ICCJ. Decizia nr. 6179/2012. Civil
| Comentarii |
|
La data de 07 noiembrie 2003, reclamanții M.S., M.T.N., M.S.E., L.M., P.A., D.M., S.T., G.E., C.M., C.I.A.M. și R.I.A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al municipiului Craiova, prin Primar, și Primarul municipiului Craiova, au formulat contestație împotriva dispoziției din 01 octombrie 2003, emisă de Primarul municipiului Craiova, în baza Legii nr. 10/2001.
în cauză, s-au formulat cereri de intervenție accesorie în sprijinul pârâților, ce au fost încuviințate în principiu de către instanță în temeiul art. 52 alin. (1) C. proc. civ., de către intervenienții SC U. SRL, titulară a contractului de asociere din 2001 încheiat cu R.A.A.D.P.F.L. Craiova, prin care a adus ca aport o parte din imobilul în litigiu; SC C.C. SRL, titulară a contractului de asociere din 2003, încheiat cu R.A.A.D.P.F.L. Craiova; D.E., titularul contractului de vânzare-cumpărare din 16 august 2000, încheiat cu Consiliul Județean Dolj - Sector Servicii Publice, în baza Legii nr. 112/2005; H.C., titularul contractului de vânzare-cumpărare din 07 aprilie 1998; F.L. și F.F., titularii contractului de vânzare-cumpărare din 17 decembrie 1997; D.V., titulara contractului de vânzare-cumpărare din 02 martie 1998; N.F., titularul contractului de vânzare-cumpărare din 26 februarie 1998.
Prin sentința civilă nr. 294 din 31 martie 2006, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a admis în parte contestația formulată de reclamanții-contestatori.
A fost anulată dispoziția din 01 octombrie 2003, emisă de Primarul municipiului Craiova și s-a dispus restituirea în natură către reclamanți a următoarelor spații din imobilul situat în Craiova, str. M.K., nr. 8: parterul imobilului deținut de intervenienta SC U. SRL și intervenienta SC C.C. SRL, următoarele apartamente ce fac obiectul contractelor de închiriere cu C.C. - suprafața utilă de 84,25 m.p., cu T.S. - suprafața utilă de 49,32 m.p., cu C.C.O. - suprafața utilă de 62,47 m.p., precum și a cotei indivize aferente spațiilor ce se restituie în natură din subsolul clădirii și din terenul aferent în suprafață de 663,38 m.p.
S-a stabilit dreptul reclamanților la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru apartamentele ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, ce nu se restituie în natură, precum și pentru cotele indivize aferente acestora din subsolul clădirii și din teren.
Au fost respinse cererile de intervenție accesorie formulate în sprijinul pârâților de către intervenienta SC U. SRL și intervenienta SC C.C. SRL Craiova.
S-au admis cererile de intervenție accesorie formulate în sprijinul pârâților de către intervenienții D.E., H.C., F.L., F.F., D.V. și N.F.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin dispoziția din 01 octombrie 2003 emisă de Primarul municipiului Craiova, în baza Legii nr. 10/2001, s-a respins cererea formulată de reclamanți privind restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, str. M.K., nr. 8, cu motivarea că petenții nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite a solicita măsuri reparatorii, în sensul prevederilor art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (2) și Legea nr. 10/2001, respectiv nu au făcut dovada dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitori ai lui D.B.S.
Dreptul de proprietate al autorului D.B.S. asupra imobilului din Craiova, str. M.K., nr. 8, a fost dovedit în cauză prin cererea din 12 februarie 1942 privind eliberarea unei autorizații pentru adăugarea unui etaj și schimbarea fațadei imobilului; autorizația din 28 martie 1942 eliberată de Primăria municipiului Craiova, referatul din 13 martie 1942 întocmit pentru eliberarea acestei autorizații, buletinul clădirii privind imobilul din Craiova, str. M.K., nr. 14 (actual nr. 8), declarații privind imobilul naționalizat, certificatul din 1996 eliberat de Arhivele Statului Dolj, care atestă preluarea imobilului din Craiova str. M.K., nr. 14, de la autorul D.B.S. în baza Decretului nr. 92/1950, schița fațadei imobilului din 1942 și alte înscrisuri care atestă preluarea imobilului de la același autor, în baza aceluiași decret de naționalizare.
Imobilul în litigiu, ce a aparținut astfel autorului reclamanților, a fost identificat și individualizat prin expertiza topometrică efectuată în cauză de expertul P.M.
