ICCJ. Decizia nr. 5046/2012. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 5046/2012

Dosar nr. 5768/97/2009

Şedinţa publică din 29 iunie 2012

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, la data de 24 noiembrie 2009, reclamanta D.S.V.S.A. a chemat în judecată pe pârâta SC R.S.I. SRL Bucureşti, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.728.251,9 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul creat ca urmare a exercitării abuzive a drepturilor sale procedurale.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat, în esenţă, că a fost nominalizată în Anexa 1 la Fişa Tehnică pentru Măsura 1.2. - Laboratoarele Instituţiilor Publice prevăzute pentru sprijin SAPARD din H.G. nr. 668/2005, încheind cu Agenţia pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit contractul-cadru M 1.2 nr. 20101252200001/2006, având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile pentru punerea în aplicare a Proiectului "Îmbunătăţirea Structurilor în vederea realizării controlului de calitate veterinar şi fitosanitar pentru calitatea produselor alimentare şi pentru protecţia consumatorilor", în valoare de 5.839.945 RON, contract prelungit prin Actul adiţional din 1 octombrie 2009, până la 06 noiembrie 2009.

În vederea achiziţionării ultimei tranşe de aparatură de laborator, a publicat în SEAP anunţul de participare nr. 81901 din 10 iulie 2009 a licitaţiei deschise în scopul "dotării cu aparatură de laborator pentru pregătirea şi păstrarea probelor analize fizico-chimice şi microbiologice şi consumabile conform specificaţiilor tehnice pentru calitatea produselor alimentare şi pentru protecţia consumatorului", având drept criteriu de atribuire preţul cel mai scăzut, cu respectarea specificaţiilor minime solicitate, de la data de deschidere a ofertelor, 24 august 2009, ora 11,00.

Reclamanta a mai arătat că pârâta a introdus contestaţia nr. 44 din 18 august 2009, la C.N.S.C., prin care a criticat întreaga documentaţie de atribuire, deci toate cele 24 de loturi care fac obiectul acestei documentaţii, deşi nu a depus oferte pentru loturile 9, 10, 14, 21, 22, 23, asupra cărora s-a arătat interesată iniţial, solicitând prin Adresa din 10 august 2009, clarificări privind specificaţiile tehnice ale aparaturii. Reclamanta a considerat că, prin contestaţia formulată cu depăşirea termenului legal de 10 zile (prevăzut de O.U.G. nr. 34/2006), pârâta a perturbat finalizarea procedurii privind achiziţionarea aparaturii din fonduri SAPARD, care, potrivit contractului şi actului adiţional la acesta, avea termen limită pentru depunerea dosarului de plată la 06 noiembrie 2009, ceea ce a condus la nealocarea fondurilor pentru achiziţionarea aparaturii, în valoare de 1.728.251,9 RON.

Reclamanta a adăugat că exerciţiul abuziv şi cu rea-credinţă a drepturilor procedurale de către pârâtă a constat nu numai în aceea că a formulat contestaţie după 32 de zile de la data publicării anunţului de licitaţie (împrejurare ce a determinat C.N.S.C. să pronunţe o hotărâre de respingere a acesteia pe excepţia de tardivitate), dar şi faptul de a fi formulat plângere la această decizie, soluţionată prin respingerea ei, de către Curtea de Apel Alba Iulia.

Sumele necesare aparaturii nu au mai putut fi decontate prin Programul SAPARD, întrucât contestaţia formulată de pârâtă a condus la suspendarea încheierii contractelor de atribuire, determinând reclamanta ca, în temeiul art. 209 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 34/2009, să anuleze procedura de achiziţie a aparaturii de laborator din fondurile SAPARD - Măsura 1.2 şi, implicit să piardă finanţarea proiectului contractat, cu riscul de a pierde şi finanţarea ce-i fusese deja acordată, de 5.839.945 RON, precum şi de a fi acţionată în judecată de ofertanţii câştigători, în cazul în care nu mai încheie contractele de achiziţie publică.

În drept reclamanta a invocat prevederile art. 998 - 999 C. civ., art. 10 alin. (8) şi art. 723 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu O.U.G. nr. 34/2009 cu modificările şi completările ulterioare.

