ICCJ. Decizia nr. 5207/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5207/2012
Dosar nr. 33605/3/2009
Şedinţa publică din 12 septembrie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 14 decembrie 2005, contestatoarea S.I. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 440 din 22 noiembrie 2005, emisă de intimata Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea deciziei şi să oblige intimata să-i restituie în natură imobilul situat în mun. Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea, compus din teren în suprafaţă de 10.799,91 mp şi construcţie, cunoscută sub numele de V.B.
Prin Sentinţa civilă nr. 231 din 8 februarie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis contestaţia, a anulat Decizia nr. 440 din 22 noiembrie 2005 emisă de intimata R.A. - A.P.P.S. şi a obligat intimata să restituie contestatoarei imobilul situat în mun. Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea, compus din teren în suprafaţă de 10.799,91 mp, aşa cum a fost identificat în Raportul de expertiză tehnică construcţii din 20 iunie 2006, efectuată de expert S.I.A. şi în Raportul de expertiză tehnică-topografică din 9 ianuarie 2007 întocmit de expertul B.M.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, pe baza înscrisurilor depuse la dosar şi a celor 2 rapoarte de expertiză, că imobilul construcţie care a aparţinut autoarei reclamantei G.F. este unul şi acelaşi imobil cu cel aflat în prezent în administrarea R.A. - A.P.P.S.
Prin Decizia civilă nr. 88A din 22 aprilie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins apelul declarat de către apelanta R.A. - A.P.P.S., reţinând că V.B. este o clădire complet nouă, construită pe alt amplasament decât C.P., şi că nu a putut fi identificată persoana care a edificat noua construcţie.
Instanţa de apel a înlăturat criticile apelantei-intimate pe expertiza efectuată în apel de către expert ing. V.V., care a concluzionat că suprafaţa desfăşurată a V.B. este cu 38% mai mare decât cea a V.C., clădire denumită "administraţie şi locuinţă" la naţionalizarea din 1949.
Această expertiză a folosit documentele existente la dosar, cele prezentate de părţi, precum şi unele informaţii de la Primăria Râmnicu Vâlcea.
Prin Decizia civilă nr. 1770 din 19 februarie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a respins recursul declarat de recurenta-pârâtă R.A.- A.P.P.S. împotriva Deciziei nr. 88A din 22 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, instanţa de recurs reţinând că nu s-a făcut dovada susţinerilor recurentei că V.B. este o construcţie nouă, amplasată pe locul "V.C." ce a fost demolată şi că pârâta nu a dovedit nici autorizaţia pentru demolarea V.C. şi nici autorizaţia construirii actualei V.B.
Împotriva Sentinţei civile nr. 231/2007 a formulat prezenta cerere de revizuire pârâta R.A. - A.P.P.S., cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
În motivarea cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa revizuentei), revizuenta a arătat că, în cele 2 faze procesuale care au devoluat fondul, s-au administrat, în afara probei cu înscrisuri şi 3 expertize judiciare.
Astfel, raportul de expertiză construcţii efectuat de expertul S.I.A. a avut ca unic obiectiv să se stabilească dacă există identitate între fosta V.C. şi actuala V.B., deţinută de către R.A. - A.P.P.S.
Raportul de expertiză topografică, efectuat de expertul M.B.M. a avut ca unic obiectiv delimitarea terenului revendicat şi stabilirea vecinătăţilor, iar raportul de expertiză efectuat de expertul V.V. în dosarul curţii de apel a avut obiective mai largi privind stabilirea amplasamentelor şi compararea acestora, dar faţă de materialul documentar pe care expertul l-a avut la dispoziţie, concluziile nu stabilesc cu certitudine amplasamentele şi respectiv identităţile de amplasamente.
În susţinerea cererii de revizuire s-a arătat că s-au descoperit înscrisuri noi care sunt apte să fundamenteze o altă concluzie în ceea ce priveşte lipsa identităţii de amplasament între vechea clădire, care a fost preluată de către stat în anul 1949 de la autoarea reclamantei S.I., şi noua clădire, V.B., care a făcut obiectul prezentei cauze.
În susţinerea cererii de revizuire au fost indicate planul "Nordul Olteniei" scara 1:200; planul cadastral aferent trapezului, L35 - 97D - a - 2 - IV, aerofotografiere executată în anul 1970 scara 1:5000 şi planul cadastral aferent trapezului, L35 - 97D - a - 2 - IV, aerofotografiere executată în anul 1983 scara 1:5000. Aceste înscrisuri au fost eliberate revizuentei în urma derulării unui alt litigiu, în contradictoriu cu o altă petentă, SC G.T. SA.
