ICCJ. Decizia nr. 4947/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin Sentința civilă nr. 1488 din 18 noiembrie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, s-a respins contestația formulată de contestatorii S.S., D.A., S.L., S.F. și S.A. privind anularea dispoziției din 28 iulie 2009 a Primarului General al Municipiului București.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții D.A., S.A., S.F., S.L., S.S., iar prin Decizia civilă nr. 622 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Conform art. 101din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiului continuității, cu excepția situației în care judecătorul nu poate participă la judecată din motive obiective.
Așadar, principiul continuității și stabilității completelor de judecată presupune că același judecător va face parte din complet la toate termenele de judecată, într-o anumită etapă procesuală în care se află judecata (prima instanță, apel, căi extraordinare de atac).
Schimbarea compunerii completului însă poate fi determinată de incidente procedurale precum incompatibilitatea, abținerea, recuzarea judecătorilor, concediile acestora, precum și alte motive obiective.
Simplul fapt că la un moment dat, la termenul din 15 octombrie 2010 din completul de judecată a făcut parte un alt judecător, nu probează încălcarea acestui principiu, la acea dată amânându-se într-adevăr pronunțarea în cauză de 5 ori însă acest aspect nu se poate sancționa cu o eventuală nulitate a hotărârii așa cum se solicită.
Reiese așadar netemeinicia criticilor din primul motiv de apel.
Și critica ce este conținută în cel de-al doilea motiv de apel este nefondată, având în vedere faptul că hotărârea apelată conține în fapt motivele clare pe care se sprijină, făcându-se legătura cu probatoriile administrate.
Instanța de fond a procedat la sistematizarea tuturor probelor administrate, iar în baza acestora a dat hotărârea care a fost apelată de către reclamanți.
Și criticile din ultimul motiv de apel sunt neîntemeiate, Curtea de Apel constatând că instanța de fond a analizat toate părțile administrate, pronunțând o hotărâre în concordanță cu dispozițiile legale menționate.
Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1949, contract depus la dosarul instanței de fond, numitul S.D., autorul reclamanților a dobândit apartamentul nr. 4 din București, compus din teren în suprafață de 171,25 mp pe care se afla o construcție în suprafață de circa 119 mp.
Acest imobil a fost trecut în proprietatea statului prin Decretul Consiliului de Stat nr. 130/1989, privind exproprierea unor imobile, fiind expropriată suprafața totală de 300 mp teren și 147,85 mp construcții, cu suprafața utilă de 108,49 mp așa cum reiese din tabelul anexă al acestui act normativ.
Analizând Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, din art. 23.1, reiese că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate, se înțeleg orice acte juridice translative de proprietate care demonstrează deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică. în ceea ce privește exproprierea prevăzută la art. 11 din lege sunt suficiente prezentarea actului de expropriere și a procesului-verbal de preluare a acestuia.
Este adevărat că în conformitate cu art. 24 din Legea nr. 10/2001 se stabilește că întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, însă numai cu condiția absenței unor probe contrare, așadar a unor probe din care să reiasă o altă situație decât cea din actul normativ.
Având în vedere acest considerent, în mod indubitabil reiese că întinderea dreptului de proprietate rezultă din contractul de vânzare-cumpărare al autorului reclamanților, terenul cumpărat de aceasta măsurând 171,25 mp. De asemenea din adresa din 5 februarie 2002 emisă de Municipiul București - Primăria sector 3, atașată la dosarul de fond, reiese că din anul 1952 până în anul 1987, pe rolul fiscal al imobilului în cauză a figurat numitul S.D., pentru construcție și pentru terenul în suprafață totală de 171 mp impunerea făcându-se în baza declarațiilor și a proceselor-verbal de impunere și în conformitate cu actul de vânzare autentificat.
Având dovada clară a suprafeței terenului deținut de către autorul reclamanților se înlătură prezumția relativă instituită de prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, acest act autentic de vânzare-cumpărare ce dovedește suprafața terenului cumpărat reprezentând în speță "proba contrară".
De altfel, reține instanța de apel, prin notificarea formulată s-a solicitat suprafața care reieșea din titlul de proprietate și nicidecum suprafața menționată în actul de preluare a imobilului.
Din probatoriul administrat rezultă că terenul în cauză este ocupat în totalitate de elemente de sistematizare străbătute de rețele edilitare și anume spațiu verde împrejmuit aferent blocului din zonă, artera de circulație auto - B-dul M.V., cât și trotuar pietonal, terenul neputând fi restituit în natură, ci putându-se acorda doar măsuri reparatorii în echivalent, situație confirmată în mod clar prin nota de reconstituire și schițele aferente depuse de Primăria Municipiului București - Direcția Evidența Imobiliară și Cadastrală atașate la dosarul instanței de fond.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții S.S., D.A., S.L., S.F. și S.A., solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.
Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
O primă critică vizează motivarea necorespunzătoare a hotărârii, fără a se arăta motivele de fapt și de drept ce au determinat soluția pronunțată, cu atât mai mult cu cât nu a fost luată în considerare adresa din 10 iulie 2007 a Direcției de cadastru și Proprietăți, ce este hotărâtoare în cauză.
Recurenții mai arată că la prima notificare nu dispuneau de toate actele ce vizează suprafața integrală a imobilului.
Cum, susțin recurenții, instanța nu a analizat fondul cauzei, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului.
în drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. înalta Curte reține următoarele:
Criticile legate de interpretarea probelor, sunt critici de netemeinicie și nu de nelegalitate, motiv pentru care acestea nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.
Față de obiectul dedus judecății, de contractul de vânzare-cumpărare încheiat de antecesorul reclamantului, de faptul că terenul din litigiu este ocupat în totalitate de elemente de sistematizare, străbătute de rețele edilitare, artere de circulație auto - B-dul M.V. și trotuar pietonal, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a legii și a raporturilor juridice dintre părți, reținându-se că pot fi acordate doar măsuri reparatorii în echivalent.
Nefondată este și critica legată de motivarea necorespunzătoare a hotărârii, în condițiile în care instanța de apel analizează motivele de fapt și de drept ce au determinat soluția pronunțată.
Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci de esență, de încadrare a unei situații de fapt în condițiile generale și abstracte ale unei legi.
Cum hotărârea instanței de apel se circumscrie exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Nefondate sunt de altfel și criticile legate de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care instanța s-a pronunțat în limitele învestirii, ale obiectului dedus judecății și în respectarea principiului tantum devolutum quantum apellatum.
Din perspectiva celor expuse, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4950/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4945/2012. Civil → |
|---|
