ICCJ. Decizia nr. 6048/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 22 mai 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta K.H.V. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Primarul comunei G., ca pe baza hotărârii judecătorești ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la emiterea dispoziției de restituire a terenului intravilan situat în com. G., sat S. (fost sat F., com. T.), jud. Ilfov, iar în situația în care acesta nu mai poate fi restituit pe vechiul amplasament, să-i fie restituită în natură aceeași suprafață, cu aceeași destinație.
în motivare, s-a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 14 iulie 1943 de Tribunalul Județului Ilfov, secția notariat, autorii săi, K.R. și K.E., au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1.675 m.p.
Imobilul a fost preluat abuziv de stat fără titlu și fără plata unor despăgubiri și, deși reclamanta a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, în 2001, aceasta nu a fost soluționată.
De asemenea, reclamanta a arătat are informații că terenul a fost atribuit moștenitorilor celor de la care autorii reclamantei au cumpărat terenul în anul 1943, fără ca aceștia să mai dețină vreun drept de proprietate.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 25 și urm. din Legea nr. 10/2001.
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului București și lipsei calității procesuale pasive.
Prin încheierea din ședința publică din data de 20 iunie 2008, instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate prin întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 634 din 23 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins cererea formulată de reclamanta K.H.V.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 14 iulie 1943 de Tribunalul Județului Ilfov, secția notariat, autorii reclamantei, K.R. și K.E., au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1.675 m.p., situat în vatra cătunului F., actualmente com. G., sat S., jud. Ilfov, prin cumpărare de la G.I.C. și N.I.C.
Din certificatele de moștenitor depuse la dosar a reieșit că de pe urma defunctului K.R., decedat la data de 18 septembrie 1993, a rămas ca unică moștenitoare, soția supraviețuitoare K.E., iar de pe urma celei din urmă, decedată la data de 31 mai 1998, a rămas moștenitoare unică, reclamanta K.H.V.
în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a formulat notificarea din 2001 prin care a solicitat restituirea în natură a terenului situat în com. G., sat S. (fost sat F., com. T.), jud. Ilfov.
Conform relațiilor solicitate și depuse la dosar, prima instanță a reținut că pentru acest teren au formulat cereri de reconstituire moștenitorii fostului proprietar I.I.C., în baza Legii nr. 18/1991, aceștia fiind puși în posesie prin procesul-verbal din 09 august 1996 cu suprafața de teren de 1.202 m.p., teren ce a fost înstrăinat de numiții A.T., I.N., C.E. și C.V., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 20 septembrie 1996 către SC E. SRL.
Din adresa din 17 februarie 2009 emisă de Primăria comunei G. a rezultat că autorii reclamantei, deși au cumpărat terenul în anul 1943, nu figurează înscriși în evidențele locale, deoarece nu și-au deschis poziție în registrul agricol și rol fiscal și, întrucât după încetarea războiului aceștia au părăsit definitiv țara, terenul în litigiu a rămas în folosința fostului proprietar până la preluarea acestuia de C.A.P.
Potrivit raportului de expertiză, a rezultat că terenul se află în intravilanul satului S., având suprafața de 1.541 m.p., proprietar - numitul A.T. și nu este afectat de detalii de sistematizare.
Tribunalul a apreciat că deși reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, conform dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001 și dovada dreptului de proprietate al autorilor săi asupra acestui imobil, aceasta nu a făcut dovada preluării abuzive.
S-a înlăturat argumentul pârâtului în sensul că reclamanta nu a făcut dovada continuității dreptului de proprietate, întrucât aceasta a probat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 14 iulie 1943 de Tribunalul Județului Ilfov, secția notariat, autorii săi, K.R. și K.E., au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1.675 m.p.; or, nu reclamanta este cea care trebuie să facă dovada continuității dreptului de proprietate, întrucât aceasta ar trebui să facă o dovadă negativă, în sensul că după dobândirea terenurilor, autorii săi nu le-au înstrăinat. însă, dovada negativă înseamnă a demonstra un fapt pozitiv contrar - înstrăinarea, probă care incumbă pârâtei, iar o asemenea dovadă nu s-a făcut.
Din dispozițiile art. 8 alin. (1) și (2) din Legea nr. 18/1991 reiese că fac obiectul dreptului de proprietate suprafețele de teren deținute de cooperativele agricole de producție la data de 01 ianuarie 1990, înscrise în sistemul de evidență a cadastrului funciar general sau al registrului agricol, corectate cu înstrăinările legal făcute de cooperativă, până la data intrării în vigoare a Legii fondului funciar.