Prin Sentinţa civilă nr. 348 din 17 noiembrie 2010 Tribunalul Hunedoara a admis acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.728.251.9 RON, cu titlul de despăgubiri. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Ca parteneră a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, reclamanta a iniţiat procedura de licitaţie în scopul atribuirii contractului privind "dotarea cu aparatură de laborator din fonduri SAPARD Măsura 1.2", prin publicarea anunţului de participare în SEAP, stabilind totodată, ca limită pentru depunerea ofertelor, data de 24 august 2009, ora 10,00 şi drept criterii de atribuire preţul cel mai scăzut, cu respectarea specificaţiilor minime.

Împotriva documentaţiei de atribuire, pârâta a depus la 18 august 2009 contestaţia nr. 44 din 18 august 2009 la C.N.S.C., solicitând obligarea autorităţii contractante să modifice documentaţia tehnică, astfel încât să permită participarea la procedura de atribuire a tuturor producătorilor care pot îndeplini criteriile pretinse, indiferent de soluţiile tehnice adoptate.

Contestaţia a suferit mai multe completări, iar prin Decizia nr. 4720/C9/5145/5837/5959 din 16 septembrie 2009, C.N.S.C., ca autoritate abilitată, a respins această contestaţie pe excepţia tardivităţii, reţinând depăşirea termenului prevăzut de art. 256 din 2 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006.

Plângerea la această decizie s-a soluţionat de către Curtea de Apel Alba Iulia, în sensul respingerii ei, prin Decizia nr. 1150/CA/2009.

Prin acţiune, reclamanta impută societăţii pârâte faptul că, prin exerciţiul abuziv al drepturilor sale procedurale, i-a creat perturbări în derularea procedurii de achiziţie, a determinat-o să piardă finanţarea SAPARD şi, implicit, să anuleze procedura de atribuire a contractelor cu societăţile câştigătoare pe care le-a expus unei situaţii de risc financiar.

În ceea ce priveşte incidenţa art. 998 - 999 C. civ., prima instanţă a reţinut că antrenarea răspunderii civile delictuale şi respectiv acordarea de despăgubiri este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a unor condiţii, după cum urmează: existenţa unui fapt ilicit, adică a unui fapt care să nu constituie din partea autorului îndeplinirea unei obligaţii legale sau exerciţiul corect a unui drept subiectiv; acest fapt să poată fi imputat autorului, astfel încât acestuia să i se poată reproşa cel puţin o greşeală în cauzarea prejudiciului, fiind, totodată, esenţial, ca prejudiciu material sau moral să fie consecinţa faptului ilicit, imputabil autorului, a greşelii, imprudenţei, neglijenţei sau modului intenţionat în care a comis fapta.

Instanţa a mai reţinut, ca regulă, că drepturile subiective trebuie exercitate în acord cu legea, cu morala şi de bună-credinţă, în caz contrar, autorul fiind pasibil de o responsabilitate civilă pecuniară, indiferent dacă uzajul abuziv îmbracă forma culpei ori a relei-intenţii sau constituie doar o neglijenţă ori imprudenţă sau este rezultatul unei greşeli ori abstenţiuni.

În fine, s-a apreciat, tot în aplicarea teoriei abuzului de drept, că există un asemenea uzaj abuziv când exercitarea dreptului se face anormal, cu vădită intenţie de a păgubi pe cineva sau într-un mod care denotă o conduită lipsită de orice măsuri de precauţie pe care le-ar fi luat orice om atent şi diligent. Că, sub acest aspect, jurisprudenţa tradiţională, în varii cazuri, în aplicarea teoriei abuzului de drept, a considerat că există un asemenea uzaj abuziv, când autorul a exercitat dreptul său legitim din pură răutate sau cu rea-credinţă sau chiar dintr-o eroare grosieră.

Instanţa de fond a mai reţinut că art. 998 - 999 C. civ. nu fac distincţie între daunele morale ori daunele materiale sub aspectul dovedirii lor şi că, în speţă, cuantumul despăgubirilor pretinse nu a fost contestat şi reprezintă valoarea finanţării pierdută efectiv ca rezultat al demersului procedural întreprins de pârâtă, fiind reclamat ca pagubă produsă efectiv prin actul de abuz.

