ICCJ. Decizia nr. 5576/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5576/2012
Dosar nr. 1778/87/2006
Şedinţa publică din 21 septembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 667 din 04 iunie 2007, Tribunalul Teleorman, secţia civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta A.V.A.S. şi a admis contestaţia formulată de reclamanţii N.I., B.V.N., P.B. şi P.A.G., moştenitor al defunctului P.R., în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA, A.V.A.S., SC M.U.G. SRL şi SC G. SRL, împotriva deciziei din 25 octombrie 2005 emisă de SC M. SA, iar în consecinţă:
A obligat pe pârâte să restituie reclamanţilor suprafaţa de 10.600 m.p., identificată în schiţa anexă a raportului de expertiză întocmit de D.D. prin punctele C.E.F.G.H.D., şi imobilele identificate de expert H.V.I. în schiţa anexă la suplimentul raportului de expertiză prin culoarea portocalie, constând în: magazie, magazie piese schimb, laborator, vestiar, atelier mecanic, revizie P.S.I., garaje, clădiri anexe.
A constatat că dreptul de proprietate al reclamanţilor este în cota pentru moştenitorii defuncţilor N.M. şi V. şi pentru moştenitorii defuncţilor P.S. şi I.
În motivarea acestei soluţii, tribunalul a reţinut următoarele:
Defunctul P.G. a cumpărat în anul 1932 o suprafaţă de teren de 730 m.p., situată în comuna M., judeţul Teleorman.
Moştenitoarea defunctului P.G., V.N., decedată, este mama reclamanţilor N.I. şi B.V.N.
M.N., soţul V.N., în prezent decedaţi, a cumpărat de la I.M.M., în anul 1944, o suprafaţă de 1.650 m.p., situată în comuna M., judeţul Teleorman, iar în anul 1946 a mai cumpărat tot de la I.M.M. o suprafaţă de 1.650 m.p. şi o casă din pământ bătut.
I. P., căsătorită cu S.P., decedaţi, sunt autorii reclamanţilor P.B. şi P.R., decedat la 08 august 2006, a cărui succesiune a fost acceptată de reclamantul P.A.G., în calitate de fiu.
Familia N., aşa cum a rezultat din adresa din 27 august 1947 emisă de S.M., a deţinut o moară comercială, o moară ţărănească, un atelier de fabricat pâine, magazii şi silozuri de cereale, atelier mecanic de tinichigerie, atelier de tâmplărie, atelier de rifluit tăvălugi de morărit, uzina electrică, utilaje de morărit şi brutărie.
Anterior, în anii 1942 şi 1943, urmare unor creanţe datorate S.A.R. B.F. între V.N. şi S.P. au întocmit acte cesiune, S.P. preluând terenul de 3.700 m.p. şi moara ţărănească.
Aceste bunuri au fost preluate prin procesele-verbale din 11 iunie 1948 şi din 22 iunie 1948, de Ministerul Industriei.
Prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni din 19 martie 1996, F.P.S., a cărui succesoare legală este A.V.A.S., a vândut Asociaţiei salariaţilor Mopan 74.759 acţiuni nominative reprezentând 70% din capitalul social al pârâtei SC M. SA, contract ce a fost anulat conform adresei din 06 noiembrie 2006 a SC M. SA, astfel că în prezent A.V.A.S. deţine 70% din capitalul acestei societăţi.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele terenuri şi construcţii preluate in mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării in vigoare a prezentei legi, de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar sau asociat majoritar, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.
Astfel, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta A.V.A.S. este nefondată şi va fi respinsă, deoarece deţine un număr de 70% acţiuni la SC M. SA, deţinătoarea imobilelor solicitate de reclamanţi şi pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă.
Prin expertiza topo efectuată de expert D.D. s-a identificat suprafaţa de 10.600 m.p., delimitată în schiţa anexă, suprafaţa totală deţinută de pârâta SC M. SA fiind de 11.098,65 m.p.