Așadar, pentru reconstituirea dreptului de proprietate este necesar ca terenul să fi fost deținut de cooperativa agricolă, la data intrării în vigoare a legii.
Prin urmare, Tribunalul a apreciat că reclamanta trebuia să urmeze procedura specială prevăzută de Legea nr. 18/1991 în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului, iar nu ale Legii nr. 10/2001 care privesc imobilele preluate abuziv.
împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta K.H.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 554A din 26 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, apelul formulat de reclamantă a fost respins ca nefondat.
Instanța de apel a dispus completarea probei cu înscrisuri față de cele administrate de prima instanță, dispunând și efectuarea unei noi expertize topo.
Astfel, la dosar s-a depus adresa din 2011 a Primăriei G., din care reiese că o parte din terenul în cauză este inclus într-un titlu de proprietate emis pe numele altei persoane, arătând că numita A.T. figurează ca moștenitor pentru terenurile înscrise în titlul de proprietate din 1995, autor G.V., precum și în procesul-verbal din 1996 împreună cu alte persoane; terenul înscris în acest proces-verbal de punere în posesie a fost înstrăinat către SC E. SRL, titlul de proprietate menționat fiind atașat la dosarul instanței de apel.
Raportul de expertiză tehnică judiciară a fost atașat la dosar, iar din acesta rezultă că terenul în litigiu este situat în intravilanul satului S., și este compus din suprafața de 86 m.p. utilizată ca servitute de trecere și suprafața de 1.589 mp teren arabil dobândit de SC E. SRL de la A.T.; același raport de expertiză a precizat că terenul a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, fiind emis titlul de proprietate în favoarea numitei G.V.
Ca atare, instanța de apel a reținut că din ansamblul probator al cauzei că terenul în litigiu a fost preluat de C.A.P., în legătură cu acesta fiind formulată cerere de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991 de fostul proprietar I.I.C. și a fost înstrăinat către SC E. SRL. Curtea de apel a apreciat că de vreme ce terenul a fost preluat de C.A.P., iar pentru acesta a fost emis proces-verbal de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, este lipsit de relevanță faptul că reclamanta a formulat sau nu o cerere de reconstituire în baza acestei legi.
Cum Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 este o reglementare cu caracter reparator generală, urmează a se observa că legiuitorul a dorit să excludă din domeniul de aplicare al acesteia, acele terenuri al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, așa cum prevede în mod expres art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Cum în cauză obiectul cererii de restituire îl constituie un teren de natura celor enunțate în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel apreciat că, se impune respingerea apelului ca nefondat, în baza art. 296 C. proc. civ., soluția Tribunalului fiind legală și temeinică.
în termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanta K.H.V. a formulat recurs, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă arată că instanțele de fond în mod greșit au reținut că terenul ce face obiectul cauzei de față a rămas în stăpânirea foștilor proprietari, cei care au vândut autorilor noștri.
O altă confuzie reținută de către cele două instanțe o reprezintă și faptul că au interpretat în mod subiectiv că autorii săi au părăsit România după terminarea războiului și au creat astfel posibilitatea foștilor proprietari (vânzătorii autorilor săi) să redobândească în mod abuziv posesia terenului și, în același timp, să fie validați ca proprietari ai acestui teren, la momentul înscrierii în fosta Gospodărie Agricolă Colectivă.
Pe de altă parte, deși se reține că terenul a avut de la început destinația de teren intravilan - loc de casă și grădină - așa cum rezultă și din actul de proprietate, atât instanța tribunalului, cât și instanța de apel concluzionează că regimul juridic a acestui teren a fost unul care intră sub incidența Legii nr. 18/1991 și, ca atare, s-a apreciat că în mod corect s-a făcut aplicarea Legii nr. 18/1991, ceea ce ar exclude incidența Legii nr. 10/2001.
Recurenta mai arată că potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, se putea reconstitui dreptul de proprietate celor care s-au înscris în C.A.P. cu terenul respectiv. însă, la momentul înscrierii în C.A.P. foștii proprietari nu aveau niciun drept să asupra terenului pe care îl înstrăinaseră în urmă cu 20 de ani.
Pe de altă parte, Legea nr. 10/2001 stabilește în art. 1 că "imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperativiste ori orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 se restituie în natură în condițiile prezentei legi".
