ICCJ. Decizia nr. 4949/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin Decizia civilă nr. 68 Ap din 28 aprilie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respins apelul declarat de pârâtul Orașul Rupea prin primar împotriva Sentinței civile nr. 298/2010 pronunțată de Tribunalul Brașov.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că reclamanții S.E.E.M., C.P.E. și S.R.B. sunt persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001, iar notificarea contestatoarei S.E.E.M., formulată atât în nume propriu, cât și pentru ceilalți moștenitori, profită și celorlalți reclamanți, întrucât aceștia au confirmat toate actele îndeplinite pentru recuperarea imobilului în litigiu.
S-a constatat că soluția primei instanțe este corectă, atât față de recunoașterea calității de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001 a celor trei contestatori, cât și sub aspectul consecințelor acestei recunoașteri, respectiv anularea Dispoziției nr. 184/2010.
împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Orașul Rupea prin primar.
în combaterea legalității deciziei atacate, a arătat că instanța de apel a făcut o incorectă aplicare a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, în sensul că, în speță nu se putea reține că reclamanta S.E.E.M. a depus notificarea în calitate de moștenitoare, calitate ce nu o avea la acel moment, întrucât aceasta a obținut certificat de calitate de moștenitor 6 luni mai târziu, respectiv în august 2001.
în mod greșit instanța de apel a reținut că prin procurile speciale, C.P.E. și S.R.B. au confirmat acordul pentru efectuarea demersurilor de restituire a imobilului.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziilor și respingerea contestației.
înalta Curte urmează a constata nul recursul, excepție invocată în ședința publică din data de 28 iunie 2012, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.
în speță, nemulțumirea recurentului vizează modul de apreciere a probelor administrate care au condus la stabilirea unei anumite situații de fapt, critică de netemeinicie care nu mai poate constitui motiv de recurs în actuala reglementare a instituției acestei căi de atac extraordinare.
Astfel, recurentul nu combate cu argumente structurate juridic considerentele reținute de instanța de apel prin decizia recurată, din conținutul criticilor formulate nu rezultă clar de ce ar fi trebuit înlăturate dispozițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, în raport de situația de fapt reținută de Curte.
Recurentul solicită, însă, cenzurarea deciziei în ceea ce privește însăși situația de fapt reținută de instanța de apel.
Prin urmare, neprecizând în ce ar consta greșita aplicare a legii, susținerea recurentului în sensul menționat nu se circumscrie niciunui motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 C. proc. civ. și nu permite cenzurarea deciziei instanței de apel din perspectiva acestui motiv de recurs.
Pentru aceste considerente, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 303 din același cod, înalta Curte va constata nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, care să poată fi cenzurate și din oficiu, de către instanță, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
în ceea ce privesc cheltuielile de judecată solicitate de apărătorul reclamanților, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a redus cuantumul acestora, dat fiind modul de soluționare a cererii de recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4954/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4950/2012. Civil → |
|---|