Raportat la cele arătate, instanţa a apreciat că pârâta, în lipsa oricărui interes, fără să reclame crearea unui prejudiciu ori lezarea vreunui drept şi fără să justifice vreo calitate în licitaţia ce s-a anunţat pentru data de 24 august 2009, ora 11.00, având cunoştinţă asupra consecinţelor demersului său procedural, adresând la data de 18 august 2009 C.N.S.C., contestaţia înregistrată sub nr. 44, a comis un abuz de drept. Elocvent, şi în sprijinul acestei concluzii, a fost apreciat faptul că pârâta, prin demersul său procedural, nu viza aspecte de fond ori de legalitate a procedurii, ci documentaţia tehnică, respectiv specificaţiile explicitând parametrii calitativi şi funcţionali ai aparaturii de laborator ce se licita, mai exact caietul de sarcini Anexa II.

În plus, contestaţia iniţială a suferit completări succesive de 4 ori pe parcursul soluţionării ei, iar decizia de respingere a acesteia, pe motiv de tardivitate, a fost atacată de pârâtă cu plângere, în condiţiile art. 281 şi următoarele din O.U.G. nr. 34/2006.

Ca atare, s-a apreciat că între demersul procedural exercitat de pârâta în cauză, prin formularea contestaţiei cu tergiversarea soluţionării acesteia şi pierderea efectivă a finanţării de către reclamantă, prin fonduri SAPARD, există o relaţie de cauzalitate directă, după cum există o astfel de relaţie şi între răspunsul APDRP din 29 octombrie 2009 şi Decizia nr. 160/2009 de anulare a procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie publică a aparaturii de laborator din fonduri SAPARD Măsura 1.2.

Aşadar, apreciind că pârâta este în culpă pentru exerciţiul abuziv al drepturilor procesuale şi văzând că nu s-a contestat cuantumul sumei pretinse cu titlul de despăgubiri, instanţa a admis acţiunea reclamantei astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În expunerea criticilor apelanta a susţinut următoarele:

Hotărârea este nelegală întrucât se face o confuzie între dispoziţiile legale aplicabile. Acţiunea promovată de reclamantă se întemeiază pe abuzul de drept procesual iar instanţa confundă instituţia răspunderii pentru abuzul de drept procesual cu instituţia şi condiţiile răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998 - 999 C. civ.

Abuzul de drept procesual este reglementat de dispoziţiile art. 723 C. proc. civ. Greşeala făcută de instanţă în abordarea abuzului de drept constă în asimilarea până la confuzie a acesteia cu răspunderea civilă delictuală ale căror condiţii nu erau îndeplinite în speţă.

Concluziile instanţei de fond referitoare la lipsa interesului, reclamarea vreunui prejudiciu sau lezarea vreunui drept prin exercitarea contestaţiei nr. 44 şi comiterea abuzului de drept de către pârâtă sunt fără fundament legal şi suport material probator. În speţă nu există nicio dovadă care să înlăture prezumţia bunei-credinţe. Contestaţia nr. 44 din 18 august 2009 s-a depus la C.N.S.C. conform art. 255 din O.U.G. nr. 34/2006. Or, la C.N.S.C. au fost depuse în aceeaşi cauză două contestaţii.

Din motive imputabile reclamantei nu s-au încheiat contractele cu societăţile câştigătoare, deoarece în perioada 15 septembrie 2009 - 30 noiembrie 2009 nu a mai întreprins niciun act de continuare a procedurii, deşi erau îndrituiţi legal să încheie contracte de achiziţie cu câştigătorul licitaţiei.

Instanţa de judecată a încălcat normele de procedură privind audierea martorilor şi timbrarea acţiunii. Valoarea sumei solicitate şi acordate de instanţă este de 1.728.251,9 RON, deşi valoarea licitaţiei este de 1.728.151,9 RON.

Prin Decizia nr. 130 din 3 iunie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentinţa apelată şi a respins acţiunea formulată de reclamantă.

Instanţa de apel a reţinut că reclamanta a învestit instanţa de judecată cu o acţiune având ca obiect obligarea pârâtei la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat urmare a exercitării abuzive a drepturilor procedurale, respectiv introducerea tardivă a contestaţiei nr. 44 din 18 august 2009 şi atacarea deciziei C.N.S.C. în instanţă, având ca temei în drept art. 998 - 999 C. civ. şi art. 723 alin. (2) C. proc. civ.

Instanţa de apel a găsit întemeiată susţinerea apelantei, în sensul că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 723 C. proc. civ., deoarece nu s-a făcut dovada exercitării drepturilor procedurale cu rea-credinţă.