Deși s-a reținut că încă din 1968, reclamanta (prin autorul său) a solicitat Primăriei G. să-i comunice care este situația terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 1943, nu a primit niciun răspuns, ceea ce înseamnă că, la momentul respectiv, nu se știa în patrimoiul cui se află terenul în litigiu, deși prin contractul de vânzare-cumpărare din 1943 autorii săi s-au înregistrat la Primăria G. cu această proprietate, iar Primăria nu poate să facă dovada contrară acestei susțineri.
Dacă Legea nr. 10/2001 nu face nicio distincție prin dispozițiile art. 1 între imobile terenuri și imobile construcții, rezultă că această lege este aplicabilă situației din speță, deoarece terenul a fost preluat în mod abuziv de către C.A.P. (organizații cooperativiste cum le numește generic legiuitorul), întrucât cei care vânduseră autorilor săi și-au atribuit în mod ilegal și abuziv un drept asupra acestui teren cu care s-au înscris în C.A.P.
Or, faptul de a înscrie în C.A.P. un teren, cu ocazia cooperativizării agricole, asupra căruia nu aveau niciun drept și, mai mult, pe care l-au deținut în proprietate, dar l-au vândut în mod legal, reprezintă tot un mod abuziv de preluare a acestui teren.
Terenul cumpărat de autorii săi a fost de la început teren intravilan fiind afectat înființării unei gospodării și ulterior a fost preluat în mod abuziv, întrucât nu a intrat niciodată în mod legal în patrimoniul C.A.P. din comuna G.; în consecință, Legea nr. 18/1991 nu putea fi aplicată acestui teren.
în schimb, Legea nr. 10/2001 are în vedere atât imobilele preluate în mod abuziv de stat, cât și cele preluate de organizațiile cooperativiste. Dacă legiuitorul ar fi dorit să facă o departajare mai amănunțită a noțiunii de imobile cărora să li se aplice Legea nr. 10/2001, în mod cert ar fi făcut-o, însă, legiuitorul a avut în vedere în primul rând modul legal sau nelegal, respectiv abuziv sau nu, prin care orice imobil - teren sau construcție - a fost preluat de stat sau organizații cooperativiste.
Totodată, recurenta mai arată că cei care au vândut autorilor săi nu aveau niciun drept să solicite înscrierea în C.A.P. cu acest teren pentru că nu mai aveau calitatea de proprietari, iar această înscriere nu poate fi interpretată decât ca un mod abuziv de preluare a imobilului său.
Instanța de apel face trimitere la art. 8 din Legea nr. 18/1991, republicată, dar și la art. 8 din Legea nr. 10/2001, constatând în mod greșit că terenul în litigiu se află sub regimul reglementat de Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, ignorându-se însă, dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri judecătorești nelegale.
Din această perspectivă, recurenta susține că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății și i-a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, întrucât, deși se constată că autorii săi au avut un titlu legal dobândit, că înscrierea cu terenul respectiv în C.A.P. s-a făcut de către persoană care nu avea niciun drept, instanța a legalizat un abuz săvârșit de către aceștia, care "au transferat" terenul proprietatea sa către C.A.P.
Era necesar ca instanța de apel să analizeze dacă terenul a intrat în mod legal în patrimoniul C.A.P. la momentul cooperativizării pentru a constata sub ce regim se plasează terenul, respectiv al Legii nr. 18/1991 sau al Legii nr. 10/2001.
Recurenta conchide în sensul că aplicarea greșită a legii de instanța de apel constă în faptul că se deturnează sensul și scopul art. 1 din Legea nr. 10/2001 care definește categoria de imobile ce intră sub incidența ei.
Pronunțând decizia recurată, instanța de apel a deposedat-o pe recurentă de un drept absolut de proprietate și a legalizat atât trecerea abuzivă în patrimoniul C.A.P.-ului a terenului proprietatea autorilor săi, cât și restituirea abuzivă a acestui teren către persoane care nu aveau nicio legătură cu acesta.
Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs și nu au fost administrate alte probe în această etapă procesuală.
