ICCJ. Decizia nr. 4948/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 27 ianuarie 2010, reclamanta M.P.A. a chemat în judecată pârâtul Primarul Municipiului Timișoara solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Dispoziției nr. 2544 din 26 noiembrie 2009 a Primarului Municipiului Timișoara, prin care se revocă măsura luată prin Dispoziția nr. 1353 din 27 noiembrie 2002; să se dispună anularea dispoziției în sensul punctului 2 al acesteia prin care se respinge notificarea de restituire în natură a imobilului, situat în Timișoara, str. T. nr. 8, ap. 10, înscris în CF 25720 Timișoara, nr. top. 26134/X/a, pe motiv că reclamanta nu a depus actele justificative ale calității de persoană îndreptățită; cu cheltuieli de judecată.
în motivare, reclamanta arată că prin dispoziția atacată prin care se revocă inclusiv actul administrativ care i-ar fi dat posibilitatea obținerii despăgubirilor la care este îndreptățită (și pentru care, de altfel, nu a optat, solicitând în mod expres și exclusiv restituirea în natură a imobilului) i se încalcă grav dreptul de proprietate și se dă astfel posibilitatea statului român să se îmbogățească fără just temei.
Imobilul revendicat de reclamantă a fost trecut fără titlu în proprietatea statului român, astfel încât dreptul de proprietate al reclamantei nu a încetat nici un moment de la preluarea imobilului de către stat până în prezent.
De aceea, apreciază reclamanta că este îndreptățită la restituirea în natură a acestui imobil, orice altă soluție contravenind dreptului său de proprietate, consacrat de art. 44 din Constituție, art. 480-481 C. civ. și de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, norme care constituie, alături de prevederile Legii nr. 10/2001, modificată și temeiuri de drept ale prezentei contestații.
Prin Sentința civilă nr. 2959/PI/ din 3 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Timiș, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta M.P.A. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Timișoara.
S-a dispus anularea Dispoziției nr. 2544 din 26 noiembrie 2009 emisă de Primarul Municipiului Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timiș a reținut că:
Potrivit mențiunilor din CF nr. 25720 Timișoara, apartamentul nr. 10, situat în Timișoara, str. C. II, bloc 3, evidențiat sub nr. top.26134/X, a fost proprietatea, sub B1, cu titlu de cumpărare, ca bun propriu, al reclamantei P.A. căsătorită M.
La o data ulterioară, conform aceleiași cărți funciare, imobilul cu nr. top.26134/X se dezmembrează, constituindu-se două numere topografice distincte: nr. top.26134/X/a constând din apartamentul nr. 10 compus din trei camere, antreu, bucătărie, baie, balcon-lojă, boxa nr. 14 și 1,4% părți comune și 18,06/1072 teren și nr. top.26134/X/b constând din garajul nr. 8/a cu 0,3 % p.c.i. și 3,94/1072 teren, ambele imobile nou formate reînscriindu-se în favoarea aceleiași proprietare inițiale.
La scurt timp, reclamanta, titulară a dreptului de proprietate înstrăinează nr. top.26134/X/b, constând din garajul supra menționat unor persoane fizice (mențiunea de sub B4), în timp ce nr. top. 26134/X/a constând din ap. nr. 10 este preluat în anul 1982 în baza Decretului nr. 223/1974 de către Statul Român și vândut mai apoi, în temeiul Legii nr. 112/1995 foștilor chiriași, M.Ș. și M.A.
La apariția Legii nr. 10/2001, fosta proprietară a imobilului, P.M.A., în prezent cetățean german, uzând de prevederile legii reparatorii, a formulat notificare în vederea restituirii imobilului (apartamentul nr. 10, identificat topografic prin nr. 26134/X/a) în natură, conformându-se exigențelor art. 22 alin. (1)-(3) din lege și menționând ca a primit despăgubiri la deposedarea de proprietatea sa și că estimează valoarea imobilului la suma de 350.000.000 lei.
La data de 27 noiembrie 2002, notificarea fostei proprietare tabulare a fost soluționată, Primarul Municipiului Timișoara emițând Dispoziția nr. 1353 de respingere a solicitării de restituire în natură a imobilului, ca efect al constatării impedimentului juridic la restituire, constând în înstrăinarea apartamentului în baza Legii nr. 112/1995. Dispoziția nu a fost contestată în justiție de către notificatoare.
