ICCJ. Decizia nr. 554/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 554/2012
Dosar nr. 2521/63/2010
Şedinţa publică din 1 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2521/63/2010, pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 23 februarie 2010, reclamantul R.G. a chemat în judecată pe pârâtul S.R., prin M.F.P. Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să-l oblige pe acesta la plata sumei de 150.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul suferit de tatăl său, autorul R.M.
Prin sentinţa civilă nr. 340 din 9 septembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii R.G., L.A.E., P.C. şi Ţ.T., în contradictoriu cu S.R., prin M.F.P. – D.G.F.P.J. Dolj; a fost obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 5000 de euro, în echivalent lei la data plăţii, şi a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 80 din 8 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul declarat de pârâta D.G.F.P. Dolj, pentru S.R., reprezentat prin M.F.P., împotriva sentinţei civile nr. 340 din 9 septembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj; a schimbat sentinţa, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanţii R.G., L.A.E., P.C. şi Ţ.T.; a respins apelul declarat de reclamanţii R.G., L.A.E., P.C. şi Ţ.T. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a constatat următoarele:
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată de reclamant pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, sau descendenţii până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Aceste dispoziţii au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel că trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi dispoziţiile art. 147 din Constituţie.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile, ordonanţele, regulamentele în vigoare, care au fost declarate neconstituţionale, îşi încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în M. Of., iar, pe durata acestui termen, dispoziţiile a căror neconstituţionale s-a constatat sunt suspendate de drept.
În raport de dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, Decizia de neconstituţionalitate este definitivă şi obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng şi în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepţia.
Decizia este general obligatorie, opozabilă „erga omnes", inclusiv pentru instanţele judecătoreşti, şi are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, Decizia are efect în cauzele aflate în curs de soluţionare sau care se vor soluţiona în viitor.
În speţă, dispoziţiile pe care reclamantul şi-a întemeiat acţiunea şi care au fost avute în vedere de prima instanţă la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral nu mai sunt aplicabile, întrucât contravin Constituţiei.
Astfel, normele cu titlu reparatoriu existente, în prezent, în Legea nr. 221/2009 nu prevăd acordarea, în mod expres, de daune morale persoanelor care au fost supuse unei condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative cu caracter politic; acestor categorii de persoane fiindu-le acordate măsuri reparatorii sub forma unor sume de bani lunare (fără a fi calificate daune materiale sau morale), în baza Decretului-Lege nr. 118/1990, în măsura în care au urmat procedura prevăzută de acest act normativ şi s-au încadrat în prevederile acestuia.
Curtea a precizat că nu se poate susţine că, prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, dispoziţie în vigoare la data promovării acţiunii, reclamantul are o „speranţă legitimă" la acordarea despăgubirilor, pentru a fi incidente prevederile art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţie, întrucât această dispoziţie legală a fost anulată pe calea exercitării controlului de constituţionalitate, iar nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanţii R.G., L.A.E., P.C. şi Ţ.T., solicitând admiterea recursului și obligarea pârâtului la plata sumei de 5000 euro, cu titlu de despăgubiri.
În motivarea cererii, reclamanții au reiterat soluțiile pronunțate în cauză, au menționat că au trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, după condamnarea tatălui lor de regimul comunist și că nu s-au putut reabilita nici după 1989.
În şedinţa publică din 1 februarie 2012, Curtea, ex officio, a pus în dezbatere nulitatea recursului, din perspectiva imposibilității încadrării criticilor în motivele de nelegalitate reglementate în mod limitativ de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Deliberând cu prioritate asupra nulității recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 302¹ alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi exhaustiv de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs ca întemeindu-se pe cel puțin unul dintre cele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.
Or, în speţă, criticile formulate de recurenții R.G., L.A.E., P.C. şi Ţ.T. nu permit încadrarea acestora în motivele de nelegalitate, reglementate limitativ de lege, recurenții nesusţinând argumentat nelegalitatea soluţiei din apel.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici de nelegalitate, susceptibile de cenzură în recurs, recurenții au nesocotit existenţa judecăţii anterioare și natura căii de atac a recursului.
Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.
De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra motivele pentru care este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel, dar recurenții nu au invocat asemenea critici, ci doar critici vizând situația lor particulară, care se circumscrie unei situații de fapt, ce nu poate determina modificarea soluției pronunțate în apel.
În consecință, reținând că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ. și că nu se pot decela motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de recurenții reclamanţi R.G., L.A.E.M., P.C. şi Ţ.T. împotriva deciziei nr. 225/ A din 15 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanţii R.G., L.A.E.M., P.C. şi Ţ.T. împotriva deciziei nr. 80 din 8 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 574/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 493/2012. Civil → |
|---|