Drepturile reclamanților asupra imobilului în litigiu au fost recunoscute și în cadrul procedurii speciale reglementată de Legea nr. 112/1995, dat fiind că prin hotărârea Comisiei Județene Dolj de Aplicare a Legii nr. 112/1995 s-a dispus acordarea de despăgubiri reclamanților pentru acest imobil. Hotărârea nu a fost pusă în aplicare efectiv, respectiv nu s-au plătit despăgubirile stabilite în baza Legii nr. 112/1995.
Autorul reclamanților a avut mai multe proprietăți imobiliare supuse naționalizării, situate în Craiova, București și Ocnele Mari, fără ca anexa la Decretul nr. 92/1950 să conțină o individualizare riguroasă a acestora și fără să se menționeze care reprezintă apartamente și care, imobile complete. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că D.B.S. a fost proprietarul întregului imobil preluat abuziv, situat în Craiova, str. M.K., nr. 14, actual nr. 8, județul Dolj.
Dovada drepturilor succesorale față de autorul D.B.S. a fost, de asemenea, făcută prin actele depuse la dosar.
Sub acest aspect, instanța de fond a analizat în detaliu actele depuse de părți în raport de care a reținut calitatea de persoane îndreptățite la restituire în favoarea reclamanților, în calitate se succesori ai fostului proprietar deposedat abuziv. Referitor la cele două contracte de cesiune de drepturi succesorale s-a arătat că au fost luate în considerare de deținătorul imobilului în faza administrativă de soluționare a notificării, iar valabilitatea lor nu se impune a fi analizată în cadrul contestației împotriva dispoziției primarului.
în ceea ce privește modalitatea de preluare a imobilului, ca fiind abuzivă, instanța a constatat că acesta a fost preluat de către stat fără titlu valabil și că se încadrează în dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, ale cărei norme sunt incidente în speță la data soluționării cauzei, conform regulii "tempus regit actum". Imobilul din Craiova, str. M.K., nr. 14, a fost naționalizat greșit în baza Decretului nr. 92/1950, față de faptul că acesta a avut destinația de locuință, așa cum a rezultat din declarațiile tipizate întocmite cu ocazia naționalizării.
în ceea ce privește forma măsurilor reparatorii cuvenite reclamanților s-au constatat următoarele:
Imobilul situat actualmente în Craiova, str. M.K., nr. 8, a fost individualizat prin expertiza efectuată de expert P.M., fiind compus din teren în suprafață de 663,38 m.p. și o construcție în formă de "U", compusă din subsol, parter cu două corpuri de clădire separate de un gang și două etaje.
în aceeași expertiză precum și în expertiza în specialitatea construcții efectuată de expert I.I. s-a stabilit că parterul clădirii este ocupat de SC C.C. SRL (partea de vest), iar etajele sunt în prezent deținute de 11 familii, dintre care trei în baza unor contracte de închiriere încheiate cu R.A.A.D.P.F.L. Craiova și opt familii în baza unor contracte de vânzare-cumpărare.
Instanța a constatat că spațiile ce fac obiectul contractelor de închiriere între persoanele fizice și R.A.A.D.P.F.L. Craiova, precum și spațiile ce fac obiectul contractelor de asociere între societățile comerciale interveniente în cauza de față și R.A.A.D.P.F.L. Craiova sunt susceptibile de restituire în natură, potrivit art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Atât intervenientele, cât și chiriașii persoane fizice sunt detentori precari ai spațiilor respective, astfel încât, cu privire la aceste spații operează principiul general al restituirii în natură, ca măsură reparatorie principală, reglementată de Legea nr. 10/2001.
Măsura reparatorie a restituirii în natură vizează, pe lângă aceste spații, și cota indiviză aferentă acestora din subsolul clădirii (care nu are o destinație și o utilitate de sine-stătătoare, fiind așadar un spațiu aflat în coproprietate forțată), precum și cota indiviză aferentă din terenul în suprafață de 663,38 m.p. în privința terenului, instanța a avut în vedere atât configurația acestuia, evidențiată prin raportul de expertiză topometrică, ce îl face obiect al coproprietății forțate aferente spațiilor de la parter și etaj, precum și vocația legală virtuală a dobânditorilor apartamentelor în baza Legii nr. 112/1995 de a dobândi și cotele indivize aferente suprafețelor locative din terenul aferent întregii clădiri. în acest sens, s-a reținut că intervenienții au dobândit un drept de folosință asupra unei cote indivize din terenul aferent, prin contractele de vânzare-cumpărare, drept ce face parte din conținutul juridic al unui drept de superficie, față de această împrejurare impunându-se ca suprafețele indivize aferente spațiilor ce nu se restituie în natură să rămână în patrimoniul unității administrativ-teritoriale.
