat în Brașov str. V.S. înscris în CF nr. 12988 Brașov nr. top 3778/2, 3779/2/II în suprafață de 581 m.p.

Pentru diferența de valoare dintre terenurile notificate și cele acordate în compensare în mod greșit Curtea de Apel a obligat recurentul Municipiul Brașov prin Primar să acorde contestatoarei suma de 11.660 EURO.

Pentru această ipoteză, neexistând posibilitatea acordării unui alt teren în compensare, instanța nu avea altă alternativă decât obligarea recurentului la plata unor despăgubiri în condițiile legii speciale și nu obligarea și la plata sumei de 11.660 EURO.

în raport cu cele mai sus expuse, înalta Curte va admite recursul formulat de Municipiul Brașov prin Primar, va modifică în parte decizia atacată în sensul că, va obliga pârâtul să facă propuneri de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru diferența de valoare dintre terenurile aferente notificate și cele acordate în compensare.

A menținut celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4943/2012. Civil