ICCJ. Decizia nr. 6591/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6591/2012
Dosar nr. 10786/2/2010
Şedinţa publică din 30 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1326 din 21 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 41553/3/2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantele B.S. şi B.M.-A. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin Notificarea nr. 930 din 12 iulie 2001, reclamantele au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, compus din teren şi construcţie, respectiv a terenului rămas liber ce reprezintă curtea imobilului, construcţie corp C, ce nu poate fi restituit având în vedere dispoziţiile art. 7 pct. 5 ind. 4 din Legea nr. 1/2009.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamantele, susţinând că prin acţiunea introductivă au formulat, în baza Deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, plângere împotriva nesoluţionării Notificării nr. 930/2001 adresate Primăriei Municipiului Bucureşti, prin care au solicitat restituirea în natură a terenului aferent corpului de clădire situat în Bucureşti.
S-a arătat că plângerea a fost soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 462 din 31 martie 2009, în sensul admiterii acesteia, instanţa obligându-l pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General să se pronunţe prin decizie motivată, în calitate de unitate deţinătoare, asupra Notificării nr. 930 din 12 iulie 2001.
Apelul a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia civilă nr. 33 din 3 martie 2010, prin care s-a desfiinţat sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a se soluţiona pe fond notificarea.
S-a arătat că, în mod cu totul paradoxal, în fond după casare, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 1326 din 20 septembrie 2010, a respins cererea reclamantelor ca neîntemeiată, cu motivarea că terenul ce reprezintă curtea imobilului - construcţie corp C - înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, nu se poate restitui în natură, deoarece afectează un imobil înstrăinat, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 7 pct. 5 din Legea nr. 1/2009.
Apelantele-reclamante au susţinut că imobilul construcţie corp C le-a fost retrocedat irevocabil în natură şi predat în mod amiabil de chiriaşul-cumpărător, astfel că nu se poate refuza restituirea terenului aferent construcţiei, astfel cum a fost identificat prin expertiza topo efectuată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 108 din 4 iulie 2010, a admis apelul declarat de reclamantele B.M.A. şi B.S. şi a modificat Sentinţa civilă nr. 1326 din 20 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în sensul că a admis în parte acţiunea precizată şi a dispus restituirea în natură către reclamante a terenului în suprafaţă de 157,91 mp, aferent corpului C de clădire al imobilului situat în Bucureşti.
S-au respins ca neîntemeiate celelalte pretenţii deduse judecăţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, deşi aparent în cauză ar fi aplicabile dispoziţiile art. 71 din Legea nr. 10/2001, care statuează că "nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condiţiilor cerute de lege", în realitate contractul de vânzare-cumpărare nr. 1915/1996 prin care corpul C parter, (format din 2 camere şi dependinţe şi teren în suprafaţă de 66 mp), a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 către fostul chiriaş, O.P., nu mai produce efecte juridice. Prin Sentinţa nr. 1485/2007 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, rămasă irevocabilă, s-a dispus obligarea cumpărătorului O.P. să lase reclamantelor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul menţionat, care le-a fost predat ulterior de acesta.
Curtea a reţinut că imobilul în discuţie se află în prezent în posesia apelantelor, tribunalul neobservând că prin acţiune s-a solicitat restituirea în natură a întregului teren aferent corpului C de clădire, având suprafaţa totală de 223,98 mp, ce include atât porţiunea de 66 mp de sub clădire, cât şi diferenţa de 157,91 mp teren liber de construcţii, care constituie curtea aferentă corpului C, astfel cum s-a concluzionat prin raportul de expertiză topografică întocmit de S.C. T.E.P. S.R.L. şi necontestat de intimatul-pârât.
Ca atare, s-a apreciat că pretenţiile deduse judecăţii sunt parţial întemeiate, doar cu privire la diferenţa de 157,91 mp, conform dispoziţiilor art. 1 - 4 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte suprafaţa de 66 mp s-a reţinut că nu se mai impune restituirea, aceasta fiind deja deţinută de reclamante.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâţii au susţinut că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Statului în temeiul Decretului nr. 92/1950, în condiţiile art. 645 C. civ., ce a avut ca efect stingerea dreptului de proprietate al fostului proprietar şi constituirea dreptului de proprietate în favoarea statului, astfel că preluarea s-a făcut cu titlu, imobilul formând obiectul de reglementare al Legii nr. 112/1995.
Invocând Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 33/2008 de recurs în interesul legii, recurenţii au arătat că acţiunea în revendicare este inadmisibilă şi se impunea a fi respinsă ca atare.
O altă critică a vizat neaplicarea dispoziţiilor art. 7 pct. 3 din H.G. nr. 923 din 1 septembrie 2010 coroborate cu dispoziţiile art. 5 din acelaşi act normativ, care exceptează de la restituirea în natură terenurile aferente imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare, prin noţiunea de "teren aferent" înţelegându-se atât terenul pe care este amplasată construcţia (amprenta construcţiei), cât şi terenul necesar bunei utilizări a acesteia, indiferent de categoria de folosinţă.
Intimatele-reclamante B.M.A. şi B.S. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Examinând criticile invocate de recurenţi, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Critica formulată prin primul motiv de recurs, vizând faptul că reclamantele intimate şi-ar fi pierdut dreptul de proprietate prin preluarea de către stat a imobilului cu titlu, în baza Decretului nr. 92/1950 nu poate fi primită.
O asemenea susţinere ignoră art. 1 pct. 3 din H.G. nr. 20 din 23 ianuarie 1996 cuprinzând normele de aplicare a Legii nr. 112/1995, care definesc noţiunile de preluare "cu titlu" şi "fără titlu", cât şi Decizia nr. 73/1995 a Curţii Constituţionale.
Totodată, recurenţii omit dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, care au declarat ca fiind abuzive Decretul nr. 92/1950 şi Legea nr. 119/1948, privind naţionalizările.
Invocarea de către recurenţi a deciziei de recurs în interesul Legii nr. 33/2008 nu poate conduce la concluzia inadmisibilităţii acţiunii, câtă vreme reclamantele au învestit prima instanţă cu o plângere întemeiată pe Legea nr. 10/2001, în condiţiile Deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, şi nu cu o acţiune în revendicare de drept comun.
Nici critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs, vizând imposibilitatea restituirii în natură a terenului, determinată de vânzarea clădirii în baza Legii nr. 112/1995 şi, prin urmare, de incidenţa Legii nr. 1/2009, nu este fondată.
Recurenţii se află în confuzie, omiţând să observe că respectiva construcţie a fost retrocedată prin hotărâre judecătorească reclamanţilor, astfel că nu subzistă considerentele cu privire la necesitatea bunei utilizări a construcţiei.
În speţă, aşa cum a rezultat din expertiza tehnică extrajudiciară, necontestată de pârâţi, terenul curţii restituit reclamantelor reprezintă calea de acces la construcţia ale cărei proprietare sunt acestea, conform înscrisurilor depuse la dosar.
Prin urmare nu sunt incidente în speţă dispoziţiile legale invocate de recurenţi.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General împotriva Deciziei nr. 108 din 4 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 30 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6590/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6598/2012. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
