ICCJ. Decizia nr. 6171/2012. Civil

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 22 februarie 2011, S.M.O. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale, Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, în principal, anularea deciziei de recalculare a pensiei din 31 decembrie 2010 privind recalcularea pensiilor în baza Legii nr. 119/2010 și menținerea în vigoare a deciziei din 18 iulie 2003, precum și a drepturilor de pensie pe care le-a avut anterior deciziei atacate (în luna decembrie 2010) aferentă gradului de maior.

în subsidiar, a solicitat anularea deciziei privind recalcularea pensiei și obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii din Ministerul Apărării Naționale să emită decizie de stabilire a drepturilor de pensie calculate potrivit Legii nr. 119/2010 ținând seama de toate veniturile realizate lunar pe toată durata de activitate, aferentă gradului de maior.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâților la achitarea sumei de 781,39 RON reprezentând diferența dintre pensia netă avută în luna decembrie 2010 și suma plătită în baza deciziei atacate, reevaluată cu rata inflației la data plății efective.

Prin sentința nr. 1815/LM din 06 septembrie 2011, Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

S-a reținut că în stabilirea competenței sunt aplicabile dispozițiile art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, conform cărora astfel de cereri, care nu sunt îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau a unei case teritoriale de pensii, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are sediul pârâtul.

învestit prin declinare, prin sentința nr. 6262 din 28 iunie 2012, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe sesizate și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010. Cererea de anulare a deciziei de recalculare fiind formulată la instanță după intrarea în vigoare a legii noi, determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile în materie ale legii noi.

Art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 a modificat competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale în sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, astfel că, în raport de norma specială de procedură din legea nouă, competența de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Hunedoara.

Cu privire la conflictul negativ de competență înalta Curte reține următoarele:

Cererea dedusă judecății reprezintă o contestație împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa de Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Decizia contestată în cauză a fost emisă la 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 22 februarie 2011.

Art. 156 din Legea nr. 19/2010 prevedea că "Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul".

Legea nr. 19/2000 a fost, însă, abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data sesizării instanței era în vigoare Legea nr. 263/2010.

Or, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, "Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul".

Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Raportat la dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței.

în consecință, față de cele ce preced, instanța competentă teritorial să judece pricina a fost Tribunalul Hunedoara.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6171/2012. Civil