Faptul că nu este posibilă o disociere între soarta juridică a construcției și soarta juridică a terenului aferent, în privința măsurii reparatorii acordate, s-a apreciat că rezultă chiar din reglementarea Legii nr. 10/2001,art. 19, care statuează că "în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 (_), persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită conform standardelor internaționale de evaluare".
Așadar, în reglementarea legală citată, persoana îndreptățită primește măsuri reparatorii prin echivalent pentru teren, chiar dacă acesta nu a fost vândut odată cu construcția, în baza Legii nr. 112/1995, ci doar transmis în folosință.
Instanța a mai constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentele înstrăinate în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 cu Consiliul Județean Dolj - Sector Servicii Publice, fiind incidente cu privire la acestea dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
împotriva sentinței au declarat apel reclamanții M.S., M.T., M.S.E., L.M., P.A., D.M., S.T., C.M., R.I.A. și C.I., pârâtul Consiliul Local Craiova, intervenienții SC U. SRL, SC C.C. SRL și D.E.
Prin decizia civilă nr. 228 din 01 iulie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile formulate de reclamanți.
A schimbat în parte sentința, în sensul că a restituit apelanților-reclamanți în natură, în indiviziune, suprafața de 428,90 m.p. situată în Craiova, str. M.K., nr. 8. Pentru diferența de 225,62 m.p. teren, apelanții-reclamanți au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent.
S-a stabilit dreptul apelanților-reclamanți la măsuri reparatorii în echivalent pentru 53,26 m.p. din subsolul imobilului. S-a restituit în natură restul suprafeței subsolului.
S-a constatat îndreptățirea apelanților-reclamanți la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 524 m.p. teren, aferentă construcțiilor proprietatea SC M.C. SRL.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței civile apelate.
S-au respins apelurile formulate de pârâtul Consiliul Local Craiova, prin Primar, intervenienții SC U. SRL, SC C.C. SRL și D.E., împotriva aceleiași sentințe.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut că apelul declarat de reclamanți este întemeiat pentru considerentele următoare:
Observându-se sentința apelată se constată că la fond nu a fost stabilită cu exactitate întinderea suprafeței de teren care se restituie în natură reclamanților și, respectiv întinderea suprafeței de teren pentru care acestora li se cuvin măsuri reparatorii în echivalent.
Sub acest aspect, în calea de atac a apelului expertul care a întocmit lucrarea la fond a făcut noi măsurători și determinări și a concluzionat că suprafața de teren de sub construcții și cea care constituie curtea interioară măsoară 654,52 m.p. (mai puțin cu circa 8 m față de întinderea suprafeței de 663,38 m.p. învederată la fond).
Din înscrisurile depuse la dosar în apel rezultă că suprafața totală de teren atribuită în folosință apartamentelor vândute către numiții M.F., H.C., D.E., M.P. și M.A., N.F. și N.I., L.P. și L.V., D.G. și D.V., F.F.G. și F.L. este de 225,62 m.p. Pentru această suprafață de teren, apelanților-reclamanți li se cuvin măsuri reparatorii în echivalent. Restul suprafeței aferentă construcțiilor și curte interioară, până la 654,52 m.p., respectiv 428,90 m.p. reprezintă întinderea suprafeței de teren care se restituie în natură apelanților-reclamanți.
Individualizarea fizică a suprafeței de teren care se restituie în natură nu este însă posibilă. Din totalul de 654,52 m.p. teren, 501,16 m.p. este aferentă construcțiilor, iar diferența de 153,36 m.p. teren este curte interioară afectată de diverse utilități și necesară pentru buna utilizare a construcțiilor de către toți coproprietarii apartamentelor și pentru accesul la calea publică. Astfel fiind, suprafața de teren care se restituie în natură nu poate fi individualizată fizic, aceasta urmând a fi stăpânită în indiviziune.
Cât privește terenul aferent apartamentelor din imobil care au fost înstrăinate, în suprafață totală de 225,62 m.p., acesta este în proprietatea privată a municipiului Craiova. Proprietarilor apartamentelor le-a fost recunoscut un drept de folosință, astfel cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar. Restituirea în natură a acestei suprafețe nu este posibilă întrucât, pe de o parte, titularii dreptului de folosință au dreptul de a obține vânzarea-cumpărarea acestor suprafețe de teren; pe de altă parte, această suprafață nu constituie teren liber în sensul Legii nr. 10/2001, deoarece este afectată utilizării apartamentelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995.
