ICCJ. Decizia nr. 5582/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5582/2012
Dosar nr. 8435/2/2009
Şedinţa publică din 21 septembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV - a civilă, reclamantul G.N. a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S., solicitând desfiinţarea deciziei din 10 decembrie 2004, emisă de pârâtă şi, pe cale de consecinţă, restituirea în natură a morii, împreună cu construcţiile anexe şi terenul aferent în suprafaţă de 10 ari, situate în localitatea L., judeţul Argeş, precum şi constatarea nulităţii absolute a tuturor actelor de înstrăinare efectuate ulterior datei depunerii notificărilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului, între SC P. SA şi terţe persoane.
Acţiunea iniţială a fost precizată solicitându-se, în contradictoriu cu SC B.D.S. SRL, R.I. şi R.R. constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare -cumpărare din 6 februarie 2004 încheiat la B.N.P. S.C. din Topoloveni - Argeş şi din 24 februarie 2004, încheiat la acelaşi birou notarial.
Printr-o altă precizare, depusă la dosar la 13 octombrie 2005, reclamantul a solicitat să se constate nulitatea contractului de vânzare - cumpărare încheiat între R.R. în calitate de vânzătoare şi C.B.I. şi M.M.I., având ca obiect moara ţărănească şi terenul aferent acesteia, situate în comuna L., judeţul Argeş.
Prin sentinţa civilă nr. 762 din 8 iunie 2006, Tribunalul Bucureşti, a admis în parte cererea precizată, a anulat decizia din 10 decembrie 2004, emisă de A.V.A.S. şi a obligat-o pe pârâtă să emită decizie motivată prin care să propună reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în L., judeţul Argeş, format din teren în suprafaţă de 1146 m.p., moară şi anexe, astfel cum au fost identificate prin expertiza topografică întocmită de expertul Alniţei Marin, constând în despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. S-au respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta A.V.A.S. şi capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare - cumpărare autentificate, precum şi capătul de cerere privind restituirea în natură a imobilului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că imobilul a aparţinut autorului reclamantului, G.D., şi că reclamantul a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, situaţie în raport de care respingerea notificării pe considerentul nedovedirii dreptului de proprietate şi a calităţii de moştenitor este netemeinică şi nelegală.
Tribunalul a apreciat că, în raport de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, reclamantul are dreptul la despăgubiri. S-a considerat că este irelevant faptul că respectivele contracte de vânzare
- cumpărare au fost încheiate după depunerea notificării, nefiind incidente dispoziţiile art. 21 pct. 5 din Legea nr. 10/2001.
Mai mult decât atât, s-a avut în vedere că textul de lege menţionat, a intrat în vigoare prin modificările aduse de Legea nr. 247/2005 la Legea nr. 10/2001, astfel încât nu poate fi aplicat în speţa dedusă judecăţii, în raport de principiul neretroactivităţii legii civile, contractul de vânzare - cumpărare din 6 februarie 2004, prin care imobilul a ieşit din proprietatea pârâtei notificate SC P. SA fiind încheiat înainte de modificarea Legii nr. 10/2001. Astfel, s-a apreciat că la data încheierii acestui contract nu exista nicio interdicţie legală de vânzare a imobilului ce a format obiectul notificării.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamatul şi pârâta A.V.A.S.. Reclamantul a susţinut că prima instanţă a schimbat obiectul acţiunii introductive, obligând-o pe pârâtă să emită decizie prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent, deşi nu a fost investită cu o astfel de cerere, ci s-a solicitat restituirea în natură a imobilului. De asemenea, s-a susţinut că nu au fost avute în vedere obiecţiunile sale la raportul de expertiză topografică, care se refereau la identificarea construcţiei şi evaluarea terenului.
Pârâta a invocat, în motivarea apelului său, greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive faţă de capetele de cerere privind restituirea în natură a imobilului şi constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare, încălcarea principiului disponibilităţii şi a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 cu privire la aprecierea calităţii de persoană îndreptăţită.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV - a civilă, prin decizia nr. 321 din 9 mai 2007, a respins ca nefondate ambele apeluri, reţinând că reclamantul a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, ca moştenitor al fostului proprietar, G.D., de la care s-a naţionalizat moara în baza Legii nr. 119/1948.
În ceea ce priveşte depăşirea obiectului cererii de chemare în judecată, critică invocată prin ambele apeluri, s-a constatat că reclamantul a investit instanţa cu o contestaţie împotriva deciziei din 10 decembrie 2004, emisă de A.V.A.S., solicitând anularea acesteia, restituirea în natură a imobilului şi constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare cu privire la imobil. în acest context, curtea de apel a apreciat că nu s-a încălcat principiul disponibilităţii, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent fiind circumscrisă situaţiei imobilului ce a făcut obiectul notificării.
