ICCJ. Decizia nr. 5394/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin Sentința civilă nr. 1112 din 10 octombrie 2005, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis contestația formulată de W.Y.E. și B. (W.) M. în contradictoriu cu Regia Autonomă a Administrației Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A.D.P.P.S.).
A anulat Decizia nr. 172 din 10 mai 2005, emisă de intimată.
A obligat intimata să restituie în natură contestatorilor terenul lot 107 de circa 643 m.p., din parcelarea Roeselberge a Parcului Filipescu, aflat în București, str. Rabat nr. 21, sector 1.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Prin Notificarea nr. 855 din 12 februarie 2002, contestatorii au solicitat restituirea în natură a suprafeței de teren de 643 m.p., notificare ce a fost respinsă prin Decizia nr. 172 din 10 mai 2005 emisă de intimată, ca fiind lipsită de obiect, întrucât printr-o hotărâre judecătorească anterioară terenul a fost restituit.
Referitor la situația juridică a lotului nr. 107, a constatat că acesta nu constituie unul și același imobil cu cel restituit prin Sentința civilă nr. 414 din 14 aprilie 1999 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, deoarece prin această hotărâre a fost restituit reclamanților lotul nr. 108, de circa 650 m.p., dobândit în baza actului de vânzare-cumpărare nr. 49268 din 4 noiembrie 1946.
Prin Decizia nr. 205 A din 13 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins apelul declarat de RA.A.P.P.S.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta R.A.A.P.P.S., susținând că lotul solicitat prin notificare este unul și același cu cel restituit prin hotărâre judecătorească și că nu are calitate procesuală pentru lotul nr. 107 din fosta parcelare.
A mai susținut recurenta că reclamanții nu au făcut dovada calității de moștenitori a defuncților T.W. și S.W., proprietarii inițiali ai imobilului și că instanțele nu au ținut cont de faptul că terenul pentru care s-a dispus restituirea este ocupat parțial cu construcții.
Prin Decizia civilă nr. 6980 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost admis recursul formulat de pârâta R.A.A.P.P.S. împotriva Deciziei nr. 205 A din 13 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, pe care a casat-o și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.
Pentru a decide astfel, înalta Curte a reținut ca nefondate criticile referitoare la faptul că reclamanții nu au făcut dovada calității de moștenitori ai defuncților T.W. și S.W. pentru că nu ar fi fost proprietatea acestora, ci a numiților C.W. și A.W.
A reținut, însă, ca întemeiate susținerile recurentei legate de faptul că restituirea în natură a terenului nu este posibilă pentru că este ocupat de construcții autorizate.
înalta Curte a recomandat instanței de rejudecare să administreze probele necesare, inclusiv o expertiză tehnică, urmând ca expertul, față de hotărârea pronunțată în acțiunea în revendicare, îndreptată ulterior, de procesul-verbal de punere în posesie, de contractele de vânzare - cumpărare invocate de contestatori și autorizația nr. 13 Ml946, să stabilească amplasamentul terenului nerestituit prin Sentința civilă nr. 414 din 14 aprilie 1999 a Tribunalului București precum și al construcțiilor edificate conform autorizației sus-menționate.
De asemenea, expertul va stabili dacă terenul nerestituit contestatorilor este ocupat de construcții autorizate, edificate după preluare, data la care au fost edificate aceste construcții și care este suprafața de teren neocupată, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001.
După stabilirea acestor împrejurări se va analiza cererea contestatoarelor în raport de prevederile art. 10 alin. (2), (3) și (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, și se vor stabili măsurile reparatorii la care acestea sunt îndreptățite.
în rejudecare, după casarea, cu trimitere, prin Decizia civilă nr. 172A din 3 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, a respins ca nefondat apelul pârâtei.
S-a reținut, din raportul de expertiză efectuat în cauză, că terenul nerestituit prin Sentința civilă nr. 414/1999 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, este ocupat de construcții edificate prin autorizația nr. 1311/1947 din 30 ianuarie 1947 și autorizațiile de construire nr. 904/15/R/14290 din 9 iunie 2006, nr. 109/4 Tc/R/15776 din 28 mai 2007 și nr. 510/05 R/15775 din 7 iunie 2007, precum și că nu au fost edificate alte construcții de către Stat după preluarea terenului.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta RA.A.P.P.S., susținând prin motivele de nelegalitate că instanța de apel nu a lămurit neconcordanța existentă cu privire la lotul ce a fost restituit prin Sentința civilă nr. 414 din 14 aprilie 1999 și lotul solicitat prin prezenta cauză, nu a răspuns obiectivului stabilit de instanța supremă prin decizia de casare și în mod greșit i-au fost respinse obiecțiunile formulate la raportul de expertiză.
