ICCJ. Decizia nr. 5437/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5437/2012
Dosar nr. 8460/1/2011
Şedinţa publică din 19 septembrie 2012
Asupra recursului civil de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 420 din 17 aprilie 2009, Tribunalul Buzău, secţia civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii D.C. şi D.D. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Municipiul Buzău, prin primar şi Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la restituirea în natură a corpului de clădire din imobilul situat în Buzău, str. C.V. nr. X (fost nr. X1) şi a terenului aferent.
Imobilul solicitat a fost preluat fără titlu, prin naţionalizare şi a fost ocupat succesiv de mai multe persoane, ultimul ocupant cunoscut de Primăria Buzău fiind Şcoala Sanitară.
În prezent, partea de imobil solicitată este ocupată abuziv de familia I.D., motiv pentru care nu face obiectul Legii nr. 10/2001, reclamanţii având la îndemână acţiunea în revendicare de drept comun.
Prin Decizia nr. 217 din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de reclamanţi împotriva sentinţei, pe care a desfiinţat-o, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Buzău.
Instanţa de apel a reţinut că hotărârea primei instanţe nu este motivată, deoarece motivarea generică nu este de natură a da o dezlegare pricinii.
Prima instanţă ar fi trebuit să analizeze aspectele de legalitate cu care a fost învestită şi să se pronunţe pe fondul notificării reclamanţilor, în acest sens fiind şi statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din decizia dată în interesul legii nr. XX/2007.
Reînvestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Buzău, prin Sentinţa civilă nr. 563 din 22 aprilie 2010, a admis acţiunea formulată de reclamanţi.
A dispus restituirea în natură a unui corp de clădire în suprafaţă de construită de 35,70 mp, format din două camere şi un hol, precum şi a trenului aferent de 186,23 mp, situate în Buzău, str. C.V. nr. X, cu amplasamentele şi vecinătăţile stabilite în schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit de expert P.L.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, potrivit actului de vânzare nr. 2377 din 18 octombrie 1940, autorul reclamanţilor, D.C., a cumpărat un imobil în Buzău, str. C.V. nr. X1, compus dintr-o construcţie cu 7 camere şi un teren în suprafaţă de 450 mp.
Deşi reclamanţii nu au depus nici un document care să ateste data şi modul de preluare a imobilului de către Statul Român, în mod necontestat, în anul 1990 imobilul se afla în administrarea Şcolii Sanitare Buzău, care a procedat la închirierea acestuia familiei I.D., pentru o perioadă de 6 ani.
Tribunalul a stabilit că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, are calitate procesuală pasivă, potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 144 din 23 iunie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelurile declarate de Municipiul Buzău, prin primar şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
A desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Instanţa de apel a reţinut că, deşii pârâţii au invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acestora, iar acţiunea a fost admisă în contradictoriu cu ambii pârâţi, deşi în considerentele sentinţei se menţionează legitimitatea procesuală a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin Decizia nr. 3958 din 12 mai 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a admis recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe.
Instanţa de recurs a reţinut că, prin soluţia pronunţată, prima instanţă a cercetat fondul litigiului.
Împrejurarea că nu a analizat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi a Municipiului Buzău, prin primar, nu justifică desfiinţarea sentinţei, câtă vreme apelul este devolutiv, iar instanţa de apel putea să analizeze temeinicia excepţiei.
Instanţa de recurs a mai reţinut că nelegalitatea soluţiei instanţei de apel decurge şi din faptul că nu s-a pus în discuţie lipsa calităţii procesuale pasive a tuturor pârâţilor, în aşa fel încât să se susţină necesitatea pronunţării unei hotărâri în contradictoriu cu cel într-adevăr obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
După rejudecarea apelului, prin Decizia nr. 149 din 12 septembrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de pârâţii Municipiul Buzău, prin primar şi Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001.
A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Buzău şi Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi a respins acţiunea faţă de aceşti pârâţi.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pe care l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi.
Instanţa de rejudecare în apel a constatat că pârâţii Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi Municipiul Buzău, prin primar, nu au calitate procesuală pasivă, deoarece Comisia este o structură funcţională în cadrul primăriei, iar Municipiul Buzău nu deţine în proprietate bunul solicitat prin notificare.
Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, are calitate procesuală, în temeiul art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece unitatea deţinătoare nu a putut fi identificată. Ultimul ocupant al imobilului a fost Şcoala Sanitară, care l-a folosit ca anexă socială.
Instanţa de apel a mai reţinut că cererea de chemare în judecată nu a fost tardiv introdusă, deoarece, potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, termenul de 90 de zile curge de la data primirii comunicării prin care persoana îndreptăţită este încunoştinţată că nu s-a putut identifica unitatea deţinătoare. În cauză, comunicarea a fost transmisă la data de 19 martie 2008, iar sesizarea instanţei s-a realizat la 17 aprilie 2008, deci, în termen.
A mai reţinut instanţa de apel că, în condiţiile în care pârâtul nu a prezentat actele de proprietate ale imobilului, iar potrivit Adresei nr. 133 din 9 noiembrie 1990, în anul 1990 imobilul se afla în administrarea unei instituţii publice, care a procedat la închirierea sa, în mod corect prima instanţă a constatat că s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului de către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia atacată este nelegală, deoarece Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Imobilul este proprietatea Municipiului Buzău, potrivit art. 36 din Legea nr. 18/1991 şi art. 119 - 122 din Legea nr. 215/2001.
