ICCJ. Decizia nr. 4979/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 5369/63/2010 pe rolul Tribunalului Dolj - secția comercială la data de 21 iulie 2010 reclamanta S.N.T.F.C. C.F.R. Călători SA - Sucursala Transport Feroviar de Călători Craiova a chemat în judecată pe pârâtele S.N.T.F.M. CFR Marfă SA București și S.N.T.F.M. CFR Marfa SA - Sucursala Banat - Oltenia, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligate la restituirea sumei de 925.761,95 lei, reactualizată la data executării, această sumă fiind plătită din eroare pârâtelor.
Prin sentința nr. 664/2011 din 22 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj - secția comercială, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.N.T.F.C. C.F.R. Călători SA împotriva pârâtelor S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA București și S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA - sucursala Banat Oltenia. S-a respins acțiunea fată de S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA - sucursala Banat Oltenia. S-au respins excepțiile invocate. Pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA București a fost obligată să restituie reclamatei suma de 1.133.786,72 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta și pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă București SA au încheiat la 17 iunie 2003 o convenție de depozit pentru motorina necesară locomotivelor, (p. 2 - 5). Potrivit art. 1591 C. civ., "depozitul în genere este un act prin care se primește lucrul altuia spre a-l păstra și a-l restitui în natură". Art. 1593 C. civ. prevede că depozitul este un contract esențial gratuit". în consecință, pentru că în cuprinsul convenției mai sus amintite nu se prevede plata vreunei sume pentru depozitarea combustibilului, rezultă că depozitul a fost convenit cu titlu gratuit.
Având în vedere că între părți s-a încheiat un contract de depozit în sensul art. 1593 - 1619 C. civ. și nu un contract de transport feroviar, nu sunt incidente prevederile referitoare la durata prescripției stipulate în regulamentul de transport pe calea ferată. In consecință, termenul de prescripție este de 3 ani (Decretul nr. 167/1958,art. 3), iar excepția de prescripție a dreptului la acțiune invocată de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. Marfa București SA a fost găsită nefondată.
Pe de altă parte, s-a reținut că sucursala Banat - Oltenia a S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA este doar un dezmembrământ tară personalitate juridică a acesteia (art. 43 din Legea nr. 31/1990.
Conform art. 1092 C. civ., orice plată presupune o datorie, ceea ce s-a plătit tară să fie debit este supus repetițiunii și, întrucât sumele în litigiu încasate de S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă București SA au fost plătite din eroare de S.N.T.F.C. C.F.R. Călători SA, acțiunea a fost găsită fondată.
împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. Marfa SA București, care a invocat nelegalitatea și netemeinicia și a susținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1593-1619 C. civ., referitoare la depozit, ci prevederile Regulamentului de transport pe căile ferate.
A susținut că termenul general de prescripție de trei ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958, nu își găsește aplicarea în speță. Vagoanele cisternă cu motorină erau încărcate de către intimata reclamantă și predate în baza scrisorilor de trăsură, ce constituie contract de transport, conform art. 37 alin. (1) și (2) și 38 din Regulament. Prin urinare, prescripția este de doi ani, potrivit art. 68 pct. 2 lit. e) din Regulamentul de transport.
Pe fond, apelanta a susținut că hotărârea este sumar motivată, iar prima instanță nu s-a pronunțat asupra tuturor probelor.
La data de 19 septembrie 2011, intimata-reclamantă S.N.T.F.C. C.F.R. Călători SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Din oficiu, instanța a solicitat pârtilor precizări cu privire la modul de lucru referitor la convenția de depozit.
Prin decizia nr. 16 din 2 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova - secția a II-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA București.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
în speță, între S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA și S.N.T.F.C. C.F.R. Călători SA s-a încheiat contractul din 18 iunie 2003 "privind reglementarea alimentărilor cu combustibil ale locomotivelor".