În fapt, apelanta a formulat contestaţia nr. 44 din 18 august 2009, cu 4 completări, la C.N.S.C., în temeiul dispoziţiilor art. 255 din O.U.G. nr. 34/2006, împotriva documentaţiei de atribuire privind achiziţia publică pentru "Dotarea cu aparatură de laborator pentru pregătirea şi păstrarea probelor, analize fizico-chimice şi microbiologice, accesorii şi consumabile conform specificaţiilor tehnice pentru calitatea produselor alimentare şi pentru protecţia consumatorului".

Prin Decizia nr. 4720/C9/5145/5837/5959 din 15 septembrie 2009 C.N.S.C. a admis excepţia tardivităţii contestaţiei, invocată de D.S.V.S.A. a Judeţului Hunedoara. S-au respins ca nefondate contestaţiile formulate de SC A.M. SRL Cluj şi SC C. SRL, în contradictoriu cu D.S.V.S.A. a judeţului Hunedoara. S-a dispus continuarea procedurii de atribuire în cauză.

În motivarea deciziei, cu referire la contestaţia apelantei, s-a arătat că s-au solicitat clarificări cu privire la documentaţia de atribuire prin Adresa din 10 august 2009, solicitări la care autoritatea contractantă a răspuns prin Adresa din 13 august 2009 cu privire la loturile 9, 10, 14, 21, 22, 23. De asemenea s-a reţinut împrejurarea că, în fapt, contestatoarea este nemulţumită de cerinţele documentaţiei de atribuire, respectiv a caietului de sarcini. Or, potrivit art. 255² alin. (1) lit. a) şi alin, (2) din O.U.G. nr. 34/2006, termenul pentru sesizarea C.N.S.C. este de 10 zile. Solicitarea de clarificări la 32 de zile de la data publicării în SEAP a condiţiilor de participare din 10 iulie 2009 şi a documentaţiei de atribuire aferentă procedurii de atribuire în cauză, respectiv prin Adresa din 10 august 2009, nu o repune pe contestatoare în termenul de contestare a actului faţă de care aceasta solicită clarificare.

Împotriva acestei decizii apelanta a formulat plângere în temeiul art. 255 din O.U.G. 32/2006 la instanţa competentă, plângere respinsă prin Decizia nr. 1150/CA/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Potrivit art. 57 din Constituţia României, cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună credinţă fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.

Conform dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, dreptul subiectiv civil trebuie exercitat în limitele sale interne, adică numai potrivit scopului economic şi social în vederea căruia este recunoscut de lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 723 C. proc. civ., drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea cărora au fost recunoscute de lege. Partea care foloseşte aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru paguba pricinuită.

Aceste texte legale statuează principiul constituţional al exercitării drepturilor subiective cu bună credinţă.

Astfel, şi în materie procedurală, singura limită a exercitării drepturilor procedurale o constituie abuzul de drept.

Prin urmare, se poate vorbi de abuz de drept procesual atunci când titularul acestuia, cu rea-credinţă, îl deturnează de la finalitatea lui.

Structural, abuzul de drept procesual este constituit din două elemente: un element subiectiv - reaua-credinţă - şi un element obiectiv - deturnarea dreptului de la finalitatea sa legală.

Se impune precizarea că simpla exercitare a dreptului constituţional al liberului acces la justiţie nu constituie prin ea însăşi o faptă ilicită şi nu poate conduce la obligarea autorului la despăgubiri.

Pentru a caracteriza exercitarea unui drept procesual ca abuziv este necesar a fi îndeplinite următoarele cerinţe: să existe un drept procesual civil - ceea ce presupune, printre altele, respectarea limitelor externe ale drepturilor; autorul abuzului să fie titularul dreptului procesual civil în cauză şi să fie capabil să îl exercite; dreptul să fie dirijat spre realizarea unui alt scop decât acela pentru care a fost recunoscut de lege, adică titularul să îşi exercite dreptul subiectiv civil în scopul de a vătăma pe altul, de a-l şicana; dreptul să fie exercitat cu rea-credinţă.

În speţă aceste ultime două cerinţe ale abuzului de drept nu sunt îndeplinite cum corect susţine apelanta.

În primul rând, reclamanta, autoritatea contractantă, nu a făcut dovada exercitării drepturilor procesuale prevăzute de lege, respectiv formularea contestaţiei nr. 44/2009 de către pârâtă în alt scop decât cel prevăzut de lege, respectiv în scopul de a fi vătămată sau şicanată.

