ICCJ. Decizia nr. 5974/2012. Civil
| Comentarii |
|
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 1633 din 10 noiembrie 2010, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de contestatorul N.I., în contradictoriu cu intimata Agenția Domeniilor Statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea dedusă judecății, reclamantul N.I. a solicitat în contradictoriu cu intimata Agenția Domeniilor Statului, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei din 22 aprilie 2010, comunicată la 26 aprilie 2010, emisă de intimată, prin care s-a respins solicitarea privind restituirea bunurilor revendicate sau despăgubirea la justa valoare de circulație a bunurilor menționate în cuprinsul acțiunii, admiterea cererii întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și recunoașterea calității de proprietar pentru suprafața de 5 ha teren de categoria intravilan și acordarea de despăgubiri pentru bunurile de care a fost deposedat și care nu se mai regăseau în ființă la data notificării.
Prin decizia contestată, din 22 aprilie 2010, s-a respins notificarea din 05 aprilie 2001 formulată de petentul N.I. în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât petentului i s-a restituit terenul aferent construcțiilor în baza legilor fondului funciar, conform titlului de proprietate din 19 februarie 2002 și din 20 iunie 2000, eliberate de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pe baza propunerii Comisiei comunale, orășenești, municipale și a prevederilor Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, județul Buzău.
Prin notificarea din 05 aprilie 2001, petentul a solicitat restituirea suprafeței de 5 ha teren aferent unor construcții, arabil și islaz, precum și măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcțiile aflate pe terenul menționat.
Reclamantul figurează cu suprafața de 5 ha tern (4,25 ha teren arabil și 0,75 ha islaz) din 1949, astfel cum rezultă din certificatul din 19 august 1996 emis de Arhivele Naționale - Direcția județeană Buzău, teren ce a fost expropriat în baza Decretului nr. 83/1949 potrivit certificatului din 17 septembrie 1996.
Potrivit art. 38 din Legea nr. 18/1991, persoanele fizice ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietate statului prin efectul Decretului nr. 83/1949, precum și al oricăror alte acte normative de expropriere, sau moștenitorii acestora pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren trecută în proprietate statului, până la limita suprafeței prevăzute la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în mai multe localități sau de la autori diferiți, în termenul, cu procedura și în condițiile prevăzute la art. 9.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia civilă nr. 785 din 03 noiembrie 2011, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul N.I., împotriva sentinței civile nr. 1633 din 10 noiembrie 2010 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata Agenția Domeniilor Statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin notificarea din 05 aprilie 2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001, contestatorul N.I. a solicitat restituirea în natură a imobilului, format din 5 ha teren și construcții edificate pe acesta, situat în comuna T., județul Buzău. Pe terenul în suprafață de 5 ha, specificat de către notificator ca fiind arabil și izlaz, s-a aflat, potrivit susținerilor acestuia din notificare, o locuință compusă din 5 camere, o galerie, un grajd, o fânărie, un porumbar, o magazie, o construcție pentru creșterea păsărilor, o altă construcție pentru mașini agricole, 3 fântâni și o împrejmuire a tuturor acestor construcții situate pe cele 5 ha. întrucât aceste construcții au fost demolate, notificatorul a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin decizia din 22 aprilie 2010, Agenția Domeniilor Statului a respins notificarea contestatorului formulată în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu motivarea că petentului i s-a restituit terenul aferent construcțiilor în baza legilor fondului funciar, conform titlurilor de proprietate din 19 februarie 2002 și din 20 iunie 2000 eliberate de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pe baza propunerii Comisiei comunale, orășenești, municipale și a prevederilor Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, județul Buzău.
Teza juridică susținută de contestator, ca temei al anulării deciziei sus-indicate prin care s-a respins solicitarea sa privind restituirea bunurilor revendicare sau despăgubirea la justa valoare de circulație a acestor bunuri, constă în faptul că în mod greșit intimata a susținut că terenurile solicitate au fost restituite în baza legii fondului funciar, respectiv că în sprijinul notificării sale a depus suficiente acte din care să rezulte că imobilul revendicat a fost proprietatea sa donată de tatăl său înainte de deposedare.
Referitor la aceste aspecte, Curtea a reținut că, potrivit certificatului din 19 august 1996 emis de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Buzău, în matricola de impuneri agricole de la comuna M. din anul 1949 figurează N.I., contestatorul din prezenta cauză, cu 4,25 ha arabil și 0,75 ha izlaz, în total 5 ha.
Potrivit relațiilor comunicate în calea de atac a apelului de către Serviciul județean Buzău al Arhivelor Naționale, în urma verificărilor efectuate asupra matricolelor de impuneri agricole ale comunei M., în perioada 1949-1950, deținute de Comitetul provizoriu Plasa Pogoanele, a rezultat că apelantul-contestator figurează în matricole agricole pe anul 1949, cu suprafețe agricole, pe categorii de folosință, aceeași situație corespunzând și pentru anul 1950.
Potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001: "(1) în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. (2) în aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar".