De asemenea, prin expertiza în specialitatea construcţii efectuată de expert H.V.I. şi suplimentul raportului de expertiză au fost identificate construcţiile ce au aparţinut autorilor reclamanţilor, identificate în schiţa anexă la suplimentul raportului de expertiză prin culoare portocalie şi numerotare.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote părţi ideale, potrivit dreptului comun.
Drept urmare, luând act de înţelegerea moştenitorilor celor două familii N. şi P., în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instanţa va stabili dreptul de proprietate al acestora în cote pentru fiecare familie, urmând a obliga pe pârâte să le restituie reclamanţilor suprafaţa de 10.600 m.p. şi construcţiile ce au aparţinut autorilor lor, identificate prin expertiză.
Împotriva sentinţei Tribunalului au declarat apel, în termen legal, reclamanţii şi pârâtele A.V.A.S. şi SC M.U. SRL.
Prin decizia civilă din 30 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul reclamanţilor şi a admis apelurile pârâtelor, dispunând schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul că:
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. şi a respins ca atare contestaţia formulată împotriva acestei pârâte.
A admis în parte contestaţia reclamanţilor.
A constatat că reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri, care se vor stabili de C.C.S.D. conform dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
A respins, ca nefondată, contestaţia în ceea ce priveşte utilajele industriale aferente celor două mori naţionalizate.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC G. SRL şi a respins ca atare contestaţia formulată împotriva acestei pârâte.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel, a reţinut următoarele:
Atât din actele de la fond, cât şi din actele din apel rezultă că A.V.A.S. nu este deţinătoarea imobilelor solicitate a fi restituite în natură şi nici nu este cea care are capital majoritar la societatea notificată.
Ca atare, fără a se mai cerceta şi alte susţineri din apelul pârâtei A.V.A.S., urmează a se constata că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că această pârâtă are calitate procesuală pasivă.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive se va admite şi pentru pârâta SC G. SRL, care a fost introdusă în cauză greşit.
De altfel, greşeala pleacă de la eronata interpretare făcută de prima instanţă, care deşi avea de soluţionat o contestaţie împotriva unei decizii emise de SC M. SA, pe parcursul procesului, din oficiu, considerând că aceasta s-a divizat, a introdus în cauză A.V.A.S., SC M.U.G. SRL şi SC G. SRL, însă aceste dispoziţii nu mai pot fi înlăturate în apel, fără precizări exprese din partea părţilor introduse în cauză din oficiu.
Având în vedere probele administrate la fond, dar şi în apel, mai ales expertizele făcute de B.N. şi H.V.I., cât şi răspunsul la obiecţiuni, se reţine că imobilele respective au aparţinut autorilor apelanţilor-reclamanţi.
După naţionalizare s-au edificat construcţii noi, iar terenul respectiv este afectat de utilităţi (expertiza H.V.I.).
În atare situaţie, conform probelor, ţinând seama chiar de precizarea apelanţilor-reclamanţi că solicită restituirea în natură a imobilelor de la data notificării, de faptul că dosarul s-a soluţionat la 4 iunie 2007, când Legea nr. 10/2001 fusese modificată prin Legea nr. 247/2005, se reţine că nu se mai pot restitui în natură imobilele.
Sub acest aspect, apelul reclamanţilor, prin care s-a solicitat restituirea în natură a bunurilor, va fi respins (art. 20 şi 21 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005).
Apelurile pârâtelor A.V.A.S. şi SC M.U.G. SRL (care arată că nu mai pot fi restituite în natură imobilele şi confirmat de probe -expertizele din apel) vor fi însă admise şi se va schimba în tot sentinţa apelată, în sensul că se va admite excepţia lipsei calităţii
procesuale pasive a pârâtelor A.V.A.S. şi SC G. SRL şi se va respinge contestaţia formulată împotriva acestor pârâte, pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Totodată, se va admite în parte contestaţia şi se va constata că reclamanţii, conform Legii nr. 247/2005, au dreptul la măsuri reparatorii, sens în care se va propune acordarea acestora de către Comisia Centrală, în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Referitor la utilaje (contravaloarea acestora solicitată), se va respinge, ca nefondată, contestaţia întrucât nu s-a făcut dovada că acestea au existat şi mai ales care este valoarea lor (art. 1169 C. civ.), mai ales că în expertiza din apel se arată că vechile construcţii sunt într-o stare foarte avansată de degradare şi nu mai au practic nicio valoare.
