ICCJ. Decizia nr. 5389/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a IX-a, contencios administrativ și fiscal, la 8 ianuarie 2008, reclamantul Prefectul Județului Ilfov a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Orașului Popești-Leordeni, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea Dispoziției nr. 454 din 5 iulie 2007.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin dispoziția a cărei anulare solicită, s-a propus acordarea către numitul P.N. de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, fără a se ține seama de elementele de identificare a bunului imobil, acordându-se mai mult decât s-a cerut. S-a susținut că, în cererea depusă, petentul P.N. nu a făcut referire la terenul aferent construcției demolate însă prin dispoziția primarului s-a propus acordarea de despăgubiri și pentru imobilul teren.
Prin încheierea din 23 mai 2008, Tribunalul București, secția a IX-a, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței funcționale și a înaintat dosarul conducerii Tribunalului București, spre repartizare la o secție civilă.
Prin Sentința civilă nr. 1360 din 25 septembrie 2008, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Prin Sentința civilă nr. 488 din 11 februarie 2003, Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, a declinat competența soluționării pricinii în favoarea Tribunalului București, a constatat conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel București, în vederea pronunțării regulatorului de competență.
Prin Sentința civilă nr. 21 din 9 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a stabilit competența Tribunalului București, secția civilă, în soluționarea cauzei, având în vedere, în principal, Decizia nr. IX/2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii.
Pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. 25550/3/2008 la 30 iunie 2008.
Prin precizarea depusă la 10 februarie 2010, reclamantul a arătat că înțelege să cheme în judecată pe moștenitorii beneficiarului dispoziției atacate, numiții P.E., P.I., P.P. și N.C.
Prin Sentința civilă nr. 375 din 11 martie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată, reținând că argumentul invocat de acesta în constatarea nulității dispoziției nu este fondat, având în vedere actele din dosarul administrativ constituit la unitatea deținătoare, ca urmare a formulării Notificării nr. 901/2001 de către numitul P.N.
Tribunalul a constatat, de asemenea, că reclamantul nu a făcut dovada că, în speță, unitatea deținătoare a făcut o greșită aplicare a art. 10 din Legea nr. 10/2001 sub aspectul îndreptățirii numitului P.N. la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în cauză, respectiv că suprafața de teren aferentă imobilului demolat poate fi restituită în natură, prin depunerea unui raport de expertiză care să constate posibilitatea retrocedării suprafeței libere rămase după demolarea construcției.
împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamantul Prefectul Județului Ilfov, invocând greșita aplicare a legii, deoarece instanța de fond nu a ținut seama de modul în care legiuitorul distinge între imobilul construcție cu destinația de locuință și imobilul teren aferent construcției, aflat în intravilanul localității.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 753 A din 29 septembrie 2011, a admis apelul reclamantului Prefectul Județului Ilfov și a schimbat în tot sentința, a admis în parte cererea și a anulat, în parte, Decizia nr. 454 din 5 iulie 2007 emisă de Primarul Orașului Popești-Leordeni, în sensul că propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent privește numai imobilul construcție demolată, situat în Str. L. nr. 29, Oraș Popești-Leordeni, județ Ilfov, și nu și imobilul teren situat la aceeași adresă.
S-au menținut celelalte dispoziții ale Deciziei nr. 454/2007.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în esență, că prin notificarea înregistrată la 17 august 2001, numitul P.N. a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru "imobilul demolat abuziv în anul 1988, situat în comuna Popești-Leordeni, în Str. L. nr. 29", astfel că acordându-se măsuri reparatorii și pentru teren, prin Dispoziția nr. 454, emisă la 5 iulie 2007, s-a încălcat principiul disponibilității.
S-a reținut că prin Sentința nr. 1092/1991 a Judecătoriei Sectorului Agricol Ilfov, definitivă și irevocabilă, s-a constatat calitatea reclamanților P.N. și P.E. de constructori de bună credință ai imobilului compus din 5 camere și dependințe, amplasat pe un teren în suprafață de 790 m.p. și demolat în anul 1989.
Prin urmare s-a reținut că terenul nu s-a aflat în proprietatea notificatorului.
împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Primarul Orașului Popești-Leordeni, județul Ilfov, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul a susținut că noțiunea de imobil, în accepțiunea art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 include terenurile cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la momentul preluării abuzive.
S-a învederat că este de notorietate faptul că în mediul rural, toate imobilele construcții aveau și teren aferent construcției, asimilat noțiunii de "imobil", astfel că în mod corect, prin dispoziția emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 s-au acordat despăgubiri și pentru teren.
Intimatul Prefectul Județului Ilfov a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
în faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând criticile invocate de pârâtul-recurent, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Reținând că dispoziția prin care a fost soluționată notificarea formulată de numitul P.N. a fost emisă cu încălcarea principiului disponibilității, instanța de apel a pronunțat o soluție legală. S-a avut astfel în vedere faptul că s-a propus de către pârâtul Primarul Orașului Popești-Leordeni acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, atât pentru construcția demolată abuziv, cât și pentru terenul aferent acesteia, deși, prin notificare s-a solicitat acordarea de despăgubiri numai pentru "imobilul cu destinația de locuință".
Potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, notificarea trebuie să cuprindă elementele de identificare ale imobilului solicitat. în speță, notificatorul a făcut referire doar la construcția demolată, noțiune ce se suprapune definiției imobilului, dată prin prevederile pct. 6.1. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, care fac o distincție explicită între imobilele de construcții și imobilele terenuri.
Prin urmare, în condițiile în care intenția notificatorului nu a fost exprimată fără echivoc în sensul solicitării de despăgubiri și pentru terenul aferent construcției, nu se poate susține că s-au interpretat eronat dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2011, republicată.
De altfel, nu este lipsită de relevanță împrejurarea reținută de instanța de apel, în sensul că P.N. și P.E. au avut calitatea de constructori de bună credință pe terenul de 790 m.p., ce nu se afla în proprietatea lor, așa cum s-a reținut cu putere de lucru judecat prin Sentința nr. 1092/1991 a Judecătoriei S.A.L, definitivă și irevocabilă. Ca atare, nefiind proprietar al terenului, P.N. nici nu ar fi fost îndreptățit să obțină măsuri reparatorii pentru preluarea abuzivă a acestuia.
Se va constata, în consecință, că nu este întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost invocată formal, astfel că nu va fi analizată.
Pentru toate aceste considerente, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a constatat că recursul pârâtului a fost nefondat și l-a respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5393/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5388/2012. Civil → |
|---|