Din expertiza topo efectuată în litigiul aflat pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea (Dosar 6775/288/2008), având ca obiect revendicare, s-a constatat că există suprapuneri între terenuri.
Solicitând de la O.C.P.I. Vâlcea referinţe cu privire la pretinsa suprapunere a celor 2 terenuri, precum şi planuri la scara 1:5000 ale localităţii Bujoreni, au fost eliberate actele sus-menţionate şi pe care revizuenta le consideră informaţii noi şi determinante pentru a permite concluzii noi în legătură cu lipsa identităţii de amplasament între clădirea veche naţionalizată şi clădirea nouă, care a făcut obiectul litigiului.
Faţă de aceste noi înscrisuri s-a solicitat ca, pe baza unei expertize topografice, să se schimbe în tot sentinţa civilă atacată cu revizuire, în sensul respingerii contestaţiei ca nefondată.
Intimata S.I., prin întâmpinare, a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire faţă de dispoziţiile art. 326 pct. 3 C. proc. civ.
Intimata a susţinut că cererea de revizuire nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a fi admisibilă, iar înscrisurile doveditoare invocate şi care ar fi de natură să schimbe soluţia pe fond a cauzei nu au fost depuse, ci doar enumerate. A mai susţinut intimata că în cererea de revizuire nu se arată relevanţa acestor înscrisuri pentru ca revizuirea să se poată judeca exclusiv pe baza faptelor care ar rezulta din examinarea acestor noi înscrisuri.
Prin Sentinţa civilă nr. 690 din 7 mai 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de R.A. - A.P.P.S. împotriva Sentinţei civile nr. 231 din 8 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. 47592/3/2005.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Pentru a fi admisibil acest motiv de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi a se admite cererea, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- partea interesată, R.A. - A.P.P.S., să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată;
- înscrisul să aibă forţa probantă prin el însuşi, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă;
- înscrisul invocat să fi existat la data pronunţării hotărârii ce se cere a fi revizuită;
- înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor. S-a reţinut că este necesar ca revizuentul să nu fi cunoscut faptul reţinerii de către adversar în momentul judecării fondului, deoarece el ar fi putut uza de prevederile art. 172 C. proc. civ.;
- înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de către instanţă cu ocazia judecării fondului, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.
Analizând aceste condiţii, tribunalul a constatat că cele trei înscrisuri, invocate de către R.A. - A.P.P.S. în cererea de revizuire, au fost avute în vedere de către expertul V.V., care a efectuat expertiza în dosarul curţii de apel, la poz. 19, respectiv fişa bunului imobil din 15 noiembrie 2001 din dosarul cadastral executat de expertul D.V.
S-a reţinut că nici cea de-a doua condiţie de admisibilitate a noilor înscrisuri nu este îndeplinită, deoarece, aşa cum susţine revizuenta, se impune ca pe baza acestor noi acte să se efectueze o nouă expertiză care ar determina lipsa de identitate între "V.B." şi "V.C.".
În final, tribunalul a reţinut că înscrisul care exista la data pronunţării hotărârii nu a fost şi nici nu putea fi reţinut de către partea potrivnică, iar, pe de altă parte, în condiţiile în care, atât în apel, cât şi în recurs, R.A. - A.P.P.S. a contestat identitatea celor două imobile, respectiv imobilul care a aparţinut autoarei contestatoarei şi care a fost preluat de către stat în anul 1949, cu actualul imobil aflat în administrarea revizuentei R.A. - A.P.P.S., avea posibilitatea să solicite planurile topo-cadastrale pentru a putea fi avute în vedere de către experţi.
Prin Decizia nr. 387A din 7 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentă împotriva menţionatei hotărâri.
Curtea de apel a reţinut următoarele:
Cererea de revizuire dedusă judecăţii a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., motiv care se referă la situaţia în care, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii.
Astfel, cum în mod corect a reţinut prima instanţă, pentru a fi admisibilă revizuirea în temeiul textului legal evocat, se cer a fi îndeplinite cumulativ mai multe condiţii:
- partea interesată să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată;
- înscrisul să fie doveditor, să aibă forţa probantă prin el însuşi, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă;
- înscrisul invocat să fi existat la data pronunţării hotărârii ce se cere a fi revizuită, ceea ce înseamnă că înscrisurile constituite ulterior nu pot servi ca temei al revizuirii;
- înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor;
- înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de către instanţă cu ocazia judecării fondului, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.