Decizia Curţii de Apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamanţi.
I. Recurenţii-reclamanţi N.I. şi N.B.V. au invocat următoarele motive:
1. Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Curtea de Apel, a încălcat dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin aceea că nu a arătat explicit în considerentele hotărârii care sunt argumentele în susţinerea soluţiei date, obligaţie esenţială, de natură a înlătura arbitrariul şi care face posibilă exercitarea controlului judecătoresc.
Astfel, instanţa de apel, nu a amintit nimic de motivele de apel invocate de reclamanţi şi de probele administrate, trecând sub tăcere motivele pentru care nu a luat în seamă susţinerile apelanţilor-reclamanţi şi actele prezentate în dovedirea pretenţiilor, precum şi motivele pentru care a înlăturat tară nicio explicaţie probatoriile efectuate din dispoziţia sa.
2. Art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. - Curtea de Apel a dat o hotărâre cu aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001 şi a normelor metodologice de aplicare unitară aprobate prin H.G. nr. 250/2007 şi a făcut o greşită interpretare a actelor juridice deduse judecăţii.
2.1. Curtea de Apel, a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1, art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001 atunci când a admis apelul pârâtei SC M.U.G. SRL şi a înlăturat măsura fondului de restituire în natură a terenului şi a clădirilor preluate abuziv, nedemolate.
Astfel, nu a ţinut seama de faptul că restituirea în natură era obligatorie şi că textul art. 9 din Legea nr. 10/2001 statuează în mod imperativ că „Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini";.
Principiul prevalentei restituirii în natură rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 1, art. 7 şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, sens în care este şi jurisprudenţa Î.C.C.J.
Constatând că reclamanţii au dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor pentru terenul şi pentru clădirile preluate abuziv nedemolate, curtea de apel a făcut şi o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Faţă de acest text de lege, raportat şi la prevederile art. 10 alin. (2) şi (10), coroborate cu cele ale art. ll alin. (8) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, instanţa de apel trebuia să menţină soluţia fondului de restituire în natură a clădirilor şi terenului identificate prin expertiză şi doar pentru cele două mori demolate trebuia să decidă modalitatea de despăgubire prin echivalent, respectiv compensare cu un alt imobil şi anume cu moara construită fără autorizaţie pe vechile fundaţii.
În speţă, deşi a administrat probe care identificau şi confirmau existenţa unei mori ce fusese edificată fără acte legale exact pe vechiul amplasament al morilor demolate, deşi a dispus efectuarea unor expertize privind valoarea clădirilor şi utilajelor preluate abuziv, precum şi valoarea clădirilor şi utilajelor actuale, deşi din concluziile expertizelor se putea uşor constata că se putea face restituirea bunurilor încă existente în natură şi o compensaţie între bunurile ce nu mai existau în natură şi bunurile existente la momentul judecăţii, instanţa de apel, a preferat să înfrângă dispoziţii legale imperative ale Legii nr. 10/2001 şi a transferat răspunderea către Comisia Centrală, în pofida faptului că prin numeroase decizii C.E.DO., statul român a fost condamnat pentru această modalitate de rezolvare a unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate.
2.2. în mod nelegal, instanţa de apel, a respins contestaţia în ceea ce priveşte utilajele, pe motiv că nu s-a făcut dovada că acestea au existat şi mai ales care este valoarea lor.
Din adresa emisă la data de 27 octombrie 1947 de către S.M. reieşea cu certitudine că autorii reclamanţilor N. şi P. au deţinut în oraşul T.M. o moară comercială, o moară ţărănească, un atelier de fabricat pâine, magazii şi silozuri de cereale, atelier mecanic, atelier de tâmplărie, atelier de rifluit tăvălugi de morărit, uzină electrică, utilaje de morărit şi brutărie, iar din procesele-verbale din 11 iunie 1948 şi nr. 1 din 22 iunie 1948 reieşea că bunurile respective au fost preluate de Ministerul Industriei.