Apelanta-pârâtă a exercitat dreptul la contestaţie prevăzut de art. 255 - 280 din O.U.G. nr. 34/2006 astfel cum era în vigoare la data organizării procedurii de licitaţie deschisă.

Împotriva soluţiei pronunţate de C.N.S.C. apelanta a formulat plângere în conformitate cu prevederile art. 283 din O.U.G. nr. 34/2006.

Dreptul la contestaţie a fost exercitat la 32 de zile de la publicarea anunţului de licitaţie publică pe SEAP, însă în termen de 5 zile de la primirea răspunsului autorităţii contractante la solicitarea de clarificări prin Adresa nr. 10093 din 13 august 2009.

Mai mult, apelanta a formulat solicitarea de clarificări din 10 august 2009 în termenul prevăzut în fişa de date a achiziţiei, termenul limită fiind 13 august 2009 ora limită 12,00.

Nefondat prima instanţă a reţinut lipsa interesului pârâtei, care nu a reclamat un prejudiciu şi astfel a comis un abuz de drept prin exercitarea contestaţiei nr. 44 din 18 august 2009.

Or, tocmai, interesul apelantei constă în modificarea unor cerinţe tehnice restrictive din caietul de sarcini, solicitând acceptarea şi a unei alternative care să-i dea posibilitatea de a participa la procedura de atribuire de echipamente capabile să îndeplinească criteriile de performanţă, indiferent de particularităţile constructive ale acestora.

În solicitarea de clarificări, în contestaţie şi în completările la contestaţie petenta a susţinut faptul că totalitatea specificaţiilor tehnice solicitate prin caietul de sarcini indica un singur producător.

În al doilea rând, prezumţia bunei-credinţe nu a fost răsturnată de către reclamantă. În cauză nu s-a făcut dovada relei-credinţe a apelantei în exercitarea dreptului la contestaţie şi a dreptului de acces la instanţă.

Împrejurarea că, faţă de data publicării anunţului de licitaţie publică şi data formulării contestaţiei au trecut 32 de zile, conform deciziei C.N.S.C., motiv pentru care contestaţia apelantei nr. 44/2009 a fost respinsă ca tardivă, nu face dovada relei-credinţe a contestatoarei contrar susţinerilor intimatei. Astfel cum s-a arătat mai sus, contestaţia a fost formulată împotriva răspunsului intimatei (autoritate contractantă) la solicitarea de clarificări, imediat după primirea acestui răspuns.

Mai mult, exercitarea dreptului constituţional al liberului acces la justiţie prevăzut la art. 21 din Constituţia României nu poate fi calificată ca o faptă ilicită. Faptul că s-a respins calea de atac exercitată împotriva hotărârii C.N.S.C. nu conduce automat la concluzia faptei ilicite săvârşită de către apelantă.

În consecinţă, instanţa de apel a apreciat că, în cauză, nu sunt întrunite criteriile abuzului de drept procesual.

În ceea ce priveşte incidenţa efectelor juridice ale răspunderii civile delictuale, instanţa de apel a reţinut că se impunea, în prealabil, dovedirea condiţiilor generale ale acesteia, aşa cum sunt reglementate în art. 998 - 999 C. civ. şi anume existenţa unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între primele două şi a vinovăţiei celui care a pricinuit prejudiciul, în oricare dintre formele prevăzute de lege.

Reclamanta a susţinut că a suferit un prejudiciu tocmai prin exercitarea tardivă de către apelantă a dreptului la contestaţie, respectiv dreptul de acces la justiţie, urmare cărora a pierdut ajutorul public nerambursabil acordat de SAPARD.

Or, toate aceste susţineri sunt vădit nefondate. Pe de o parte, prin decizia C.N.S.C. prin care s-a respins contestaţia apelantei ca tardiv formulată, au fost soluţionate pe fond şi alte două contestaţii declarate de două societăţi participante la licitaţia deschisă. Deci, nu se poate susţine că formularea de către apelantă a unei contestaţii tardive a creat vreun prejudiciu reclamantei.

Pe de altă parte, prin aceeaşi decizie, C.N.S.C. a dispus continuarea procedurii de licitaţie, astfel că nu poate fi imputată apelantei tocmai propria culpă a reclamantei.

