ICCJ. Decizia nr. 5479/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 22 februarie 2011, reclamantul G.F.S.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, în principal, anularea Deciziei de pensionare din 31 decembrie 2010 și menținerea Deciziei nr. X/2003, precum și a drepturilor de pensie pe care le-a avut anterior deciziei atacate, iar în subsidiar, anularea primei decizii și obligarea Casei Sectoriale de Pensii din Ministerul Apărării Naționale la emiterea unei decizii de stabilire a drepturilor de pensii, calculate potrivit Legii nr. 119/2010, ținând seama de toate veniturile realizate lunar pe toată perioada de activitate, aferentă gradului de locotenent comandor.
Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin Sentința nr. 1251/LM din 31 mai 2011 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu de instanță. A declinat competența de soluționare a acțiunii de asigurări sociale în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
S-a reținut că decizia contestată privind recalcularea pensiei militare a fost emisă în baza Legii nr. 119/2010, act normativ care la art. 7 alin. (1) face trimitere la procedura Legii nr. 19/2000.
Invocându-se dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000 și având în vedere că acțiunea nu este îndreptată împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva casei teritoriale de pensii ci împotriva unor alte instituții, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
în ceea ce privește Casa Sectorială de Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale s-a constatat că a fost înființată în baza Legii nr. 263/2010 care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2011, iar decizia contestată în dosar nu a fost emisă în conformitate cu această lege.
Prin Decizia civilă nr. 2048 din 21 noiembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a sesizat Curtea Constituțională, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ. raportat la cele ale art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 și art. 1 alin. (3) din Constituția României, excepție invocată de recurentul G.F.S.R. A respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant împotriva Sentinței civile nr. 1251/LM din 31 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.
Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 2959 din 29 martie 2012 a admis excepția necompetenței teritoriale. A declinat în favoarea Tribunalului Hunedoara competența de soluționare a cauzei. A înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.
S-a reținut, pornind de la prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, prin raportare la art. 725 alin. (1) C. proc. civ., că pentru stabilirea competenței teritoriale prezintă interes legea de procedură în vigoare la momentul sesizării instanței, respectiv Legea nr. 263/2010 care a modificat norma de competență reglementată de art. 156 din Legea nr. 19/2000, lege care a fost abrogată.
S-a constatat astfel că aparține Tribunalului Hunedoara competența soluționării cauzei.
Regulatorul de competență urmează a fi pronunțat în favoarea Tribunalului Hunedoara, în considerarea argumentelor ce succed.
în stabilirea instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de succesiunea acestora.
Astfel, este adevărat că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea că se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.
Textul menționat mai sus a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Prin dispozițiile cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competența de soluționare a cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.
Aceste prevederi reprezintă o derogare de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat, conform cărora “celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul", de natură a facilita accesul la instanță al persoanelor îndreptățite.
Trebuie precizat totodată că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, structuri care au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern.
în ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reține că potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ.), dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege.
în considerarea celor ce preced, având în vedere că reclamantul avea domiciliul în județul Hunedoara, competența soluționării acțiunii formulată de acesta a revenit Tribunalului Hunedoara.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5481/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5477/2012. Civil → |
|---|
