ICCJ. Decizia nr. 5434/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5434/2012
Dosar nr. 27683/3/2009
Şedinţa publică din 19 septembrie 2012
Asupra recursului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 iunie 2009, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul G.E. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând obligarea pârâtului la restituirea preţului de piaţă al apartamentului nr. 2 situat în Bucureşti, str. A.P. nr. X, sector 2, în baza art. 50 alin. (1) - (2) din Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 1/2009.
Prin Sentinţa civilă nr. 1753 din 22 decembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, a admis în parte cererea reclamantului G.E. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi l-a obligat pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamant a sumei reprezentând preţul încasat pentru imobilul situat în Bucureşti, str. A.P. nr. X, sector 2 (13.861.386 ROL), indexată cu indicele de inflaţie pe perioada 12 noiembrie 1998 până la data plăţii.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că reclamantul a fost titularul Contractului de închiriere nr. 26449 din 29 octombrie 1985 şi beneficiarul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 în ce priveşte cumpărarea imobilului situat în Bucureşti, str. A.P. nr. X, sector 2. În acest scop, reclamantul a achitat la SC A. SA suma de 13.861.386 ROL, reprezentând avansul preţului imobilului, aşa cum rezultă din Chitanţa nr. 2059 din 12 noiembrie 1996 şi considerentele Sentinţei civile nr. 13157 din 8 octombrie 1998, locuinţa neputând face obiectul unui contract de vânzare-cumpărare, întrucât nu mai era în patrimoniul Primăriei Municipiului Bucureşti, fiind restituită către fostul proprietar în baza Sentinţei civile nr. 11367 din 12 decembrie 1996.
Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, instanţa a constatat că, potrivit art. 50 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte au fost încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995 al imobilelor este în sarcina Ministerul Finanţelor Publice, care îl restituie din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 cu modificările ulterioare. În speţă, deşi nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, suma achitată de reclamant s-a plătit în temeiul Legii nr. 112/1995 şi s-a vărsat la dispoziţia Ministerului Finanţelor Publice, aşa cum rezultă din Ordinul de plată nr. 762 din 15 noiembrie 1996, astfel că excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului a fost respinsă ca nefondată.
Tribunalul a reţinut că, în speţă, convenţia de vânzare a bunului în baza Legii nr. 112/1995, deşi intervenită, ea nu a putut fi materializată prin încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare, întrucât acest bun a făcut obiectul unei revendicări, la momentul achitării preţului acţiunea în revendicare fiind pe rolul instanţei, astfel că reclamantul nu poate beneficia de dispoziţiile art. 501 al Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost reglementat prin Legea nr. 1/2009, în sensul restituirii preţului de piaţă.
În ce priveşte restituirea preţului actualizat, tribunalul a reţinut că în cauză s-a dovedit că reclamantul a achitat preţul, care odată încasat atrage incidenţa art. 1337 C. civ., potrivit cu care vânzătorul este răspunzător faţă de cumpărător pentru evicţiunea totală sau parţială a lucrului vândut, evicţiune ce atrage restituirea preţului în temeiul art. 1341 C. civ., însă în speţă devin incidente dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care restituirea preţului actualizat se face de către Ministerul Finanţelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 cu modificările ulterioare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând „schimbarea sentinţei, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi respingerea acţiunii, în principal, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată. Cu ocazia concluziilor asupra fondului, reprezentanta apelanţilor a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia civilă nr. 689A din 5 septembrie 2011, a respins, ca nefondat, apelul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că motivul de apel prin care apelantul pârât Ministerul Finanţelor Publice invocă greşita respingere de către instanţă a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive este neîntemeiat.
Astfel, conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, restituirea preţului plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, precum şi restituirea preţului de piaţă al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, se face de către Ministerul Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Această dispoziţie legală stabileşte calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor în procesele pentru restituirea preţului plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate. Astfel, Ministerul Finanţelor este partea obligată în cadrul raporturilor juridice avute în vedere de textul menţionat. Nu se poate susţine că în cauză ar fi aplicabile dispoziţiile generale în materie de evicţiune prevăzute de Codul civil în situaţia în care au fost adoptate dispoziţiile speciale derogatorii menţionate.
În consecinţă, instanţa de apel a reţinut că în mod corect Tribunalul a apreciat că, în baza acestei dispoziţii legale, calitatea procesuală pasivă în cadrul acţiunilor prevăzute de textul legal aparţine Ministerului Finanţelor Publice şi a respins, în consecinţă, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de această parte.
Din examinarea dispozitivului sentinţei atacate rezultă că obligaţia de plată către reclamant a sumei reprezentând preţul încasat pentru imobilul în litigiu a fost stabilită în sarcina pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, şi nu în sarcina Statului român, nefiind realizată astfel o confuzie sub aspectul celor două persoane juridice, cum susţin apelanţii.