În cauză, în mod corect a constatat tribunalul că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile menţionate mai sus, criticile formulate de apelant fiind nefondate.
Astfel, dintre înscrisurile menţionate de revizuentă în cererea de revizuire, cel intitulat "Planul Nordul Olteniei" a fost depus în cauză, astfel că nu este îndeplinită prima cerinţă, ca înscrisul invocat să fie nou, acesta fiind folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată.
Celelalte două înscrisuri, planul cadastral aferent trapezului, L35 - 97D - a - 2 - IV, aerofotografiere executată în anul 1970 scara 1:5000 şi planul cadastral aferent trapezului, L35 - 97D - a - 2 - IV, aerofotografiere executată în anul 1983 scara 1:5000 nu au fost depuse ca atare, în forma în care au fost prezentate de revizuentă în procesul de revizuire, astfel încât acestea ar putea fi considerate înscrisuri noi.
În privinţa celor din urmă două acte s-a constatat însă că menţiunea cu privire la acestea se regăseşte în fişa bunului mobil întocmită de expert D.V. la data de 15 ianuarie 2001 (în partea dreaptă a documentului), fişă în care, în calitate de proprietar beneficiar al documentaţiei cadastrale figura revizuenta, astfel că, se poate prezuma că înscrisurile respective puteau fi cunoscute de parte încă din anul 2001, nefiind îndeplinită cea de-a patra condiţie menţionată mai sus, aceea ca înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
În orice caz, revizuenta avea posibilitatea oricând de a intra în posesia înscrisurilor respective, care erau publice, fiind deţinute de O.C.P.I. Vrancea, astfel încât nu s-a putut susţine că înscrisurile au fost reţinute de partea adversă sau că nu au putut fi invocate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor. O asemenea împrejurare presupune o situaţie obiectivă, asimilabilă forţei majore, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită de revizuentă, ceea ce nu se regăseşte în speţă.
Pe de altă parte, independent de cele arătate mai sus, esenţial în cauză este faptul că înscrisurile invocate nu au forţa probantă prin ele însele, nefiind înscrisuri doveditoare, în sensul procedural al termenului, deoarece, pentru a dobândi acest caracter este nevoie să fie completate cu alte mijloace de probă, respectiv cu expertiza tehnică imobiliară.
Însăşi revizuenta a susţinut, prin cererea de chemare în judecată, necesitatea efectuării unei expertize, solicitând ca pe baza înscrisurilor noi şi a expertizei, să se admită cererea de revizuire şi să se respingă contestaţia formulată de intimata-contestatoare, ca neîntemeiată.
Deşi în apel revizuenta a invocat pentru prima dată şi faptul că planurile prezentate au forţă probantă prin ele însele, această susţinere nu poate fi primită, având în vedere că pentru desluşirea şi interpretarea acestora este nevoie de mijlocirea unui expert.
În plus, fără confirmarea înscrisurilor respective printr-o expertiză, nu se poate stabili dacă acestea au caracter determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscute de către instanţă cu ocazia judecării fondului, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată, ultima condiţie menţionată mai sus.
Prin urmare, dat fiind faptul că este necesar ca înscrisurile noi invocate să fie completate cu alte mijloace de probă, în mod corect a constatat prima instanţă că acestea nu au caracterul unor acte doveditoare, nefiind îndeplinită cea de-a doua condiţie de admisibilitate a revizuirii.
Susţinerea recurentei, în sensul că, atunci când se referă la ipoteza unor înscrisuri noi, art. 322 pct. 5 nu distinge între actele susceptibile a forma nemijlocit convingerea magistratului şi actele pentru a căror interpretare şi desluşire magistratul are nevoie de mijlocirea unui expert, nu poate fi primită, deoarece chiar textul invocat prevede condiţia ca înscrisurile să fie doveditoare, ceea ce înseamnă că acestea trebuie să aibă forţă probantă intrinsecă, fără a mai fi necesară efectuarea de probe suplimentare care să le confirme sau să le completeze.
