ICCJ. Decizia nr. 5256/2012. Civil

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizie nr. 5256/2012

Dosar nr. 79/89/2002*/a1

Şedinţa din camera de consiliu de la 12 septembrie 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13 iulie 2012, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, petenta S.C. A.D. S.A. reprezentată prin lichidator judiciar T.C.M., a solicitat lămurirea cu privire la înţelesul sau aplicarea dispozitivului Deciziei nr. 41 din 1 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în Dosarul nr. 79/89/2002, în temeiul art. 281 şi următoarele C. proc. civ.

La termenul din 12 septembrie 2012, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra necompetenţei sale materiale în judecarea prezentei cereri.

Se constată competenţa Curţii de Apel Iaşi, în soluţionarea cererii de faţă, având în vedere argumentele ce succed.

Dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ. care constituie temeiul juridic al cererii prevăd că "în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice".

Cum, în speţă, petenta a învestit instanţa cu o cerere ce vizează lămurirea cu privire la înţelesul sau aplicarea dispozitivului Deciziei nr. 41 din 1 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, faţă de prevederile legale mai sus redate, se constată necompetenţa materială în soluţionare a acestei cereri de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În considerarea celor ce preced, urmează a se declina competenţa soluţionării în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a cererii de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 41 din 1 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, formulată de petenta S.C. A.D. S.A. reprezentată prin lichidator judiciar T.C.M., în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 septembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5256/2012. Civil