S-a apreciat ca neîntemeiată cererea de constatare a nulităţii actelor de înstrăinare, cu motivarea că imobilul a intrat în proprietatea SC P. SA în anul 1995, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Prefectura Argeş, anterior oricărui demers al reclamantului în vederea recuperării imobilului. Pe cale de consecinţă, s-a considerat că valabilitatea titlului SC P. SA conduce la consolidarea titlurilor dobândite de cumpărătorii subsecvenţi.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta A.V.A.S., s-a reţinut că în mod corect a fost respinsă de Tribunal, pârâta figurând ca parte în contestaţia împotriva deciziei prin care s-a soluţionat notificarea reclamantului, emisă de această pârâtă în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs reclamantul G.N. şi pârâta A.V.A.S., reiterând criticile invocate prin motivele de apel.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 2422 din 11 aprilie 2008, a admis recursurile şi a casat decizia cu trimitere spre rejudecare aceRONaşi instanţe, reţinând că reclamantul a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită astfel cum este definită de Legea nr. 10/2001, depunerea notificării având valoare de acceptare a succesiunii, cu privire la imobilul ce a făcut obiectul notificării.
S-a apreciat, însă, că soluţia restituirii în natură a imobilului trebuia analizată prin prisma prevederilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, în sensul de a se stabili dacă imobilele au fost preluate de stat cu sau fără titlu valabil şi, respectiv, dacă la data formulării notificării imobilele erau deja evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale integral privatizate cu respectarea legii.
S-a dat instanţei de rejudecare îndrumarea de a analiza şi valabilitatea actelor de înstrăinare în raport de susţinerile recurentului reclamant că au fost încheiate cu rea credinţă şi prin fraudarea legii.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV - a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta A.V.A.S. şi a admis apelul reclamantului G.N., în sensul că a schimbat în parte sentinţa apelată, obligând-o pe pârâta A.V.A.S. să acorde despăgubiri în sumă de 63.335 euro, în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
S-a respins ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în faza apelului şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin considerentele deciziei menţionate, instanţa de apel a reţinut că Tribunalul nu a încălcat principiul disponibilităţii, apreciind în mod legal că imobilul nu mai poate fi restituit în natură, reclamantul având dreptul de a fi dezdăunat prin acordarea măsurilor reparatorii în echivalent conform Legii nr. 10/2001.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel invocat de reclamant, instanţa de apel a omologat concluziile expertizelor topografice şi de construcţii efectuate cu ocazia rejudecării, la care acesta (reclamantul) nu a formulat obiecţiuni.
S-a considerat, totodată, că în mod corect a fost respins capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii contractelor de vânzare -cumpărare, în raport de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece nu a existat fraudă la lege sau vreo cauză ilicită, SC P. SA devenind proprietară în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990 şi deţinând certificat de atestare a dreptului de proprietate seria A 6 nr. 0041 din 27 iulie 1995.
Cu privire la apelul A.V.A.S., instanţa de apel a reţinut că, prin încheierea din 14 aprilie 2005 s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în raport de contestaţia înregistrată împotriva dispoziţiei emise de această pârâtă, critica fiind şi lipsită de interes, atâta timp cât s-au respins cererea de restituire în natură şi cererea de constatare a nulităţii contractului.
S-a apreciat că deşi, în raport de aceste capete de cerere, A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă, acest aspect nu ar conduce la schimbarea sentinţei.
Critica pârâtei referitoare la încălcarea principiului disponibilităţii a fost respinsă pentru aceleaşi considerente expuse şi cu privire la apelul reclamantei.
împotriva deciziei menţionate au declarat recurs în termenul legal reclamantul G.N. şi pârâta A.V.A.S.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamantul G.N. a criticat decizia atacată ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că, deşi a făcut dovada plăţii onorariilor pentru expertizele tehnică de construcţii şi topografică, instanţa de apel a apreciat ca nefondată cererea sa referitoare la cheltuielile de judecată, aplicând eronat dispoziţiile art. 247 alin. (2) C. proc. civ.
Cea de a doua critică formulată de recurentul - reclamant a vizat stabilirea eronată a despăgubirilor pentru construcţii şi teren la valoarea stabilită de expertul în construcţii, Meta Vasile.
Recurenta A.V.A.S. a criticat decizia recurată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4, 6 şi 9 C. proc. civ.
Primul motiv de recurs al pârâtei a vizat interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 republicate, ale Legii nr. 247/2005 şi ale O.U.G. nr. 81/2007, în condiţiile în care nu există temei legal pentru obligarea sa la plata despăgubirilor băneşti sau de orice natură pentru imobilele ce fac obiectul actelor normative menţionate.
Cel de-al doilea motiv s-a referit la justificarea măsurii suspendării executării deciziei civile nr. 231 din 2 martie 2011, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, în raport de dispoziţiile art. 1 şi 2 din O.G. nr. 22 din 30 ianuarie 2002, modificată şi completată prin Legea nr. 110/2007.
De asemenea, s-a criticat decizia atacată pentru nelegala administrare a probei cu expertiză în cauză, instanţa încălcând normele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi procedura administrativă specială prevăzută de Legea nr. 247 din 22 iulie 2005.
Invocându-se motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. s-a susţinut că, fără a fi avute în vedere precizările succesive ale acţiunii făcute de reclamant, instanţa de apel, cu încălcarea principiului disponibilităţii, a acordat efectiv despăgubiri băneşti, fără ca acestea să fi fost cerute.