Un alt argument al restituirii în echivalent a suprafeței de 225,62 m.p. teren către apelanții-reclamanți este acela al evitării nașterii de noi litigii între apelanții-reclamanți și titularii dreptului de folosință, apelanții-reclamanți putând pretinde contravaloarea lipsei de folosință.
Referitor la subsolul clădirilor, deși, atât la fond, cât și în apel, s-a învederat instanței că există impedimente în determinarea cu exactitate a suprafeței subsolului și a modalității în care acesta poate fi restituit (atât din cauza opoziției unora dintre proprietarii apartamentelor din imobil, cât și din cauză că subsolul nu este bine întreținut), probele administrate permit, totuși, o mai bună concretizare a întinderii dreptului reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent (pentru partea de subsol ce nu poate fi restituită în natură, urmând ca partea din subsol care nu face obiectul măsurilor reparatorii în echivalent să fie restituită în natură).
Astfel, din observarea înscrisurilor aflate la dosarul de apel rezultă că proprietarilor apartamentelor înstrăinate din imobil le-a fost înstrăinată și o suprafață totală de 53,26 m.p. din subsolul imobilului. Pentru această suprafață apelanților-reclamanți li se cuvin măsuri reparatorii în echivalent. Restul subsolului imobilului ce a aparținut autorului apelanților-reclamanți, situat în Craiova, str. M.K., nr. 8, se restituie în natură apelanților-reclamanți.
Solicitarea apelanților-reclamanți de efectuare a unei noi expertize (formulată la ultimul termen de judecată, pentru a se delimita clar spațiile din construcție dobândite de fiecare cumpărător, întinderea suprafețelor din construcție stăpânite în proprietate forțată, suprafața subsolului care a fost înstrăinată, amplasamentul acesteia, precum și suprafața terenului aferent fiecărui contract de vânzare-cumpărare) a fost respinsă de către instanță. Lămurirea aspectelor menționate mai sus nu era necesară, față de obiectul litigiului dedus judecății; totodată, această lămurire, în cadrul procesual de față, nu este utilă apelanților-reclamanți câtă vreme numai o parte dintre proprietarii apartamentelor înstrăinate din imobil sunt părți în litigiu. Astfel, M.P. și M.A., N.I., L.V. și L.P., D.G. și F.L. nu sunt părți în litigiu și acestora nu le-ar fi putut fi opuse constatările ce s-ar fi făcut dacă proba ar fi fost încuviințată.
Dintre criticile formulate de apelanții-reclamanți este, de asemenea, întemeiată critica referitoare la suprafața de 524 m.p. teren, deținută în aprilie 2005 (când a fost efectuată expertiza la fond) de SC M.C. SRL. Mențiunea făcută de expert cum că această suprafață de teren ar fi fost cumpărată de SC M.C. SRL prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat ]n 2002 este eronată. Potrivit actului de vânzare-cumpărare menționat, aflat în copie la dosarul de fond, SC M.C. SRL a cumpărat de la SC C. SA două construcții (respectiv C1 în suprafață construită de 354 m.p. și C2 cu suprafață construită de 69 m.p.) pentru care s-a achitat un preț de 322.000.000 ROL. Referitor la teren s-a făcut mențiunea că acesta aparține domeniului public, conform unei adrese (din 18 decembrie 2001) emisă de Primăria municipiului Craiova.
Din modul în care este amplasat acest teren, respectiv în spatele construcțiilor aflate în Craiova, str. M.K., nr. 8, precum și din înscrisurile ce au fost întocmite cu ocazia naționalizării imobilului de la autorul D.B.S., rezultă indiscutabil că această suprafață de teren a aparținut autorului și că apelanții-reclamanți sunt îndreptățiți la restituire.
Instanța de fond nu a contestat dreptul apelanților-reclamanți la restituirea acestei suprafețe de teren, însă, a pornit în analiza situației terenului de la constatarea greșită a expertului cum că suprafața de teren în litigiu este cea de sub construcții și curtea interioară, excluzând terenul deținut de SC M.C. SRL.
Referitor la această suprafață de teren, Curtea a reținut că apelanților-reclamanți li se cuvin măsuri reparatorii în echivalent, întrucât terenul nu este liber în sensul art. 10 din Legea nr. 10/2001.
în ceea ce privește apelul declarat de Consiliul Local Craiova s-a constatat că este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Termenul reglementat în Legea nr. 10/2001 pentru depunerea de acte în vederea soluționării notificării nu este un termen imperativ, reglementat sub sancțiunea decăderii. Persoanele îndreptățite la restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 pot face dovada susținerilor din notificare și prin depunerea de acte doveditoare ulterior termenului prevăzut în lege, inclusiv în faza judiciară a procedurii Legii nr. 10/2001.