Recunoscându-i-se implicit petiționarei notificatoare vocația la beneficiul legii reparatorii, în calitate de fostă proprietară a apartamentului, spoliată de Statul Român și, deci, caracterul abuziv al preluării, totodată, Primarul a dispus trimiterea dosarului către Prefectura județului Timiș în vederea acordării de despăgubiri bănești, făcând astfel aplicarea la acea epocă a dispozițiilor din Legea nr. 10/2001.
Până în prezent însă notificatoarea nu a beneficiat nici de despăgubiri bănești cu titlu de reparație conform legii speciale pentru apartamentul ce i-a fost preluat abuziv, nici de titluri de despăgubire reglementate de Legea nr. 247/2005 ce a adus modificări de esența Legii nr. 10/2001 în privința măsurilor reparatorii ce trebuie acordate beneficiarilor legii, în condițiile Titlului VII al acestei legi modificatoare.
întrucât, Titlul VII al Legii nr. 247/2005 detaliază în legătură cu soarta, atât a notificărilor nesoluționate, cât și a celor soluționate deja prin propunerea de acordare până la acea dată a despăgubirilor bănești, revine Comisiei Centrale, abilitată de a verifica încă o dată posibilitatea restituirii sau nu în natură a imobilelor solicitate, cât și acordarea despăgubirilor sub forma titlurilor de despăgubire reglementate de lege și ulterior convertite în acțiuni la Fondul Proprietatea. în alte cuvinte, dispozițiile prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, fiind imposibilă restituirea în natură, precum în cazul de speță, trebuiau remise, în ipoteza neexecutării lor, la data apariției Legii nr. 247/2005 Comisiei Centrale în vederea finalizării procedurii.
în speță, se constată că acest lucru nu s-a întâmplat, niciuna din piesele dosarului neîngăduind o altfel de concluzie, iar reclamanta se află în situația de a nu-și vedea reparat prejudiciul suferit, timp de mai bine de 8 ani, ceea ce, evident conduce la ideea că Fondul Proprietatea nu funcționează de o manieră eficientă, cum, de altfel Curtea europeană a drepturilor omului a statuat deja în mod constant în jurisprudența sa, iar disfuncționalitățile de la nivelul entităților administrative sunt în mod nejustificat suportate de aceeași persoană spoliată.
în plus, la un interval temporal de șapte ani de la data emiterii Dispoziției nr. 1353 din 27 noiembrie 2002, același Primar al municipiului Timișoara, emite, vizavi de aceeași notificare deja rezolvată, o nouă Dispoziție nr. 2544 la 26 noiembrie 2009, prin care revoca cea dintâi Dispoziție din 2002 și respinge notificarea reclamantei petiționare de restituire în natură a imobilului, motivat de împrejurarea că nu face dovada calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate invocat.
în alți termeni, aceasta nouă Dispoziție emisă îi repudiază notificatoarei tocmai vocația la beneficiul legii speciale de reparație, după ce cu șapte ani înainte i-o recunoscuse, pe baza acelorași evidențe și documente aflate la dosarul administrativ, dosar în care reiese, în mod surprinzător, ca s-au emis două dispoziții în temeiul aceleiași Legi nr. 10/2001.
Obiectul prezentului litigiu constă în anularea, solicitată de reclamanta notificatoare tocmai a celei de-a doua Dispoziții, ce o revocă pe prima și care o exclude de la beneficiul Legii nr. 10/2001 ce i-a fost recunoscut prin cea dintâi Dispoziție ce conține și propunerea de acordare a despăgubirilor ca măsură reparatorie pentru bunul revendicat în condițiile legii speciale.
