ICCJ. Decizia nr. 4991/2012. Civil
| Comentarii |
|
A respins excepțiile de netimbrare și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice (Economiei și Finanțelor) și a Ministerului Finanțelor Publice (Economiei și Finanțelor).
A admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții D.A. și D.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință:
A obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 915.394 RON, cu titlu de despăgubiri și a respins restul pretențiilor în sumă de 25.406 RON.
A obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 2.097 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul Brașov a reținut că este competent material să soluționeze cererea reclamantei, respectând "criteriul valoric" al obiectului cauzei așa cum s-a dispus și prin Sentința civilă nr. 12022/2009 a Tribunalului Brașov și prin decizia civilă nr. 867/2010 a Curții de Apel Brașov .
Pe fond, Tribunalul Brașov a reținut următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 419/Ap din 7 decembrie 2006 a Tribunalului Brașov, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 131/R din 2 aprilie 2007 a Curții de Apel Brașov s-a constatat nulitatea titlului de proprietate al Statului asupra imobilului înscris în CF nr. 14668 Brașov de sub nr. top 4819/1-5 și s-a dispus restabilirea situației de carte funciară anterioară înscrierii acestui titlu, prin radierea dreptului de proprietate cu titlu de naționalizare în baza Decretului nr. 92/1950 a Statului Român și reînscrierea dreptului în favoarea autorului moștenitorilor fostului proprietar tabular N.V. (fila 5).
Prin aceeași decizie s-a respins irevocabil cererea de constatare a calității de proprietari a reclamanților din prezenta cauză asupra apartamentului nr. 1 deținut de aceștia în imobilul identificat în cartea funciară menționată mai sus.
Situația juridică recunoscută prin această hotărâre judecătorească irevocabilă a fost evidențiată în cartea funciară prin încheierea nr. 52340/2007 conexă cu 35154/2007 (filele 32 -33 dosar inițial) .
Deși s-a reținut de către instanțele anterioare împrejurarea că reclamanții ar fi fost de rea credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului, nu există dovezi în acest sens și nici hotărâre judecătorească irevocabilă prin care să se fi constatat nulitatea contractului ca urmare acestei atitudini a reclamanților .
în aceste condiții, buna credință la perfectarea actului de înstrăinare subzistă în favoarea reclamanților, aceasta înfățișându-se ca o prezumție legală și înțeleasă în sensul dispozițiilor art. 1.898 C. civ. (aplicabile prin analogie), care nu a fost răsturnată.
Ca atare, evicțiunea apare ca o consecință a constatării nulității titlului de proprietate al Statului asupra imobilului și restabilirea situației de carte funciară anterioare înscrierii acestui titlu în sensul reînscrierii dreptului în favoarea autorului moștenitorilor fostului proprietar tabular N.V., ceea ce atrage răspunderea vânzătorului în condițiile art. 1.337-1.352 C. civ., respectiv a Statului pârât.
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie restituirea prețului plătit pentru apartament, iar la data când s-a încheiat vânzarea-cumpărarea, Legea nr. 112/1995 permitea chiriașilor să cumpere apartamentele pe care le ocupau, dacă în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii nu fusese depusă cererea pentru restituirea în natură către persoana îndreptățită.
Art. 1.341 C. civ. prevede că dacă cumpărătorul este evins total are dreptul să ceară de la vânzător atât restituirea prețului, cât și daune-interese constituite de diferența de valoare intervenită între data încheierii contractului de vânzare-cumpărare și data producerii evicțiunii, indiferent de cauză și dacă a fost sau nu previzibil sau dacă vânzătorul a fost sau nu de bună sau rea-credință.
Potrivit art. 1.344 C. civ.: "Dacă lucrul vândut se află, la epoca evicțiunii, de o valoare mai mare, din orice cauză, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentul valoric în timpul evicțiunii" .