în ce privește apelul declarat de apelanții intervenienți, s-a reținut că potrivit art. 56 C. proc. civ., apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia dintre părți se socotește neavenit dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs.
în speță, apelanții-intervenienți au intervenit în proces în sprijinul pârâților, respectiv în temeiul art. 52 alin. (1) C. proc. civ.
împotriva sentinței pronunțate la fond a declarat apel și pârâtul Consiliul Local Craiova. Acesta a criticat însă sentința, numai sub aspectul calificării naturii termenului reglementat de Legea nr. 10/2001 pentru depunerea înscrisurilor doveditoare (respectiv dacă este un termen de recomandare sau un termen de decădere). Alte critici nu au mai fost formulate împotriva sentinței de către acest pârât. Astfel fiind, în temeiul art. 56 C. proc. civ. apelurile declarate de intervenienți sunt neavenite, câtă vreme criticile formulate exced criticilor aduse sentinței de partea în favoarea căreia au intervenit în proces.
împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții C.M., T.V., C.I.A.M., D.M., L.M., M.S., M.C., P.A., R.I.A. și S.T., pârâții Consiliul Local al municipiului Craiova, prin Primar, și Primarul municipiului Craiova, precum și intervenientul D.E.
1. Consiliul Local al municipiului Craiova, prin Primar, și Primarul municipiului Craiova, critică soluția pronunțată în apel pentru următoarele motive:
Instanța de judecată a interpretat și aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001, decizia civilă pronunțată în apel nefiind în litera și spiritul acestui act normativ incident în cauză.
Sub acest aspect se arată că Legea nr. 10/2001 constituie un act normativ cu caracter special în materia acordării de măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către stat de la foștii proprietari. Această lege instituie o procedură specială, administrativă și judiciară, derogatorie de la dreptul comun, care circumstanțiază foarte clar procedura restituirii în natură, respectiv a acordării de măsuri reparatorii prin echivalent.
în speță, prin dispoziția din 01 octombrie 2003 emisă de Primarul municipiului Craiova a fost respinsă notificarea din 2001, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către reclamanți, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, str. M.K., nr. 8, cu motivarea că solicitanții nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite, în sensul prevederilor art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, respectiv nu au făcut dovada dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitori după autorul D.B.S.
Pin probatoriul administrat în cauză nu s-a dovedit cu nici un act din categoria celor prevăzute de legea specială de retrocedare și de normele metodologice de aplicare a acesteia dreptul de proprietate asupra imobilului și nici calitatea de moștenitori a reclamanților după autorul D.B.S.
Prin urmare, pentru a avea calitatea de persoană îndreptățită în sensul prevederilor art. 2,art. 3 alin. (1) și art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, nu este suficientă dovedirea calității de moștenitor, ci solicitantul trebuie să facă dovada prin orice acte juridice a deținerii proprietății la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect, faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective; în cazul în care construcția a fost demolată, orice act juridic care descrie construcția demolată), dovadă impusă imperativ prin art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, dispoziții legale ce se regăseau și în Legea nr. 10/2001 în forma inițială și în H.G. nr. 498/2003, aplicabile la data emiterii dispoziției.
Față de aceste critici se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului formulat de către autoritatea locală și, pe cale de consecință, respingerea în totalitate a acțiunii.
în drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
2. Principala critică formulată prin motivele de recurs de intervenientul D.E. vizează restituirea în natură către apelanții-reclamanți a suprafeței de 428,90 m.p. teren.
Astfel, suprafața de 428,90 m.p. teren se compune din:
- 275, 54 m.p. teren aflat sub clădire, aferent spațiilor neînstrăinate care s-au restituit în natură apelanților-reclamanți;
- 153,36 m.p. teren curte interioară, care, în conformitate cu răspunsul expertului la obiecțiile formulate de către instanță, nu poate fi restituit în natură, deoarece, sub acest teren se găsesc utilitățile necesare imobilului și anume: canalizarea comună tuturor locatarilor din imobil, conducta de alimentare cu apă, care este paralelă cu canalizarea și este folosită de toți locatarii, precum și conductele de gaze, aliate pe părțile laterale ale imobilului. De asemenea, prin gang și curtea interioară au acces la imobil toți locatarii acestuia, precum și locatarii imobilului din str. M.F., nr. 2 (care nu au acces direct la stradă) și personalul ce deservește SC M.C. SRL, deținătoarea suprafeței de 524 m.p., aliniată în spatele imobilului.