Pe de altă parte, a accepta ca înscrisul invocat să poată fi completat cu alte probe în această fază procesuală ar însemna a transforma calea de atac a revizuirii, cale extraordinară de atac de retractare, într-o cale ordinară de atac, în care este posibilă administrarea oricăror mijloace de probă, ceea ce nu poate fi admis, deoarece nu acesta a fost scopul avut în vedere de legiuitor la reglementarea revizuirii.
Nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., în mod corect a respins prima instanţă cererea de revizuire ca inadmisibilă, hotărârea apelată fiind legală şi temeinică, astfel încât, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul revizuentei, ca nefondat.
Împotriva menţionatei hotărâri a declarat recurs revizuenta R.A. - A.P.P.S., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a susţinut următoarele: - instanţa de apel a comunicat decizia atacată doar la unul dintre sediile procesuale indicate, cu încălcarea prevederilor art. 98 C. proc. civ., întrucât, într-o atare ipoteză ar fi trebuit fie să comunice decizia la ambele sedii, fie la primul termen să solicite, în mod expres, sediul pentru comunicarea actelor procesuale.
În lipsa unei asemenea măsuri, comunicarea deciziei la sediul indicat de avocat nu a fost conformă normelor legale procedurale, în acest fel cauzându-li-se un prejudiciu constând în imposibilitatea de a exercita calea de atac în termenul prevăzut de lege.
Deşi au arătat în cuprinsul declaraţiei de apel sediul său ca fiind în Bucureşti, sector 1, indicat atât la judecata fondului, cât şi a revizuirii, instanţa a dispus comunicarea hotărârii la sediul cabinetului de avocatură, deşi nu a fost mandatată în acest sens, în raport de menţiunile contractului de asistenţă juridică, ale cărei efecte au încetat la data de 9 februarie 2011.
Nici până în acest moment, societatea de avocatură nu le-a adus la cunoştinţă împrejurarea modificării sediului procesual şi nici nu a înştiinţat instanţa cu privire la încetarea mandatului său, astfel cum prescriu dispoziţiile art. 72 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 143 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat.
Întrucât decizia instanţei de apel nu le-a fost comunicată, au fost puşi în imposibilitatea de a formula/declara recurs, motiv pentru care au solicitat comunicarea deciziei şi repunerea în termenul legal de exercitare a căii de atac a recursului.
Ulterior, prin petiţia depusă la dosar recurs, recurenta a susţinut, în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că cererea de revizuire este, contrar soluţiei atacate, admisibilă pentru considerentele:
- cele trei înscrisuri de care au înţeles să se prevaleze - planul "Nordul Olteniei", aerofotografiere executată în anul 1970 şi planul cadastral aferent trapezului, L35 - 97D - a - 2 - IV şi aerofotografiere executată în anul 1983 - nu au fost depuse la dosarul cauzei şi nici nu au fost puse la dispoziţia experţilor, partea neavând cunoştinţă de existenţa lor.
Înscrisurile evidenţiate, astfel cum rezultă din expertiza extrajudiciară efectuată de expert D.M.F., relevă lipsa de identitate între actuala construcţie a V.B., notată C1, şi construcţia pretins preluată de stat în anul 1949 din patrimoniul autorilor reclamantei, fiind de natură să conducă la o altă concluzie faţă de expertiza judiciară ce a fost efectuată în cauză ce a vizat fondul litigiului.
Întrucât înscrisurile nou-depuse fac dovada că în anul 1960, deci ulterior preluării domeniului de către stat, nu exista vila ce face obiectul litigiului, este evident că aceste înscrisuri sunt determinante pentru a forma convingerea instanţei că nu există identitate între imobilul preluat de stat şi cel revendicat, situaţie în care soluţia ce ar fi putut fi pronunţată în cauză era de respingere a acţiunii reclamantei.
Sunt întrunite şi celelalte condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv a contemporaneităţii înscrisurilor cu data pronunţării hotărârii atacare, ca şi cel al imposibilităţii invocării lor, întrucât, aşa cum au arătat instanţei, au aflat de existenţa acestor înscrisuri întâmplător, în cadrul unui alt litigiu, inclusiv experţii fiind în imposibilitatea procurării lor, denotă imposibilitatea sa obiectivă de a intra în posesia acestora.
