ICCJ. Decizia nr. 6362/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6362/2012
Dosar nr. 12/1/2012
Şedinţa publică din 18 octombrie 2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 30 din 04 mai 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul A.A. și de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
Recursurile declarate de ambele părți împotriva acestei decizii au fost soluţionate prin decizia atacată în prezentul dosar.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare reclamantul, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., în susţinerea căreia s-au arătat următoarele:
Soluția dată cererii sale de recurs este rezultatul unei greșeli materiale evidente, întrucât suma de 40.000 RON acordată cu titlu de despăgubiri nu poate compensa suferința psihică la care a fost supus în perioada regimului comunist.
Instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la daunele materiale solicitate pentru bunurile confiscate, deși în cauză s-a făcut dovada celor susținute.
Înalta Curte constată că este nefondată contestaţia în anulare, în considerarea celor ce succed:
Prin respingerea recursurilor declarate de reclamant și de către pârât prin decizia a cărei anulare se solicită, au fost menținute hotărârile instanțelor anterioare, în sensul că acțiunea reclamantului a fost admisă în parte, pârâtul fiind obligat la plata a 40.000 RON cu titlu de daune morale, fiind respinsă cererea de despăgubiri materiale.
Prima instanță a reținut că acordarea de daune pentru lipsa de folosință a terenului nu se justifică, având în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, precum și faptul că reclamantul a recunoscut prin precizarea cererii de chemare în judecată, că după 1991, a redobândit terenurile preluate abuziv.
Cum apelul declarat de reclamant a privit doar cuantumul daunelor morale, instanța supremă nu se putea pronunța omisso medio asupra daunelor materiale, nefiind critici în motivele de apel și de recurs în acest sens, astfel că nu poate fi reținută incidența dispozițiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ. ce sancţionează nepronunţarea din greşeală asupra unui motiv de recurs.
Din modul de formulare a criticilor contestatorului rezultă că aspectul imputat pe calea contestaţiei în anulare reprezintă un motiv de netemeinicie a deciziei a cărei anulare se solicită, referitor la cuantumul mic al daunelor acordate, ceea ce nu se încadrează în câmpul semantic al sintagmei „greșeală materială” în sensul art. 318 teza a II-a C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea este nefondată, urmând a dispune în consecinţă:
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare împotriva deciziei nr. 2227 din 10 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, formulată de contestatoarea A.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6357/2012. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6381/2012. Civil → |
|---|