Ca urmare, suprafața de 153,36 m.p., reprezentând curtea interioară a imobilului, nu poate fi restituită în natură către reclamanți.
în consecință, se solicită modificarea, în parte, a deciziei recurate, în sensul atribuirii către reclamanți, în natură, a suprafeței de 275,54 m.p., teren aferent spațiilor retrocedate în natură din imobil și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 153,36 m.p., reprezentând curtea interioară imobilului și gangul de acces, care, așa cum s-a arătat, nu est liberă, aceasta trebuind să rămână în proprietatea Primăriei municipiului Craiova.
3. Recurenții-reclamanți C.M., T.V., C.I.A.M., D.M., L.M., M.S., M.C., P.A., R.I.A. și S.T., critică decizia recurată sub următoarele aspecte:
Respingerea cererii de restituire în natură a suprafeței de 225,62 m.p. - aferentă apartamentelor cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995 se sprijină pe argumente privind existența dreptului de folosință al titularilor contractelor de vânzare-cumpărare, cât și pe caracterul "neliber" al acestui teren în accepțiunea Legii nr. 10/2001. în privința acestui teren chiriașii cumpărători în temeiul Legii nr. 112/1995 au dobândit doar un drept de folosință pe durata existenței construcțiilor.
între dreptul de proprietate al reclamanților recurenți asupra suprafeței de 225,62 m.p. și dreptul de folosință al cumpărătorilor de apartamente în temeiul Legii nr. 112/1995 nu există niciun fel de incompatibilitate de natură juridică, fiind cunoscut faptul că dreptul de proprietate asupra unui imobil deținut de o persoană poate coexista cu dreptul de folosință asupra aceluiași imobil deținut de cu totul altă persoană.
în ceea ce privește noțiunea de teren liber, respectiv teren ocupat, în spiritul Legii nr. 10/2001 se susține că în art. 10 alin. (1) se definește noțiunea de teren liber ca fiind suprafața de teren rezultată în urma demolării totale sau parțiale a construcțiilor aparținând proprietarilor inițiali și care ulterior nu a fost ocupată prin edificarea altor construcții în mod legal.
în niciun fel nu poate fi considerat faptul că un teren ocupat de către construcția proprietarilor inițiali nu este un teren liber și, pe cale de consecință, nu poate fi restituit în natură. Se schimbă, astfel, în mod nepermis intenția legiuitorului întrucât s-ar ajunge la situația în care să nu se mai restituie nicio suprafață de teren către proprietari, câtă vreme aceasta nu este liberă, fiind ocupată de construcțiile nedemolate.
Un alt motiv de recurs vizează respingerea cererii de restituire în natură privind suprafața de 524 m.p. ocupată de SC M.C. SRL.
Prin contractul de vânzare-cumpărare din 2001, SC M.C. SRL a dobândit doar dreptul de proprietate supra construcțiilor C1, în suprafață de 354 m.p. și C2, în suprafață de 69 m.p. în privința terenului în suprafață de 524 m.p. nu s-a constituit decât un drept de folosință.
în mod corect s-a reținut de către Curtea de Apel Craiova că această suprafață de teren a aparținut autorului reclamanților la data naționalizării și că aceștia sunt îndreptățiți la restituirea în natură.
Poziția și argumentele invocate în acest sens, intră însă, în contradicție atât cu dispozitivul, dar și cu considerentele din decizia recurată, câtă vreme instanța de apel apreciază că nu se impune restituirea în natură, ci doar măsuri reparatorii prin echivalent.
Instanța de apel motivează că terenul nu este liber și că în privința construcțiilor edificate nu s-a făcut dovada momentului construirii și nici a faptului că nu ar fi avut autorizație de construire.
Nu în ultimul rând, se susține că o eventuală prezentare a autorizației de către intimata SC M.C. SRL lămurea pe deplin instanța și în privința momentului edificării construcțiilor.
Pe cale de consecință, nefiind niciun impediment legal la restituirea în natură și a acestei suprafețe de teren de 524 m.p. se impune admiterea recursului și sub acest aspect.
în drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Examinând recursurile declarate în cauză, înalta Curte reține următoarele:
1. în ceea ce privește recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Local al municipiului Craiova, prin Primar, se rețin următoarele considerente:
Referirea la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că este lipsită de orice susținere în dezvoltarea motivelor de recurs, având în vedere că partea nu indică care anume ipoteză a textului de lege este incidentă în recurs. Hotărârea atacată ar putea fi modificată, pentru acest motiv de ordine publică, dacă: există contradicție între considerente și dispozitiv; există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; lipsește motivarea soluției sau instanța de control judiciar a copiat considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă motivelor de critică.