Din raportul de expertiză nr. 435726/2009 întocmit de expert Ț.E.A., rezultă o valoare de 940.800 RON, echivalentul sumei de 233.472 EURO (fila 115), pentru ca prin refacerea lucrării, urmare obiecțiunilor formulate, să se stabilească valoarea de piață a imobilului la nivelul sumei de 915.394 RON (fila 169), sumă pe care va fi obligat pârâtul să o plătească reclamanților, astfel că diferența de 25.406 RON dintre suma acordată și cea stabilită inițial va fi respinsă.
împotriva acestei sentințe a formulat apel Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P Brașov susținând că lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român a fost greșit soluționată, întrucât vânzarea apartamentului s-a făcut de către S.C R. S.R.L Brașov și prin urmare această societate are obligația restituirii prețului.
A reiterat excepția inadmisibilității acțiunii în considerarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 pentru a susține ideea că, în condițiile legii speciale reclamantul ar avea dreptul la despăgubiri echivalente cu prețul din contractul de vânzare-cumpărare, reactualizat.
Că instanța de fond a ignorat obiecțiunile pârâtului la raportul de expertiză, obiecțiuni ce vizau o greșeală de calcul a expertului pentru valoarea apartamentului.
Deși s-a solicitat ca prețuirea apartamentului să aibă în vedere valorile cu care se încheie tranzacțiile imobiliare care au scăzut cu 35% în anul 2009, expertiza a stabilit un preț exagerat.
Prin Decizia civilă nr. 54/A din 29 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis în parte apelul formulat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov împotriva Sentinței civile nr. 348/S din 20 decembrie 2010, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamanților D.A. și D.R.L. suma de 611.520 RON cu titlu de despăgubiri în loc de 915.394 RON, cum s-a dispus prin sentința atacată.
A respins restul pretențiilor până la concurența sumei de 740.800 RON.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele considerente:
Critica referitoare la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a fost corect soluționată.
Nu este atrasă răspunderea S.C R. S.R.L Brașov pentru evicțiune, aceasta fiind mandatată de Statul Român în calitate de proprietar al bunului să vândă în baza Legii nr. 112/1995, operațiune pentru care a încasat comision de 1% din preț.
Obligația de restituire a prețului către proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 au fost desființare nu este un efect al contractului, ci o obligație ce decurge din lege, art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Aceste dispoziții legale au un caracter special, derogator de la dispozițiile dreptului comun pe care le invocă apelantul, instituind un caz special de răspundere din care rezultă calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice în litigiile decurgând din restituirea prețului.
Trebuie remarcat faptul că acțiunea reclamantului este promovată în 13 mai 2008, înainte de modificările aduse art. 50 din Legea nr. 10/2001 conform Legii nr. 1/2009 (art. 50 alin. (21) _i art. 501din Legea nr. 10/2001).
Deci, în speță nu se aplică dispozițiile legii speciale în materia restituirii prețului apartamentelor vândute sub imperiul Legii nr. 112/1995, ci dispozițiile comune ale răspunderii pentru evicțiune.
Obligația de răspundere pentru evicțiune a vânzătorului, așa cum este ea stabilită de dispozițiile art. 1.337 și următoarele C. civ., este absorbită în această ipoteză de obligația Ministerului Finanțelor Publice, în calitatea de reprezentant al Statului Român de a achita prețul către chiriașul evins.
Față de aceste considerente se reține că reiterarea în apel a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a apelantului pârât și inadmisibilității acțiunii în raport cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt nefondate.
în ceea ce privește aplicarea în speță a dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care prevăd dreptul la restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995 și au fost desființate prin hotărâre judecătorească, instanța de apel a reținut că, deși textul legal era în vigoare în această formă la momentul promovării acțiunii, nu i se aplică cererii reclamantei, deoarece contractul de vânzare-cumpărare al acesteia nu a fost desființat ca fiind încheiat cu eludarea Legii nr. 112/1995, ci reclamanta și-a pierdut dreptul de proprietate ca efect al hotărârii judecătorești de admitere a acțiunii în revendicare, formulată de succesorii fostului proprietar.
