ICCJ. Decizia nr. 6137/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
DECIZIA nr. 6137/2012
Dosar nr. 17730/3/2009
Şedinţa publică din 10 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 542 din 21 aprilie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanţii G.P. şi I.S.M., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General; a anulat Dispoziţia nr. 11373 din 26 martie 2009 emisă de pârât, a obligat pârâtul să emită o nouă dispoziţie, prin care să dispună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reclamanţilor pentru imobilul situat în Bucureşti, str. A.O. nr. 33, sector 5, compus din teren în suprafaţă de 284 mp şi pentru construcţia demolată de pe teren, în suprafaţă de 121 mp (suprafaţă utilă 92,84 mp), din valoarea acestora urmând a se scădea valoarea despăgubirilor de 48.486 lei încasată în anul 1985, actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut de art. I alin. (1) din Titlu II al O.U.G nr. 184/2002.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că prin notificarea nr. 1017 din 24 iulie 2001 comunicată Prefecturii Municipiului Bucureşti prin intermediul BEJ C.S.A., reclamanţii G.P. şi I.S.M. au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în str. A.O. nr. 33, sector 5, compus din teren în suprafaţă de 284 mp şi construcţie demolată.
Prin Adresa nr. 11822 din 18 iunie 2002, Prefectura Municipiului Bucureşti a trimis notificarea formulată de reclamanţi spre competentă soluţionare Primăriei Municipiului Bucureşti, unde s-a format Dosarul nr. 26817, pentru analizarea acestei cereri.
Prin Sentinţa civilă nr. 59 din 16 ianuarie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 29924/3/2006 a fost obligat pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General să emită dispoziţie motivată de soluţionare a notificării ce face obiectul Dosarului nr. 26817.
Prin Dispoziţia nr. 11373 din 26 martie 2009 emisă de pârât s-a dispus respingerea notificării formulate de reclamanţi, cu motivarea că s-a notificat imobilul situat în str. A.O. la nr. 22 şi s-au depus acte doveditoare pentru nr. 33, iar îndreptarea erorii materiale s-a făcut în anul 2006, după termenul de 14 februarie 2002.
Împotriva acestei dispoziţii, reclamanţii au formulat contestaţia ce formează obiectul cauzei de faţă, criticând-o pentru nelegalitate.
Examinând dispoziţia atacată în raport cu criticile formulate, înscrisurile depuse şi dispoziţiile legale incidente, tribunalul a apreciat că contestaţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3514/1951 de Tribunalul Ilfov - Secţia notariat şi transcris sub nr. 93/1952 de acelaşi tribunal, numiţii G.I.A. şi G.S. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, str. A.O. nr. 33, compus din teren în suprafaţă de 284 mp şi casa construită pe acest teren.
Imobilul situat în Bucureşti, str. A.O. nr. 33, sector 5 a fost preluat în proprietatea statului prin Decretul de expropriere nr. 249/1984 de la numiţii G.I.A. şi G.S., aceştia figurând în Anexa nr. 1 la decret, poziţia 107, cu teren în suprafaţă de 280 mp şi construcţie în suprafaţă de 121 mp (92,84 mp suprafaţă utilă) .
Din Adresa nr. 2599 din 18 august 2008 emisă de SC C. SA rezultă că pentru imobilul din Str. A.O. nr. 33, sector 5, expropriat şi demolat în baza Decretului nr. 249/1984 s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 48.486 lei (din care 700 lei pentru teren), conform procesului-verbal nr. 135 din 28 februarie 1985.
Potrivit certificatului de calitate de moştenitor nr. 51/2001 eliberat de BNP A.D., de pe urma defunctului G.I.A., decedat la data de 25 februarie 1987 au rămas ca moştenitori G.S., în calitate de soţie supravieţuitoare, reclamanţii G.P. şi I.S.M. şi numita G.R., decedată la data de 01 martie 1997, în calitate de descendenţi (fii).
Potrivit certificatului de calitate de moştenitor nr. 52/2001 eliberat de BNP A.D., de pe urma defunctei G.S., decedată la data de 10 iulie 1990 au rămas ca moştenitori reclamanţii G.P. şi I.S.M. şi numita G.R., decedată la data de 01 martie 1997, în calitate de descendenţi (fii).
Din nota de reconstituire întocmită de Primăria Municipiului Bucureşti - Serviciul cadastru Imobiliar Edilitar rezultă că imobilul situat la fosta adresă str. A.O. nr. 33, sector 5 este situat în prezent în incinta Palatului Parlamentului.