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, astfel cum au fost modificate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, cu referire la dispozițiile legale sus-enunțate, prevăd la pct. 23.1 lit. d) că: "d) orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective; pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol)".
Prin raportare la aceste dispoziții legale și norme metodologice de interpretare, Curtea a reținut că, în prezenta cauză, contestatorul era în măsură să facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 5 ha.
Cu privire la teren, dat fiind însăși caracterizarea dată de contestator, în sensul că acesta avea categoria de folosință arabil și izlaz, având în vedere și adresa din 2009 emisă de Municipiul Buzău, din care rezultă că terenul deținut de SC A.F. SA Buzău, care deține în prezent acest teren, "este trup de intravilan în extravilanul municipiului Buzău", întrucât fermele agricole și zootehnice se construiesc, de regulă, în extravilan, pentru a nu polua intravilanul, Curtea a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, care dispun în sensul că: "Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare".
Potrivit actelor de la dosar, respectiv titlului de proprietate din 19 februarie 2002 emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Buzău, s-a reconstituit contestatorului în nume propriu dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 3 ha situat în satul T., comuna T., județul Buzău, terenul având categoria de folosință arabil.
De asemenea, potrivit titlului de proprietate din 20 iunie 2000 emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Buzău s-a reconstituit contestatorului în nume propriu dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 7 ha situat pe raza teritorială a comunei T., categoria de folosință a terenului primit în proprietate fiind, de asemenea, arabil.
Prin referire la aceste titluri de proprietate, Curtea a constatat nefondată susținerea contestatorului, în sensul că acestuia i s-a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma autorilor săi, părinții N.C. și N.A., întrucât așa cum s-a precizat mai sus, dreptul de proprietate a fost reconstituit în nume propriu contestatorului și nu ca moștenitor al părinților săi, N.C. și N.A.
La dosar s-a depus în faza procesuală a apelului adresa din 07 octombrie 2011 emisă de comuna T., județul Buzău, cu care au fost înaintate, alăturat, actele care au stat la baza emiterii celor două titluri de proprietate sus-menționate, printre acestea aflându-se certificatul din 19 august 2006 emis de Direcția Județeană Buzău a Arhivelor Naționale care atestă deținerea la nivelul anului 1949 de către contestator a unui teren de 5 ha arabil și izlaz.
Cum în baza actului care face dovada dreptului de proprietate asupra terenului a cărui restituire se solicită, contestatorul a fost beneficiarul unei legi de reparație, respectiv Legea nr. 18/1991, Curtea a constatat fondată aprecierea primei instanțe de judecată în sensul netemeiniciei pretențiilor acestuia cu privire la teren.
Referitor la ferma despre care apelantul contestator face vorbire, Curtea a constatat că înregistrările în registrul agricol, statele nominale pentru zilieri și istoricul de rol fiscal, respectiv declarațiile notariale extrajudiciare ale martorilor B.Z. și B.S. și declarațiile olografe ale martorelor G.L. și N.T.A. nu au susținut teza juridică a acestuia, în sensul că era proprietar asupra unor construcții edificate pe terenul de 5 ha pentru desfășurarea activității normale a fermei, care ulterior ar fi fost demolate în mod abuziv.
Așa cum s-a arătat mai sus, potrivit relațiilor comunicate de către Serviciul județean Buzău al Arhivelor Naționale, în urma verificărilor efectuate asupra matricolelor de impuneri agricole ale comunei M., în perioada 1949-1950, deținute de Comitetul provizoriu Plasa Pogoanele, a rezultat că apelantul-contestator figurează în matricole agricole pe anul 1949, numai cu suprafețe agricole, fără construcții, aceeași situație corespunzând și pentru anul 1950.
Statele nominale de zilieri la care apelantul-contestator face trimitere nu fac dovada că acesta a deținut imobilul în litigiu pentru care a solicitat măsuri reparatorii în echivalent, ci doar dovada plății unor sume cu titlu de retribuție pentru munca depusă de către unele persoane în folosul proprietarului N.C.I., din comuna M. Aceste state nominale de zilieri aferente anului 1947-1948 nu fac nicio trimitere cu privire la imobilul aparținând contestatorului, respectiv la compunerea și descrierea acestuia prin indicarea suprafețelor de teren și a construcțiilor aflătoare pe acesta, ci indică doar numele zilierilor, zilele lucrate, salariul ce se cuvine potrivit unei zile de muncă și suma ce se cuvine fiecăruia pentru întreaga muncă prestată.
De asemenea, din înștiințarea de plată din 1950 emisă pe numele N.C.I., Curtea nu poate deduce date referitoare la imobilul pentru care contestatorul ar fi plătit impozite.
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, astfel cum au fost modificate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, cu referire la dispozițiile legale sus-enunțate, prevăd la pct. 23.3 că: "în cazuri deosebite se pot solicita și declarații notariale date de persoane în viață, care atestă anumite situații în legătură cu imobilul notificat și care pot contribui la fundamentarea deciziei".