Motivul de apel constând în faptul că instanţa a acordat ce nu s-a cerut, respectiv preţul actualizat cu indicele de inflaţie, în raport de împrejurarea că reclamantul a solicitat valoarea de piaţă a imobilului, este nefondat. Astfel, reclamantul a solicitat despăgubirea sa în urma situaţiei rezultate din admiterea acţiunii în revendicare a foştilor proprietari, iar instanţa a acordat reclamantului despăgubiri cu acest titlu. Împrejurarea că instanţa a apreciat că reclamantului i se cuvine o sumă mai mică decât cea cerută nu presupune că ar fi acordat ce nu s-a cerut, cum eronat susţin apelanţii.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, Curtea constată că, prin Sentinţa civilă nr. 11367 din 12 decembrie 1996 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, a fost admisă acţiunea în revendicare formulată de fostul proprietar, apartamentul în litigiu fiind restituit acestuia, situaţie în care nu s-a mai putut încheia contractul de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru care reclamantul a achitat avansul de 13.861.368 ROL, efectuarea plăţii fiind reţinută în motivarea Sentinţei civile nr. 13157 din 8 octombrie 1998 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti. În această situaţie, reclamantul a solicitat despăgubiri şi a invocat Legea nr. 1/2009.
În ceea ce priveşte termenul de prescripţie aplicabil acţiunii reclamantului, Curtea constată că, faţă de reglementarea Codului civil, acţiunea în garanţie pentru evicţiune este o acţiune personală, despăgubirile nu pot fi cerute decât de la vânzător, iar acţiunea în garanţie pentru evicţiune a cumpărătorului împotriva vânzătorului se prescrie în termenul general de prescripţie. Astfel, conform art. 1 din Decretul nr. 167 din 10 aprilie 1958, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar potrivit art. 3 din acelaşi decret, termenul prescripţiei este de 3 ani. Acest termen începe să curgă, conform art. 7 din Decretul nr. 167/1958, de la data când se naşte dreptul la acţiune.
Prin admiterea acţiunii în revendicare, reclamantul a pierdut dreptul de a încheia contractul de vânzare-cumpărare asupra imobilului, pentru care a achitat avansul. În consecinţă, reclamantul are dreptul la restituirea preţului plătit pentru încheierea respectivului contract.
Regimul juridic al acestei acţiuni este guvernat de dispoziţii speciale, instituite prin Legea nr. 10/2001, şi privesc scutirea de taxă de timbru şi calitatea Ministerului Finanţelor, care, deşi nu este parte în contract, restituie cumpărătorului evins preţul plătit.
În consecinţă, întrucât o lege nouă consacră expres dreptul pretins de reclamant în prezenta cauză, prevăzând noi condiţii în care acest drept se realizează, nu se poate aplica regula generală pentru prescripţia acţiunii în garanţie pentru evicţiune, în sensul că termenul de prescripţie ar începe să curgă de la momentul evicţiunii. Având în vedere că regimul juridic al prezentei acţiuni este cel stabilit de Legea nr. 10/2001 şi că pentru imobilele din domeniul de aplicare al acestei legi, noi condiţii de exercitare a dreptului dedus judecăţii în prezenta cauză au fost stabilite prin Legea nr. 1/2009, Curtea a constatat că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este neîntemeiată. Termenul de prescripţie nu este împlinit în cauză neputându-se considera că prescripţia dreptului la acţiune a început să curgă şi s-a împlinit anterior reglementării sale legale, în modalitatea arătată.
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cât Ministerul Finanţelor Publice, criticând soluţia pentru nelegalitate şi invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii au învederat faptul că în mod eronat, instanţa de apel a respins atât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cât şi a Ministerului Finanţelor Publice, arătând, în esenţă, că instanţa a făcut o confuzie între cele două persoane juridice care au şi calitatea de recurenţi.
În ceea ce priveşte Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, s-a arătat că, acesta nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât prin calitate procesuală se înţelege titlul sau modul în care o persoană participă în raportul juridic, îndreptăţind-o să fie parte în proces.
În Legea nr. 10/2001 nu se prevede obligativitatea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice de a restitui preţul de piaţă, astfel că rezultă fără putinţă de tăgadă că Statul Român, faţă de care s-a admis acţiunea, nu poate fi obligat la plata preţului.
Referitor la Ministerul Finanţelor Publice, de asemenea în mod eronat, instanţa de apel a apreciat că în cauza dedusă judecăţii are calitate procesuală pasivă, stabilind în sarcina acestuia obligaţia de restituire a preţului.
Or, Ministerul Finanţelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre reclamant şi Primăria Municipiului Bucureşti este terţ faţă de acesta, Ministerul Finanţelor Publice având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele încasate de Primăria Municipiului Bucureşti. Această dispoziţie de drept comun, nu poate fi înlăturată prin nicio dispoziţie specială contrară, fiind aşadar pe deplin aplicabilă între părţile în litigiu.