De aceea, susținerea apelantului cu privire la existența în posesia reclamantei doar a unui drept de creanță constând în prețul vânzării actualizat, nu poate fi primită.
în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor evicțiunii totale, instanța de fond a pronunțat o soluție corectă.
Cumpărătorul s-a încrezut în titlul Statului la momentul vânzării. Nu există nicio dovadă că și cumpărătorul a cunoscut tulburarea de drept cauză a evicțiunii.
S-a reținut în considerentele Sentinței civile 419/2006 a Tribunalului Brașov, modificată în parte prin Decizia nr. 131/2007 Curții de Apel Brașov, că ulterior vânzării, Consiliul Județean Brașov, prin Adresa nr. 42 din 20 ianuarie 1998, a încunoștințat S.C. R. S.R.L Brașov că fostul proprietar a formulat în anul 1996 cerere de restituire în natură a imobilului, însă nu s-a dovedit că înainte de perfectarea vânzării și cumpărătorului i s-a făcut cunoscut acest aspect.
în consecință motivele de apel cu privire la aplicarea corectă a dispozițiilor legale au fost respinse ca nefondate.
Apelul a fost admis în parte, doar pentru critica referitoare la modul de soluționare a obiecțiunilor apelantului pârât la expertiza efectuată în cauză. Apelantul în apel nu a solicitat efectuarea unei noi expertize.
S-a constatat că instanța a încuviințat primele obiecțiuni la raportul de expertiză - fila 124 dosar fond - prin care se contesta valoarea stabilită de expert pentru apartamentul în cauză, ce ajungea la suma de 940.800 RON, adică 233.472 EURO, la data de 5 ianuarie 2009. La aceste obiecțiuni s-a răspuns prin raportul de expertiză de la fila 167 dosar fond.
Deși expertul reține că "în prezent apartamentele la casă au o scădere a valorii de piață de aproximativ 30-35%, stabilește valoarea de circulație a apartamentului la 915.300 RON ".
Apelantul pârât a formulat noi obiecțiuni (fila 177 fond), respinse însă de instanță. Prin aceste obiecțiuni a arătat că diminuarea prețului de către expert la 915.300 RON nu se poate încadra în procentul de 30-35 % așa cum s-a reținut, ci ar echivala cu o scădere de aproximativ 2,3 %.
Instanța de apel a reținut că, într-adevăr, valoarea de 915.300 RON nu respectă raționamentul stabilit de expert în scăderea valorii apartamentului datorată crizei imobiliare. Expertul, care deși reține o scădere pe piața imobiliară la acel moment de 30 -35%, nu o aplică în acest procent, ci într-unul mai mic.
S-a interpretat ca fiind o eroare materială și prin urmare poate fi corectată de instanță.
Așadar, raportându-se reducerea de 35% din valoarea de 915.300 RON, rezultă suma de 611.520 RON, ca fiind valoarea de piață a apartamentului în cauză, pentru care se aplică răspunderea pentru evicțiune a vânzătorului.
Sub acest aspect a fost admis în parte apelul formulat în cauză.
împotriva acestei din urmă hotărâri au formulat recurs reclamanții D.A. și D.R.L. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Prin recursul declarat, reclamanții D.A. și D.R.L. au invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a înfrânt dispozițiile art. 1.344 C. civ., text potrivit căruia "dacă lucrul vândut se află, la epoca evicțiunii, de o valoare mai mare, din orice cauză, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentele valorii în timpul evicțiunii".
Principiul consacrat cu textul citat este acela al localizării despăgubirilor la data evicțiunii, iar nu la data procesului sau la altă dată.
La data evicțiunii, imobilul din litigiu valora 940.800 RON, situație în care au acceptat suma de 915.300 RON, întrucât această valoare era mai apropiată de suma de 941.800 RON.