Recurentul a mai arătat că instanţa de apel a respins în mod eronat excepţia tardivităţii acţiunii, deoarece notificarea a fost transmisă Primăriei Buzău la data de 4 februarie 2002, şi nu a fost soluţionată în termenul prevăzut de art. 28 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Cum reclamanţii nu au contestat refuzul de soluţionare a notificării, cererea adresată instanţei împotriva Statului Român este tardivă, deoarece termenul de 6 luni începe să curgă de la data la care a expirat termenul de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, prelungit ulterior.
A mai arătat recurentul, că reclamanţii nu au făcut dovada preluării abuzive de către stat a imobilului şi nici al momentului preluării, motiv pentru care nu au dreptul la măsurile reparatorii prevăzute de legea specială.
Soluţia atacată este greşită şi în ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, deoarece aceasta presupune nu doar căderea în pretenţii, ci şi culpa procesuală şi existenţa unei hotărâri irevocabile.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Recurentul a susţinut că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu este deţinătorul imobilului, care, potrivit art. 36 din Legea nr. 18/1991 şi art. 119 - 122 din Legea nr. 215/2001, se află în proprietatea Municipiului Buzău.
Această susţinere nu poate fi primită, deoarece art. 36 din Legea nr. 18/1991 nu se referă la toate categoriile de teren, ci doar la acelea aflate în administrarea primăriilor sau consiliilor locale, art. 119 - 122 din Legea nr. 215/2001 la cele aflate în domeniul public sau privat al unităţii administrativ teritoriale.
Or, nici unul din actele normative invocate nu este aplicabil, deoarece, în cauză, nu s-a făcut dovada că imobilul ar fi în administrarea Municipiului Buzău sau că ar face parte din domeniul public ori privat al acestuia.
Dimpotrivă, în cauză, s-a făcut dovada că imobilul a fost dobândit în proprietate prin contract autentic de vânzare-cumpărare de autorul reclamanţilor, care a plătit impozitele şi taxele aferente până în anul 1961, inclusiv.
Aşa cum au reţinut prima instanţă şi instanţa de apel, în anul 1990, imobilul se afla în administrarea Şcolii Sanitare Buzău, ca locuinţă socială, fiind închiriat de acest din urmă ocupant unor terţe persoane fizice.
Nici unul din pârâţi nu a fost în măsură să dovedească regimul juridic al imobilului în prezent, motiv pentru care sunt aplicabile dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care conferă competenţe în aplicarea măsurilor reparatorii şi calitate procesuală pasivă în litigiile întemeiate pe dispoziţiile legii speciale Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Nici susţinerea potrivit căreia cererea de chemare în judecată este tardivă nu poate fi primită.
Potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, persoana îndreptăţită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin. (1), dacă nu a primit comunicarea din partea primăriei, sau de la data comunicării, solicitând restituirea.
Prin urmare, dispoziţiile legale reglementează două situaţii pentru care termenul de chemare în judecată curge de la momente diferite, şi anume, situaţia în care primăria notificată nu a comunicat persoanei îndreptăţite cine este unitatea deţinătoare şi situaţia în care primăria a transmis o astfel de comunicare.
În cauză, Primăria Buzău a comunicat reclamanţilor, prin Adresa nr. 4304 din 17 martie 2008, că unitatea deţinătoare nu a fost identificată şi că sunt aplicabile dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, termenul de contestare începe să curgă de la data comunicării, motiv pentru care cererea de chemare în judecată a Statului Român, formulată la data de 17 aprilie 2008, a respectat termenul prevăzut de lege.
A mai arătat recurentul, că reclamanţii nu au făcut dovada preluării abuzive de către stat a imobilului şi nici al momentului preluării, motiv pentru care nu au dreptul la măsurile reparatorii prevăzute de legea specială.
Nici această critică nu este întemeiată, deoarece, aşa cum s-a arătat, reclamanţii au făcut dovada dreptului de proprietate şi a faptului că au achitat impozitele şi taxele aferente acestei proprietăţi până în anul 1961.
În cauză nu s-a făcut dovada că aceştia ar fi înstrăinat proprietatea, deşi, în anul 1990 imobilul figura ca fiind ocupat de o instituţie publică. În acest context, faptul că nu există elemente care să probeze modalitatea de preluare şi momentul în care imobilul a trecut în proprietatea statului atrage prezumţia de preluare fără titlu, iar nu decăderea reclamanţilor din dreptul de a solicita măsuri reparatorii.
Cât priveşte criticile referitoare la greşita acordare a cheltuielilor de judecată, se constată că, potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată la cheltuielile pe care partea adversă le-a efectuat în cadrul procedurii judiciare. Textul de lege instituie o prezumţie de culpă procesuală pentru partea care cade în pretenţii, astfel încât acesta nu trebuie dovedită, aşa cum greşit susţine recurentul.
Faţă de cele expuse, recursul declarat se va privi ca nefundat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia generală a finanţelor publice Buzău împotriva Deciziei nr. 149 din 12 septembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5434/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5441/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