Mai mult, în derularea unei proceduri în conformitate cu O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, reclamanta era obligată să aibă în vedere şi prevederile legale care stabilesc dreptul la contestaţie, respectiv dreptul la plângere împotriva deciziilor C.N.S.C.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanta D.S.V.S.A. a judeţului Hunedoara.

În motivarea recursului se susţin următoarele:

Instanţa de apel nu a avut în vedere probatoriul administrat de reclamantă, din care rezultă că, prin contestaţia formulată de pârâtă la C.N.S.C., aceasta a vizat întreaga documentaţie de atribuire, contestaţia nefiind formulată împotriva răspunsului reclamantei la solicitarea de clarificări, după cum greşit a reţinut instanţa de apel. De asemenea, pârâta a formulat patru completări la contestaţie, criticând prevederile întregii documentaţii de atribuire, fiind evidentă reaua-credinţă a pârâtei şi exercitarea de către aceasta în mod abuziv a contestaţiei, în condiţiile în care nu a depus oferte pentru niciunul dintre loturile pentru care a solicitat clarificări la specificaţiile tehnice, nefiind astfel implicată în procedura de atribuire.

Reaua-credinţă a pârâtei în exercitarea contestaţiei rezultă şi din împrejurarea că a formulat-o tardiv, precum şi din faptul că ulterior a formulat plângere împotriva deciziei emise de C.N.S.C., plângere ce a fost respinsă de Curtea de Apel Alba Iulia.

Faptul că prin decizia C.N.S.C. au mai fost soluţionate pe fond şi alte două contestaţii formulate de două societăţi participante la licitaţia deschisă nu reprezintă un motiv de schimbare a Sentinţei civile nr. 348/2010, deoarece respectivele contestaţii vizau loturile interesate (câte un lot), nicidecum întreaga procedură, aşa cum a contestat pârâta.

Faptul că prin decizia C.N.S.C. s-a dispus continuarea procedurii de licitaţie nu este relevant, deoarece pârâta a formulat plângere, situaţie în care, potrivit prevederilor art. 287⁸ alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă nu putea încheia contractul înainte de soluţionarea cauzei de către instanţă. Deşi soluţia instanţei a fost favorabilă reclamantei, aceasta a fost în imposibilitate să încheie contractele, să procedeze la recepţia şi instalarea echipamentelor, să facă demersurile în vederea obţinerii fondurilor de la Ministerul Finanţelor şi să depună documentaţia la SAPARD, fiind nevoită în temeiul art. 209 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006, să anuleze procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică.

În raport de aceste argumente, recurenta susţine că pârâta a încălcat prevederile art. 723 alin. (1) C. proc. civ., deoarece şi-a exercitat cu rea-credinţă drepturile procedurale.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă SC R.S.I. SRL Bucureşti a invocat excepţiile privind netimbrarea cererii de recurs, nulitatea recursului pentru neîncadrarea motivelor în cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la excepţia netimbrării recursului, Înalta Curtea s-a pronunţat prin încheierea din 22 iunie 2012 (care face parte integrantă din prezenta decizie), constatându-se că sunt incidente dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 146/1997.

Înalta Curte consideră că nici excepţia nulităţii recursului nu este fondată, criticile formulate putând fi parţial încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, recurenta susţine, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 723 alin. (1) C. proc. civ., deoarece pârâta şi-a exercitat cu rea-credinţă drepturile procedurale, fiind astfel îndeplinite, în opinia recurentei, condiţiile textului legal menţionat pentru obligarea părţii adverse la plata despăgubirilor.

Înalta Curtea constată că instanţa de apel, analizând probatoriul administrat, a stabilit, ca situaţie de fapt, că nu s-a făcut dovada întrunirii cumulative a condiţiilor abuzului de drept, respectiv nu s-a dovedit că dreptul pârâtei de a contesta procedura de licitaţie a fost deturnat spre realizarea unui alt scop decât acela pentru care a fost recunoscut de lege şi nici dovada că acest drept a fost exercitat cu rea-credinţă.

S-a reţinut că pârâtă a exercitat dreptul la contestaţie prevăzut de art. 255 - 280 din O.U.G. nr. 34/2006 astfel cum era în vigoare la data organizării procedurii de licitaţie deschisă, iar împotriva soluţiei pronunţate de C.N.S.C. a formulat plângere în conformitate cu prevederile art. 283 din O.U.G. nr. 34/2006.