însă, reducerea sumei de 915.300 RON cu 35% sub cuvânt că în prezent valoarea tranzacțiilor a scăzut cu 35% este contrară legii.
Au mai arătat că nu expertul a greșit, ci judecătorul de apel.
în raport cu cele expuse, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei și menținerea sentinței primei instanțe.
Recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele critici de nelegalitate:
- Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la restituirea contravalorii apartamentului la valoarea de circulație, întrucât nu are calitatea procesuală pasivă, vânzător fiind S.C.R. SRL Brașov;
- în mod greșit s-au aplicat dispozițiile Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, cu privire la restituirea valorii de circulație a imobilului din litigiu în condițiile în care contractul de vânzare-cumpărare nr. 21178 din 6 ianuarie 1997 nu a fost anulat.
- Recurenții-reclamanți au dreptul la restituirea prețului solicitat, deoarece au cumpărat imobilul cu rea-credință, așa cum rezultă din Decizia civilă nr. 4190/Ap din 7 decembrie 2006 a Tribunalului Brașov și Decizia nr. 131/R din 2 aprilie 2007 a Curții de Apel Brașov.
A mai arătat recurentul că, din considerentele Deciziei civile nr. 131/R din 2 aprilie 2007 rezultă că foștii proprietari ai imobilului din litigiu au solicitat restituirea acestuia în anul 1996, dovada fiind Adresa nr. 42 din 20 ianuarie 1998 a Consiliului Județean Brașov, astfel că recurenții-reclamanți din prezenta cauză nu pot fi considerați cumpărători de bună-credință.
în aceste condiții, nu se poate reține că reclamanții au fost evinși prin pierderea proprietății, întrucât au cumpărat imobilul de la un neproprietar.
Recurentul-pârât a mai invocat și critici referitoare la modul de stabilire a despăgubirilor, la îmbogățirea fără just temei a recurenților și la practica instanțelor din țară, inclusiv cea din Brașov.
Față de cele mai sus expuse, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei și a sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
Examinând decizia atacată în raport cu criticile formulate de către recurenții-reclamanți și de pârâtul-recurent Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Statul Român este întemeiat urmând a fi admis, iar cel formulat de reclamanți este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului actualizat al imobilelor, restituire ce se efectuează de Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.
Prin Legea nr. 1/2009 a fost introdus art. 501, text potrivit căruia, în situația în care au fost eludate prevederile Legii nr. 112/1995, chiriașul are dreptul la restituirea pârâtului actualizat, iar în situația în care contractul se anulează dacă a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor acestei legi, el are dreptul la restituirea prețului de piață (art. 50 alin. (21) din lege).
în speță, prin Decizia civilă nr. 419/Ap din 7 decembrie 2006 a Tribunalului Brașov, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 131/R din 2 aprilie 2007 a Curții de Apel Brașov, a fost admis apelul formulat de N.Ș. și N.M.I. împotriva Sentinței civile nr. 16950/1998 a Judecătoriei Brașov, s-a constatat nulitatea titlului de proprietate al Statului Român asupra imobilului în litigiu, s-a dispus rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și reînscrierea dreptului de proprietate al autorului reclamanților, N.V. A fost respinsă cererea de intervenție și interes propriu formulată de intervenienții D.R.L. și D.A.
Pentru a se obține restituirea prețului de piață în temeiul art. 501din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, se cer a fi îndeplinite, cumulativ, două condiții: desființarea prin hotărâre judecătorească irevocabilă a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului și încheierea contractului cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Analizând textele de lege se observă că acestea nu fac referire la constatarea nulității contractului ca modalitate unică de lipsire de efecte a acestuia, ci vorbesc despre desființarea contractului.
