ICCJ. Decizia nr. 4950/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 30 aprilie 2010, reclamantul T.C.A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâtul T.V. să fie obligat acesta din urmă să lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 7 din str. G.A., București.
în motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că, în baza contractului nr. X/68, soții T.C.A. și T.A. au construit apartamentul în litigiu, după ce au cumpărat în prealabil terenul. Reclamantul a evaluat apartamentul la suma de 1.140.000 RON.
La termenul de judecată din data de 01 februarie 2011, Tribunalul a invocat din oficiu excepția autorității de lucru judecat.
Prin Sentința civilă nr. 163 din 01 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis excepția autorității de lucru judecat și s-a respins cererea formulată de reclamantul T.C.A., în contradictoriu cu pârâtul T.V., pentru autoritate de lucru judecat.
Analizând Sentința civilă nr. 499 din 01 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 515A din 30 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, și invocată în sprijinul excepției autorității de lucru judecat, tribunalul a constatat că cererea ce face obiectul prezentei acțiuni prezintă tripla identitate de părți, obiect și cauză.
Astfel, în dosarul soluționat prin Sentința civilă nr. 499 din 01 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, părțile au fost aceleași. Obiectul cererii de chemare în judecată care a format obiectul dosarului l-a reprezentat revendicarea aceluiași apartament în litigiu. Cu referire la cauza celor două cereri, tribunalul a reținut identitatea dintre acestea. Așadar, în dosarul s-a analizat, în mod definitiv și irevocabil, temeiul juridic invocat și în prezentul dosar.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul T.C.A., cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
S-a arătat că instanța, prin abuz și fals intelectual a schimbat obiectul cererii și nu a mai judecat nici compararea de titluri, nici revendicarea.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea a constatat că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente.
Cererea dedusă judecății, formulată de reclamantul T.C.A., în contradictoriu cu pârâtul T.V. are ca obiect revendicarea apartamentului nr. 7, situat în București, str. G.A.
Aceeași cerere a făcut obiectul dosarului, fiind respinsă ca neîntemeiată prin Sentința civilă nr. 499 din 01 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, definitivă prin Decizia civilă nr. 515A din 30 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze de minori și familie.
Astfel, în cele două procese figurează aceleași părți, în aceeași calitate, respectiv reclamantul T.C.A. și pârâtul T.V.
Raportat la cel de-al doilea element al autorității de lucru judecat - obiectul - în sfera acestei noțiuni se includ atât obiectul material, bunul, cât și dreptul subiectiv ce poarta asupra obiectului sub aspect material, și care este același în ambele cauze, respectiv dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 7, situat în București, str. G.A.
în speță se verifică, de asemenea, și identitatea de cauză, înțeleasă ca fundament al raportului juridic litigios, respectiv ca situație de fapt calificată juridic, care este aceeași în ambele cereri deduse judecății.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 296 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a respins apelul, ca nefondat prin Decizia civilă nr. 680 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul T.C.A. care a susținut următoarele motive de nelegalitate.
Se susține că greșit s-a reținut autoritatea de lucru judecat, că decizia anterioară a fost dată prin abuz și discriminare și că se impune admiterea acțiunii formulată de reclamant.
Analizând excepția nulității recursului invocată de pârâtul T.V., înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă pentru considerentele ce succed.
Pentru a opera nulitatea recursului în condițiile art. 306 C. proc. civ. este necesar ca cererea de recurs să nu cuprindă critici propriu-zise la adresa deciziei sau să cuprindă o succesiune de fapte și afirmații ce nu ar putea fi încadrate în cazurile de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
în cauză, criticile formulate în cuprinsul cererii de recurs de către reclamant vizează motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece se susține că instanța a interpretat eronat dispozițiile art. 1201 C. civ., impunându-se, în opinia sa, admiterea acțiunii formulate.
Astfel, excepția nulității recursului se va respinge.
Pe fondul recursului, înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu poate fi primit pentru considerentele ce succed:
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii.
în cauză, instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile incidente și anume art. 1201 C. civ., constatând tripla identitate de obiect, de părți și de cauză.
Astfel, s-a reținut că, în raport cu Sentința civilă nr. 499 din 1 aprilie 2009 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia civilă nr. 815 din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, în cele două cauze figurează aceleași părți și în aceeași calitate, respectiv T.C.A., în calitate de reclamant și pârâtul T.V. Corect s-a reținut în cauză și identitatea de obiect și anume revendicarea aceluiași apartament nr. 7, din str. G.A., București. Și cauza celor două cereri este identică, fundamentul raporturilor juridice litigios dintre părți fiind același.
Nu pot fi primite astfel susținerile recurentului reclamant ce constituie, de altfel, nemulțumiri legate de modul de soluționare a celorlalte cauze ale sale de către instanțele de judecată, ce nu pot constitui motive de nelegalitate în accepțiunea dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, s-a respins recursul declarat și, în baza art. 312 C. proc. civ., s-a menținut decizia civilă recurată ca legală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4949/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4947/2012. Civil → |
|---|
