ICCJ. Decizia nr. 5324/2012. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5324/2012
Dosar nr. 1930/54/2011
Şedinţa publică din 14 septembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. Jiu sub nr. 21242/318/2010, reclamanţii B.E., C.J., D.P., D.C. şi C.M.C. au chemat în judecată pârâta SC F.C. SRL solicitând instanţei, ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acesteia să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 1939,36 m.p. ocupată de clădirea fostei F.P. din Turceni, teren pe care reclamanţii îl evaluează la suma de 1.000 lei, sub aspectul timbrajului, cât şi obligarea pârâtei să-şi demoleze construcţia, iar în caz de refuz să fie abilitaţi reclamanţii să facă acest lucru pe seama şi cheltuiala pârâtei. Au mai solicitat ca urmare a revendicării terenului să dispună rectificările cuvenite în Cartea Funciară a localităţii Turceni, potrivit art. 34 şi 35 din Legea nr. 7/1996 şi obligarea pârâtei la plata lipsei de folosinţă a terenului pe ultimii doi ani pe care o evaluează la suma de 3.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 2456 din 15 martie 2011, pronunţată de Judecătoria Tg. Jiu, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secţia comercială.
S-a reţinut faptul că reclamanţii au solicitat demolarea unui imobil adjudecat de pârâtă prin procesul verbal de adjudecare din data de 15 decembrie 2006, iar conform bilanţului contabil depus la dosar, imobilul care face parte din patrimoniul social al pârâtei, are o valoare contabilă de 242.000 lei.
Ca atare, instanţa de fond a apreciat că tribunalul este competent a soluţiona cauza în primă instanţă, având în vedere faptul că valoarea imobilului pentru care se solicită demolarea depăşeşte valoarea de 100.000 lei, cât şi faptul că imobilul face parte din patrimoniul social al pârâtei, care este o societate comercială.
Tribunalul Gorj, secţia comercială, prin sentinţa nr. 347 din 13 septembrie 2011, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tg. Jiu.
S-a reţinut faptul că primul capăt de cerere este revendicarea terenului, cererea fiind evaluabilă în bani fără să depăşească valoarea de 100.000 lei, astfel încât instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este judecătoria.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere prin care se solicită demolarea construcţiei, s-a apreciat că aceasta este o cerere neevaluabilă în bani, fiind incidente dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., respectiv prorogarea legală de competenţă, astfel că judecătoria este competentă să se pronunţe şi asupra acestui capăt de cerere accesoriu.
Prin decizia civilă nr. 88 din 6 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a stabilit competenta de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţi, în favoarea Judecătoriei Târgu-Jiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a apreciat că Judecătoria Tg. Jiu este competentă a soluţiona cauza în primă instanţă, având în vedere următoarele considerente:
Analizând obiectul acţiunii, se constată că reclamanţii au chemat în judecată societatea pârâtă solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 1939,36 m.p. ocupată de clădirea fostei F.P. din Turceni, teren pe care reclamanţii îl evaluează la suma de 1.000 lei, cât şi obligarea pârâtei să-şi demoleze construcţia, iar în caz de refuz să fie abilitaţi reclamanţii să facă acest lucru pe seama şi cheltuiala pârâtei. Au mai solicitat ca urmare a revendicării terenului să se dispună rectificările cuvenite în Cartea Funciară a localităţii Turceni, potrivit art. 34 şi 35 din Legea nr. 7/1996 şi obligarea pârâtei la plata lipsei de folosinţă a terenului pe ultimii doi ani pe care o evaluează la suma de 3.000 lei.
Principalul capăt de cerere este revendicarea terenului, cererea fiind evaluabilă în bani fără să depăşească valoarea de 100.000 lei, astfel că judecătoria este instanţa competentă a soluţiona cauza în primă instanţă.
În ce priveşte capătul de cerere în demolarea construcţiei, Curtea a apreciat că este o cerere accesorie, astfel că devin incidente dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., respectiv prorogarea legală de competenţă şi, ca atare, judecătoria este competentă să se pronunţe şi asupra acestui capăt de cerere accesoriu.
Prin urmare, deşi capătul de cerere în demolarea construcţiei este evaluabil în bani, iar valoarea imobilului este peste 100.000 lei, având în vedere că este o cerere accesorie, Curtea a apreciat că şi acest capăt de cerere se soluţionează în primă instanţă de către judecătorie.