Recursul formulat este nefondat, în cauză nefiind întrunită niciuna dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
întrucât obiectul pricinii de față îl constituie contestația formulată de reclamantă împotriva refuzului nejustificat al intimatului de a emite dispoziție motivată de soluționare a notificării sale din 2001 prin care a solicitat acordarea în baza Legii nr. 10/2001 a măsurilor reparatorii (restituire în natură) pentru terenul în suprafață de 1.675 m.p., situat în com. G., sat S., jud. Ilfov, contestație formulată în baza efectelor deciziei nr. 20/2007 pronunțată de secțiile unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, înalta Curte constată că recurenta în mod greșit indică și ipoteza de recurs prevăzută de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. (interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății), critică pe care o susține prin referirea la stabilirea greșită a regimului juridic al terenului și plasarea lui în domeniul de aplicare a Legii nr. 18/1991, invocând în realitate, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Această critică urmează a fi analizată în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar nu potrivit ipotezei indicate de reclamantă, întrucât privește aplicarea legii de instanța de apel, în cauză nefiind dedus judecății vreun act juridic care să fi fost greșit interpretat, prin schimbarea naturii sau a înțelesului lămurit și vădit neîndoilenic al acestuia.
Având în vedere situația de fapt stabilită în cauză de instanțele de fond, înalta Curte constată că pentru verificarea calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, în aplicarea prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) rap. la art. 4 alin. (2) din legea specială, s-a reținut că autorii reclamantei, K.R. și K.E., au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin contractul de vânzare-cumpărare din 14 iulie 1943 de Tribunalul Județului Ilfov, secția notariat; pe de altă parte, instanțele au reținut că reclamanta este unica moștenitoare a acestora, potrivit certificatelor de moștenitor depuse la dosar.
Autorii reclamantei au dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare de la numiții G.I.C. și N.I.C.; ulterior înstrăinării terenului, vânzătorii s-au înscris în C.A.P. cu acest teren, astfel că, ulterior apariției Legii nr. 18/1991 a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea moștenitorilor acestora, terenul în litigiu fiind înscris în titlul de proprietate din 30 noiembrie 1995 emis pe numele G.V.
în prezent, acest teren se compune din suprafața de 86 m.p. utilizată ca servitute de trecere și cea de 1.589 m.p. care reprezintă teren arabil aflat în proprietatea SC E. SRL care, la rândul ei, l-a dobândit de la numitul A.T., succesorul lui G.V.
Față de această situație de fapt, înalta Curte constată că în mod legal instanța de apel a apreciat că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, întrucât în cauză nu a operat o trecere abuzivă a imobilului în proprietatea statului, astfel cum aceasta este definită de art. 2 din legea specială, ci transferul acestuia în patrimoniul statului a operat ca urmare a înscrierii în C.A.P. a vânzătorilor din contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu autorii săi - G.I.C. și N.I.C.; ca atare, deposedare autorilor reclamanților nu a operat printr-un act de autoritate, ci printr-un act de voință al vânzătorilor care înstrăinaseră această parte de teren în anul 1943.
în plus, așa cum s-a arătat, terenul solicitat de reclamantă nu se află în patrimoniul unității notificate (comuna G.), ci în patrimoniul unui terț, subdobânditor cu titlu oneros, intimatul cauzei făcând aplicarea dispozițiilor unei alte legi reparatorii, respectiv a Legii nr. 18/1991 în favoarea moștenitorilor vânzătorilor din contractul ce a constituit titlul autorilor recurentei; față de această ultimă constatare rezultă că pentru același teren intimatul nu ar putea fi obligat să acorde o dublă reparație, iar reparația acordată în baza Legii fondului funciar, la acest moment, este una efectivă, intrată deja în circuitul civil.
înalta Curte urmează a înlătura și criticile din motivele de recurs privind greșita încadrare a terenului în categoria celor ce intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 18/1991, această chestiune fiind subsidiară față de constatarea neîndeplinirii cerinței preluării abuzive de stat a terenului din proprietatea autorilor reclamantei, astfel că devine inutilă verificarea și statuarea asupra celorlalte impedimente legale de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, contrar celor susținute de recurentă, instanța, în prezenta cauză, nu poate cenzura procedura reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea moștenitorilor vânzătorilor derulate în baza Legii nr. 18/1991 și finalizate cu emiterea titlului de proprietate din 30 noiembrie 1995, date fiind limitele învestirii sale, regulă prevăzută de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., dar și observându-se obiectul pricinii de față.
Această evaluare a pretențiilor recurentei reclamante ar putea avea loc, eventual, într-un litigiu privind anularea titlului de proprietate emis în procedura Legii nr. 18/1991 (ținându-se seama însă și de schimbarea situației juridice a acestui teren prin efectuarea unor acte de dispoziție în favoarea unui terț - SC E. SRL) ori în cadrul unei acțiuni în revendicare.
Față de cele ce preced, înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul formulat de reclamantă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6078/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6014/2012. Civil → |
|---|