Instanţa de apel a pierdut din vedere şi raportul de expertiză tehnică prin care, pe baza înscrisului emis de S.M. întocmit de Biroul tehnic G. la data de 27 octombrie 1947, s-a stabilit cu certitudine valoarea utilajelor la momentul naţionalizării.
Prin urmare, baza proceselor-verbale de preluare abuzivă şi a adresei emise la data de 27 octombrie 1947 de către S.M., instanţa de apel trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi să constate că reclamanţii au dreptul şi la valoarea utilajelor preluate abuziv odată cu imobilele.
2.3. Curtea de Apel, a admis în mod eronat apelul A.V.A.S. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cu nesocotirea prevederilor art. 27 din Legea nr. 10/2001 (înainte de modificarea survenită prin Legea nr. 247/2005).
Potrivit art. 27 din Legea nr. 10/2001, în redactarea iniţială, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionale pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate, ipoteza în care, potrivit alin. (2) al aceluiaşi art., A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă.
Instanţa de apel, a ignorat că, în condiţiile în care SC M. SA a fost lichidată şi nu mai există ca entitate juridică, iar SC M.U.G. SRL nu este entitatea îndreptăţită să emită decizia de soluţionare a cererii de restituire, admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S. - care a înstrăinat toate bunurile revendicate către SC G. SRL, care la rândul ei le-a mai înstrăinat o dată şi a fost scoasă din cauză tot pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive -, reclamanţii nu mai au cu cine să se judece şi de la cine să obţină bunurile în natură şi plata despăgubirilor prin echivalent.
Prin admiterea apelului A.V.A.S., instanţa de apel a încălcat dispoziţiile Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, care definesc „unitatea deţinătoare"; ca fiind entitatea cu personalitate juridică care exercită în numele statului dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la bunul revendicat.
A.V.A.S. nu trebuia scoasă din cauză, ci obligată la plata directă a despăgubirilor, în condiţiile în care a permis ca SC M. SA să încalce flagrant dispoziţiilor Legii nr. 10/20001 atunci când a înstrăinat din patrimoniul său toate bunurilor preluate abuziv şi revendicate, actele juridice de înstrăinare fiind lovite de nulitate absolută potrivit art. 21 alin. (5) din legea menţionată.
II. Recurenţii-reclamanţi P.E., C.A.D. (fostă P.) şi P.A. au invocat următoarele motive:
1. Art. 304 pct7 C. proc. civ. - hotărârea dată în apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau care au determinat convingerea instanţei privind soluţia dată în cauză, în sensul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului preluat în mod abuziv în 1948.
Instanţa de apel, a făcut o simplă expunere privind obiectul contestaţiei, a calităţii reclamanţilor de persoane îndreptăţite, a temeiului de drept pe care se sprijină hotărârea instanţei de fond, urmată apoi de descrierea motivelor de apel, reţinând doar problema lipsei calităţii procesuale a apelantei A.V.A.S. şi a SC G. SRL, fără a analiza şi motivele apelantei SC M.U.G. SRL.
Astfel, instanţa de apel, a admis în parte contestaţia reclamanţilor, propunând acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor de către Comisia Centrală, în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005, fără a motiva în fapt şi în drept soluţia dată.
De asemenea, hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Instanţa de apel, a pronunţat hotărârea fără a examina mijloacele de probă existente în dosar, respingând ca nefondat capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru utilajele existente la data preluării abuzive, pe motiv că nu s-a făcut dovada existenţei utilajelor şi mai ales a valorii acestora, potrivit art. 1169 C. civ.
Or, reclamanţii au depus încă de la fond acte doveditoare privind utilajele existente în cele două mori, la momentul preluării abuzive.
Astfel, din documentul intitulat S.M. Birou tehnic, datat cu 27 octombrie 1947, reiese clar existenţa utilajelor, precum şi valoarea acestora, iar expertiza efectuată în cauză stabileşte valoarea utilajelor pe baza documentelor aflate la dosarul cauzei.
2. Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Instanţa de fond a dispus corect restituirea terenului în suprafaţă de 10.600 m.p., ca teren liber, precum şi imobilele construcţii nedemolate şi identificate prin expertiză, însă a omis să se pronunţe asupra modalităţii de restituire privind moara ţărănească şi moara comercială, fabrica de pâine, silozul şi atelierul auto.
Instanţa de apel, însă, s-a rezumat a soluţiona excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive a A.V.A.S. şi SC G. SRL, iar cu privire la motivele de apel privind fondul cauzei a adoptat o soluţie nemotivată, respectiv a admis în parte contestaţia şi a dispus măsuri reparatorii prin echivalent atât cu privire la teren, cât şi cu privire la imobilele construcţii.
Pe de o parte, această soluţie nu este motivată, iar, pe de altă parte, este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1, art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 10/2001, care permiteau restituirea în natură a terenului liber de 10.600 m.p. şi a construcţiilor preluate abuziv şi nedemolate.
În privinţa celor două mori demolate parţial şi reconstruite, instanţa trebuia să acorde măsuri reparatorii prin echivalent, în principal sub forma compensării cu construcţiile noi, edificate pe fundalul celor vechi, iar, în subsidiar, sub forma despăgubirilor.
Având în vedere că SC M. SA se află în procedura de insolvenţă şi nu îşi mai desfăşoară activitatea de morărit, că nu mai foloseşte cele două mori edificate pe structura celor preluate abuziv, că acestea sunt închiriate SC G. SRL şi că valoarea clădirilor la momentul preluării abuzive cu utilajele existente la acea dată echivalează cel puţin cu valoarea noilor construcţii, în aplicarea art. 10 pct. 10 din Legea nr. 10/2001 este posibilă acordarea de măsuri reparatorii prin compensare chiar cu clădirile construite pe amplasamentul celor vechi. în măsura în care se va aprecia că această modalitate nu poate fi reţinută, se impune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor.
Ambele recursuri sunt fondate şi vor fi admise în raport de motivul comun prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit celor ce se vor arăta în continuare.
Fundamentul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. rezidă în nerespectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor";.
În accepţiunea art. 261 pct. 5 C. proc. civ., motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înşiruire de fapte, ci să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordantă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile formulate de părţi, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv. Numai o astfel de motivare constituie pentru părţi o garanţie împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanţele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanşat prin căile de atac.
De aceea, nu numai lipsa oricărui argument al instanţei care să susţină soluţia din dispozitiv echivalează cu nemotivarea hotărârii în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dar şi motivarea superficială are aceeaşi semnificaţie, atrăgând deopotrivă incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În speţă, este de observat că în considerentele hotărârii recurate se regăsesc doar aprecieri generice cu privire la aspectele contestate prin apelurile exercitate în cauză, care nu fundamentează soluţia din dispozitiv.
Astfel, relativ la calitatea procesuală pasivă în cauză, Curtea de Apel, a reţinut că pârâta A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă, nefiind deţinătoarea imobilelor solicitate şi nici cea care are capital majoritar la societatea notificată şi că nici pârâta SC G. nu are calitate procesuală pasivă, fiind introdusă greşit în cauză pe parcursul procesului. Limitându-se la aceste simple afirmaţii, fără a stabili, pe baza analizei probelor administrate, situaţia deţinerii imobilul litigios la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, dar şi în prezent, raportat la apărarea din apelul pârâtei SC M.U.G. SRL, care a susţinut că ea este proprietara actuală a bunului litigios, în urma dobândirii acestuia prin aportul asociaţilor la capitalul social, Curtea de Apel, a lăsat practic nedezlegată problema calităţii procesuale pasive în cauză, ridicată prin motivele de apel formulate de pârâta A.V.A.S.
În ce priveşte forma de reparaţie acordată în primă instanţă reclamanţilor pentru imobilul litigios - teren şi construcţii, contestată în apelul pârâtei SC M.U.G. SRL, Curtea de Apel, a reţinut că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la restituire în natură, ci prin echivalent, pentru că după naţionalizare s-au edificat construcţii noi, iar terenul este afectat de utilităţi. O atare motivare are un caracter pur formal, în condiţiile în care instanţa nu a indicat, în concret, cu trimitere la probele administrate, care sunt utilităţile care ar greva terenul litigios şi în ce proporţie, respectiv care este situaţia construcţiilor preluate abuziv - dacă mai există sau au fost demolate, lăsând practic necercetate criticile din apelul pârâtei SC U.G. SRL.