Ca atare, având în vedere dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., Curtea a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Judecătoriei Tg. Jiu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC F.C. SRL
Prin motivele de recurs se invocă interpretarea greşită a actelor deduse judecaţii şi aplicarea greşită a legii.
În acest sens se invocă greşita apreciere a instanţei cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, prin care reclamanţii au solicitat demolarea construcţiei pârâtei, ca fiind o cerere neevaluabilă în bani şi accesorie, fapt ce a dus la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 17 C. proc. civ., implicând prorogarea legală de competenţă în favoarea judecătoriei.
Recurenta pârâtă susţine că această cerere este una principală, evaluabilă în bani, făcându-se dovada valorii acestui imobil, care aparţine unei societăţi comerciale. Prin urmare, în speţă, se impunea disjungerea dosarului, iar acest capăt de cerere să se judece de Tribunalul Gorj, secţia comercială.
Mai mult, în sentinţă nu se vorbeşte de cererea reconvenţională, care are mai multe capete ce revin pentru justa soluţionare Tribunalului Gorj, secţia comercială.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, în sensul stabilirii ca fiind competent în soluţionarea cererii de chemare în judecată Tribunalului Gorj, secţia comercială, aşa cum a motivat si Judecătoria Tg Jiu.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că nu este fondat.
Prin motivele de recurs formulate se critică, în esenţă, aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 17 C. proc. civ., urmare greşitei calificări a celui de-al doilea capăt din cererea reclamanţilor, prin care au solicitat demolarea construcţiei aparţinând societăţii pârâte, ca fiind o cerere neevaluabilă în bani şi având caracter accesoriu.
În speţă, capătul principal de cerere este revendicarea terenului în suprafaţă de 1939,36 m.p. ocupat de clădirea fostei F.P. din Turceni, cererea fiind evaluabilă în bani fără să depăşească valoarea de 100.000 lei, conform precizărilor făcute de reclamanţi, astfel că, în mod corect s-a apreciat că judecătoria este instanţa competentă a soluţiona cauza în primă instanţă.
În ce priveşte capătul de cerere privind demolarea construcţiei aparţinând societăţii pârâte, de asemenea, în mod corect Curtea de apel a apreciat că este o cerere accesorie, şi că devin incidente dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., privind prorogarea legală de competenţă şi, ca atare, judecătoria este competentă să se pronunţe şi asupra acestui capăt de cerere accesoriu.
Susţinerea recurentei pârâte că această cerere (privind demolarea construcţiei), este una principală, evaluabilă în bani, nu poate fi primită, raportul dintre revendicare şi obligarea pârâtei să-şi demoleze construcţia, rezolvându-se în favoarea revendicării, ca fiind cererea principală în proces, celelalte capete de cerere rămânând accesorii şi subsecvente revendicării.
Pentru ca această a doua cerere să poată fi considerată principală era necesar să se fi formulat o acţiune cu două (sau mai multe) capete de cerere principale, care să nu fi putut atrage niciunul o anumită competenţă, ceea ce nu este cazul în speţă.
Prin urmare, fiind evident că primul capăt de cerere în cauză, este cel principal, iar cel de-al doilea capăt de cerere este accesoriu celui dintâi, operează prorogarea legală de competenţă, astfel cum aceasta este reglementată prin dispoziţiile art. 17 C. proc. civ., dispoziţii care stipulează că, cererile incidentale şi accesorii sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală, în scopul unei judecăţi unitare şi al evitării pronunţării unor soluţii contradictorii.
Referitor la susţinerea recurentei pârâte privind cererea reconvenţională, Înalta Curte constată că indiferent de obiectul cererii reconvenţionale şi de valoarea acestuia, instanţa competentă rămâne cea învestită cu soluţionarea cererii principale, deoarece competenţa materială de soluţionare a cauzei este atrasă de cererea principală.
Prin urmare, s-a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 17 C. proc. civ., şi având în vedere că instanţa competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă a statuat în favoarea Judecătoriei Târgu-Jiu competenţa de soluţionare a cauzei, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC F.C. SRL împotriva deciziei civile nr. 88 din 6 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia a IlI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5385/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5330/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