Or, solicitarea reclamantei notificatoare se privește a fi, în opinia instanței perfect întemeiată, căci, în mod profund nelegal cea de-a doua Dispoziție vine și o sustrage pe reclamantă sferei persoanelor îndreptățite în accepția Legii nr. 10/2001, când aceasta, în mod corect, s-a apreciat prin Dispoziția nr. 1353 din 27 noiembrie 2002, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul administrativ, că se încadrează indubitabil prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Lege ce conferă vocație la legea specială în primul rând persoanelor fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
Instanța apreciază că odată recunoscută calitatea reclamantei de persoană îndreptățită a accede la beneficiul Legii nr. 10/2001, revocarea pe cale administrativă a Dispoziției ce i-a confirmat vocația, dar i-a respins restituirea în natură, nu mai era posibilă, ea putând fi realizată numai pe cale judecătorească, cât timp art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 statuează expres că fac obiectul controlului judecătoresc dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură. în plus, din interpretarea alin. (3) al art. 26 din Lege rezultă cu claritate că legitimare procesual activă în contestarea în justiție a dispozițiilor de respingere a notificărilor ori de respingere a cererilor de restituire în natură au strict persoanele autoare la notificările formulate. Or, notificatoarea nu a înțeles a ataca în justiție respingerea solicitării de restituire în natură.
Chiar dacă în conținutul H.G. nr. 250/2007, la pct. 25.7, legiuitorul stipulează expres că după efectuarea formalităților de publicitate imobiliară de către noul proprietar, dispoziția de aprobare a restituirii în natură nu mai poate fi revocată de entitatea care a dispus-o, ceea ce ar conduce la concluzia că numai în ipoteza unei dispoziții de restituire în natură n-ar mai fi permisă revocarea ei pe cale administrativă după intrarea sa în circuitul civil, tribunalul apreciază că nici dispoziția prin care s-a recunoscut notificatorului vocația de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, fiindu-i respinsă însă restituirea în natură a imobilului, nu mai poate fi revocată printr-un act simetric contrar prin care să-i răpească mai apoi aceluiași notificator accesul la beneficul legii speciale și aceasta cu atât mai mult cu cât, în speță, reclamanta justifică întru totul calitatea de beneficiar al legii raportat la art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
în același sens, este de menționat că dacă o dispoziție similară celei dintâi dispoziții emise în speță, ar fi fost atacată în justiție în privința soluției de respingere a restituirii în natură, iar instanța ar constata că notificatorul nu justifică acea calitate de persoană îndreptățită în accepțiunea art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001 (ce i-a fost însă recunoscută în procedura grațioasă), nu s-ar putea pronunța asupra acestui aspect cu care nu a fost, de altfel investită, căci ar fi în situația de a-i crea notificatorului o situație mai grea decât cea existenta deja.
împotriva acestei hotărâri, pârâtul Primarul Municipiului Timișoara a declarat apel solicitând admiterea lui, schimbarea sentinței civile apelate în sensul respingerii contestației și menținerea Dispoziției nr. 2544 din 26 noiembrie 2009 emisă de Primarul Municipiului Timișoara.
în motivarea apelului pârâtul a susținut că prin mai multe adrese, i s-a solicitat notificatoarei P.M.A. să își completeze dosarul administrativ constituit în baza notificării, cu documentele referitoare la dreptul de proprietate invocat și calitatea de persoană îndreptățită, lucru pe care nu a înțeles să îl facă, sens în care s-a emis Dispoziția nr. 2544 din 26 noiembrie 2009 de respingere a Notificării nr. 271 din 17 august 2001 depusă la BEJ M.S.R., întrucât notificatoarea nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate invocat.
Prin Decizia civilă nr. 914 din 26 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut, în esență, următoarele:
Reclamanta P.A., căsătorită M., în temeiul Legii nr. 10/2001 a formulat Notificarea nr. 271 la 17 august 2001 depusă la BEJ S.M.R., solicitând restituirea în natură a imobilului - apartamentul nr. 10 situat în Timișoara, str. C. II, bloc 3, înscris în CF nr. 25720 Timișoara, nr. top. 26 134/ X, fostă proprietate - ca bun propriu, preluat în anul 1982 de către Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974 și vândut, ulterior, în baza art. 9 din Legea nr. 112/1995, foștilor chiriași, M.A. și M.Ș..
Prin Dispoziția nr. 1353 din 27 noiembrie 2002 emisă de Primarul Municipiului Timișoara, notificarea a fost soluționată în sensul respingerii cererii de restituire în natură, constatându-se ca impediment juridic la restituire, înstrăinarea imobilului în condițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Dispoziția nr. 1353 din 27 noiembrie 2002 emisă de Primarul Municipiului Timișoara nu a fost contestată de către notificatoare, prin aceasta recunoscându-se acesteia vocația la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în calitate de fostă proprietară a apartamentului, preluat în mod abuziv de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974.