Reclamanţii G.P. şi I.S.M. au calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, str. A.O. nr. 33, sector 5.
În mod greşit s-a reţinut prin dispoziţia atacată că reclamanţii nu ar fi îndreptăţiţi la restituirea imobilului, întrucât au notificat imobilul situat în str. A.O. nr. 22, iar nu nr. 33, iar îndreptarea erorii materiale s-a făcut după data de 14 februarie 2002.
În conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită are obligaţia să notifice persoana juridică deţinătoare în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii, iar potrivit art. 22 alin. (2) , notificarea trebuie să cuprindă denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum şi valoarea estimată a acestuia.
În speţă, prin notificarea nr. 1017/2001, reclamanţii au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, str. A.O. nr. 22, compus din teren în suprafaţă de 284 mp şi construcţie care a fost demolată.
Prin urmare, reclamanţii au arătat în cuprinsul notificării formulate elementele de identificare a imobilului - felul acestuia, locul situării sale, suprafaţa. Împrejurarea că, în ceea ce priveşte adresa imobilului, reclamanţii au indicat, din eroare, un alt număr poştal nu echivalează cu o lipsă a identificării, astfel cum s-a reţinut prin dispoziţia atacată.
Chiar dacă reclamanţii au indicat greşit numărul străzii pe care era situat imobilul, acesta putea fi identificat pe baza celorlalte elemente menţionate în notificare - denumirea străzii, suprafaţa imobilului, persoanele cărora le-a aparţinut imobilul şi de la care a fost preluat de către stat.
Totodată, trebuie avut în vedere că principiul realizării dreptului prevalează în raport de cel al respectării procedurii, aşa cum se menţionează şi în pct. 22.1 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
- reclamanţii au arătat în cuprinsul notificării formulate că au indicat un alt număr poştal care echivalează cu o lipsă a identificării, astfel cum s-a reţinut prin dispoziţia atacată;
- având în vedere că reclamanţii au indicat greşit numărul străzii pe care era situat imobilul, acesta nu putea fi identificat pe baza celorlalte elemente de vreme ce situaţia juridică era alta decât cea de la imobilul situat în str. A.O. nr. 33.
Prin Decizia nr. 745/A din 12 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, împotriva Sentinţei civile nr. 542 din 21 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi G.P. şi I.S.M.
S-a reţinut că singurul motiv de apel formulat de apelant vizează faptul că neindicarea de către reclamanţi a numărului corect al imobilului notificat (respectiv nr. 33 şi nu nr. 22, cum apare în notificare) echivalează cu o lipsă da identificării imobilului, lipsă ce nu poate fi acoperită ulterior, situaţia juridică a celor două numere poştale de pe str. A.O. fiind diferite.
S-a constatat că în mod legal instanţa de fond a reţinut că indicarea greşită a numărului poştal 22 în loc de 33 pe str. A.O. în notificarea nr. 1017 din 24 iulie 2001 este o simplă eroare materială şi că pârâtul - apelant trebuia să soluţioneze notificarea având în vedere imobilul de la nr. 33.
Voinţa reală a notificatorilor a fost aceea de a dobândi măsuri reparatorii pentru imobilul ce le-a fost expropriat în str. A.O. nr. 33, imobil care, aşa cum se arată în notificare, a fost proprietatea părinţilor lor.
Având în vedere că reclamanţii au arătat că imobilul a fost proprietatea autorilor lor şi au depus odată cu notificarea la dosarul administrativ acte doveditoare din care a rezultat că imobilul ce face obiectul notificării se identifică cu numărul poştal 33 din str. A.O. (contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3514/1951) pârâtul - apelant, în calitate de unitate deţinătoare avea obligaţia de a chema notificatorii şi de a se lămuri de ce pentru imobilul indicat în notificare ca fiind la nr. 22 s-au depus acte de proprietate ce vizează imobilul situat la nr. 33 în str. A.O. şi/sau să solicite notificatorilor să depună acte de proprietate pentru imobilul din str. A.O. nr. 22 menţionat expres în notificare.
Neprocedând astfel, apelantul - pârât a încălcat dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost interpretate prin H.G. nr. 250 din 07 martie 2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul general, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că în cauză contestatorul nu şi-a dovedit notificarea, nedepunând acte care să ateste dreptul de proprietate pentru imobilul 33 şi calitatea de persoana îndreptăţită, în condiţiile art. 22.1 din Normele Metodologice.