Părțile au stabilit că alimentarea cu combustibil a locomotivelor celor două societăți se va face doar din motorină proprie și pentru aceasta se vor încheia protocoale privind asigurarea depozitelor de motorină, în regim de custodie, în unitățile fiecărei societăți.
Mai exact, la punctul 4 al convenției, s-a prevăzut că fiecare societate va primi motorina aprovizionată de la furnizor în subunitățile proprii, o va recepționa și încărca în gestiune și apoi o va redirija spre destinațiile unde se constituie custodii.
Recepționarea motorinei în punctele de custodie (punctul 4 teza finală din convenție și punctul 3 din protocolul nr. 221/1222/Dl/256 din 20 iunie 2003), s-a stabilit a se efectua "de către gestionarul care preia motorina în custodie". Părțile au stabilit, de asemenea, că recepția cantitativă se va face prin cântărire pe cântarul C.F.R., iar cea calitativă este recunoscută reciproc de cele două societăți.
Prin urmare, întrucât motorina aprovizionată de la furnizor de către S.N.T.F.C. C.F.R. Călători SA a fost transportată de S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA, între părți s-a încheiat un contract de transport, chiar dacă destinatarul mărfii a fost chiar operatorul de transport, în calitatea sa de depozitar.
Ca urmare, scrisorile de trăsură întocmite în cauză, reprezintă dovada existenței unor contracte de transport, în sensul prevăzut de art. 37 alin. (1) din Regulament.
S-a constatat că în speță sunt aplicabile dispozițiile Regulamentului de transport pe calea ferată, referitoare la termenul special de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune și s-a reținut că, potrivit art. 68 alin. (2) lit. e) din Regulament, pentru sumele încasate în plus de operatorul de transport feroviar, prescripția este de doi ani.
Termenul curge, însă, de la data la care s-a făcut fiecare plată nedatorată în parte, și nicidecum de la data întocmirii fiecărei scrisori de trăsură, așa cum a pretins apelanta-pârâtă S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA, deoarece aceste taxe au fost calculate și plătite după efectuarea transportului, iar prescripția a început să curgă de la data când s-a născut dreptul la acțiune.
Pe fond, instanța de apel a reținut că, potrivit pct. 4 din convenție, respectiv pct. 3 din protocolul încheiat între părți, recepționarea motorinei în punctele de custodie s-a stabilit a se face de către "gestionarul care preia motorina în custodie", adică de către gestionarul S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA.
în fapt, recepționarea s-a făcut conform convenției, de către destinatarul mărfii, S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA, iar descărcarea, de asemenea, de personalul depoului S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA, așa cum reiese din "registrul veghetor" în care, contrar susținerilor apelantei, primirea mărfii a fost confirmată prin semnătură și parafa, exclusiv de către reprezentantul S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA (filele 46-72 din apel), aceeași situație de fapt rezultând și din scrisorile de trăsură, în care destinatarul transportului este, de asemenea, S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA.
De altfel, apelanta-pârâtă S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA a recunoscut, în precizările depuse la fila nr. 33 din apel, că obligația de descărcare i-a aparținut în exclusivitate, dar a susținut că această obligație intervenea doar după recepționarea mărfii în comisie comună, prin stabilirea masei mărfii pe cântar. Apărarea apelantei nu a putut fi reținută deoarece în convenția și protocolul încheiate de părți s-a stabilit că recepția se efectuează numai de gestionarul depourilor de custodie, astfel încât apărarea apelantei-pârâte, referitoare la necesitatea recepționării mărfii în comisie comună înainte de descărcare, a fost găsită ca lipsită de suport.
Prin urmare, întârzierea în descărcarea vagoanelor cu motorină, ca și a celor cu lubrifianți îi aparține în exclusivitate operatorului de transport, destinatar, în calitate de custode al mărfii, astfel încât plata tarifelor orare de utilizare, de către expeditorul mărfii, a fost nedatorată.
