ICCJ. Decizia nr. 4944/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 6 iunie 2008 sub nr. 21541/3/2008 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanții T.C.M., N.F.D. și A.C.T. au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, obligarea pârâtei A.V.A.S. să-i despăgubească cu suma de 47.360 euro, din care 27.360 euro o reprezintă contravaloarea terenului în suprafață de 720 mp situat în stațiunea Bradul din Municipiul Toplița, județul Harghita înscris în C.F. nr. X al localității Toplița, cu nr. cadastral AA, preluat în mod abuziv de stat prin Sentința penală nr. 155 din 2 februarie 1960; suma de 20.000 euro reprezintă daune materiale și morale pentru tergiversarea și reaua-credință de care a dat dovadă A.V.A.S. în soluționarea notificării reclamanților, cât și pentru faptul că aceștia au fost în imposibilitate de a folosi terenul sau de a beneficia de contravaloarea lui.
Prin Sentința civilă nr. 1540 din 15 octombrie 2010 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a admis în parte cererea în sensul că s-a dispus obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în favoarea reclamanților conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață de 720 mp situat în Toplița, județul Mureș, ce a aparținut autorului reclamanților, A.V., conform titlului de proprietate emis de Departamentul Agriculturii și Domeniilor în virtutea Decretului-lege pentru înfăptuirea Reformei Agrare nr. 187/1945, fiind respinse ca neîntemeiate cererea privind obligarea pârâtei la plata de daune morale precum și la cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că reclamanții sunt descendenții fostului proprietar A.V. de la care terenul în suprafață de 720 mp situat în stațiunea Bradul, localitatea Toplița, județul Mureș, a fost preluat abuziv prin Sentința penală nr. 155 din 2 februarie 1960, că anterior autoarea reclamanților A.M., soția defunctului proprietar a formulat notificarea din 11 februarie 2002 adresată SC C.S. SA Toplița prin care solicita restituirea în natură a aceluiași teren.
Daunele morale și materiale în sumă de 20.000 euro pentru întârzierea soluționării notificării și imposibilitatea folosirii terenului au fost respinse ca neîntemeiate, întrucât nu sunt întrunite cumulativ cerințele răspunderii civile delictuale, respectiv nu s-a făcut dovada relei-credințe și cu atât mai mult a vinovăției pârâtei în încălcarea obligației de soluționare a notificării.
împotriva acestei hotărâri s-a înregistrat la 11 februarie 2011 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, apelul declarat de pârâta A.V.A.S., apel care însă nu a fost motivat, condiții în care potrivit art. 292 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel, în absența motivării, a analizat hotărârea apelată și s-a pronunțat în fond pe baza mijloacelor de apărare sau a dovezilor noi, însă, având în vedere că în apel niciuna din părți nu a solicitat și nu s-au administrat dovezi noi, s-au avut în vedere exclusiv mijloacele de apărare invocate de părți la prima instanță.
Apelul a fost apreciat ca nefondat și a fost respins în condițiile art. 296 C. proc. civ. pentru considerentele următoare:
Reclamanții au dedus judecății la data de 6 iunie 2008 acțiunea prin care solicită obligarea pârâtei în sensul de a acorda măsuri reparatorii în cuantum de 47.360 euro contravaloare teren în suprafață de 720 mp situat în stațiunea Bradul, localitatea Toplița, județul Mureș, ce a aparținut autorului acestora A.V. și preluat abuziv de stat prin Sentința penală nr. 155 din 2 februarie 1960.
S-a apreciat că în mod fondat prima instanță a acordat eficiență dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, constatând că reclamanții au solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, urmând a se respecta în cauză procedura de stabilire și acordare a despăgubirilor în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dispunându-se însă obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Astfel, prin Decizia nr. 375A din 05 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins apelul ca nefondat.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A.V.A.S. care a susținut următoarele critici de nelegalitate a hotărârii recurate.
în ceea ce privește primul motiv de recurs, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susține că în mod nelegal, nu a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii privind despăgubirile în echivalent, nefiind respectate dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată.
în raport de prevederile ce reglementează și instituie procedura administrativă obligatorie, în procesul de soluționare a notificării depusă, A.V.A.S. apreciază că față de dispozițiile art. 23 din lege, nu a fost dovedită calitatea de persoană îndreptățită conform Legii nr. 10/2001.
în ceea ce privește al doilea motiv de recurs, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se consideră că în mod nelegal, instanța de apel, încălcând principiul disponibilității, nu a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S. în cauză față de obiectul acțiunii, respectiv restituirea în natură a imobilului revendicat.
Cu privire la restituirea în natură a imobilului-teren, se învederează instanței că A.V.A.S. nu are obligația legală de a restitui în natură imobilele revendicate de foștii proprietari, aceasta revenind exclusiv unității deținătoare a imobilului, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu poate fi primit pentru considerentele ce succed:
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
în cauză, instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, în privința dovedirii calității de persoană îndreptățită la restituire, precum și dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, obligând pârâta la emiterea unei decizii prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafața de teren de 720 mp.
Susținerile recurentei-pârâte nu pot fi primite, ele fiind formulate "omisso medio" deoarece pârâta A.V.A.S. nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva Sentinței civile nr. 1540 din 15 octombrie 2010 a Tribunalului București, apelul fiind analizat exclusiv prin prisma mijloacelor de apărare invocate de pârâți în fața primei instanțe.
Exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor inferioare și este guvernată de principiul legalității căilor de atac, prevăzut și de art. 129 din Constituție.
Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii care se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel în situația în care atât apelul, cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel.
Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, în recurs pot fi invocate doar critici ce au fost aduse și în apel.
Pentru aceste considerente, s-a respins recursul și în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., s-a menținut decizia civilă recurată ca legală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4913/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4898/2012. Civil → |
|---|