Ultimele critici invocate de recurenta pârâtă s-au referit la evaluarea construcţiilor cu nesocotirea obiectiunilor sale, impunându-se calcularea despăgubirilor într-un cuantum egal cu valoarea la care au fost înregistrate în contabilitatea SC P. SA în acest context, s-a învederat că, în evaluarea construcţiilor, s-a stabilit o valoare mai mare pentru o magazie decât pentru moara propriu-zisă.
De asemenea, s-a susţinut că s-a stabilit eronat întinderea suprafeţei de teren revendicate de 1146,45 m.p., în lipsa titlului de proprietate şi a dovezilor privind calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului cu privire la imobilele în litigiu.
Examinând criticile recurentei pârâte A.V.A.S., raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că acesta este fondat pentru considerentele ce succed:
Prin decizia recurată, instanţa de apel, a procedat nelegal obligând-o pe pârâta A.V.A.S. să acorde despăgubiri reclamantului în sumă de 63.335 euro, cu titlu de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Stabilirea acestei obligaţii în sarcina pârâtei este rezultatul interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005, potrivit cărora obligaţiile A.V.A.S. se limitau doar la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri conform art. 29 şi în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Din analiza textelor legale menţionate, precum şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 81/2007, rezultă că pârâta recurentă nu are obligaţia legală de a plăti despăgubiri, ci numai de a propune acordarea acestora în condiţiile legii speciale, instituţiei competente - C.G.S.D., din cadrul A.N.R.P., conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Prin Legea nr. 247/2005, art. 1 alin. (1) Titlul VII, care a modificat şi completat Legea nr. 10/2001, se reglementează sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 republicată.
În acest sens, art. 13 alin. (1) capitolul III din Legea nr. 247/2005 precizează că pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă, potrivit prevederilor acestei legi, se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, instituţia competentă, C.C.S.D. în cadrul A.N.R.P., în condiţiile art. 161 alin. (2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 81/2007, care reglementează procedura şi modalităţile de despăgubire efectivă pentru imobilele preluate în mod abuziv, în baza deciziilor emise de către Comisia Centrală şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, A.N.R.P. va emite un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată, conform legii.
În consecinţă, Curtea, va constata că motivul de recurs examinat este fondat şi se impune înlăturarea obligării pârâtei de a acorda despăgubiri reclamantului în cuantumul menţionat.
Criticile formulate prin ultimele motive de recurs, referitoare la dovada calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului şi a dreptului de proprietate al autorilor acestuia nu vor fi analizate, acestea neputând face obiectul recursului în raport de limitele casării stabilite prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2422/2008.
Totodată, se va constata că din dezvoltarea motivelor de recurs formulate de pârâtă, cu referire la despăgubirile băneşti pe care a fost obligată să le acorde, nu rezultă critici care să se circumscrie cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.
Nici criticile aceleiaşi recurente cu privire la stabilirea unei valori prea mari a magaziei faţă de moară nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., reprezentând, în realitate, critici de netemeinicie, şi nu de nelegalitate, astfel că nu vor fi analizate.
Examinând recursul reclamantului G.N., raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că acesta este fondat în limitele criticii referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată în apel, efectuate de acesta.
În condiţiile în care apelul reclamantului a fost admis prin decizia recurată, pârâta intimată A.V.A.S., al cărei apel a fost respins, căzând în pretenţii, în sensul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., se impunea obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, efectuate de reclamantul apelant în această fază procesuală (a rejudecării apelurilor).
Astfel, se va reţine că prin concluziile scrise depuse la 1 martie 2011, apelantul G.N. a solicitat obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată, respectiv onorariile pentru efectuarea expertizelor, în cuantum de 2.006 RON, potrivit chitanţelor din dosarul de apel.
Criticile recurentului reclamant vizând stabilirea unei valori prea mici a despăgubirilor pentru teren în raport de specialitatea expertului desemnat să întocmească raportul de expertiză tehnică nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi, prin urmare, nu pot fi examinate.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de reclamantul G.N. şi de pârâta A.V.A.S. şi va modifica în parte decizia recurată în sensul că va obliga pe această pârâtă să facă propuneri de despăgubiri în echivalent pentru imobilul în litigiu, în valoare de 63.335 euro, echivalent în RON, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi va înlătura obligarea aceleiaşi pârâte de a acorda despăgubiri în cuantumul menţionat.
Va fi obligată pârâta A.V.A.S. la 2006 RON cheltuieli de judecată în apel către apelantul reclamant G.N.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul G.N. şi de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 231A din 2 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a - IV - a civilă.
Modifică în parte decizia în sensul că obligă A.V.A.S. să facă propuneri de despăgubiri în echivalent pentru imobilul în litigiu în valoare de 63.335 euro echivalent în RON la data plăţii în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/1995 şi înlătură obligarea aceleiaşi pârâte să acorde despăgubiri în cuantumul menţionat.
Obligă pe pârâta A.V.A.S. la 2.006 RON cheltuieli de judecată în apel către apelantul-reclamant G.N.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 5581/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5583/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