De altfel, ulterior, părțile au reglementat și aceste raporturi, prin elaborarea, la data de 20 mai 2010, a normelor nr. 130/1/2109 din 20 mai 2010 (filele 89 verso și 90 din dosarul de fond), ce prevăd, în art. 4.3 "pentru vagoanele care transportă combustibili și lubrifianți, expediate de depourile aparținând beneficiarului și intrate pentru descărcare și alimentare locomotive călători în depourile și remizele de locomotive aparținând prestatorului, nu se percepe tarif de utilizare".
S-a constatat că în ceea ce privește lubrifianții, este lipsită de relevanță împrejurarea că nu a existat un contract întocmit în scris cu privire la custodie, ca în cazul motorinei, în condițiile în care, în fapt, părțile au convenit și au aplicat același mod de lucru.
Referitor la cuantumul pretențiilor reclamantei S.N.T.F.C. C.F.R. Călători SA, instanța de apel a constatat că inadvertențele din acțiunea introductivă au fost înlăturate, de către parte, în fața primei instanțe, cu prilejul dezbaterilor pe fond a cauzei.
Astfel, atât în concluziile scrise depuse la fila nr. 274 din dosar, cât și în concluziile orale consemnate în partea introductivă a hotărârii apelate, reprezentantul reclamantei S.N.T.F.C. C.F.R. Călători SA a precizat că suma nedatorată, a cărei restituire se cere, este de 952.761,95 lei fără TVA, respectiv 1.133.786,72 lei cu TVA de 19% inclus.
Această sumă nu a fost contestată de către apelanta-pârâtă S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA decât sub aspectul unor erori de calcul insignifiante (fila nr. 36 din apel), din suma de 1 133 786,72 lei apelanta contestând, în total, suma de 15,60 lei.
Nici apărarea referitoare la înscrierea aceluiași vagon de două ori în tabelul cu taxele orare de utilizare de la stația Roșiori Nord nu a fost găsită fondată. Astfel,verificând situația depusă la filele nr. 66-67 din dosarul de fond, instanța de apel a constatat că vagonul nu este trecut de două ori, la pozițiile 59 și 61, ci o singură dată, la poziția nr. 58, iar vagonul nu este trecut de două ori, la pozițiile 22 și 24, ci o singură dată, la poziția nr. 23, iar taxele aferente acestor vagoane sunt de 273,50 și, respectiv, 58,25 lei.
în aceste condiții, în care apărările referitoare la modul de calcul al sumei au fost simplu de verificat, s-a apreciat că nu este necesară opinia unui specialist, astfel încât nu s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice, deoarece, în realitate, litigiul privește probleme de drept: determinarea naturii juridice a raporturilor dintre părți și, pe cale de consecință, determinarea regimului juridic al prescripției aplicabile speței, precum și stabilirea conținutului raporturilor juridice dintre părți, iar aceste apărări au fost verificate de instanță.
împotriva acestei decizii și a încheierii din 20 octombrie 2011, a declarat recurs, pârâta-recurentă S.N.T.F.M. C.F.R. Marfa SA București, aducându-i următoarele critici:
1. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticilor aduse de către recurentă sentinței pronunțate de prima instanță, ceea ce echivalează cu o nemotivare.
în acest sens, recurenta a arătat că instanța de apel nu a ținut seama de concordanța dintre sensul literal al stipulațiilor contractuale și intenția reală a părților, de modalitatea de lucru care s-a stabilit între părți la negocierea și încheierea convenției, precum și de comportamentul ulterior al părților în legătură cu depozitarea și recepționarea motorinei, în sensul că, deși părțile au convenit ca înainte de preluarea în custodie a motorinei, să se procedeze la recepționarea acesteia, în prezența proprietarului mărfii, acest lucru nu s-a întâmplat, fapt ce a condus la imobilizarea suplimentară a vagoanelor de marfa.
Instanța de apel a reanalizat aspectele ce țin de fondul cauzei, în loc să analizeze motivele de apel.
2. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, deși în considerentele deciziei recurate a arătat că sunt aplicabile dispozițiile Regulamentului de transport pe calea ferată, care reglementează termenul de prescripție de doi ani.
