ICCJ. Decizia nr. 5216/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5216/2012
Dosar nr. 2602/30/2010
Şedinţa publică din 12 septembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 2544 din 8 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2602/30/2010, Tribunalul Timiş, după ce a respins excepţiile de inadmisibilitate a acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, a admis în parte acţiunea reclamantului C.D. împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de către D.G.F.P. Timiş, şi după ce a constatat caracterul politic al măsurii administrative a stabilirii de domiciliu obligatoriu pentru tatăl reclamantului - C.M.I. -, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.000 euro, din care 5.000 euro pentru condamnarea politică a tatălui reclamantului şi alţi 5.000 euro pentru stabilirea de domiciliu obligatoriu pentru aceeaşi persoană.
Pentru a pronunţa această sentinţă, în urma probelor administrate în cauză, tribunalul a constatat că tatăl reclamantului a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 515/1953 la o pedeapsă de 5 ani de muncă silnică, pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 3 lit. d) din Decretul nr. 199/1950, combinat cu art. 1 - 3 şi art. 209 C. pen. şi la 15 ani de muncă silnică pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 209 C. pen., dispunându-se în urma contopirii executarea pedepsei celei mai grele, aceea de 15 ani muncă silnică, cu confiscarea totală a averii şi degradarea militară.
Ulterior, tatăl reclamantului a fost graţiat prin Decretul nr. 535/1955 şi la data de 16 decembrie 1955 a fost eliberat din detenţie, însă i s-a instituit domiciliu obligatoriu în localitatea Oţelu Roşu, şi abia la data de 1 septembrie 1957 i s-a acordat permisiunea să se reîntoarcă în Timişoara.
Astfel, tribunalul a reţinut că infracţiunea pentru care a fost condamnat tatăl reclamantului, dar şi măsura stabilirii domiciliului obligatoriu se încadrează în dispoziţiile prev. de art. 1 alin. (2) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 şi prin urmare, constituie de drept condamnare cu caracter politic.
În consecinţă, în baza dispoziţiilor reglementate de art. 5 lit. a) din aceeaşi lege, luând în considerare dispoziţiile stabilite de O.U.G. nr. 62/2010, tribunalul a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.000 euro.
Prin Decizia nr. 835 din 3 mai 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de reclamantul C.D.; a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - reprezentat de către D.G.F.P. Timiş; a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea reclamantului, în totalitate.
În considerentele deciziei s-a reţinut că motivul pentru care reclamantul nu are dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 este faptul că acest text legal, care reprezintă temeiul juridic al acţiunii acestuia, a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, decizie publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
Împotriva menţionatei decizii a declarat şi motivat recurs, în termen legal, reclamantul C.D., pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora s-a arătat că, în mod greşit curtea de apel a admis apelul pârâtului şi a respins apelul reclamantului.
La termenul din 12 septembrie 2012, Înalta Curte a pus în discuţie aspectul nesemnării cererii de recurs, cerinţă impusă de art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., părţile prezente având poziţia exprimată în practicaua prezentei decizii.
Analizând cu prioritate această excepţie a nulităţii recursului, datorită caracterului său peremptoriu, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul art. art. 3021 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. rezultă că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, semnătura.
De altfel, potrivit Deciziei nr. XXXIX din 7 mai 20007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, dată în recurs în interesul legii, dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. „d” raportate la art. 316 C. proc. civ. se interpretează în sensul că cererea de recurs trebuie să cuprindă semnătura părţii.
Nerespectarea acestei cerinţe poate fi împlinită în condiţiile art. 133 C. proc. civ., partea putând să semneze cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, iar când este prezentă în instanţă în chiar şedinţa de judecată în care a fost invocată nulitatea.
Cererea de recurs nu a fost semnată de recurentul-reclamant deşi s-a acordat un termen în acest sens, şi nici nu s-a depus un exemplar semnat de acesta, deşi i s-a pus în vedere şi acest aspect.
Ca atare, raportat şi la art. 298 C. proc. civ., care prevede că dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu, cât şi ale art. 316 C. proc. civ., conform căruia dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol, Înalta Curte constată că sancţiunea prevăzută de art. 133 alin. (1) se aplică şi cererii de recurs, deoarece dispoziţiile de procedură privind semnarea cererii de învestire a instanţei nu sunt potrivnice celor privind cererea de recurs.
Din perspectiva celor expuse, urmează a se anula cererea de recurs, ca nesemnată, în temeiul art. 133 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează cererea de recurs formulată de reclamantul C.D. împotriva Deciziei nr. 835 din 3 mai 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, ca nesemnată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5215/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 5218/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
