ICCJ. Decizia nr. 631/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 631/2012
Dosar nr.32206/3/2009
Şedinţa publică din 03 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 153/A Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulate de reclamanta C.C. şi a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul M.I.
Pentru a dispune în acest sens, Curtea a avut în vedere următoarele motive.
Prin cererea înregistrată la data de 06 martie 2009 pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, sub nr. 2313/4/2009, reclamanta C.C. a chemat în judecată pe pârâţii C.A. şi C.P., solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare - cumpărare pentru terenul arabil intravilan în suprafaţă de 10.070 mp situat în Bucureşti, precum şi pentru cota indiviză de 1 din terenul arabil intravilan în suprafaţă de 4.280 mp situat în Bucureşti, str. Drumul Dealu Frumos.
Prin cererea precizatoare depusă la data de 9 aprilie 2009 reclamanta a învederat că îşi restrânge obiectul cererii la suprafaţa de 2.964,49 mp. din care 2.690 mp. reprezentând loturile 1 - 6, iar din lotul 22 suprafaţa de 49,49 mp. De asemenea, a învederat că cererea se referă şi la cota de 1 din suprafaţa de 4.280 mp. situat în Bucureşti str. Drumul Dealu Frumos.
Prin sentinţa civilă nr. 117 din 03 februarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca neîntemeiată acţiunea precizată, formulată de reclamanta C.C., în contradictoriu cu pârâţii C.A. şi C.P.
La data de 7 septembrie 2010, în faţa instanţei de apel, a formulat cerere de intervenţie accesorie M.I., prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că intimaţii nu ar fi înstrăinat sub nicio formă terenul care face obiectul litigiului, ştiind că s-au obligat în scris la aceasta şi că dacă nu ar fi respectat acest lucru ar fi fost în situaţia să fie urmăriţi pe alte bunuri, pentru recuperarea sumelor împrumutate.
La momentul introducerii acţiunii, terenul care face obiectul cauzei era depus garanţie într-un contract de împrumut (în care intervenientul avea calitatea de creditor), având interdicţie de înstrăinare şi ipotecare. Ulterior, acest contract de împrumut a fost pus în executare şi în urma licitaţiei intervenientul a devenit proprietarul acestui teren.
Apelul declarat de reclamantă a fost apreciat ca fiind nefondat, în considerarea, în esenţă, a următoarelor considerente:
În mod temeinic a reţinut prima instanţă că la data de 25 iunie 2007 a fost încheiat între părţi antecontractul de vânzare, stabilindu-se un preţ de 358.750 euro, din care promitenta a achitat la data semnării antecontractului suma de 40.000 euro, urmând ca restul preţului de 318.750 euro să fie achitat integral sau în rate până cel mai târziu la 31 iulie 2008, data autentificării contractului de vânzare cumpărare.
Pe baza extraselor de carte funciară depuse în apel se mai reţine că imobilul a fost dezmembrat prin actul de dezmembrare din 11 noiembrie 2008 emis de B.N.P. L.A. Imobilele cadastrale fac obiectul actului de adjudecare din 08 februarie 2010 emis de B.E.J. C.C. în favoarea intervenientului M.I., imobilele au fost dobândite chiar de apelanta reclamantă prin contractul de vânzare cumpărare din 10 martie 2009 emis de B.N.P. S.A.I., iar imobilul a fost dobândit de P.A. şi M.D. prin contractul de vânzare cumpărare din 11 noiembrie 2008 emis de B.N.P. L.A., rămânând în proprietatea intimaţilor pârâţi numai imobilul.
De asemenea, în ceea ce priveşte imobilul, care a fost dobândit în cote indivize egale de D.M. şi D.N. prin titlul de proprietate din 29 octombrie 1997 eliberat de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a Municipiului Bucureşti, ulterior cota aparţinând acestuia din urmă fiind înstrăinată intimatul pârât prin contractul de vânzare cumpărare autentificat la 23 septembrie 2005 la B.N.P. G.I., prin sentinţa civilă nr. 4921 din 21 iulie 2009 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 7886/4/2008 s-a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor prin formarea a două loturi egale şi atribuirea lor celor două părţi.
Potrivit art. 1073 C. civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei. Acest text, care instituie în materie de obligaţii principiul executării reale sau în natură specifică a obligaţiilor, dă posibilitatea instanţei ca, în situaţia în care lucrul se mai găseşte în patrimoniul vânzătorului, să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare şi care va avea efect constitutiv, operând transferul proprietăţi de la data rămânerii irevocabile.
Deoarece nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are (nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet), în primul rând apelanta reclamantă avea obligaţia de a proba existenţa dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu în patrimoniul intimaţilor pârâţi.
Or, o parte dintre imobile fuseseră dobândite de aceasta şi de P.A. şi M.D. anterior pronunţării hotărârii primei instanţe, iar o altă parte au fost adjudecate ulterior de intervenient. De asemenea, intimaţii pârâţi nu mai deţineau la acelaşi moment de referinţă o cotă parte din terenul intravilan în suprafaţă de 4.280 mp situat în Bucureşti, str. Drumul Dealu Frumos, ci dreptul de proprietate exclusivă asupra unuia din loturi, care le-a fost atribuit de către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti prin hotărârea de partaj.
Trebuie avut în vedere că la data de 31 iulie 2008 s-a împlinit termenului suspensiv stabilit de părţi, până la care fuseseră amânate executarea obligaţiei de plată a preţului care incumba apelantei reclamante şi exerciţiul dreptului subiectiv corelativ aparţinând promitenţilor vânzători.
Pe de altă parte, în această materie excepţia de neexecutare a fost consacrată expres prin dispoziţiile art. 5 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005, prin care s-a prevăzut că în situaţia în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcţii, una dintre părţi refuză ulterior să încheie contractul, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa competentă care poate pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract.
În această situaţie, devenind o condiţie legală de admitere a acţiunii, îndeplinirea obligaţiei de plată a preţului devenită exigibilă intră în obiectul verificărilor instanţei şi deci prevederea legală citată are un caracter de ordine publică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta C.C.
Recursul va fi anulat ca netimbrat, pentru următoarele considerente:
Deşi legal citată pentru termenul din 03 februarie 2012 cu menţiunea că este obligată să plătească taxa judiciară de timbru în valoare 4.728,5 lei şi timbru judiciar în valoare de 5 lei, întrucât acestea nu au fost plătite în momentul înregistrării recursului şi cu aplicarea art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, recurenta-reclamantă nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală.
Sancţiunea neîndeplinirii acestei obligaţii legale de către recurenta-reclamantă constă în anulare recursului ca netimbrat, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din OUG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, astfel că instanţa urmează a dispune în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta C.C. împotriva deciziei civile nr. 153/A din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 619/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 636/2012. Civil. Perimare. Recurs → |
|---|
