ICCJ. Decizia nr. 5441/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5441/2012
Dosar nr. 913/54/2009
Şedinţa publică de la 19 septembrie 2012
Asupra recursului civil de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 17 mai 2006, reclamanţii M.M.B.M. şi M.I.M. au chemat în judecată Consiliul local Calafat pentru a fi obligat să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul casă şi teren situat în Calafat, str. 22 D., colţ cu str. T.
Prin Sentinţa civilă nr. 432 din 14 mai 2007, Tribunalul Dolj a admis acţiunea.
A obligat pârâtul să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamanţilor imobilul compus din construcţie P+E, precum şi teren aferent în suprafaţă de 1.127 mp, cu vecinătăţile indicate în raportul de expertiză judiciară întocmit de expert Ş.I.
Tribunalul a reţinut că autorul reclamanţilor a fost proprietarul imobilului hotel numit L. (respectiv M.), iar pârâtul nu a precizat modalitatea în care a fost preluat de către stat.
Prin Decizia nr. 891 din 28 noiembrie 2007, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins acţiunea promovată de reclamanţi.
Instanţa de apel a reţinut că imobilul face obiectul Legii nr. 10/2001, iar faptul că modalitatea de preluare de către stat nu a fost dovedită nu îndreptăţeşte formularea unei acţiuni în revendicare de drept comun.
De altfel, a reţinut instanţa de apel, reclamanţii au formulat notificare conform legii speciale şi nu au atacat în instanţă dispoziţia prin care cererea le-a fost respinsă ca tardiv introdusă.
Prin Decizia nr. 1103 din 5 februarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a admis recursul declarat de reclamanţi.
A casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Instanţa de recurs a reţinut că instanţa de apel a soluţionat acţiunea în revendicare constatând că este inadmisibilă, fără să stabilească dacă legea specială este aplicabilă circumstanţelor concrete ale cauzei, respectiv faţă de titlul în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea statului.
După rejudecare, prin Decizia nr. 314 din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de Consiliul local Calafat împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâţii să lase în deplină proprietate reclamanţilor terenul în suprafaţă de 752 mp, individualizat în schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit de P.M., în loc de 1.127 mp.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Instanţa de rejudecare în apel a reţinut că prima instanţă a constatat în mod corect că reclamanţii au dovedit că au calitatea de moştenitori ai autorului lor, M.V.
Imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu, în anul 1950, prin violenţă, situaţie în care, prin raportare şi la decizia de casare, sunt incidente dispoziţiile art. 481 C. civ.
În privinţa suprafeţei de teren aparţinând reclamanţilor, instanţa de rejudecare în apel a reţinut că, potrivit raportului de expertiză efectuat, din suprafaţa totală de teren de 1.173 mp, 421 mp reprezintă suprafaţa de sub construcţia nouă a sălii de cinematograf, care nu face obiectul revendicării.
Prin Decizia nr. 4333 din 9 septembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârât.
A casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Instanţa de recurs a reţinut că instanţa de apel era obligată să clarifice toate chestiunile referitoare la imobilul în litigiu - situaţia acestuia de fapt şi de drept, configurarea elementelor de identificare - şi să-şi susţină soluţia prin considerente de fapt şi de drept pertinente raportului juridic dedus judecăţii.
Din conţinutul raportului de expertiză nu rezultă un răspuns de specialitate asupra tuturor obiectivelor stabilite în şedinţa din 8 iulie 2009 şi care au vizat identificarea imobilului, cu atât mai mult cu cât apărarea constantă a pârâtului s-a bazat pe efectele H.G. nr. 565/2003.
Prin Decizia nr. 287 din 7 iulie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de pârât, a schimbat în parte sentinţa şi a obligat pârâtul să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul teren în suprafaţă de 600 mp, situat în Calafat, str. 22 D. colţ cu str. T., identificată prin raportul de expertiză efectuat de G.M., precum şi construcţia P+1 situată pe acest teren.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Instanţa de rejudecare în apel a reţinut că chestiunea admisibilităţii acţiunii în revendicare a fost dezlegată irevocabil prin Decizia de casare nr. 1103 din 5 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Reclamanţii au făcut dovada dreptului de proprietate al imobilului prin actul de împărţeală din anul 1931 şi prin depoziţiile martorilor, care au arătat că deposedarea a avut loc în perioada 1949 - 1950.
Pârâtul nu a făcut dovada intrării bunului în patrimoniul statului sau al municipiului Calafat prin orice modalitate care să excludă preluarea fără titlu.
Pentru individualizarea imobilului, a fost efectuat un nou raport de expertiză, care a concluzionat că imobilul revendicat are o suprafaţă de 600 mp teren, pe care este edificată o construcţie P+1.
De asemenea, imobilul predat în domeniul public al municipiului Calafat prin H.G. nr. 565/2003 este situat în vecinătatea imobilului revendicat, neexistând o suprapunere din acest punct de vedere.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Consiliul local al municipiului Calafat.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Astfel, în cauză, acţiunea în revendicare este inadmisibilă, deoarece reclamanţii trebuiau să uzeze de prevederile Legii nr. 10/2001, fiind obligatorie parcurgerea procedurii administrative prealabile.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că simpla solicitare de a obţine un bun preluat abuziv de stat nu reprezintă un bun actual şi nici o speranţă legitimă, situaţie în care nu operează garanţiile prevăzute de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar sunt nefondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Ca o chestiune preliminară, legată de posibilitatea încadrării recursului, se constată că recurentul a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., arătând că hotărârea cuprinde motive contradictorii, dar această încadrare este strict formală, pentru că, prin nici o susţinere din cererea de declarare a recursului nu se specifică în ce ar consta motivele contradictorii.
Prin urmare, analiza recursului se impune doar din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Sub acest aspect, se constată că, litigiul a parcurs mai multe cicluri procesuale.
Prin Decizia nr. 1103 din 5 februarie 2009, Înalta Curte a pus capăt primului ciclu procesual şi a statuat că aplicabilitatea Legii nr. 10/2001 trebuie stabilită în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, prin luarea în considerare a titlului cu care imobilul a trecut în proprietatea statului.
În al doilea ciclu procesual, finalizat prin Decizia nr. 4333 din 9 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul pârâtului a fost admis şi decizia instanţei de apel a fost casată pentru verificarea circumstanţelor legate de individualizarea imobilului şi eventuala apartenenţă a acestuia la domeniul public al municipiului.
În recursul declarat în acea etapă procesuală, pârâtul a criticat admisibilitatea acţiunii în revendicare prin raportare la împrejurarea că imobilul aparţine domeniului public al municipiului Calafat.
Prin urmare, soluţia admisibilităţii acţiunii în revendicare, determinată de preluarea fără titlu, a intrat în puterea lucrului judecat şi nu mai poate fi analizată din nou.
De aceea, recursul declarat de pârât este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul local al municipiului Calafat împotriva Deciziei nr. 287 din 7 iulie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5437/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5442/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