Prin Decizia civilă nr. 3473 din 3 iunie 2010, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâta RA.A.P.P.S. împotriva Deciziei nr. 172A din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
înalta Curte a constatat că nu toate obiectivele stabilite prin decizia de casare au fost atinse prin raportul de expertiză efectuat în apel, în acest sens neidentificându-se terenul nerestituit ca întindere (suprafață și lot) și construcția edificată conform autorizației nr. 13 M 1946 pe aceasta și nici suprafața de teren neocupată, în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Instanța de apel nu a lămurit neconcordanța existentă cu privire la lotul ce a fost restituit prin Sentința civilă nr. 414 din 14 aprilie 1999 și lotul solicitat a fi restituit prin prezenta cauză, urmând să stabilească amplasamentul terenului nerestituit și al construcțiilor edificate, conform autorizației nr. 13 M 1946, precum și al celor autorizate, edificate după preluare, data la care au fost edificate aceste construcții și care este suprafața de teren neocupată în raport de hotărârea pronunțată prin sentința civilă nr. 414 din 14 aprilie 1999, îndreptată ulterior de procesul verbal de punere în posesie nr. 615 din 12 octombrie 1999 și de contractele de vânzare - cumpărare invocate de reclamanți și autorizația nr. 13 M 1946.
A mai reținut că instanța de apel nu a stabilit împrejurările de fapt ale procesului și nu a analizat cererea reclamanților în raport de prevederile art. 10 alin. (2), (3) și (5) din Legea nr. 10/2001.
Rejudecând apelul după casarea cu trimitere, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr. 206 A din 12 iulie 2011 a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta RA.A.P.P.S.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut, în esență, următoarele:
Prin raportul de expertiză întocmit de expertul topograf N.A. au fost identificate cele două loturi (107 și 108) în raport de contractele de vânzare - cumpărare nr. 22893/1946 și nr. 49268/1946 cât și de planul parcelar al fostului parc Filipescu.
Din raportul de expertiză construcții întocmit de expert D.P. rezultă că, fostele loturi 107 și 108 formează în prezent un imobil unitar, situat în str. Rabat nr. 21, din compunerea căruia fac parte două corpuri de clădire, respectiv: corpul de clădire principal cu destinația birouri, în regim de înălțime S + P + 4 E și un corp de clădire cu destinația garaje, regim de înălțime parter.
Expertul a precizat că garajele sunt amplasate pe lotul 108, iar clădirea principală este amplasată preponderent pe lotul 107, raportându-se la contractul de vânzare - cumpărare nr. 22893/1946, iar construcțiile existente în prezent au fost edificate în baza autorizației 13 M 1946 și apoi extinse potrivit autorizațiilor nr. 904/15/R/14920/2006 și nr. 109/4 Tc/R/15776/2007 și nr. 510/05R/15775/2007 ce au fost emise de actualul deținător BCR Asigurări SA.
Pentru lămurirea împrejurărilor legate de existența sau nu a unor construcții autorizate edificate de Stat pe terenul identificat ca fiind corespunzător fostului lot 107, Curtea a solicitat precizări apelantei care a arătat că aceste construcții sunt reprezentate de garaj și birouri realizate la nivelul anilor 1973 - 1978 fără a fi însă depusă vreo dovadă de autorizare pentru edificarea lor.
Referitor la autorizația pentru executare lucrări nr. 11 R din 21 septembrie 1978, Curtea a constatat că prin aceasta s-a autorizat construirea unei copertine la imobilul din str. Rabat nr. 21, un atare edificiu nefiind indicat de apelantă ca unul ce există în prezent pe terenul în litigiu și nici nu a fost identificat ca existent prin expertizele dispuse în cauză.
Prin Sentința civilă nr. 414/1999, contestatorilor le-a fost stabilit, în cadrul unei acțiuni în revendicare de drept comun, dreptul de a obține restituirea, de la apelanta - pârâtă a posesiei imobilului compus din terenul ce a format lotul 108 și construcția ce a fost edificată în baza autorizației nr. 13 M 1946.
Singurele elemente în raport de care s-a făcut identificarea imobilului restituit contestatorilor au fost: adresa actuală (str. Rabat nr. 21), numărul actului de vânzare - cumpărare (49268/1946/, nr. lotului/108) înscris cu titlu și suprafață (650 m.p.), autorizație în baza căreia a edificat construcția pe acest teren (13 M 1946).