Dreptul la contestaţie a fost exercitat la 32 de zile de la publicarea anunţului de licitaţie publică pe SEAP, însă în termen de 5 zile de la primirea răspunsului autorităţii contractante la solicitarea de clarificări prin Adresa din 13 august 2009. Solicitarea de clarificări nr. 41 din 10 august 2009 a fost formulată în termenul prevăzut în fişa de date a achiziţiei, termenul limită fiind 13 august 2009 ora limită 12,00.

De asemenea, instanţa de apel a apreciat că pârâta a justificat un interes în efectuarea acestor demersuri procedurale, deoarece tindea să obţină modificarea unor cerinţe tehnice restrictive din caietul de sarcini, pentru a avea astfel posibilitatea de a participa la procedura de atribuire de echipamente.

În ceea ce priveşte prezumţia bunei-credinţe, instanţa de apel a apreciat că aceasta nu a fost răsturnată de către reclamantă prin probele administrate, iar exercitarea dreptului constituţional al liberului acces la justiţie prevăzut la art. 21 din Constituţia României nu poate fi calificată ca o faptă ilicită.

Instanţa de apel a analizat şi incidenţa dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ., referitoare la răspunderea civilă delictuală, însă în recurs recurenta reclamantă critică decizia din apel exclusiv din perspectiva art. 723 alin. (1) C. proc. civ., susţinând că erau îndeplinite condiţiile pentru acordarea despăgubirii în temeiul acestui text legal.

În limita criticilor formulate, având în vedere principiul disponibilităţii, Înalta Curte reţine că împrejurările de fapt stabilite de instanţa de apel, pe baza probelor administrate, nu mai pot forma obiect de cenzură în această fază procesuală, deoarece în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind legalitatea hotărârii pronunţată în apel.

Din această perspectivă, susţinerea recurentei, în sensul că instanţa de apel nu a avut în vedere probatoriul administrat, din care ar rezulta că pârâta a fost de rea-credinţă şi şi-a exercitat în mod abuziv dreptul de contestaţie, nu poate fi examinată de instanţa de recurs, evaluarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt nefiind posibile în această etapă a procesului.

Instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că simpla exercitare a dreptului constituţional al liberului acces la justiţie prevăzut la art. 21 din Constituţia României nu poate fi calificată ca o faptă abuzivă, iar împrejurarea că s-a respins calea de atac exercitată împotriva hotărârii C.N.S.C. nu conduce automat la concluzia unui abuz de drept procesual.

Nefiind făcută dovada relei-credinţe a pârâtei în exercitarea drepturilor procesuale, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 723 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât soluţia instanţei de apel, de respingere a cererii pe acest temei, este legală.

În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.S.V.S.A. a judeţului Hunedoara, iar în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aceasta, în calitate de parte căzută în pretenţii, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 RON către intimata-pârâtă SC R.S.I. SRL Bucureşti, suma menţionată reprezentând onorariul avocaţial dovedit conform chitanţei din 16 noiembrie 2011.

În ceea ce priveşte solicitarea intimatei pârâte de a i se acorda, cu titlu de cheltuieli de judecată, şi cheltuielile de deplasare în sumă de 687 RON efectuate în faze procesuale anterioare (primă instanţă şi apel), aceasta nu poate fi primită. Intimata a formulat cerere de acordare a cheltuielilor de judecată şi în faţa instanţei de apel, care i-a acordat suma de 10.697 RON, iar sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată aceasta nu a formulat recurs. În condiţiile în care decizia din apel a fost atacată exclusiv de către reclamantă, în virtutea principiului non reformatio in peius, instanţa de recurs nu-i poate crea recurentei o situaţie mai grea în propria cale de atac, prin obligarea acesteia la plata unor cheltuieli de judecată aferente fazelor procesuale anterioare, care să fie într-un cuantum mai mare decât cel stabilit prin decizia din apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta D.S.V.S.A. a judeţului Hunedoara împotriva Deciziei civile nr. 130 din 03 iunie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, ca nefondat.

Obligă pe recurenta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000 RON către intimata-pârâtă SC R.S.I. SRL Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 5050/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 5044/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 5044/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs ICCJ. Decizia nr. 5050/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs ICCJ. Decizia nr. 5053/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs ICCJ. Decizia nr. 5054/2012. Civil. Legea 10/2001. Pretenţii. Recurs