Tot formal a fost rezolvat şi apelul reclamanţilor vizând omisiunea primei instanţe de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cele două mori preluate abuziv, demolate ulterior, şi pentru utilajele pretins preluate odată cu acestea. Astfel, Curtea de Apel, nu a analizat deloc criticile referitoare măsurile reparatorii în echivalent solicitate pentru cele două mori demolate după preluare, în considerentele hotărârii recurate nefiind făcută nicio apreciere pe acest aspect. în ce priveşte problema măsurilor reparatorii pentru utilajele celor două mori preluate abuziv, motivarea Curţii de Apel, are un caracter pur formal, cât timp argumentul reţinut, acela că cererea de despăgubiri pentru utilaje este nefondată, întrucât nu s-a făcut dovada că utilajele au existat şi mai ales care este valoarea lor, nu se întemeiază pe o verificare a condiţiilor prevăzute de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii pentru utilaje, raportat la probele administrate în cauză.
Rezultă că, instanţa de apel nu a făcut o analiză propriu-zisă a criticilor din cererile de apel deduse judecăţii, ceea ce implica un răspuns la fiecare dintre criticile formulate, cu trimitere la probele administrate şi la dispoziţiile legale considerate incidente.
Motivele de fapt şi de drept la care se referă art. 261 pct. 5 C. proc. civ. sunt elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la soluţia litigiului cuprinsă în dispozitiv, astfel că instanţa de apel, având de verificat, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, trebuia să răspundă în considerentele hotărârii pronunţate, în fapt şi în drept, la toate motivele de apel.
Neprocedând în acest mod şi rezumându-se la aserţiuni generale privind legalitatea şi temeinicia soluţiei primei instanţe, curtea de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., ceea ce face operant în speţă cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Cum o astfel de hotărâre face practic imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalităţii soluţiei pe fond, nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului pricinii, ceea ce impune soluţia casării cu trimitere, criticile vizând încălcarea şi aplicarea greşită a legii în ce priveşte dezlegarea problemei calităţii procesuale pasive în cauză şi soluţionarea pe fond a contestaţiei deduse judecăţii nu pot fi analizate, urmând a fi avute în vedere de instanţa de trimitere.
În consecinţă, apreciind că prin nemotivarea soluţiei pronunţate, Curtea de Apel, nu a intrat în cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (5) şi art. 314 C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pe temeiul cărora va admite recursurile reclamanţilor, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va analiza toate criticile din apelurile exercitate de părţi, luând în considerare şi apărările formulate de reclamanţi pe calea recursului.
Astfel, se va stabili, cu prioritate, cine are calitate procesuală pasivă în cauză, respectiv care dintre pârâte este entitatea căreia îi revine, potrivit Legii nr. 10/2001, obligaţia de a acorda măsuri reparatorii pentru imobilul litigios, scop în care se va verifica, pe bază de probe, cine deţinea imobilul litigios la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, dar şi cine îl deţine în prezent, raportat la apărarea din apelul pârâtei SC M.U.G. SRL, potrivit căreia ea este proprietara actuală a bunului litigios, în urma dobândirii acestuia prin aportul asociaţilor la capitalul social, respectiv al SC M. SA, sens în care se vor evalua şi înscrisurile depuse la dosarul de fond.
După dezlegarea problemei calităţii procesuale pasive, prin identificarea pârâtei chemate să răspundă în raportul juridic dedus judecăţii, instanţa de trimitere va aprecia asupra formei de reparaţie cuvenită reclamanţilor pentru terenul şi construcţiile preluate abuziv şi asupra dreptului reclamanţilor la măsuri reparatorii pentru utilaje, prin raportare la condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanţii N.I., N.B.V., P.E., C.A.D. şi P.A.G. împotriva deciziei nr. 655A din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi/21 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5572/2012. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 558/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