Ulterior punerii în posesie, contestatorii au înstrăinat imobilul din str. Rabat nr. 21, către BCR Asigurări S.A., iar această din urmă societate a extins lucrările la construcție în perioada 2006 - 2007, situație confirmată și de apelanta - pârâtă.
Deși reclamantelor din acțiunea în revendicare li s-a recunoscut legitimitatea de a obține posesia fostului lot 108, care a format obiect al contractului de vânzare - cumpărare nr. 49268/1946 și a construcției edificate pe schiță în baza autorizației nr. 13 M 1946, nefiind făcută o identificare a coordonatelor fizice ale imobilului în privința căruia s-a dispus această restituire, în fapt aceștia au primit în posesie și o parte semnificativă din fostul lot 107.
în aceste condiții contestatorii sunt îndreptățiți să solicite și să obțină restituirea imobilului în condițiile speciale ale Legii nr. 10/2001.
Curtea a mai reținut că probatoriul administrat nu a relevat existenta vreunei construcții autorizate care să fi fost edificată de stat, după preluare, pe imobilul în litigiu, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (2), (3) și/sau (5) din Legea nr. 10/2001, contestatorii fiind îndreptățiți să le fie restituită în natură și această parte a imobilului din str. Rabat nr. 21.
în ceea ce privește diferența între suprafața menționată în contractul de vânzare - cumpărare nr. 22893/1946 ("circa 643 m.p.") și cea determinată prin măsurătorile făcute de expertul judiciar (de 681 m.p.), Curtea a reținut că în titlul contestatorilor este făcută o aproximare în privința întinderii terenului, iar pe de altă parte o atare diferență este explicabilă și prin utilizarea unor unități de măsurare diferite de cele două determinări.
împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susținut următoarele critici de nelegalitate:
în ceea ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurenta - pârâtă a susținut că instanța de apel a încălcat normele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., fiind împiedicată de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză, raport ce nu a fost depus la dosar cu 5 zile înaintea termenului de judecată, iar instanța a respins cererea de amânare a judecății pentru a lua cunoștință de conținutul raportului.
Referitor la respingerea obiecțiunilor la concluziile expertizei, recurenta a arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât nu a stabilit în mod neechivoc lotul ce face obiectul acestei cauze ca număr și suprafață.
Că, acest obiectiv a fost dispus ca urmare a neclarității dispozitivului Sentinței civile nr. 1112/2005 care prevede restituirea a circa 643 m.p., coroborată cu mențiunea din procesul verbal de executare unde se menționează că suprafața ce se restituie este de 681 m.p.
în raport cu cele expuse, recurenta - pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțată în apel, în sensul admiterii în parte a apelului și modificarea Sentinței civile nr. 1112 din 10 octombrie 2005.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. înalta Curte constată că recursul formulat în cauza de față este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
în baza dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)".
în conformitate cu prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.: "Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
în cazul nulității prevăzute anume de lege, "vătămarea se presupune până la dovada contrarie".
Conform textului de lege, nulitatea intervine numai dacă sunt întrunite cele trei condiții prevăzute de lege și anume: să existe un act de procedură care a fost întocmit cu nerespectarea formelor legale sau de un funcționar necompetent; actul de procedură să fi produs părții o vătămare, iar vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea schiței.
în speță, nu s-a produs nicio vătămare recurenților pârâți, astfel încât actul nu este lovit de nulitate.
Așa cum rezultă din încheierea de dezbatere în apel (f. 344), raportul de expertiză tehnică a fost depus la instanță în 3 exemplare la data de 5 iulie 2011, iar un exemplar a fost comunicat recurentei la 8 iulie 2011, cum de altfel aceasta recunoaște și prin motivele de recurs formulate.
în condițiile în care raportul de expertiză nou efectuat de către expert a avut aceleași concluzii ca și cel anterior depus și care a fost invalidat de instanța de apel doar pentru considerentul viciului de procedură al convocării recurentei - pârâte și de faptul că raportul nou de expertiză a fost comunicat pârâtei la 6 iulie 2011, în mod corect instanța de apel a respins cererea de amânare a judecății neexistând temei pentru acordarea unui nou termen de judecată.
în ceea ce privește critica recurentei referitoare la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză cu privire la diferența între suprafața menționată în contractul de vânzare - cumpărare nr. 22893/1946, de circa 643 m.p., și cea determinată prin măsurătorile făcute de expertul judiciar (de 681 m.p.), Curtea în mod corect a reținut că o atare diferență este explicabilă datorită metodelor de măsurare diferite dar și în raport de coordonatele rezultate din vechiul plan de parcelare.
Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul formulat în cauză a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5397/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5393/2012. Civil → |
|---|