Ca atare, motivul întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este incident în recurs, urmând a fi respins în consecință.
Criticile relative la dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului litigios și la calitatea reclamanților de moștenitori după autorul D.B.S., respectiv de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul legii speciale se circumscriu, de principiu, motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se constată însă că, în apel, pârâtul a criticat sentința Tribunalului, sub aspectul nedepunerii actelor necesare și suficiente în procedura administrativă pentru a dovedi calitatea de persoane îndreptățite a contestatorilor la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului notificat, precum și sub aspectul calificării naturii termenului reglementat de Legea nr. 10/2001 pentru depunerea înscrisurilor doveditoare (respectiv dacă este un termen de recomandare sau un termen de decădere), alte critici nemaifiind formulate împotriva sentinței de către acest pârât.
Curtea de apel a reținut, în concret, și în mod corect, de altfel, că termenul reglementat în Legea nr. 10/2001 pentru depunerea de acte în vederea soluționării notificării nu este un termen imperativ, reglementat sub sancțiunea decăderii. Persoanele îndreptățite la restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 pot face dovada susținerilor din notificare și prin depunerea de acte doveditoare ulterior termenului prevăzut în lege, inclusiv în faza judiciară a procedurii de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Constatând că recurentul-pârât critică în recurs, hotărârea pronunțată, sub alte aspecte decât a reținut în mod concret instanța de apel, în limitele criticilor formulate în apel, respectiv că "din probatoriul administrat în cauză nu s-a dovedit cu niciun act din categoria celor prevăzute de legea specială de retrocedare și de normele metodologice de aplicare a acesteia dreptul de proprietate asupra imobilului și nici calitatea de moștenitori după D.B.S.", înalta Curte constată că acesta este un recurs omisso medio, atâta timp cât nu s-au criticat asemenea aspecte și în apel, cu referire la considerentele sentinței primei instanțe.
Prin urmare, reținând că singura critică formulată în calea de atac a apelului a fost cea legată de nedepunerea actelor necesare în etapa administrativă a procedurii speciale și calificarea termenului în care solicitantul avea obligația depunerii acestora, astfel încât, în limitele învestirii, instanța de apel a soluționat doar acest aspect, criticile pe care recurentul-pârât nu le-a formulat în apel, la adresa sentinței primei instanțe, referitoare la dovedirea calității de persoană îndreptățită în sensul legii speciale, nu mai pot fi formulate pentru prima dată în recurs.
Totodată, recursul declarat de Primarul municipiului Craiova este un recurs omisso medio, atâta timp cât această parte în proces nu a declarat apel împotriva sentinței pronunțate de Tribunal, la care a achiesat astfel, acest pârât nemaifiind în drept să o critice direct în recurs, alături de pârâtul Consiliul Local al municipiului Craiova, fără ca în prealabil să o fi atacat cu apel.
în consecință, fundamentarea motivelor de recurs formulate de cei doi pârâți pe aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 2,art. 3 alin. (1) și art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată, este eronată și nu atrage aplicabilitatea motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul declarat de aceștia fiind inadmisibil.
2. Examinând recursul declarat de recurentul intervenient D.E., înalta Curte constată că acesta a intervenit în proces în sprijinul pârâților, respectiv în temeiul art. 52 alin. (1) C. proc. civ.
Având o poziție procesuală subsidiară, intervenientul accesoriu nu poate critica hotărârea atacată pentru alte motive decât partea în favoarea căreia s-a intervenit.
Constatând că recurenții-pârâți nu au criticat hotărârea instanței de apel sub aspectele invocate în recursul intervenientului, în conformitate cu art. 56 C. proc. civ., recursul intervenientului accesoriu se privește ca neavenit.
Pe de altă parte, recursul declarat de pârâți, în sprijinul cărora a intervenit în proces, a fost respins ca inadmisibil, situație în care și recursul intervenientului accesoriu devine inadmisibil.
Având în vedere considerentele reținute în precedent, înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de intervenientul accesoriu D.E.
3. Examinând recursul declarat de recurenții-reclamanți C.M., T.V., C.I.A.M., D.M., L.M., M.S., M.C., P.A., R.I.A. și S.T., înalta Curte a constatat că este fondat.
Recurenții-reclamanți critică respingerea cererii de restituire în natură a suprafeței de 225,62 m.p. - aferentă apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, susținând că greșit se sprijină pe argumente privind existența dreptului de folosință al titularilor contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 și pe caracterul "neliber" al acestui teren în accepțiunea Legii nr. 10/2001.