Obligaţia de a depune actele doveditoare ale proprietăţii, precum şi în cazul moştenitorilor, celor care au aceasta calitate, revine potrivit art. 22 din Normele date în Aplicarea Legii nr. 10/2001 notificatorului. Acestea trebuiau depuse ca anexa la notificare odată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Termenul respectiv a fost prelungit de legiuitor cu 3 luni prin H.G. nr. 109/2001, cu 3 luni prin O.U.G. nr. 145/2001, cu o lună prin O.U.G. nr. 184/2002 şi cu încă 2 luni prin O.U.G. nr. 10/2003. Aceste prelungiri au fost acordate tocmai în ideea acordării unui interval de timp suficient notificatorului pentru depunerea tuturor actelor necesare în vederea susţinerea notificării.
Or, în aceste condiţii instanţa de judecată trebuia să analizeze legalitatea şi netemeinicia dispoziţiei Primarului General având în vedere doar actele ce au fost prezentate Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 la momentul emiterii dispoziţiei, iar nu acte ce vor fi obţinute sau depuse ulterior în timpul derulării prezentei pricini.
Neindicarea de către intimaţii reclamanţi a numărului poştal corect pentru notificarea (respectiv nr. 33 şi nu nr. 22, cum apare în notificare) echivalează cu o lipsă a identificării imobilului, lipsă ce nu poate fi acoperită ulterior, situaţia juridică a celor două numere poştale de pe str. A.O. fiind diferite.
Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Este adevărat că art. 23 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, pot fi depuse până la data soluţionării notificării, numai că sintagma "până la data soluţionării notificării" nu are în vedere numai etapa administrativă a soluţionării notificării.
Această sintagmă trebuie înţeleasă ca referindu-se la soluţionarea notificării în oricare din cele două etape - administrativă, înaintea entităţii notificate, sau judiciară - prin hotărâre irevocabilă a instanţei de judecată, deoarece legiuitorul nu face nicio distincţie între cele două faze procesuale de soluţionare a notificării.
De altfel, nicio prevedere a Legii nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară, iar a considera altfel ar însemna să se aducă atingere principiului liberului acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie. Rolul instanţei nu se poate rezuma la verificarea probelor administrate în etapa administrativă de soluţionare a notificării, pentru că ar fi contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiţiei. Singura sancţiune prevăzută de Legea nr. 10/2001, care atrage pierderea dreptului persoanei îndreptăţite de a solicita în justiţie măsuri reparatorii, este cea prevăzută de art. 22 alin. (5) pentru nerespectarea termenului de trimitere a notificării.
Prin urmare, nedepunerea de către reclamanţi, în calitate de titulari ai notificării, a actelor doveditoare până la data soluţionării notificării prin decizie/dispoziţie administrativă, avea drept consecinţă doar pronunţarea deciziei/dispoziţiei administrative pe baza actelor depuse în faţa Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi nicidecum imposibilitatea depunerii acestor acte în etapa jurisdicţională.
Teza contrară, pe care încearcă să o acrediteze recurentul, nu poate fi acceptată, pentru că aceasta ar lipsi practic de conţinut etapa judiciară a soluţionării notificării, de esenţa căreia este caracterul contradictoriu al dezbaterilor, ce implică posibilitatea conferită părţilor de a formula în faţa instanţei apărări şi de a administra probe în dovedirea acestora, în scopul satisfacerii drepturilor subiective deduse judecăţii. Întrucât administrarea probatoriului constituie elementul esenţial al judecăţii, a nu da posibilitatea părţii ce formulează contestaţie împotriva dispoziţiei/deciziei administrative prin care s-a soluţionat notificarea de restituire să administreze probe noi faţă de cele administrate în etapa administrativă, pe baza cărora instanţa să-şi întemeieze soluţia, ar echivala în fapt cu o judecată formală, contrară dreptului la un proces echitabil în sensul dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Reclamanţii au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii cu actele depuse la dosar, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3514/1951, prin care autorii lor au dobândit imobilul în litigiu, care era situat în Bucureşti, str. A.O. nr. 33 şi certificatele de moştenitor din cuprinsul cărora rezultă calitatea reclamanţilor de succesori ai proprietarilor iniţiali ai imobilului.
Indicarea greşită a numărului străzii la care se afla imobilul nu echivalează cu o lipsă a identificării şi nu poate fi sancţionată cu nerecunoaşterea dreptului la măsuri reparatorii, în condiţiile în care s-a putut face identificarea în raport de actele de proprietate.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul general împotriva Deciziei nr. 745A din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6114/2012. Civil. Succesiune. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 6590/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