Față de imposibilitatea obiectivă de restituire în natură a imobilului revendicat, pornind de la spiritul și scopul Legii nr. 10/2001, acela de a institui măsuri reparatorii în interesul proprietarilor ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv, nu numai prin restituirea în natură a acestora, ci și prin stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent, astfel cum sunt reglementate prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ce a adus modificări de esență Legii nr. 10/20010 în privința acestor măsuri reparatorii, în mod corect Primarul, ca entitate investită cu soluționarea notificărilor în condițiile Legii nr. 10/2001, a dispus trimiterea dosarului administrativ către Prefectura Județului Timiș în vederea acordării de despăgubiri bănești.
Sub acest aspect, sunt nefondate și nerelevante apărările invocate prin motivele de apel de către pârât, în sensul emiterii către reclamantă a mai multor adrese prin care i s-a solicitat să-și completeze dosarul administrativ cu documente referitoare la dreptul de proprietate invocat și calitatea de persoană îndreptățită, aceste aspecte fiind examinate și statuate asupra lor în sens pozitiv, adică al dovedirii îndeplinite prin emiterea Dispoziției de mai sus prin care, așa cum am mai subliniat, reținându-se calitatea de persoană îndreptățită la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, cu privire la imobilul revendicat, fostă proprietate a reclamantei (notificatoarei), cu titlu de bun propriu, s-a respins cererea de restituire în natură doar pe considerentul înstrăinării imobilului către foștii chiriași, conform art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Cu alte cuvinte, după emiterea Dispoziției nr. 1353 din 27 noiembrie 2002 emisă de Primarul Municipiului Timișoara în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, această autoritate nu mai putea să reexamineze și să revină asupra calității de persoană îndreptățită a notificatoarei și a dreptului de proprietate invocat, după aproximativ 7 ani de la data emiterii primei dispoziții, necontestată de notificatoare, singura ce legitima calitate procesuală activă potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, intrată astfel în circuitul civil.
Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, "decizia sau după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acesteia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară".
Normele metodologice emise în aplicarea acestui text de lege, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în art. 25 pct. 6 și 25 pct. 7 prevăd regimul juridic al acestui act administrativ de putere ce devine titlu de proprietate după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, după care, dispoziția de restituire în natură nu mai poate fi revocată de entitatea emitentă.
Dispoziția "revocată" de către apelant este un act administrativ de putere, care produce efecte în momentul în care este pus în circuitul civil, fiind îndeplinite formalitățile de publicitate. Odată produse efectele juridice cuprinse în actul administrativ, el nu mai poate fi revocat în mod unilateral, prin simpla manifestare a emitentului, fiind necesar a se recurge la concursul justiției în forma și termenele prevăzute de Legea Contenciosului Administrativ.
în speță, odată ce Dispoziția nr. 1353 din 27 noiembrie 2001 a fost comunicată notificatoarei și înaintat dosarul la Prefectura Județului Timiș pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptățite pentru imobilul notificat, s-a realizat publicitatea actului administrativ, ce nu mai poate fi revocat unilateral de emitent, prin simpla sa manifestare de voință, contestatoarea avându-și recunoscut dreptul de creanță, ce constituie un bun, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, beneficiind de protecția instituită de dreptul internațional.
Sub acest aspect, Curtea a reținut că, în mod legal tribunalul ca instanță de fond a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta M.P.A. și a procedat la anularea Dispoziției nr. 2544 din 26 noiembrie 2009 emisă de Primarul Municipiului Timișoara, la circa 7 ani după emiterea primei Dispoziții nr. 1353 din 27 noiembrie 2002, care a reținut calitatea de persoană îndreptățită a notificatoarei la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul revendicat, ce a constituit bun propriu al acesteia, anterior măsurii abuzive de preluare de către stat în baza Decretului nr. 223/1974.
împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs Primarul Municipiului Timișoara susținând în esență, următoarele critici de nelegalitate încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Atât prima instanță cât și instanța de apel au pronunțat hotărâri nelegale și netemeinice, făcând o greșită interpretare a probatoriului administrat în cauză, motiv pentru care nu a reținut cu exactitate situația reală de fapt și de drept.
în mod nelegal instanța a anulat dispoziția emisă de Primarul Municipiului Timișoara fără a ține cont de faptul, că petenta nu și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită nici pe cale administrativă nici ca urmare a inițierii prezentului demers judiciar.
Pe fond, potrivit mențiunilor din CF nr. 25720 Timișoara, apartamentul nr. 10 situat în Timișoara, str. T. nr. 8, nr. top. 26134/X, a fost proprietatea, cu titlu de cumpărare, ca bun propriu al reclamantei.
La o dată ulterioară, imobilul cu nr. top. 26134/X se dezmembrează, constituindu-se două numere topografice distincte - nr. top. 26134/X/a constând din ap. nr. 10. boxa nr. 14 și 1,4% pci și 18,06/1072 teren și nr. top. 26134/X/b constând din garajul nr. 8/a cu 0.3% pci și 3.94/1072 teren, ambele imobile reînscriindu-se în favoarea aceleiași proprietare. Ulterior intimata a înstrăinat garajul unor persoane fizice, iar nr. top. 26134/X/a (ap. nr. 10) a fost preluat în anul 1982 în temeiul Decretului nr. 223/1974 de către Statul Român și vândut în temeiul Legii nr. 112/1995 foștilor chiriași M.A. și M.Ș.
Prin Dispoziția nr. 1353 din 27 noiembrie 2001, notificarea fostei proprietare tabulare a fost soluționată prin respingerea solicitării de restituire, dispoziția nefiind contestată în justiție de către notificatoare. Prin această dispoziție i se recunoaște petiționarei vocația la beneficiul legii reparatorii, în calitate de fostă proprietară a apartamentului, dosarul fiind trimis către Prefectura Județului Timiș în vederea acordării de despăgubiri bănești.
Prin Dispoziția nr. 2544 din 26 noiembrie 2009 emisă de către Primarul Municipiului Timișoara, s-a revocat Dispoziția nr. 1353 din 27 noiembrie 2002, respingându-se notificarea reclamantei petiționare întrucât nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate invocat.
Prin adresele nr. 06X1005026/1230 din 4 februarie 2008, D06X1005026/1230 din 26 februarie 2007 și D06X1005026/1230 din 14 februarie 2002 adresate notificatoarei P.M.A. i s-a cerut acesteia să își completeze dosarul administrativ cu documentele referitoare la dreptul de proprietate invocat și la calitatea de persoană îndreptățită.
Pentru toate aceste motive a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârilor judecătorești atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și menținerii Dispoziției nr. 2544 din 26 noiembrie 2009 a Primarului Municipiului Timișoara
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul declarat în cauză de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara este nefondată urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Prin dispoziția nr. 1353 din 27 noiembrie 2002, emisă de recurentul-pârât, notificarea formulată de intimata-reclamantă a fost soluționată în sensul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, propunându-se despăgubiri.
Dispoziția nu a fost contestată în justiție.
Recunoscându-i-se calitatea și vocația la beneficiul legii reparatorii, pârâtul a dispus trimiterea dosarului către Prefectura Județului Timiș în vederea acordării de despăgubiri bănești.
După circa șapte ani de la data emiterii dispoziției nr. 1353 din 27 noiembrie 2009, pârâtul o revocă și emite o nouă dispoziție nr. 2544 din 26 noiembrie 2009, prin care respinge notificarea, motivat de faptul că notificatoarea nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate invocat.
Dispoziția revocată de către recurent este un act administrativ de putere, care produce efecte juridice din momentul în care a intrat în circuitul civil, fiind îndeplinite formalitățile de publicitate.
Așa fiind, recurentul-pârât nu putea pe cale unilaterală, să dispună revocarea dispoziției nr. 1353 din 27 noiembrie 2002, fără a recurge la justiție.
Față de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara va fi respins ca nefondat.
Ca parte căzută în pretenții pârâtul a fost obligat să plătească intimatei-reclamante suma de 781 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4955/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4943/2012. Civil → |
|---|