Nu se poate reține aplicarea greșită a legii cu privire la acest teren, deoarece se constată că instanța de apel nu a nesocotit dispozițiile legale incidente, și anume art. 7 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 1/2009, "Nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare".
Pentru aceste terenuri foștii proprietari beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent acordate în condițiile legii, potrivit pct. 7.3. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
Potrivit acelorași norme de explicitare și aplicare corectă a legii speciale, prin noțiunea de "teren aferent imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995" se înțelege terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosință.
Stabilirea suprafeței de teren necesare bunei utilizări a construcției se face, motivat, de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, în cazul de speță, de către instanța de judecată în etapa judiciară a procedurii Legii nr. 10/2001. Aceasta din urmă are obligația de a menționa în mod expres în conținutul hotărârii, pe lângă descrierea construcțiilor (imobilelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995) și situația juridică a acestora și suprafața de teren ce nu se restituie în natură și pentru care se propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Același raționament este valabil și pentru critica din recursul reclamanților privind suprafața de 524 m.p. teren ocupată de SC M.C. SRL, din care, reprezintă teren ocupat suprafața de 423 m.p. (pe care se află situate corpurile C1 și C2 ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. din 2001), iar diferența până la 524 m.p., în suprafață de 104 m.p., este teren liber ce ar fi trebuit restituit în natură, în opinia recurenților-reclamanți.
înalta Curte apreciază că instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația terenului în litigiu, respectiv a terenului ce nu se restituie în natură, în condițiile în care a reținut expres, în considerente, că "suprafața de teren care se restituie în natură nu poate fi individualizată fizic, aceasta urmând a fi stăpânită în indiviziune".
Reținând, prin urmare, că individualizarea fizică, respectiv identificarea suprafeței de teren care se restituie în natură nu este posibilă, instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească nesusceptibilă de executare, nefăcând posibilă nici îndeplinirea ulterioară a formalităților de publicitate imobiliară.
Pentru a se putea lămuri pe deplin situația terenului în litigiu este utilă cauzei efectuarea unei expertize de specialitate, care să aibă ca obiective clarificarea următoarelor aspecte: identificarea și individualizarea exactă a imobilelor (spațiilor) înstrăinate în baza unor contracte de vânzare-cumpărare, a spațiilor deținute pe bază de contracte de închiriere și a spațiilor comune (inclusiv subsolul imobilului, pivnița); identificarea și individualizarea exactă a suprafeței terenului aferent fiecărui contract de vânzare-cumpărare, deci a terenului aferent imobilelor înstrăinate, a terenului aferent spațiilor închiriate, dar și a a terenului aferent curții interioare și dacă este afectat de diverse utilități, dacă este necesar pentru buna utilizare a construcțiilor de către toți coproprietarii apartamentelor și pentru accesul la calea publică, stabilirea regimului juridic al terenului aparținând curții interioare, respectiv dacă este teren liber sau neliber în accepțiunea legii speciale, pentru a se putea circumstanția cu exactitate dreptul recurenților-reclamanți la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001; identificarea și individualizarea exactă a suprafeței de teren rămasă liberă, ce se poate restitui în natură solicitanților, astfel încât determinarea cât mai exactă a acestor aspecte să facă posibilă punerea în executare a hotărârii judecătorești și îndeplinirea ulterioară a formalităților de publicitate imobiliară.
Cum o asemenea probă nu se poate administra în recurs, în raport de dispozițiile art. 305 C. proc. civ., înalta Curte va admite recursul reclamanților, va casa hotărârea atacată în limitele mai sus menționate, va trimite cauza spre rejudecarea apelului reclamanților la aceeași Curte de apel, urmând ca în baza efectului devolutiv al apelului, să stabilească pe deplin care este situația de fapt și regimul juridic al terenului în litigiu, cu trimitere la probatoriile și la dispozițiile legale apreciate a fi relevante în cauză.
în acest sens se va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) coroborat cu art. 314 C. proc. civ. cu privire la recursul declarat de recurenții-recamanți în cauză.
în altă ordine de idei, în ceea ce privește chestiunea nesemnării recursului de către toți recurenții-recamanți, instanța de recurs având în vedere dispozițiile art. 48 alin. (2) C. proc. civ., consideră că efectele favorabile ale hotărârii de admitere a recursului reclamanților s-au extins și asupra coparticipanților (codebitori solidari) al căror recurs nu a fost regulat introdus.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6184/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6194/2012. Civil → |
|---|