Nici dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natură să confere Ministerului Finanţelor Publice calitate procesuală pasivă, cât timp obligaţia de garanţie pentru evicţiune are un conţinut mai larg decât simpla restituire a preţului.
Cu privire la faptul că instanţa a respins motivul de apel invocat oral, în sensul că în speţă s-a acordat ceea ce nu s-a cerut, s-a susţinut că, aşa cum se poate observa din conţinutul cererii de chemare în judecată, intimatul-reclamant nu a solicitat preţul actualizat al imobilului situat în Bucureşti, str. A.P. nr. X, sector 2, singurul capăt de cerere al acţiunii fiind cel prin care s-a solicitat acordarea preţului la valoarea de circulaţie a imobilului indicat anterior.
Prin urmare, instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut, încălcând în acest fel dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora: „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii” şi în acelaşi timp principiul disponibilităţii.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al intimatului-reclamant, s-a invocat această excepţie cu menţiunea că în mod eronat a apreciat instanţa de apel că dreptul la acţiunea de solicitare a preţului de piaţă al imobilului (pentru că acesta este obiectul acţiunii, şi nu restituirea preţului actualizat) este reglementat de Legea nr. 10/2001.
Recursul declarat de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti este nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi susţinerile părţilor, Curtea constată că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este legală, soluţionând în mod just litigiul dedus judecăţii, iar motivarea Curţii de Apel Bucureşti poate fi reţinută de instanţa de recurs ca fiind adecvată în raport de cauza soluţionată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, cererile sau acţiunile în justiţie privind restituirea preţului actualizat, plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate, cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, sunt scutite de plata taxei de timbru.
Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a modificat art. 50 alin. (3) din Legea 10/2011, având astfel următorul cuprins: „restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi alin. (21) se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, din fondul extrabugetar, constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.
Motivul de recurs privind calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice (MFP) este nefondat în raport de dispoziţiile legale arătate, constatându-se că Tribunalul Bucureşti, ca instanţă de fond a obligat MFP, prin dispozitiv, la plata sumei achitate de intimatul-reclamant. Având în vedere acest aspect, apare ca neîntemeiată şi susţinerea privind confundarea calităţilor celor două persoane juridice, respectiv Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice.
În ceea ce priveşte motivul de recurs privind aplicarea regimului juridic al evicţiunii, acesta nu este aplicabil în speţă, în primul rând, pentru că Legea nr. 1/2009, care a modificat Legea nr. 10/2001, este o lege specială care derogă de la legea generală, astfel încât regulile instituite de legea specială se aplică în mod prioritar.
În al doilea rând, se poate reţine că, în sensul său etimologic, evicţiunea desemnează pierderea unui drept prin judecată - evincere est vicendo in judicio aliquid auferre - iar instanţa de recurs constată că, în cauză, nu sunt incidente aceste reguli, întrucât evicţiunea presupune un contract de vânzare-cumpărare valabil încheiat, iar, în ipoteza în care contractul nu a fost încheiat, dar s-a plătit preţul, se pune doar problema restituirii sumei actualizate.
La data edictării sale, Legea nr. 10/2001, art. 50 se referea la restituirea preţului actualizat plătit către chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995. În cauză, pe de o parte, nu s-a stabilit că încheierea de către reclamanţi a contractului ar fi fost realizată cu încălcarea Legii nr. 112/1995, iar pe de altă parte, restituirea preţului plătit în baza contractelor încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995 a fost reglementată prin introducerea alin. (21) prin Legea nr. 1/2009. Mai mult, prin această lege a fost introdus un nou articol, 50, conform căruia proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
Aşa fiind, este neîndoielnic că recurentul-pârât datorează suma plătită, actualizată, conform dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel încât instanţa a făcut o corectă aplicaţiune a actului normativ incident în cauză, pronunţându-se în limitele învestirii sale.
În ceea ce priveşte prescripţia extinctivă, trebuie subliniat că prin Legea nr. 1/2009 a fost instituit, în mod expres, dreptul la despăgubiri pentru chiriaşii-cumpărători ale căror contracte au rămas lipsite de eficienţă juridică, urmare pronunţării unor hotărâri judecătoreşti.
Aşadar, dreptul material la acţiune în ceea ce priveşte despăgubirile datorate chiriaşilor din casele naţionalizate s-a născut la data apariţiei actului normativ, nu la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti privind restituirea imobilului către foştii proprietari.
Or, în speţă acţiunea a fost formulată de reclamant la data de 25 iunie 2009, deci înăuntrul termenului de prescripţie de trei ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Faţă de aceste considerente, Curtea în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9, raportate la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, împotriva Deciziei nr. 689A din 5 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5364/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5437/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