Declarațiile notariale ale martorilor indicați mai sus sunt în sensul că apelantul-contestator a avut pe raza comunei T., ferma F., o suprafață de teren de 4 ha, împrejmuită cu gard pe care se afla o construcție, care în anul 1949 i-a fost naționalizată, iar declarațiile olografe ale martorilor sus-menționați sunt în sensul că apelantul-contestator a posedat un teren de 15 ha arabil, pe care avea construită o casă și un grajd pentru animale.
Or, aceste declarații nu se coroborează cu nicio altă probă din dosar.
Mai mult, apelantul-contestator a învederat în scris instanței de apel prin declarația expresă depusă la dosar că dovada susținerilor sale înțelege să o facă cu actele aflate la dosar și că nu mai are alte înscrisuri în susținerea pretențiilor sale.
La dosar, apelantul-contestator a mai depus o serie de contracte de vânzare-cumpărare, acte care fac dovada proprietății unor imobile pe numele autorilor săi, N.C. și N.A., care nu vin în sprijinul susținerii acestuia, în sensul că a deținut de la părinții săi un bun imobil - teren și casă - donat în anul 1947, ce i-ar fi fost preluat de către stat în mod abuziv și pentru care nu ar fi primit nicio despăgubire până în prezent.
Curtea a reținut, totodată, faptul că a fost înaintată apelantului-contestator adresa din 20 iunie 2007 de către Comisia locală T., prin care i s-a comunicat faptul că cererea sa de restituire a bunurilor revendicate a fost invalidată în ședința din 23 mai 2007, motivat de faptul că prin titlul de proprietate din 1998 s-a reconstituit acestuia suprafața maximă prevăzută de lege, în calitate de moștenitor al defuncților N.C. și A.
De asemenea, s-a adus la cunoștința apelantului contestator, faptul că în termen de 10 zile de la primirea acestei înștiințări, avea posibilitatea să facă contestație la Primăria Comunei T., potrivit art. 27 din H.G. nr. 890/2005 cu modificările și completările ulterioare.
împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs reclamantul N.I., criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 719 C. proc. civ., deoarece:
- în mod nelegal s-a reținut că nu se mai poate solicita restituirea terenului în litigiu (5 ha), întrucât terenul a fost valorificat pe temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991.
- Terenul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de Statul Român în anul 1949, nicidecum în 1959-1963.
Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Prin notificarea din 05 aprilie 2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001, contestatorul N.I. a solicitat restituirea în natură a imobilului format din 5 ha teren și construcții edificate pe acesta, situat în comuna T., județul Buzău.
Prin decizia din 22 aprilie 2010, Agenția Domeniilor Statului a respins notificarea contestatorului formulată în baza Legii nr. 10/2001, cu motivarea că reclamantului i s-a restituit terenul aferent construcțiilor în baza fondului funciar - Legea nr. 18/1991 - conform titlului de proprietate nr. din 19 februarie 2002 și din 20 iunie 2000 eliberate de Comisia Județeană pentru aplicarea fondului funciar, județul Buzău.
Referitor la actele de proprietate deținute de recurentul-apelant, instanța de apel a reținut corect faptul că potrivit contractului din 19 august 1996 emis de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Buzău din anul 1949 figurează N.I., cu 4,25 ha arabil și 0,75 ha izlaz, în total 5 ha.
Prin raportare la dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, și a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, se reține că în prezenta cauză contestatorul N.I. a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului-teren în suprafață de 5 ha.
însă, instanța apelului corect a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care: "nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților, la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000".
Potrivit titlului de proprietate din 19 februarie 2002, s-a reconstituit contestatorului, în nume propriu, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 3 ha situat în comuna T., jud. Buzău, teren având categoria de folosință arabil.
De asemenea, potrivit titlului de proprietate din 20 iunie 2000, s-a reconstituit contestatorului, în nume propriu, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 7 ha situat în comuna T., jud. Buzău, de categorie arabil.
Cu privire la aceste titluri de proprietate, se constată ca nefondată susținerea contestatorului, în sensul că acestuia i s-a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma autorilor săi, respectiv părinții N.C. și N.A., întrucât, așa cum s-a precizat mai sus, dreptul de proprietate a fost reconstituit în nume propriu contestatorului și nu ca moștenitor al părinților săi.
De asemenea, este de reținut faptul că recurentul-contestator figurează în matricolele agricole pe anul 1949, numai cu suprafețe agricole, fără construcții, aceiași situație fiind reținută și pentru anul 1950.
De reținut este și faptul că, prin adresa din 20 iunie 2007, Comisia Locală T. i-a comunicat recurentului-contestator că cererea sa de restituire a bunurilor revendicate a fost invalidată în ședința din 23 mai 2007, iar recurentul nu a înțeles să formuleze contestație împotriva adresei menționate.
Așadar, față de cele reținute, s-a respins recursul declarat de recurentul N.I., ca fiind nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6010/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5979/2012. Civil → |
|---|