3. în ce privește fondul cauzei, recurenta a arătat că instanța de apel a interpretat în mod greșit probele administrate în cauză.
Astfel, recurenta-pârâtă a arătat că recepția motorinei trebuia să se facă pe bază de proces verbal de predare-primire, iar din comisie trebuia să facă parte și un reprezentant al reclamantei, însă aceasta nu și-a respectat această obligație, situație ce a condus la întârzieri în recepționarea motorinei, acest fapt constituind motiv de calculare și încasare a tarifului orar de utilizare, în sarcina reclamantei.
4. Instanța de apel nu a ținut cont de faptul că recurenta-pârâtă a contestat suma pretinsă prin cererea de chemare în judecată, invocând și prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada martie 2007 - mai 2008.
5. în ceea ce privește încheierea din 20 octombrie 2011, aceasta nu a fost motivată în mod temeinic, nici în drept, nici în fapt, instanța de apel înlăturând în mod incorect cererea de efectuare a unei expertize contabile precum și proba testimonială.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Prima critică nu poate fi reținută.
Din simpla lecturare a considerentelor deciziei recurate, rezultă că instanța de apel a analizat criticile formulate de către pârâtă în cererea de apel, declarată împotriva hotărârii primei instanțe.
Faptul că instanța de apel nu a luat fiecare critică în parte și a analizat-o, nu înseamnă că nu a avut în vedere criticile formulate de pârâtă în cererea de apel, însă, dat fiind caracterul devolutiv al apelului, instanța de apel a reanalizat cererea introductivă, apărările pârâtei, cât și criticile formulate în cererea de apel, împreună, răspunzând, în mod implicit, tuturor criticilor formulate de către pârâtă în cererea de apel.
2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută.
La pag. 4 din considerentele deciziei recurate, instanța de apel a arătat că sunt aplicabile dispozițiile din Regulamentul de transport pe calea ferată, cu referire la termenul special de prescripție extinctivă, care este de 2 ani, arătând, însă, că termenul curge de la data la care s-a făcut fiecare plată nedatorată, și nu de la data întocmirii fiecărei scrisori de trăsură, astfel că s-a pronunțat și în ce privește această critică.
în acest sens, nu poate fi reținută nici cea de-a patra critică, aceasta vizând pretinsa prescripție a dreptului material la acțiune, pentru perioada martie 2007 - mai 2008.
3. Cea de-a treia critică nu poate fi reținută, aceasta vizând netemeinicia deciziei recurate, și nu nelegalitatea acesteia, or, potrivit O.U.G. nr. 138/2000, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ. Au fost abrogate.
De altfel, instanța de apel a arătat de ce a înlăturat apărarea apelantei-pârâte referitoare la necesitatea recepționării mărfii în comisie comună, înainte de descărcare, concluzionând că este doar vina acesteia că nu a descărcat marfa (motorina) la timp și a imobilizat mijloacele de transport pe calea ferată.
4. în ce privește încheierea din 20 octombrie 2011, criticile formulate nu pot fi reținute, deoarece, pe de o parte, din cuprinsul încheierii respective rezultă că cererea a fost pusă în discuția părților, instanța de apel respingând cererea de probatorii, pe motiv că nu sunt necesare constatări de fapt, ci interpretarea contractului litigios, iar pe de altă parte, chiar în considerentele deciziei recurate, instanța de apel a arătat de ce a considerat că nu este necesară efectuarea unei expertize tehnice.
în altă ordine de idei, înalta Curte a constatat că cererea formulată de către intimata-reclamantă în întâmpinare, cu privire la plata TVA-lui aferent sumei la care a fost obligată pârâta, nu poate fi avută în vedere, cât timp aceasta nu a formulat nici apel împotriva hotărârii primei instanțe, și nici recurs împotriva hotărârii instanței de apel.
Având în vedere cele de mai sus în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4988/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4959/2012. Civil → |
|---|
