ICCJ. Decizia nr. 6353/2012. Civil

Prin cererea înregistrată de reclamanții S.J.G. și S.L., în contradictoriu cu reclamanta P.M.E.M. și cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Comuna B., prin Primar, și SC R. SRL, au solicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 333/S din 25 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov, în sensul că dispoziția instanței de radiere din C.F. X a dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului înscris sub nr. top. 4/2/b, 1, 2 și 3 nu poate fi înscrisă în cartea funciară, întrucât aceste numere topografice au fost renumerotate, iar în prezent imobilul este înscris în C.F. Y, nr. top. 4/2/b/3/1 și în C.F. Z, nr. top. 1/2, 2/2, 3/2.

Reclamanta P.M.E.M. a formulat și ea cerere de lămurire cu privire la întinderea și aplicarea aceleiași sentințe, precum și cerere de îndreptare a erorilor materiale strecurate în aceasta, însă, la termenul de judecată din 07 martie 2011, a arătat că renunță la judecată în ceea ce privește cererea de lămurire a dispozitivului sentinței menționate, solicitând numai soluționarea cererii de îndreptare a erorii materiale, în sensul menționării numerelor corecte de carte funciară și topografice.

Prin încheierea din 11 aprilie 2011, Tribunalul Brașov a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 333/S din 25 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov, formulată de reclamanții S. A respins cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în dispozitivul aceleiași sentințe, formulată de reclamanta P.M.E.M. și a luat act că aceasta a renunțat la judecata cererii de lămurire a dispozitivului sentinței menționate mai sus.

S-a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 281 și 2811 C. proc. civ. pentru a se dispune lămurirea dispozitivului sentinței menționate și nici nu s-au săvârșit, cu ocazia pronunțării hotărârii, erori de natura celor prevăzute de textul de lege, a căror îndreptare să se dispună pe această cale.

în ceea ce privește cererea formulată de reclamanții S., instanța a reținut că aceasta este motivată prin faptul că, între data pronunțării hotărârii a cărei lămurire se cere și data formulării acestei cereri numerele de carte funciară și numerele topografice ale imobilelor care au făcut obiectul procesului au fost schimbate pe cale administrativă, prin transcrierea imobilelor în cărțile funciare electronice nou înființate, așa încât există piedică la înscrierea dreptului de proprietate în favoarea succesorilor numitului S.I., fostul proprietar tabular, în favoarea cărora s-a dispus rectificarea de carte funciară.

S-a reținut că dispozitivul sentinței civile nr. 333/S din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Brașov este clar în ceea ce privește dispoziția referitoare la rectificarea cărții funciare, instanța dispunând radierea din C.F. X a dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului înscris la nr. top. 4/2/b, 1, 3. După cum rezultă din încheierea de respingere din 15 noiembrie 2010 dată de Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Zărnești, operațiunile de carte funciară prin care au fost dezmembrate imobilele înscrise în C.F. X au avut loc anterior anului 2005, când s-a pronunțat sentința a cărei lămurire se cere, așa încât, chiar de la data pronunțării acestei hotărâri, situația de carte funciară nu mai corespundea cu cea prezentată instanței, care și-a întemeiat hotărârea pe actele dosarului, lipsa de diligență în dovedirea situației tabulare reale a imobilelor revenind părților din proces.

în ceea ce privește cererea de îndreptare a erorilor materiale, formulată de reclamanta P.M.E.M., instanța a constatat că aceasta este de asemenea neîntemeiată în raport cu prevederile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., în cuprinsul dispozitivului sentinței civile nr. 333/S din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Brașov nefiind săvârșită nici o eroare materială de natura celor la care se referă acest text de lege și care trebuie să aibă caracterul unor greșeli de ordin material, iar nu să vizeze aspecte de fond, care pot fi remediate numai în căile de atac.

Prin decizia civilă nr. 116/Ap din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, au fost respinse apelurile declarate de reclamanții S.J.G., S.L. și P.M.E.M.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că toate operațiunile de carte funciară au avut loc înaintea pronunțării sentinței civile nr. 333/2005, iar acestea puteau fi invocate la fond sau în căile de atac. Prin cererile formulate de reclamanți se urmărește modificarea sentinței intrată în puterea lucrului judecat, respectiv a titlului executoriu, prin punerea în discuție și administrarea de probe pentru a se combate situații de fapt soluționate cu ocazia judecării fond a cauzei, împrejurări ce nu pot fi remediate printr-o lămurire a soluției instanței sau printr-o îndreptare de eroare materială.

împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta P.M.E.M., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei atacate și admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale. Arată că tocmai faptul că operațiunile de carte funciară prin care s-au dezmembrat imobilele înscrise în C.F. X au avut loc anterior anului 2005, când s-a pronunțat sentința civilă nr. 333/S din 25 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov, indică existența erorii.

Face o descriere a dezmembrărilor succesive și arată că, și după data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii a cărei îndreptare o solicită, respectiv după martie 2010, s-au făcut modificări pe cale internă a numerelor de carte funciară. Consideră că este necesar ca dispozitivul hotărârii să fie susceptibil de executare, pentru a i se consfinți dreptul de proprietate.

Analizând recursul din prisma criticilor formulate, ce pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora:

Prin sentința civilă nr. 333/S din 25 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov, s-a dispus, printre altele, radierea din C.F. X a dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului înscris sub nr. top. 4/2/b, 1, 2 și 3.

Prin decizia civilă nr. 92Ap din 23 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Brașov s-au respins apelurile declarate de pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Comuna B., prin Primar.

Prin decizia civilă nr. 1667 din 11 martie 2010, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-au respins recursurile declarate de aceiași pârâți.

Din raportul de expertiză întocmit în fata instanței de fond de către expert Z.C., având specialitatea construcții, a rezultat că se impune desemnarea unui expert topograf pentru identificarea imobilului înscris în C.F. X sub nr. top. 4/2/b, 1, 2 și 3, astfel că, prin încheierea din 01 noiembrie 2005, Tribunalul Brașov a stabilit în sarcina expertei topo M.E. următoarele obiective: identificarea imobilului înscris în C.F. X sub nr. top. 4/2/b, 1, 2 și 3 , identificarea parcelelor dezmembrate conform situației actuale de carte funciară, ținând cont de actul de carte funciară din 1995, identificarea parcelei pe care se află construcția în litigiu și dezmembrarea acesteia și identificarea de numere topografice noi. Din încheierea din 02 septembrie 2005 rezultă că reprezentantul reclamanților a arătat că expertiza topo a fost dispusă din oficiu de către instanță și a considerat că această expertiză se poate efectua și în faza de executare silită. La termenul din 16 septembrie 2005, față de refuzul reclamanților de a achita onorariul de expert, instanța a dispus decăderea acestora din proba cu expertiza topo.

Așadar, reclamanții nu au depus în cadrul probei cu înscrisuri copia actualizată a cărții funciare și s-au împotrivit instanței, care din oficiu a dispus efectuarea unei expertize topografice prin care să se realizeze identificarea imobilului și care ar fi lămurit inclusiv situația de carte funciară la acel moment, refuzând achitarea onorariului de expert.

Neconcordanțele cu privire la situația actualizată de carte funciară nu au constituit critici supuse analizei instanțelor de control în căile de atac, în acest litigiu anterior, pârâții fiind cei care au exercitat apel și recurs.

Prin urmare, hotărârea a cărei îndreptare se solicită a fost pronunțată pe baza probelor existente la dosar, iar lipsa de diligență a părților (refuzul reclamanților de achitare a onorariului pentru expertiza topo, nedeclararea de către aceștia a căilor de atac) referitoare la situația actuală de carte funciară nu poate fi imputată instanței.

Pe calea procedurii prevăzută de art. 281 C. proc. civ. pot fi îndreptate erori de ordin material, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât criticile reclamantei vizează aspecte de fond, iar situația tabulară actuală nu interesează în acest context. Este adevărat că dispozitivul hotărârii trebuie să fie susceptibil de executare, însă, în speța de față, culpa pentru imposibilitatea punerii în executare a acestuia aparține exclusiv reclamanților, față de pasivitatea și lipsa de diligență a acestora.

Așadar, cererea de îndreptare a erorilor materiale formulată de reclamantă este neîntemeiată în raport de prevederile art. 281 C. proc. civ., în cuprinsul hotărârii a cărei îndreptare se solicită nefiind săvârșită nicio eroare de natură materială.

Față de aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a constatat caracterul nefondat al criticilor formulate, drept pentru care a respins recursul declarat de reclamanta P.M.E.M.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6353/2012. Civil