Este întrunită şi cerinţa caracterului determinant al înscrisului cu privire la soluţia ce ar fi fost pronunţată în cauză, sens în care au arătat că, aşa cum au precizat mai sus, înscrisurile menţionate dovedesc împrejurarea că imobilul pretins, despre care se susţine că ar fi fost preluat de stat în anul 1949, nu exista în anul 1970, context în care soluţia ce ar fi trebuit pronunţată în cauză era de respingere a acţiunii introductive, soluţie contrară celei pronunţate în cauză, de admitere a acţiunii reclamanţilor.
Referitor la calea de atac dedusă judecăţii, se constată următoarele:
Cât priveşte repunerea recurentei în termenul de declarare a căii de atac, se constată, în aplicaţiunea art. 103 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 301 C. proc. civ., că nefiindu-i comunicată, astfel cum temeinic susţine recurenta, la sediul procesual indicat în faţa instanţei, în cursul procedurii judiciare - Bucureşti, sector 1 -, recurenta se află încă în cadrul termenului de exercitare a căii de atac, context în care recursul declarat în cauză se priveşte a fi formulat în termenul legal de recurs.
Cât priveşte calea de atac dedusă judecăţii, se reţine ca nefiind fondate criticile aduse hotărârii atacate şi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele:
Revizuenta a invocat drept caz de revizuire motivul prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri definitive se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o întâmplare mai presus de voinţa părţilor (...)".
Or, astfel cum legal au reţinut instanţele, în sensul normei citate, poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi pe care partea nu l-a putut prezenta instanţei pentru că a fost reţinut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forţă majoră. Cu referire la această cerinţă a legii se constată, relativ la înscrisul "planul Nordul Olteniei", că acesta a fost depus în cauză, astfel încât acest înscris nu întruneşte condiţiile normei de a fi un înscris nou în sensul legii.
Cât priveşte celelalte înscrisuri invocate - planul cadastral şi aerofotografieri executate la nivelul anilor 1970, respectiv aferentă anului 1983 -, se reţine că, aflându-se în păstrarea O.C.P.I. Vrancea, partea putea să intre oricând în posesia lor, în măsura în care ar fi făcut minime diligenţe, astfel încât nu se verifică condiţia că înscrisurile indicate, considerate ca hotărâtoare, au fost reţinute de partea potrivnică ori nu au putut fi invocate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Actele menţionate, indicate a fi acte noi şi în baza cărora a fost formulată cererea de revizuire, s-au aflat permanent în păstrarea unei instituţii publice şi nu au fost depuse la dosar la data soluţionării fondului cauzei nu datorită unei împrejurări "mai presus de voinţa părţii", ci datorită neglijenţei acesteia care, deşi a avut posibilitatea de a procura actul, a omis a-şi formula o apărare în sensul celei invocate prin formularea cererii de revizuire. Ca urmare, pe acest considerent, este inadmisibilă analiza fondului litigiului, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. referitoare la existenţa unei împrejurări insurmontabile (mai presus de voinţa părţii/de natura forţei majore) pentru procurarea actului.
Pe de altă parte, înscrisurile invocate nu au, prin ele însele, forţă probantă în sensul procedural al termenului, întrucât, pentru a avea această aptitudine/caracter, cum de altfel însăşi partea arată, se impune, în completare, administrarea unor alte probe, respectiv a unei expertize tehnice de specialitate, ceea ce, de asemenea, conduce la neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii deduse judecăţii.
Neîndeplinirea acestor cerinţe atrage, astfel cum legal au reţinut instanţele, inadmisibilitatea cererii deduse judecăţii, care corect a fost respinsă de cele două instanţe. A accepta opinia revizuentei, de completare a probaţiunii, în revizuire, înseamnă a transforma calea de atac dedusă judecăţii, cale extraordinară de atac, de retractare, într-una ordinară, în care este posibilă administrarea oricăror probe (inclusiv expertiza tehnică), aceasta echivalând cu o reformare a unei cauze irevocabile, ceea ce, cu evidenţă, nu este admisibil, astfel cum legal au reţinut instanţele.
Celelalte aspecte evocate în susţinerea existenţei motivului de revizuire invocat, în raport de neîndeplinirea condiţiilor evocate, sunt irelevante în analiza cauzei, ele fiind prevăzute cumulativ celor menţionate (şi neîndeplinite), motiv pentru care nu se mai impune a fi analizate.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, constatând că nu este incident motivul de recurs invocat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta R.A. - A.P.P.S. împotriva Deciziei nr. 387A din 7 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 septembrie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 5210/2012. Civil. Legea 10/2001. Pretenţii.... | ICCJ. Decizia nr. 5203/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