Sintagma folosită de legiuitor este mai largă decât noțiunea de anulare/contestare a nulității contractului, aflată în acord cu o altă dispoziție a Legii nr. 10/2001, respectiv art. 20 alin. (21), care reglementează situația chiriașilor ale căror contracte au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare.
Or, în speță, contractul de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu a fost desființat implicit, ca efect al hotărârii judecătorești de admitere a acțiunii în revendicare formulate de reclamanții N.Ș. și N.M.I.
Ca atare, de principiu, nu poate fi primită susținerea recurentului pârât, potrivit căreia aplicabilitatea dispozițiilor speciale ale Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, cu privire la restituirea valorii de circulație a imobilului, ar fi condiționată de constatarea prealabilă a nulității contractul de vânzare-cumpărare.
Cu toate acestea, reclamanții nu pot beneficia în acest cadru procesual de dispozițiile legale speciale menționate, deoarece temeiul de drept al cererii de chemare în judecată nu îl constituie prevederile art. 501_i art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, ci dispozițiile de drept comun în materia evicțiunii (art. 1.337 și urm. C. civ.).
Deși instanța de apel a remarcat faptul că acțiunea reclamantului este promovată în 13 mai 2008, înainte de modificările aduse art. 50 din Legea nr. 10/2001 conform Legii nr. 1/2009 și a reținut că, în speță, nu se aplică dispozițiile legii speciale în materia restituirii prețului apartamentelor vândute sub imperiul Legii nr. 112/1995, ci dispozițiile comune ale răspunderii pentru evicțiune, cu toate acestea, în mod contradictoriu, a stabilit calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât tocmai în raport de dispozițiile legii speciale.
Potrivit art. 1.341 C. civ., dacă cumpărătorul este evins total are dreptul să ceară de la vânzător atât restituirea prețului cât și daune-interese. în speță, contractul de vânzare-cumpărare nr. 21178 din 6 ianuarie 1997 nu a fost încheiat de pârât în calitate de vânzător, astfel încât răspunderea sa în condițiile evicțiunii de drept comun este exclusă.
Caracterul special și derogator al dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este irelevant în condițiile în care acțiunea reclamanților nu are ca temei aceste dispoziții speciale. Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al statului, s-ar fi putut reține numai în condițiile legii speciale, nicidecum prin aplicarea combinată a regulilor speciale și a celor de drept comun în materie de evicțiune.
Ca atare, este greșit raționamentul instanței de apel care a reținut că obligația de răspundere pentru evicțiune a vânzătorului, așa cum este ea stabilită de dispozițiile art. 1.337 și următoarele C. civ., ar fi absorbită în această ipoteză de obligația Ministerului Finanțelor Publice, în calitatea de reprezentant al Statului Român de a achita prețul către chiriașul evins.
Așa fiind, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice va fi admis, urmând a se modifica decizia atacată, în sensul că se va respinge acțiunea formulată de reclamanți, pentru lipsa calității procesuale pasive.
în raport de soluția ce va fi pronunțată urmare a examinării acestui motiv de recurs al pârâtului, nu se mai impune examinarea celorlalte critici ale aceluiași recurent, care vizează aspectele de fond ale cauzei
în ceea ce privește recursul reclamanților, aceștia invocă încălcarea prevederilor 1.344 C. civ., în sensul că despăgubirea datorată de vânzător trebuia stabilită în raport de valoarea bunului la data evicțiunii, fără a se ține seama de diminuarea datorată crizei imobiliare.
Or, la fel ca în cazul criticilor de fond formulate de recurentul-pârât, care nu s-au mai impus a fi examinate datorită respingerii acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive, această susținere a recurenților reclamanți nu poate fi examinată, în condițiile în care, deși și-au întemeiat acțiunea pe prevederile de drept comun referitoare la evicțiune, nu au chemat în judecată pe vânzător.
în raport de aceste considerente și ca o consecință a modului de soluționare a recursului pârâtului, recursul declarat de reclamanți a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4996/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4990/2012. Civil → |
|---|
